Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2742 vizualizări 16 sep 2017
De ce reproduc lungi pasaje din declaraţiile, omiliile, exortaţiile, mesajele Sanctităţii Sale?
 
Pentru că şeful celui mai mic stat din lume, al celui mai mărunt membru al ONU, liderul spiritual a peste un miliard două sute de mii de credincioşi e una dintre puţinele lumini în bezna acestei lumi.
 
Cred că, în uraganul de vorbe al acestui veac, cuvântul Papei Francisc e cel mai sigur adăpost.
 
Cred, de asemenea, în Biserica de campanie - soluţia ca oamenii “să nu iasă din orizontul lui Dumnezeu”, cum s-a temut Benedict al XVI-lea.
 
În prima exortaţie apostolică din primul an al pontificatului său,  Evangelii gaudium (“Bucuria Evangheliei”), Papa Francisc i-a scandalizat pe mulţi : “Prefer o Biserică lovită, rănită şi murdară pentru că a ieşit pe drumuri, decât o Bisericii bolnavă din pricina închiderii în ea însăşi şi a comodităţii de a se agăţa de propriile siguranţe. Nu vreau o Biserică preocupată să fie în centrul atenţiei şi care ajunge să fie închisă într-o încâlceală de obsesii şi proceduri”.
 
În anii care au urmat, a continuat să aprofudeze ideea: “Lucrul de care are cea mai mare nevoie Biserica astăzi e capacitatea de a vindeca rănile şi de a reîncălzi inimile credincioşilor, apropierea, prietenia. Eu văd Biserica precum un spital de campanie după o bătălie.  E inutil să-l întrebăm pe un rănit grav despre colesterol sau dacă are nivelul de zahăr foarte ridicat. Trebuie să-i vindecăm pe răniţi. Apoi, putem aborda restul (...). Biserica s-a închis uneori în lucruri mici, în precepte mici. Mai importantă este prima vestire: Isus Cristos te-a mântuit! Slujitorii Bisericii trebuie să fie, în primul rând, slujitori ai îndurării, să aibă grijă de persoane, să le însoţească asemenea bunului samaritean care îl spală şi îl ridică pe aproapele său. Aceasta este Evanghelia în stare pură. Dumnezeu e mai mare decât păcatul. Slujitorii Evangheliei trebuie să fie oameni capabili să reîncălzească inimile persoanelor, să dialogheze şi să meargă împreună cu ele, să coboare în noaptea lor fără a se pierde. Poporul lui Dumnezeu vrea păstori, nu funcţionari sau clerici de stat”.
 
(Papa Francisc nu şi-a luat doctoratul).   

Citește și: