Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2281 vizualizări 30 dec 2017

Protestele în teocraţia iraniană sunt foarte rare. Cetăţenii – aproximativ 81.600.000 - sunt atent monitorizaţi de un număr mare de poliţii politice şi religioase. 

De prin octombrie nemulţumirile populaţiei mocnesc, iar în urmă cu câteva zile au început protestele de stradă. Astfel de manifestări publice au mai avut loc, destul de neconvingător, în 2011, şi foarte puternic în 2009, după campania electorală care l-a scos preşedinte, pentru a doua oară, pe sinistrul Ahmadinejad.

Informaţii certe sunt greu de obţinut, presa regimului de la Tehran oferă informaţii propagandistice lapidare. Aflăm – unde am mai auzit asta? – că ”elemente contrarevoluţionare”, manipulate de  ”agenturi străine”, provoacă o serie de “acţiuni huliganice” etc. etc. Pe de altă parte, sursele de informare ale diasporei nu pot fi în totalitate obiective, exaltarea acestora ţine tot de un tip de propagandă dar cu semn schimbat.

Adevărul este că sute - în unele localităţi mii - de manifestanţi sunt astăzi pe străzi şi protestele se extind în toată ţara.

Dacă, în primele ore, revendicările erau covârşitor economice, invocând sărăcia, şomajul, explozia preţurilor (ouăle s-au scumpit cu 40 la sută), destul de repede au luat o turnură politică. Oamenii sunt revoltaţi de corupţia guvernanţilor, cer eliberarea deţinuţilor politici, cer demisia preşedintelui Hassan Ruhani (aflat la al doilea mandat). La Mashhad, al doilea cel mai populat oraş, de unde au pornit revoltele, s-a strigat chiar ”Moarte Dictatorului!” şi protestatarii nu se refereau la Liderul Suprem, Ayatollahul Khamenei, ci chiar la moderatul preşedinte. Au existat însă şi locuri în care s-a pus, cu glas tare, în discuţie – lucru nemaintâlnit – istoricul an 1979: “Revoluţia Islamică a fost greşeala noastră!”.

Relevant pentru acest sfârşit de an şi pentru anul care începe e faptul că oamenii sunt profund nemulţumiţi de orientarea politicii externe a Iranului, socotind-o ca principalul motiv al sărăciei din ţară: “Lăsaţi Siria [Libanul, Gaza, Irakul, Yemenul] şi gândiţi-vă la noi!”. Analizând strict economic, au dreptate. Pentru finanţarea zonelor de conflict în care sunt din ce în ce mai implicaţi (cheltuielile militare în scopul sprijinirii preşedintelui Hashar al-Assad, sponsoriările Hezbollah şi ale miliţiilor yemenite care luptă cu saudiţii, sponsorizarea Hamas), bugetul varsă anual aproximativ 20 de miliarde de dolari, cu 14 miliarde mai mult decât înaintea izbucnirii războiului din Siria.

Şi tot la capitolul politică externă, lumea e nemulţumită de faptul că – atunci când a semnat Acordul Nuclear – preşedintele Hassan Ruhani le-a promis că, odată ridicate sancţiunile economice, vor trăi mai bine, lucru care nu s-a întmplat. Tot mai mulţi cetăţeni încep să-i dea dreptate, în această privinţă, Ayatollahului Khameni, care s-a împotrivit demersului, avertizând că ”Marele Satan” (Statele Unite) nu se va ţine de cuvânt.

Deocamdată, preşedintele şi oamenii lui, pe de o parte, Liderul Suprem şi clericii lui dau vina unii pe alţii pentru declanşarea protestelor. Ruhani crede că în spatele acestora se află conservatorii (a se citi înaltele feţe religioase), iar Khamenei crede că ieşirea oamenilor în stradă îi slujeşte de minune lui Ruhani ca să poată declanşa doritele reforme economice.

Preşedintele Donald J. Trump nu putea scăpa un astfel de moment fără să tweetuie:  ”Multe relatări despre proteste paşnice ale cetăţenilor iranieni, sătui de corupţia regimului şi risipa acestuia din averea naţiunii pentru finanţarea terorismului de peste graniţă. Guvernanţii iranieni trebuie să respecte drepturile poporului lor, inclusiv dreptul de a se exprima. Lumea priveşte!”.

Guvernanţii iranieni n-au rămas datori, însă s-au mărginit să replice prin purtătorul de cuvânt al Externelor: ”Poporul iranian nu apreciază remarcile oportuniste ale oficialilor americani şi ale d-lui Trump”.

Deşi comunicase că nu va acţiona împotriva manifestaţiilor neautorizate, considerându-le benigne şi sporadice revendicări economice, regimul de la Tehran a scos tunurile cu apă şi gazele lacrimogene.

E greu de anticipat cum va evolua situaţia. Nu se poate şti nici dacă protestatari vor reuşi să creeze o masă critică. Dar semnalul că poporul ar putea să nu susţină politica externă a Iranului poate grăbi multe în Orientul Mijlociu.   

Citește și: