Cristian Tudor POPESCU
Cristian Tudor POPESCU
35916 vizualizări 6 nov 2013

     Nu suport nici măcar o secundă întreagă o imagine de amor între bărbaţi, în schimb pot să mă uit la pornografie lesbiană. Aşa că am priceput repede ce face Palme d`Or Cannes 2013 Abdellatif Kechiche în nenumăratele minute de sex feminin la care le supune pe remarcabilele actriţe Adèle Exarchopoulos şi Léa Seydoux.

     Filmele porno au protocol. Actanţii se aşază în poziţii, se mişcă şi vorbesc preocupaţi nu unul de celălalt, ci de ce vede şi aude spectatorul. Ei fac sex cu camera de filmat, nu cu partenerul (rii).

     Maestrul Cheşişu nu ratează nicio postură tipică amorului lesbian sub lentilă. Le inventariază pe toate, aproape didactic, cu unghiurile cele mai avantajoase pentru privitor, inclusiv un prim-plan  cu „la chatte”, „pisica” rasă a Adèlei. Aparatul nu pierde un strop din extazul de pe feţele femeilor, coloana sonoră prinde şi umbra unui geamăt.  Tipica privire cu un ochi la făina partener şi celălalt la slănina spectator a profesionistei porno marchează definitiv secvenţa. Adèle se presupune a fi o minoră (ca fapt divers, cum rămâne cu legea care nu permite prestaţii video porno sub vârsta de 18 ani?) lesbieneşte virgină, deci complet lipsită de experienţă, şi totuşi n-are niciun moment de stângăcie, de ezitare, evoluează ca o vedetă Private Spice sau Hustler.

    În rest, Adèle Exarchopoulos duce filmul cu naturaleţea ei ieşită din comun. Plângând, mâncând, cu mucii curgând, pupând, zbierând, răsuflând, rezistând rafalelor nesfârşite de prim şi gros planuri ale d-lui Cheşişu, Adèle reuşeşte o autonomie splendidă, mergând până la nesimţire, faţă de spectatori. Cu cât e camera mai aproape de chipul ei, cu atât o ignoră mai abitir.

     Pare că vedem chiar o puştoaică a Franţei de azi trăind fără să ştie că e filmată, ceea ce generează privitorului o reacţie de ataşament.

     Aşa că, obiecţia subsemnatului faţă de secvenţele de sex explicite din "La vie d'Adèle" nu ţine de pudibonderie, ci de ruperea ţesăturii estetice a filmului, propusă chiar de regizor. Într-o încercare de a compensa pocinogul, dl Cheşişu încearcă un plasture cultural, proiectând pe un ecran din fundalul petrecerii sofisticate a pictoriţei lesbiene imagini cu Louise Brooks în „Jurnalul unei fete pierdute” al lui G.W. Pabst.

     Inutil, nu era vorba să înnobileze pornoşagul cu un mare mut alb-negru, ci să nu vîre camera în contactul intim dintre spectatori şi Adèle.

Citește și: