Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
23825 vizualizări 25 ian 2018

La ora când scriu, Donald J. Trump a aterizat, după ce azi-noapte (ora Washingtonului)  îşi aruncase buzduganul: ”Will soon be heading to Davos, Switzerland, to tell the world how great America is and is doing. Our economy is now booming and with all I am doing, will only get better...Our country is finally WINNING again!”. (Curând ne vom îndrepta spre Davos, Elveţia, pentru a spune lumii cât de mare e America şi cât de bine o duce. Economia noastră este acum în plină expansiune şi, cu tot ceea ce întreprind, va merge doar spre mai bine... Ţara noastră finalmente CÂŞTIGĂ din nou!). Tweetul ăsta trebuie să fi zgâriat rău urechile globaliştilor. E ca şi cum ai spune elitelor adunate la Davos să-şi găsească altă distracţie.

De altfel, ieri, în speech-urile lor, şi preşedintele francez Emmanuel Macron, şi cancelarul Angela Merkel au polemizat (deloc subtil) cu ceea ce toată lumea bănuieşte că va spune Trump. Cel dintâi a vorbit despre necesitatea gobalizări şi a unui nou multilateralism, iar doamna Merkel a insistat asupra faptului că nu protecţionismul este răspunsul. (Mai explicit a fost Macron în urmă cu două săptămâni când a vizitat China, anunţând era post-americană).

Premierul Bejamin Netanyahu (însoţit, fireşte, de Sara), în aşteptarea unei întâlniri cu Donald J. Trump, face lobby neobosit pentru denunţarea Acordului nuclear cu Iranul. Cu toată simpatia şi cu reală preocupare pentru securitatea Israelului, cancelarul Merkel nu i-a dat nici o speranţă.  “Ea a spus că a înţeles preocupările noastre cu privire la Acordul nuclear, deşi nu este în mod necesar de acord cu modul în care noi dorim să gestionăm asta”, a declarat premierul după întrevedere.

Nici cu statutul Ierusalimului n-a avut mai mult succes în faţa preşedintelui Franţei, care l-a asigurat că politica ţării sale  rămâne aceeaşi – două ţări, ambele cu capitala în Ierusalim (palestinienii în Est şi israelienii în Vest).

(De la Davos, anul acesta, au lipsit – ostentativ – oficialii iranieni).

Nu mă mai întristează că România nu e acolo şi că, de pildă, Bulgaria este. M-am împăcat cu gândul că nu contăm, pentru că nu are cine şi cu ce să ne reprezinte. Despre ce am putea vorbi lumii, când nu avem încă un proiect de ţară? Zilele trecute, la întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, preşedintele României a rostit acelaşi discurs plin de banalităţi reşapate sau de afirmaţii total rupte de realitate, precum acestea: ”(...) avem legitimitatea să participăm alături de <nucleul dur> al Uniunii la consolidarea sa, mai ales alături de Germania şi Franţa, pentru a avea, în final, o Uniune puternică, mai aproape de cetăţenii europeni, capabilă să asigure securitatea şi prosperitatea acestora. Pentru ca această consolidare a Uniunii să fie legitimă şi să reuşească, ea nu se poate face doar de către şi cu statele din vestul Uniunii. România poate fi <pilonul estic al Uniunii Europene> în acest scop. Nu poate exista alternativă la această opţiune de alăturare la <nucleul dur>. Orice altă variantă – de <regionalizare> a dezbaterii sau de alt tip – este contrară pe fond aspiraţiilor, intereselor şi valorilor pe care, în mod constant, ţara noastră le are, le urmăreşte şi le proiectează. Este, de aceea, nevoie de un concept al consolidării construcţiei europene, care să excludă nuclee de integrare rezervate doar unora sau cercuri concentrice exclusiviste, ori mai multe viteze, fără posibilitatea de a mai prinde din urmă viteza <superioară>”.

Ieri, la Davos, preşedintele Macron a repetat ceea ce spune demult: Uniunea Europeană a trebui să se mişte spre viitor cu mai multe viteze, astfel încât ”cei care nu doresc să meargă mai repede să nu-i oprească pe cei ambiţioşi”.

Nu mai e nimic de adăugat.

Citește și: