Politicieni etno-botanici
Flacăra violet nu s-a stins după ce l-a prăjit pe Geoană, ea continuă să facă victime printre politicienii României. Unul dintre ei e Emil Boc. Premierul s-a dus la OTV şi, de pe scaunul ocupat cândva de piticul porno, i-a dat un ultimatum lui Ionuţ Costea, directorul EximBank şi cumnatul lui Mircea Geoană.
Ori Costea acceptă să-şi reducă singur salariul de la 21.000 de
euro la 1.000 de euro, ori încep procedurile de revocare din
funcţie. Aici nu e vorba de răzbunare, se ştie că Traian Băsescu
are doar o ură platonică împotriva
celor care l-au chinuit la alegeri. E vorba de solidaritate cu
poporul lovit de criză arătată de cei care lucrează cu banii
statului. Cum criza e serioasă, imaginea sacrificiului trebuie să
fie groasă.
Deci, 1.000 de euro leafa unui director de bancă.
Parcă-l şi vezi pe Costea sau pe succesorul său cum îşi încălzeşte
pe reşou borcanul cu tocană de cartofi între aprobarea unor
contracte de milioane de euro. Corect, leafa e nesimţită şi la fel
de adevărat e faptul că domn' Costea n-ajungea niciodată în postul
ăla dacă nu-i avea în familie pe Geoană şi pe "Dragă Mihaela". Dar,
din punct de vedere al efectelor practice, Boc putea la fel de bine
să facă un apel "de conştiinţă" către Videanu şi Berceanu să-şi
doneze jumătate din avere săracilor.
Contractul lui Costea, semnat pe vremea când PD-L şi PSD erau
aliaţi şi îşi împărţeau ţara, are o prevedere beton. Dacă
specialistul Costea e dat afară, trebuie să i se plătească leafa
până la sfârşitul mandatului,
adică un fleac de 670.000 de euro. Cum ar veni, Boc îl dă afară şi
îi face un bine omului - îi dă toţi banii odată şi nu-l mai
stresează cu semnatul condicii.
Asta e mica problemă cu posturile - sinecuri politice care sunt descoperite şi reevaluate întotdeauna la schimbarea guvernului. Dar ce face în acest timp partidul lui Geoană? Până acum PSD se ocupa de averile nesimţite, că de salarii nu se mai poate ocupa pentru că a ieşit de la guvernare. Dar, gata. Mugurel Surupăceanu, parlamentarul care voia până acum să impoziteze contul Mătuşii Tamara, a descoperit câlcâiul lui Ahile al guvernului Boc. Ăştia au grupuri de interese legate de patronii de magazine de vise, stabilimentele alea care vând substanţe etno-botanice. Din acest motiv le-au interzis cu întârziere, din banii scoşi din ierburi s-a finanţat campania electorală, cabinetul are scaunele înfipte în cadavre de tineri drogaţi. Acum, o lucra Andrei Gheorghe la guvern, dar asta nu e o scuză pentru declaraţia asta halucinantă. Ca să spui aşa ceva, în condiţiile în care din asfaltarea unui drum judeţean poţi să câştigi mai mult decât din toate biodrogurile din ţară, chiar trebuie să fi drogat. Ori cu substanţe etno-botanice, ori cu politică etno.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















48 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cum ramane cu salariile celor de la Fondul Proprietatea , de la 400.000 euro/an (Ionut Popescu), 230.000 euro director juridic , 230.000 euro director nu stiu de care...., sau cu salariile lui Ghetea de la CEC(are cam acelasi salar cu cumnatul lui Geoana), Mugur Isarescu (BNR) sau , mai ales, indemnizatiile celor din consiliile de administratie ale CEC (cateva mii de euro anual pt care nu fac absolut nimic) etc.Dar mi-e sila sa-mi aduc aminte de toti si de toate. Le stiti si voi prea bine chiar daca multi nu recunoasteti. Vise placute !
Foarte imbarligat articol.
lasa`l draq pe ala,de ce platim noi curentul la a saptea mana?
asta ma intereseaza pe mine,nu cumnatul lu` Geoana!
ca cumnatul prostalaului sunt cativa in tara dar noi suntel 22 mil.care suferim din cauza curentului electric si alte utilitati umflate cu pompa!
demisia cand ti`o dai, caci ai nenorocit tara asta?!
Mi-a placut articolul d. Nitu. Prin politica din ultima vreme Guvernul Boc doreste sa-i desfinteze pe unii dintre cei cu 'salarii nesimtite', precum si pe cei cu 'pensii nesimtite'. Nu ar fi rau daca diferenta de bani ar fi folosita in interesul celor multi si necajiti, dar tare mi-e frica ca de fapt Boc nu face altceva decat sa arate cu degetul spre "tapii ispasitori"-vinovatii de saracia noastra si de criza, adica sa indrepte ura poporului de la guvern inspre alte persoane privilegiate si, nu in ultimul rand, sa plateasca niste polite deoarece orice polita trebuie platita, iar dom Baselu nu face rabat de la acest principiu.
articol slab , foarte slab . adica de ce sa fie micsorate salariile cind ele pot ramane la fel. daca era si pdl la putere alaturi de psd nu inseamna ca ei i-au semnat contractul.
scriia un postac obosit mai sus de Ionut Popescu de la fondul Proprietatea , ei bine el are salariul jumatate fata de precedesoarea Lulache pusa de Tariceanu si in nici un caz 400.000.
Un articol bine scris, d-le Nitu, cam ca de obicei... N-aÅ£i băgat totuÅŸi bine banii în buzunar, vă ies niÅŸte roÅŸcuÅ£e afară... (Sau poate chiar verziÅŸoare, dacă v-a mai crescut cumva, între timp, cota.)

Citat:
„Ăştia au grupuri de interese legate de patronii de magazine de vise, ... ... cabinetul are scaunele înfipte în cadavre de tineri drogaÅ£i”
Dacă au abuzat, asta se datorează probabil, preÅ£urilor prea accesibile, dar mai ales depresiior produse de lipsa de orice perspectivă ÅŸi ofertă a unei economii distruse chiar de comanditarii dvs., d-le NiÅ£u, timp de aproape 20 de ani. (PSD a fost în diferite formule la putere, în continuu, până mai acum vreo 2 ani...)
În plus, sunt sigur că nu aÅ£i vrea să ÅŸtiÅ£i (mai exact, să vă faceÅ£i că aÅ£i ÅŸti ceva...) cine controlează substanÅ£ele grele, prafurile, pastilele ÅŸi restul. Åži încă pe ce filiere... Dacă nu au fost decese oficial înregistrate ca atare de pe urma acestora din urmă, este în mod sigur din cauza preÅ£urilor greu accesibile.
Să scuturaÅ£i bine bancnotele când plecaÅ£i în Careffoure
MISCAREA SOCIALISTA RO
De ce bati campii, omule ? Cu o mie de euro/luna, se poate manca nu doar tocana incalzita pe resou. Te pomenesti ca pt compunerile dumitale castigi mult mai mult si ai pierdut masura. Crezi ca merita
ei bine, EximBank nu e singura problemă. Politicienii sunt ingeniosi când e vorba să fure banul public. Un exemplu este esimplu.ro È™i postprivatizare.ro. Peter Barta incaseaza, de asemenea, sume uriaÈ™e. Au facut "FundaÈ›ia" ca să elimine restricÈ›iile impuse bugetarilor. Apoi au inventat un proiect UE, s-au perindat pe acolo zeci (multe) de consultanÈ›i UE plătiÈ›i cu salarii în zona de 10.000 euro / lună pentru a face un portal - esimplu.ro. N-au făcut nimic, a fost un fiasco total.
Cu alte cuvinte trebuie tăiate taxele, limitat deficitul bugetar și inflația pentru a limita cheltuielile politicienilor. Altminteri inovații precum cele de mai sus nu pot fi oprite.
nitule ,esti de tot rasul .nu am auzit ca un ziarist sa-si fi donat jumatate din salariu gras pe care-l primeste.de lupi moralisti ca tine si alti ziaristi ,pute pamantul .adica moralisti. videanu si berceau nu a facut averedin bani publici .au muncit pt. ei .L-ATI INTREBAT PE GEOANA, DE CE NU SI-A CUMPARAT CASA SI STA INTR-O CASA A STATULUI?SI ASTA CAM DE MULT TIMP .EL FACE AVERI SI LOCUIESTE LA STAT. ASTA SA VA DOARA. NU VIDEANU SI BERCEANU.!DE CTP NU TE IEI?