Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
7724 vizualizări 26 mai 2015

Printre multele stereotipuri pe care românii le au despre ei înşişi există unul tulburător.

„Dom’le, românul ştie decât de frică”, zice triumfător un nea Gogu, învârtind sintaxa, precum micii pe grătarul încropit la marginea pădurii. „Păi să fi venit ăştia să ne ardă o amendă, mai făceam grătar aicea?!” Constatarea vine la pachet cu bucuria revelaţiei că el a înţeles, de fapt, cum e cu românul şi cu satisfacţia că, iată, el nu este român, cum se putea interpreta, ci poate neamţ sau lord britanic. Poţi să-l contrazici?

Faptul că „românul ştie doar de frică” poate fi o temă interesantă de studiu antropologic sau sociologic. Că frica a ajuns să fie valorizată pozitiv la români poate avea o explicaţie în aspiraţia tuturor spre reguli, ordine, cinste, într-o vreme dominată de corupţie şi politicianism mercantil. Mulţi îşi spun că ordinea poate fi impusă doar de o mână de fier, care să-i facă pe hoţi să ştie de frică. Mitul lui Vlad Ţepeş este, de aceea, mai popular ca oricând. Cetăţenii îşi pun speranţa şi încrederea în instituţiile de forţă, care pot impune legea sau îi pot face pe cei necinstiţi să tremure: Armată, DNA, Poliţie, Jandarmerie.

La polul opus îi găsim însă pe traficanţii fricii: politicienii care speculează cinic fobiile tuturor. Ultima campanie electorală a fost un exemplu clasic de manipulare a fricii: pensionarilor li s-a spus, prin poştă, că dacă vor vota un anumit candidat, acesta le va tăia pensia. Evident, o minciună şi o manipulare la scară naţională. Evident, nimeni n-a plătit pentru asta.

Mai nou, frica a devenit politică de stat. Campania dezmăţată de imagine a ANAF-ului şi a politicianului care a comandat-o, cu descinderi televizate la restaurante şi covrigării, cu coloane de maşini de la Antifraudă defilând pe autostradă ca să transmită un semnal comercianţilor care nu dau bon fiscal, cu luarea la bani mărunţi a chelnerilor şi taximetriştilor care nu dau bon pentru bacşiş, a fost  menită să bage frica în micii întreprinzători. O întreagă clasă urâtă de stat, pentru că îndrăzneşte să nu depindă de el şi nişte oameni numai buni de jumulit şi de taxat, pe care nimeni nu-i apără. Antreprenorilor li s-a creat imaginea de infractori din start. Şi de către cine? Tocmai de către cei care până acum câteva luni le luau şpagă la controale sau de către cei care le cereau periodic contribuţia la partid.

Tot frica îi face pe şoferi să n-o calce prea tare: frica de amenzi, de pierderea carnetului, mai puţin frica de accidente. Şi desigur că orice politician care va propune creşterea amenzilor de circulaţie va găsi aprobare în mare parte din populaţie: Lasă, domne, să-i amenze, să ştie de frică dacă încalcă regulile. Ca şi când zecile de echipaje care în weekenduri stau pe DN1 ar fluidiza, vezi Doamne, traficul, nu ar sta la ciupeală. Desigur că pentru acest stat incapabil, corupt şi populist va fi oricând mai uşor să crească amenzile de circulaţie sau să trimită miliţia în boscheţi decât să construiască autostrăzi.

Cum am ajuns aici?

Le transmitem inconştient copiilor noştri moştenirea fricii. Dacă nu eşti cuminte, vine bau-bau. Dacă nu mănânci, vine Poliţia. Dacă intri în noroi, îţi dau la fund. Dacă eşti rău, vine ţiganul şi te ia în sac (o ameninţare condamnabilă azi din atâtea puncte de vedere, dar care, acum vreo 30 de ani, la noi, în Ardeal, era naturală: era normal să sperii copiii cu ţiganul, deşi ţiganii noştri cu pălării şi mustăţi lungi erau paşnici, făceau căldări, nu luaseră niciodată niciun copil). Încă ne educăm copiii în spiritul cazon al fricii de pedeapsă. Ne e uşor să le speriem inima, ne e mai greu să le deschidem mintea, să-i învăţăm să respecte regulile spre propriul folos, iar dacă regulile sunt greşite, să aibă curajul să o spună şi să încerce să le schimbe. Să nu accepte agresiunea imposturii şi a lipsei de valoare. Să nu le fie frică să arate prostia, abuzul şi nedreptatea. Altfel, vor deveni nişte cocoşaţi în faţa ghişeelor şi a puternicilor zilei, ca mulţi dintre părinţii lor.

Frica nu este un semn al unei societăţi sănătoase, ba dimpotrivă. Frica nu ne bagă regulile în cap, ci reprezintă doar o lesă cu care diverşi indivizi lipsiţi de scrupule ne manipulează şi ne asmut unii împotriva altora. „Românul nu ştie decât de frică” pentru că a fost luat ostatic mai întâi de un regim comunist-securist opresiv şi apoi de urmaşii lui „postrevoluţionari”. Nu i s-a oferit niciodată altceva. Am luat  totul ca un dat: Nu se poate face nimic. Aici, pe Dâmboviţa, am lăsat-o mai moale cu educaţia civică, cu implicarea, cu curajul de a schimba lucrurile la firul ierbii.

Iată de ce, în această perioadă, vă vom vorbi des despre oameni „cu gândul la România”: oameni care ştiu de cu totul altceva decât de frică: unul este domnul Maxim, care are curajul să se opună unei administraţii iresponsabile şi corupte, care-i distruge muntele, deşi consătenii lui se ascund de teamă după garduri; alta este Mariana Ionescu, o doamnă care are curajul să se lupte cu mafia imobiliară dintr-o zonă care valorează zeci de milioane de euro. Vom scrie despre oameni ameninţaţi, hăituiţi, jigniţi, dar care nu s-au dat bătuţi – niciodată şi nicăieri schimbarea nu a fost uşoară. Aceste poveşti exemplare vor continua, iar toţi cetăţenii pe care vi-i vom prezenta au un lucru în comun: nu ştiu de frică. Prin exemplul lor, schimbă comunităţile în care trăiesc, regulile aberante şi legile cu dedicaţie. Îi educă pe cei din jurul lor să fie oameni liberi. Iar cu cât mai mulţi oameni liberi, cu atât frica păpuşarilor mai mare.

 

E adevărat că „românul nu ştie decât de frică”?

Posted by Florin Negruţiu on 26 Mai 2015

 

Citește și: