Slăbiciunile PSD expuse la Romexpo

de Adrian URSU Postat la: 26.10.2007 20:39

De câte ori Marean organizează ceva la Romexpo, se calcă lumea în picioare. La Revelioanele cu ieftineală nu se mai găsec locuri de la începutul lui decembrie. La paranghelia de la lansarea eurocandidaţilor PSD, cu Vanghelie bine înfipt pe picioarele de gazdă, rămăsese un singur scaun gol, cel al lui Traian Băsescu. Bine marcat cu o foaie A4 lipită pe spătar, scaunul prezidenţial de plastic a fost, desigur, preferatul cameramanilor. Probabil că aceste imagini au funcţionat şi ca declanşator al resortului care l-a catapultat statului din fotoliul său de preşedinte-telespectator direct în pavilionul 12 de la Romexpo. Intrarea surpriză a şefului statului în scena cu pesedişti aduşi din fabrici şi uzine a fost imediat catalogată de băsescieni drept „un act de normalitate”. Uite cum s-au trezit în preşedinte respectul pentru democraţie şi echidistanţa constituţională! Ce frumos ar fi. România ar intra în familia democraţiilor plicticoase, unde regulile sunt repectate şi unde domneşte rutina. Dar nu, la noi e încă vremea spectacolului de improvizaţie. Şi tocmai la proba de improvizaţie, joi seara, actoraşul Mircea Geoană a dat-o în bâlbă. Trezindu-se cu Băsescu lângă el când tocmai îşi interpreta rolişorul său de pastor baptist, cu mâinile în aer şi ochii daţi peste cap, preşedintele pesediştilor a început să asude discret la tâmple, căutându-şi pe pupitru cuvintele cu care să electrizeze sala spre a-i arăta preşedintelui-oaspete cât de bine interacţionează şi el cu masele. Emoţia umedă a lui Geoană a fost a doua surpriză a serii, după urcarea pe scenă a lui Taian Băsescu. Era de-a dreptul uluitor să vezi cum ditamai omul politic - care altfel visează să devină preşedinte, premier, primar general, orice – nu-şi pregătise varianta de rezervă pentru situaţia, oricât de puţin probabilă, în care invitaţia trimisă la plezneală de PSD Bucureşti spre Cotroceni chiar ar fi fost onorată.

Ce-a căutat până la urmă Traian Băsescu să le strice pesediştilor lansarea cu repetir (era a doua ceremonie organizată cu acelaşi scop, în nici o săptămână)? A venit doar ca să-şi asigure alibi pentru viitoarele ieşiri publice alături de PD şi PLD în campania pentru europarlamentare? S-a deplasat doar ca să mai câştige simpatie în propriul electorat, arătând cât este el de curajos, de intră în bârlogul duşmanilor cu pieptul dezgolit? S-a deranjat la ceas de seară, rupându-se de la alte îndeletniciri mai plăcute, doar pentru a-l mai plezni pe Ion Iliescu cu arcul peste timp al mineriadelor? Câte puţin din fiecare şi încă ceva. Atracţia provocărilor. Pentru Traian Băsescu, aşa cum spuneam, imaginea cu scaunul gol instalat ostentativ pe scenă a funcţionat ca un scuipat pe parbrizul maşinii. Rezultatele imediate obţinute în urma descinderii nu sunt neglijabile. L-a pus pe Geoană în situaţia jenantă de a se da la o parte de la pupitrul dirijoral, confiscându-i în plus şi audienţa. Şi-a arogat dreptul de a le da lecţii pesediştilor despre cum ar trebui ei să se reformeze. L-a obligat pe Ion Iliescu să-i dea o replică penibilă, după plecarea sa, ceea ce l-a făcut pe fostul preşedinte să pară un personaj guvernat doar de frustrări. Nu în ultimul rând, le-a arătat membrilor de partid că penitenţa lor în opoziţie ar putea lua sfârşit dacă ar scăpa de unul-doi dintre indezirabilii de pe lista lui Traian Băsescu. Într-un partid ca PSD, sfâşiat de orgolii, vendete şi sforării desantul prezidenţial ar putea provoca şi mai multe tensiuni. Imaginea lui Mircea Geoană slab, rămasă în urma trecerii lui Traian Băsescu pe la Romexpo, alături de cea a unui Ion Iliescu încremenit în trecut i-a pus fără îndoială şi mai mult pe gânduri pe cei care simt că partidul are nevoie de o schimbare dar nu ştiu de unde să o apuce.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

212 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 26.10.2007 21:30

De câte ori Marean organizează ceva la Romexpo, se calcă lumea în picioare. La Revelioanele cu ieftineală nu se mai găsec locuri de la începutul lui decembrie. La paranghelia de la lansarea eurocandidaţilor PSD, cu Vanghelie bine înfipt pe picioarele de gazdă, rămăsese un singur scaun gol, cel al lui Traian Băsescu.

 
#2 oana 26.10.2007 21:33

va dati seama cat are de prestat CALUGARUL TEOFIL sub acest articol?

 
#3 PD Locul I 26.10.2007 21:42

PD locul 1; PNL locul 2; PSD locul 3 la mare distanta urmat pe 4 de PLD. Asta este clasamentul de la euroalegeri: ( sondajul online il gasiti aici: ( www.sondaj.php0h.com/euroalege ri.php ). PNTCD si Partida Romilor sunt la egalitate de puncte, ambele fara sanse de a intra in parlamentul european. Gigi Becali beneficiaza de locul codas.

 
#4 CALUGARUL TEOFIL 26.10.2007 21:44

EU CALUGARUL TEOFIL AS PUTEA FI DIN NOU PRIMUL PE FORUM, DACA TAMPITUL DE WEBMASTER CARE MI-A STERS COMENTARIILE LE-AR REPUNE IN FRUNTEA LISTEI, INCEPAND CU ACEST MESAJ : @#$%^&(#_$(@ $^)&# $ _(*Q&#$^ # _(*Q&@_$(*& #)$^ _#($ )#$^ )# $^)# $^O(*&#^%#@%$# &@^$%# *$@%# (&^@)&^# )&* )&*^#_)_

 
#5 Radu 26.10.2007 21:48

Stergeti va rog comentariile lui Teofil. Omul asta nu este sanatos!

 
#6 @GUMA 26.10.2007 21:50

Pe vremuri, umblai pe-aici cu mopul, cu rindeaua, cu peria de sarma, cu tot ce curata, de la matura si faras, pana la dinamita. Uneori ma scoteai din fire, alteori, cand mai cascai ochii si faceai pe selectivul inteligent, parca te si iertam, ca toata lumea trebuie sa-si castige o paine. Acum, sub ochii mei, ti-ai facut meseria, absolut corect, conform fisei postului. Si tot nu e bine, domnule Web! Ca ai lasat-o pe oana descoperita, in intrebarea ei . Si cine intra abia acum pe forum, zice: ce-o avea si femeia asta, saraca, de-l zgandare pe teofil? Ca sa respectam "adevarul istoric," sa precizam ca oana [se] postase sub poalele pline de binecunoscutele majuscule, ale neobositului nostru calugar. Si pana nu l-ai sters, postarea ei avea sens. poate spontaneitate. Desi n-avea nicio legatura cu editorialul, care mie imi place.

 
#7 CALUGARUL TEOFIL 26.10.2007 21:50

I'LL BE BACK ! A INCEPUT CAMPANIA ELECTORALA !

 
#8 rocinante 26.10.2007 21:58

Autorul articolului a remarcat esentialul. Inevitabil,F.S.N.-ul se va reface,cu cele 80 de procente pe care le va obtine la viitoarele alegeri.Trebuie doar sa mai asteptam putin inlocuirea cirpei kaghebiste cu genialul carmaci.

 
#9 Anonymus@ Radu 26.10.2007 22:00

Mai , frate, postasi prea vizibil in locul calugarului. Webmasterul a scris zilele trecute in editorial ca un blogger l-a chemat la REVIEW chiar pe cel pe care-l copiase fara sa-l citeze. Incearca amice ceva mai destept!

 
#10 renata 26.10.2007 22:02

Am vazut si eu la televizor fragmente din prestatia lui Iliescu. Dumneavostra l-ati vazut? Sau vi l-a povestit cineva? Ca, daca l-ati fi vazut cu ochii personali, nu puteati spune despre el,fostul preşedinte, ca parea " un personaj guvernat doar de frustrări". E ca in bancul acela, cu "ce bine stau hainele pe paraliticul asta!"
Daca nu v-a lasat inima sa scrieti ce jalnica paiata disperata, mirosind a naftalina si mucegai, a fost Iliescu in interventia lui memorabila , trebuia sa-l rugati pe Negrutiu sa va scrie el paragraful cu pricina. Ca de la coleg la coleg. Altfel, merge!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa