Publicat

9

martie

2017

20:59

2060

vizualizări

Prestigiul parlamentului suprem

Ca să vezi – în Parlamentul României, majoritatea a votat o „Declaraţie” spre a întări prestigiul instituţiei. Şi, ca să nu fie chiar comic, a dat lovitura cu mantă, acuzându-l, mai întâi, pe preşedinte, de „abuz de drept” şi de „uzurpare ilegală şi abuzivă a dreptului exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere”.

Prestigiul parlamentului suprem

Ca să vezi – în Parlamentul României, majoritatea a votat o „Declaraţie” spre a întări prestigiul instituţiei. Şi, ca să nu fie chiar comic, a dat lovitura cu mantă, acuzându-l, mai întâi, pe preşedinte, de „abuz de drept” şi de „uzurpare ilegală şi abuzivă a dreptului exclusiv al Parlamentului de a trage Guvernul la răspundere”.

Deşi interesant, războiul dintre figurile reprezentative ale celor două instituţii publice nu face subiectul acestui material. Întrucât, şi mai interesantă mi se pare părerea pe care o au parlamentarii despre ei înşişi, precum şi despre rolul şi locul acestui for în societatea românească - altfel spus în interiorul republicii.

Astfel, în textul documentului apare următorul pasaj: „Prin această Declaraţie, Parlamentul îşi reafirmă supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice”.

L-am citit de două ori, l-am mai citit o dată şi încă o dată: mereu aceeaşi sintagmă – „supremaţia politică faţă de toate celelalte instituţii publice”.

Apoi, mi-am spus: „Se presupune că, de 8 Martie, aleşii au modificat Constituţia, spre reperarea prestigiului, distrus de Cristiana Anghel, fana Disneyland”. Doar aşa se poate înţelege cum o declaraţie oficială a Parlamentului României, fie ea şi numai un act „exclusiv politic, fără niciun fel de consecinţe juridice”, susţine o atare denaturare.

O fi devenit România republică parlamentară, formă de guvernământ în care Parlamentul alege un preşedinte decorativ? Eu cred că nu.

Şi pentru că, întotdeauna, lucrăm cu materialul clientului, iată ce spune Constituţia României (nemodificată…) la Art., 1 al. 4: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale”. Iar la al. 5, se mai spune: „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”.

Adică, nu e după cum vrea Parlamentul, pentru că, nu-i aşa, este în serviciul electoratului, care l-a votat, „componenţa sa reprezentând un spectru politic larg, de la stânga la dreapta”…

Atrag atenţia domnilor aleşi că şi preşedintele este, în aceeaşi măsură, ales prin vot direct, la fel ca deputaţii şi senatorii.

Nota bene, în cazul de faţă, preşedintele a fost ales cu de două ori mai multe voturi decât majoritatea parlamentară, care s-a grăbit să voteze numita „Declaraţie”, în actuala redactare.

În altă ordine de idei, din câte ştiu, România este o republică semiprezidenţială - deşi Constituţia n-o spune, tot aşa cum nu spune că ar fi republică parlamentară sau prezidenţială.

Potrivit lui Cristian Ionescu, în „Drept constituţional şi instituţii publice”, citat de Adrian Năstase în cartea sa despre „aspectele esenţiale ale formei de stat şi ale regimului constituţional din România”, scrisă la Jilava, în 2012, „Caracterul semiprezidenţial al republicii este rezultatul receptării în sistemul constituţional românesc a modelului de alegere a şefului statului în sistemele prezidenţiale, precum şi a modalităţilor de răspundere politică a Guvernului faţă de puterea legislativă, caracteristice regimurilor politice parlamentare. Din împletirea unei trăsături esenţiale ale regimului politic prezidenţial (alegerea directă a şefului statului) cu răspunderea politică a Guvernului faţă de Parlament, a rezultat modelul republicii semiprezidenţiale”.

În aceeaşi lucrare, Năstase mai arată: „Din punctul de vedere al formei de guvernământ – consideră şi profesorul Deaconu – România este o republică semiprezidenţială, având un executiv bicefal, „cu un şef al Guvernului şi un şef al statului. Ambii, atât şeful Guvernului cât şi şeful statului, au atribuţii în ceea ce priveşte exercitarea puterii executive. Din această cauză, şi prevederile constituţionale în materie de exercitare a puterii executive împart aceste atribuţii între cele două structuri statale. Atunci când se vorbeşte de Preşedintele României, deseori se utilizează şi noţiunea de şef al executivului, iar când se vorbeşte de primul-ministru se utilizează şi noţiunea de şef al Guvernului”. [Şt. Deaconu]

Şi urmează: Regimurile semiprezidenţiale păstrează deci alegerea directă a preşedintelui de către popor, dar îi conferă preşedintelui o serie de importante atribuţii politice. Deşi în sistemul semiprezidenţial şeful statului nu este în acelaşi timp şi prim ministru – funcţia de prim ministru fiind separată de aceea de preşedinte – el poate prezida lucrările Cabinetului, poate sesiza Curtea Constituţională şi are dreptul „de veto legislativ", pe care îl are şi preşedintele american. [V. Duculescu]

„Regimul semiprezidenţial caută să suplinească o serie de dezavantaje ale sistemului prezidenţial, dar şi de imperfecţiuni ale regimului parlamentar. „Între un sistem care acordă preşedintelui prerogative foarte largi (sistemul prezidenţial) şi un sistem care nu îi acordă deloc (sistemul parlamentar), regimul semiprezidenţial imaginează o cale de mijloc, în care preşedintele, ales de întregul popor, devine un arbitru între puterile statului, dar puterea executivă aparţine de fapt Guvernului, în fruntea căruia se găseşte primul ministru. Aceasta reprezintă, de fapt, prima şi cea mai importantă deosebire între regimul semiprezidenţial şi cel prezidenţial, deoarece în regimurile prezidenţiale preşedintele este totodată şeful puterii executive". [I. Deleanu] Ca element comun între regimurile prezidenţiale şi cele semiprezidenţiale se poate menţiona posibilitatea de punere sub acuzare a preşedintelui în anumite situaţii grave însă, „în timp ce, în regimurile semiprezidenţiale, preşedintele poate dizolva Parlamentul, acest lucru nu-l poate face niciodată preşedintele într-un sistem prezidenţial”. [I. Deleanu]

În consecinţă, dacă ar forţa nota, la rândul său, preşedintele ar putea spune că, de fapt, el deţine supremaţia între instituţiile publice.

Ceea ce este la fel de fals, de vreme ce, într-un stat de drept autentic, funcţionează prevederile constituţionale, în cazul de faţă, acelea de la Art. 1, al 4, citate mai sus.

Cât despre prestigiul Parlamentului, acesta nu va există câtă vreme reprezentanţii poporului nu înţeleg că ei se află acolo pentru a susţine, decent şi demn, drepturile şi interesele alegătorilor, nicidecum pe cele personale.

 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Ion Ţiriac a anunţat o megaconstrucţie în România: ”Avem nevoie de încă 200 de milioane de euro!” Nu s-a mai văzut aşa ceva în România

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info