Roşu, galben şi oranj

de Adrian CERCELESCU Postat la: 30.11.2009 20:44 Ultima actualizare: 01.12.2009 14:29

Roşu, galben şi oranj

România, săraca, nu poate fi vedetă nici de ziua ei de naştere. Ieşiţi pe uliţă, scoateţi capul pe termopan şi spuneţi ce vedeţi. Peste tot, numai roşu, galben şi oranj. Bine, dom'ne, aşa îmbrăcăm ţara când împlineşte 91 de ani? Da, pentru că nu e momentul să asortăm baba, în aceste clipe de grea cumpănă. Ce '918? Ce Întâi Decembrie? Doi inşi tocmai se omoară sub ochii noştri să scrie ei istoria.

Pentru defilarea de azi, oameni, cai, tancuri şi avioane fac de o săptămână echilibristică pe azimut Arcul de Triumf, cu stângul pe tobă şi motoarele pe turaţia tambur-majorului. Fanfara repetă ce ştie pe dinafară de când a pus prima oară mâna pe goarnă - cântecele cu care oastea română merge la război de o sută de leaturi. O să fie roşiori de protocol, scorpioni de Irak, vulturi de Afganistan, jandarmi călare, sereişti antiglonţ. Ştiţi peste ce-o să le cadă ochii, cum ies de sub Arc? Peste un mare Geoană care dă mâna cu un mare Crin, pe un panou imposibil de ratat de orice persoană fără glaucom. Un simbol al actului istoric de la 25 noiembrie 2009, când PSD şi PNL s-au ridicat împotriva dominaţiei chezaro-crăieşti a lui Băsescu. Iar până să ajungă la camioane, să-i ducă şi pe ei la o ciorbă de marmită, o să se sature de afişele împăratului portocaliu, chemând poporul să se unească în proporţie de 50% + 1 pentru el.

Ştiţi care e frumuseţea? Sărbătorita de astăzi e îngropată în logistica electorală a celor doi strănepoţi, tocmai pentru că amândoi simt c-o iubesc şi că o pot reprezenta cu cinste începând cu data de 6. Pentru ea se fac ei porci mincinoşi, laşi, trosnitori de copii şi în general încearcă să se înjure cât mai cuprinzător. Nu e vina lor că jocul democratic al alegerilor a făcut ca 1 Decembrie să pice în plină căutare de jugulare pentru turul II. Sigur, la un moment dat, în cursul zilei, s-ar putea ca unele lucruri să pară niţel mai curioase. O evocare de Maniu se poate suprapune unei invocări de Hrebenciuc, un Vasile Goldiş poate interfera cu o Elena Udrea. Se prea poate ca Alba Iulia la momentul 1918 să fie călcată de o fostă flotă comercială din 2009. Sau acvila din stemă să se trezească la înghesuială că duce în gheare un număr de trandafiri, în loc buzdugan. Nu plânge, păsărică: sacrificiul tău va binefolosi patriei. Acum, la coada la fasole cu afumătură, poate că e unul care va izbuti să menţină ordinea, cu arma ta din dotare.

Vă asigur că părintele naţiunii şi cel care s-a legat să-l dea jos duminică nu vor uita azi s-o scoată din anonimat pe România, băgând-o niţel în seamă. "Maică, te junghie la buget? Las' că-ţi fac io guvern până de Crăciun". Celălalt, cine ştie, s-ar putea să i-l promită din nou pe Boc, într-un galoş, de Sfântu Niculae. Hm! Cum e - la scară istorică vorbind - tineretul ăsta. După alegeri n-o să mai ştie cum s-o jupoaie mai repede de pensia de la FMI, că atât mai are săraca.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

36 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Pleaşcă Vodă 30.11.2009 21:43

Ura! Ura de români! Am învins România ÅŸi pe români! Ura!

Orice rol am jucat: bulibaÅŸa la paranghelie, în cârciumi la munte ÅŸi la mare, Åžtefan sub burta calului la Bruxelles, cu ruÅŸii, la Londra sau New York, Å¢epeÅŸ cu Å£epe pe gură pentru pesediÅŸti ÅŸi în general pentru români, Nea Alecu - am tuns oaia ÅŸi am muls berbecul, Călugarului Vasile - Becali la muntele Athos, porumbelul păcii cu porumbiÅ£a roz în Israel, Bebe plângăciosul din sceneta pentru copii „Dragă Stolo”, "filozoful, chelneriÅ£a ÅŸi tinichigiul" , "raketul recuperator pentru gingaÅŸii pedeliÅŸti pe ÅŸantierele autostrazilor dacilor”, "preÅŸedintele, vânător de voturi”, “lupul în blană de oaie” la mitingul ciobanilor tot se găseÅŸte un evezist adevărat, un laBe1 trist, o vox popey, haita de recuperatori portocalii, care să mă ridice în slăvi, să transforme mi-rosurile sulfuroase în necesităţi… de stat!

Acum joc rolulul “Catindatului”! VotaÅ£i-mă! Am luat 12,237 miliarde de euro de la FMI, pe care o să le plătească ÅŸi copiii copiilor voÅŸtri! I-am luat ca să nu Å£ipaÅ£i de foame până la alegeri, c-am băgat România în faliment!!! După alegeri? Foamea ÅŸi ÅŸomajul! Hă, hă, hăăă…

Pedelisti!!! BăşiÅŸti!!! Jilava!!! Jilava!!! TârgoviÅŸte!!!

 
#2 ROMANI TREZITI-VA!!! 30.11.2009 21:59

Aceasta alianta PSD & PNL& UDMR& Minoritati altele decat cele maghiare ,s`a facut ca acesta tara sa nu ajunga de unde a plecat,adica la DICTATURA, dar una DEMOCRATA,sic!!

Si pt.ca sa fiu mai explicit cititi aici de ce a avut loc REFERENDUMUL pt.UNICAMERAL la cerea expresa a lui Basescu(despre avantaje ne`a pomenit,despre dezavantaje nicio vorba):

Avantajele si dezavantajele sistemului unicameral

Avantaje: Proces mai rapid si mai eficient de legiferare; costuri mai reduse de functionare; se elimină contradictiile dintre cele două camere; înlesnirea relatiei Parlament-Executiv.

Dezavantaje: Creeaza PREMISELE AUTORITARISMULUI si DECIZIILOR ARBITRARE, prin faptul ca exista o mult mai mare posibilitate de SUBORDONARE sau DOMINARE a sa de catre O FORTA POLITICA MAJORITARA; nu constituie o reprezentare prea fidela a vointei poporului, intrucit numarul redus al membrilor sai este limitativ; o calitate mai redusa a legilor elaborate, procesul electoral fiind unul mai superficial; control mai slab al Executivului si a Presedintiei.

Asa ca nu ii mai ramane decat racolarea a 7-8 pn`listi sau social democrati,pt.a controla si Parlamentul(era floare la ureche),Basescu Presedinte,si uraaaa,uraaa,uraaa!!! Pana si Guvernul(cel care pune prefectii,ex. la ora asta toti prefectii sunt din PDL)avea puteri mai mari decat Parlamentul!


Jos Dictarura Basesciana!!!


Traiasca Partidul National Liberal!!!

Ps.V`ati intrebat vreodata de ce a aparut Radu Campeanu(a iesit din spital)in mod expres?
Ps.2 urmariti`l cu atentie si nu numai pe el,se minte grupa mare zici ca sunt `injectati`!!!

 
#3 terry 30.11.2009 22:22

Cei care spuneti ca este dictatura , desi mintiti si injurati pe toate televiziunile, ati dorii ca noi, cei revoltati de voi si de cei care va conduc si v-au prostit din 89 incoace, sa nu spunem nimic sau, eventual, sa facem ode hotilor si criminalilor !
Desi pretindeti, ca si cei care va platesc sau i ndobitocesc, ca sunteti de bun simt ( "Romania bunului simt" , o gluma de dansii inventata), folositi numai laturi, minciuni si diversiuni, ba mai nou, le puneti si in versuri ( somnul muzelor naste monstrii ! ). Daca e sa ne luam dupa voi Basescu e vinovat si de otravirea Albei ca Zapada, doar se vede in filmulet !
Chiar daca nu as stii nimic despre omul Basescu ( putea sa fie foarte bine Ionescu, Vasilescu, Georgescu etc. ), si vazand din cine e formata coalitia impotriva lui (toti - dar absolut toti - cei care au siluit tara si constiinta noastra - o uniune fara precedent ! ) as vota cu el fara sa stau pe ganduri !Pana in 2004 opozitia a fost ca decor, pentru a justifica o democratie inexistenta plenar, cu episoade in care i s-a dat senzatia ca ar fi la putere, doar pentru a da bine la coana Europa !
Basescu nu este un sfant ( credeti ca unul ar face fata unora ca Voiculescu, Vanghelie, Patriciu, care sunt plini de bani si nesimtire ? )dar ideile pt care lupta, da !
Nu trebuie sa fii destept ca sa realizezi ce se intampla, trebuie doar sa te informezi pt a fi in cunostiinta de cauza, altfel riscam sa repetam "Duminica orbului" din 90 si nu vom reusii sa implinim profetia lui Brucan - sa demonstram ca nu mai suntem "s tupid people" cum ne vor ei , inca 20 de ani !.
Daca acum, cand inca nu au toata puterea, vin cu minciuni si dezinformari - care se folosesc in lumea a lll a, nicidecum intr-o tara memebra UE - va dati seama ce va urma cand vor avea puterea deplina !
DUBITO ERGO COGITO.COGITO ERGO SUM ! .(Pt fanii lui Vanghelie: nu este o injuratura ! smile
MERGETI LA VOT SI GANDITI LIBER !!

P.S. Spre deosebire de cei platiti sa injure si sa dezinformeze - sau pur si simplu indoctrinati, noi ne deosebim prin limbaj si suferinta ! Celor care scriu la ordin le spun " la loc comanda ! "

 
#4 bun, foarte bun! 30.11.2009 22:28

excelent articol! super...

 
#5 anticomunism băsesc-portocaliu 30.11.2009 22:33

Anticomunismul băsesc-mafiot-pedelist a fost ÅŸi este folosit ca paravan pentru furtul statului român ÅŸi al cetăţenilor!

Ferocii „anticomuniÅŸti” băseÅŸti-pedeliÅŸti sunt de fapt niÅŸte escroci sadea care zi de zi dau Å£eapă cetăţenilor, hoÅ£i ai cetăţenilor ÅŸi ai statului!

AnticomuniÅŸti băseÅŸti-pedeliÅŸti ÅŸi-au găsit funcÅ£ii importante la CNSAS, DNA, ANI ÅŸi câteva ongeuri pentru a-i pune la punct pe români! Accederea în funcÅ£ii publice este azi la discreÅ£ia unor cercuri oculte care manevrează cu dosare destinul a milioane de români!

ToÅ£i hoÅ£ii se declară azi „anticomuniÅŸti” ÅŸi căpuÅŸează o primarie, o intreprindere a statului, o instituÅ£ie a statului. Se declară anticomuniÅŸti pentru a putea fura mai bine.

Avem cazul „anticomunistului” Băse, care a trecut de la furtul flotei -nepedepsit încă- la furtul apartamentului, furtul voturilor prin ÅŸmecherie ÅŸi cu concursul presei de propagandă portocalie în 2004, la mascarada alegerii fiicei Eba, prin furtul banilor pentru propagandă de la stat!

Anticomunismul băsesc-portocaliu este doar un concept propagandistic împotriva cetăţenilor, pentru a-i fura mai mult !!!

 
#6 Intrebare 30.11.2009 22:33

Este corect ca o filiala locala a unui partid ce are candidat in turul al doilea sa sune cetatenii (romanii), sa-i felicite ca au participat in turul intai (fara sa li se spuna daca s-a participat la vot sau nu !!!), sa intrebe, apoi, daca ne-am hotarat sa mergem la turul al doilea si daca ne-am hotarat la un candidat, iar, in cele din urma, sa ne intrebe daca vrem sa spunem cu cine votam ? Este corect ca o asemenea filiala sa aiba copii xerox (de exemplu) ale prezentei la vot din documentele sectiei de votare ? Am intrebat, deoarece poate sa fie corect si eu sa nu stiu sau poate sa fie si de la celalalt partid, dar totusi nu as crede pentru ca te punea in situatia sa spui cu cine votezi si, de obicei, noi romanii respectam cuvantul dat [mai putin din cei care intreaba; era o vorba in vremurile din nou venite: "La o treaba, de ai treaba, de n-ai treaba, cine-ntreaba, cand intreaba, vezi ce-ntreaba, zi-i c'-ai treaba, n-ai tu treaba, vezi de treaba..." Numai ca eu ma gandesc si la "revers": "Frunza verde bat (de la creanga), de n-ai treaba, fa-t' !!!"]. Fara exagerare, daca reteaua telefonica ar fi fost si in acea vreme la fel de dezvoltata, si Hitler facea la fel pentru a avea control total asupra germanilor !!!

 
#7 ovi. 30.11.2009 23:09

Bine spus, nu poti sa nu te scarbesti cand vezi cine reprezinta poporul roman si Romania si cine ii canta osanale de ziua ei, tocmai ucigasii si hienele. Asteapta si unii si altii sa ajunga acolo sus pentru a mai jefui ce se mai poate din saracia ei.

 
#8 rody 30.11.2009 23:16

Sincer, pe mine a ajuns sa ma doara sufletul. Nu pot sa nu ma amarasc cand vad in cine are incredere saracul roman si pe cine a votat. Incerc sa inteleg si imi vine greu.

 
#9 Băsescu, garantat Elena Udrea! 1.12.2009 00:00

Pedelistul este un mic - mare infractor ajuns politician.

Este biÅŸniÅ£arul din primii ani de după `89 care căra mărfuri cu sacoÅŸa la turci sau la unguri ÅŸi avea vreo două chioÅŸcuri în piaÅ£a mare sau "revoluÅ£ionarul" cadorisit de statul petreromanist-stolojenist cu un spaÅ£iu comercial sau mai multe în oraÅŸ pentru că a spart niÅŸte vitrine, a scuipat un miliÅ£ian sau a furat din magazinele de stat!

Este incultul cu acte de absolvent de facultate chiar ÅŸi cu doctorat, în funcÅ£ie de tupeu.

Este „doamna” care vinde favoruri pentru funcÅ£ii politice ÅŸi de stat!!!!!

Este cârciumarul sau chioÅŸcarul din sat ajuns primar( mulÅ£i primari pedelisti din sate sunt cârciumari sau chioÅŸcari) care vinde, cu o săptămână înainte de alegeri, băutură ÅŸi mărfuri pe datorie!

Este lichidatorul sau recuperatorul fierului vechi din marile combinate!

Este asfaltatorul care face ÅŸosele care rezistă doar în ziua inaugurării!! Este directorul din minister care demolează ÅŸi fură domeniul pe care-l conduce ÅŸi controlează!!!

Este primarul care face fântâni arteziene, pergole, focuri de artificii, paranghelii cu manele ÅŸi acoperă jeggul de sărbatori cu milioane de euro, în oraÅŸul cu străzi neasfaltate ÅŸi fără canalizare!

Este căpuÅŸa care prigoneÅŸte ÅŸi pedeleÅŸte bugetul primăriei, spitalului, unităţii militare, inspectoratului ÅŸcolar, ministerelor, care furnizează mărfuri ÅŸi servicii la preÅ£uri de 10 ori mai mari decât preÅ£ul pieÅ£ei!

Este politicianul, ministrul, care molfaie câteva cuvinte, dar obligatoriu cuvintele: reformă, implementare, descentralizare, modernizare!!!

ESTE PREÅžEDINTELE CARE DISTRUGE Å¢ARA ÅžI SE PRETEAZÄ‚ LA ORICE DEMAGOGIE, SMECHERIE, MINCIUNÄ‚, DOAR CA SÄ‚ SE ALEAGÄ‚, ORICÂT I-AR COSTA PE ROMÂNI!!!!

Pedelistul este o „hoară”, un "canacheu", „un cotoi” un „viÅŸan”, sau un „bourean” care te minte-n faţă, o canalie, un hoÅ£!

 
#10 wakki 1.12.2009 00:37

Dle Cristian Tudor Popescu ÅŸi stimată redacÅ£ie Gândul, e adevărat că aÅ£i comandat o expertiză a filmuleÅ£ului ÅŸi aÅ£i primit deja rezultatul expertizei, în care se spune că e vorba de trucaj? DA sau NU?

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa