Sprijin pentru Mircea

Postat la: 29.11.2009 21:30 Ultima actualizare: 29.11.2009 21:39

Sprijin pentru Mircea

"Puterea liberală de azi trebuie să ajute la crearea celuilalt pol, ca partener politic şi nu ca opozant, prin întinderea unei mâini reformei din PSD şi lui Geoană" (19 sept. 2005, Jurnalul Naţional).
"Dacă nici o minune nu se întâmplă până pe 6 decembrie, liberalii ni-l vor face cadou pe Geoană la Cotroceni, dând astfel iarăşi România pe mâna PSD-ului. Acest lucru, vorba lui Talleyrand, «e mai grav decât o crimă, e o greşeală». Care nu li se va uita prea curând". (27 nov. 2009, Ev. Zilei)

E posibil ca acelaşi om să scrie frazele de mai sus şi să le semneze? Dacă ar fi vorba de un politician carpato-danubian, răspunsul ar fi simplu: nu numai că e posibil, e aproape obligatoriu. Nu cunosc politician român care să nu fi avut la un moment dat o poziţie într-o chestiune importantă, pentru ca apoi să susţină contrariul, de obicei în termeni apocaliptici, făcând uitată atitudinea sa iniţială. Dar dacă e vorba de un scriitor, şi anume de al doilea cel mai scriitor dintre scriitorii români de azi după Adrian Păunescu, potrivit sondajelor?

Îl ştiu pe Mircea Cărtărescu de vreo 25 de ani. Pot spune că nişte ani de zile am fost şi prieteni. Mi-l amintesc şi azi citind la Cenaclul Junimea cu vocea lui monocordă din manuscrisele minunatelor "Visul" şi "Levantul", astăzi cărţi de referinţă în literatura română, nu doar lectură perpetuă pentru dl. Băsescu. E un om care posedă, dacă nu şi le-a extirpat între timp, atât organ estetic, cât şi organ etic. Cum e posibil ca, fără un cuvânt despre ce scria în 2005, Mircea Cărtărescu să producă acum editoriale de propagandă inversă, încheiate cu ameninţări? Subsemnatul n-am scris în viaţa mea despre M. Geoană astfel: "Triumviratul din fruntea PSD e foarte eterogen moral, intelectual şi decizional. Singur, preşedintele Mircea Geoană este credibil în voinţa de schimbare. Surprinzător, el a arătat, de la înscăunare până azi, că nu e atât de «prostănac» sau «imbecil», cum l-au calificat unii dintre colegii lui de partid, ci, dimpotrivă, că e un om politic civilizat şi, neaşteptat, nu lipsit de autoritate. Atât moral, cât şi ca viziune politică, Mircea Geoană este deasupra celorlalţi lideri pesedişti" (M. Cărtărescu, "Sprijiniţi-l pe Geoană!"). Tot Mircea considera că Geoană şi Tăriceanu "au feţe de preşedinţi, de oameni care, afară, nu ne-ar face de ruşine. Dar cine să-i aleagă?" (M. Cărtărescu, "Puneţi-i invers!") Acum, în schimb, "sub prezumtiva preşedinţie a lui Mircea Geoană, vom asista la escaladarea corupţiei şi la reorientarea politicii externe a României dinspre vest către est", scrie tot el. Eu mă mărginesc să cred că o guvernare PSD-PNL-UDMR cu Geoană la Cotroceni poate să nu fie chiar o tragedie naţională. Atât. Sunt, pentru asta, un reprezentant al "României retrograde", cum zice dl. Cărtărescu?

Întotdeauna am crezut că multa cultură pe care o asimilezi şi o produci te împiedică să te repezi cu fruntea în peretele din faţă şi imediat cu ceafa în cel din spate. Că marile cărţi ale lumii, trăirea literaturii, îţi pot da mai mult bun simţ, bun gust şi dreaptă măsură decât părinţii şi educatorii. Că atingerea artei naşte frumuseţe, dar şi morală, nu te lasă să fii doar inteligent, fără a fi bun şi drept.

Fiind un scriitor şi un om de cultură adevărat, Mircea Cărtărescu reuşeşte ceea ce mulţi alţii n-au fost în stare: să mă convingă că sunt un naiv. Îi ofer, totuşi, această naivitate a mea ca sprijin, dacă, simţind uneori că păşeşte în gol, îi face trebuinţă.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

330 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Nu suporta succesul altora 29.11.2009 21:45

CTP nu suporta succesul altora. Indiferent din ce domeniu. Fie din ziaristica, cinematografie ori literatura, cei ce au obtinut lauri, devin dusmanii personali ai CTP. CTP este intruchiparea jos_niciei si a inv_idiei.

 
#2 Mircea Ciocea 29.11.2009 21:48

Mircea Ciocea smile

 
#3 George 29.11.2009 21:56

Legat de cele scrise mai sus, am o opinie care cred ca evidentiaza foarte clar situatia din turul 2. Cred ca de data aceasta s-au creat doua tabere, foarte puternic motivate si hotarate in ceea ce priveste optiunea pentru viitorul Presedinte. Problema este ca prin mesajele transmise, atacuri la persoana, aluzii la trecutul celuilalt si demonizarea adversarului, diferentiera intre candidati s-a facut strict prin asocierea fiecaruia dintre noi cu atitudinea, personalitatea si caracterul presidentiabilului pentru care am optat. Ce vreau sa spun cu asta? In cazul formatorilor de opinie, a jurnalistilor, a scriitorilor, datorita acestei asocieri, s-a cazut in capcana atacurilor orbesti la persoana si renuntarea la logica (vezi reactia admiratorilor lui Basescu la reactia acestuia cand a fost acuzat ca a lovit un copil). Asa se explica comentariile extrem de diferite al domnului Cartarescu. In aceste zile, a devenit, cel putin in aprecierile fata de adversarul Mircea Geoana, un fel de Basescu 2, 3.... 3 mil. Pentru ca toti cei care l-au votat, ar fi spus acelasi lucru.

PS: Legat de tenis, nu stiu daca va mai amintiti, dar in primavara v-am scris un mail in care va criticam pentru cele afirmate despre tenismenii romani, ca nu au fata. Eram entuziast ca urmare a performantei Soranei, dar se pare ca timpul trecut de atunci v-a dat dreptate din nou. Imi cer scuze pentru acel mail.

Mult succes!

 
#4 tsonga 29.11.2009 22:01

Cum poti sa simpatizezi o nulitate scatofila precum autorul orbitorului, domnule Popescu? Te credeam mai decent. Pe jigodia aia a pus-o la raze x cacanarul alalalt de la icr si ai citit ce a iesit pe film.

 
#5 un om 29.11.2009 22:19

da domnule Popescu, pentru ca acum 4 ani a castigat impotriva celor care acum ii sunt mina dreapta - de aceea Geaoan atunci avea o imagine mult mai buna decat astazi.

 
#6 Gheorghe Cionoiu 29.11.2009 22:20

Domnule Cristian Tudor Popescu,

Ma mira faptul ca (va faceti ca) nu stiti ca inspatiul cultural romanesc prea des mari oameni de cultura au considerat ca verticalitatea morala este un moft.
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=2260

 
#7 silvius 29.11.2009 22:21

din pacate elita de care ne "mandrim" in prezent a fost scoasa cu forcepsul dupa anii '90. eu nu condamn decat ca ne aflam acum in fata ei si incercam sa ne "sprijinim" de ea.
am impresia ca trebuie sa ne orientam catre alta elita care a confirmat si in romania, dar si in strainatate.
singurul OM, Andrei Plesu

 
#8 macchiavelli 29.11.2009 22:25

CTP-ule de cand sunt editorialistii propagandisti electorali? mai esti in stare sa scrii un editorial fara sa pomenesti numele lui Basescu? sau editorialele dumitale se transforma in "Sinteza Zilei - 2" ?

 
#9 fem! 29.11.2009 22:27

Da, ÅŸi eu m-am convins cu ocazia asta că sînteÅ£i un prost.

 
#10 pulika franaru 29.11.2009 22:31

Bai/* cu oky, Gioana, tovarasul tau din copilarie, n-are fata de presedinte, nici Basescu, nici 90% dintre parlamentari, dar prin eforturile voastre, ale OLIGARHILOR si GAOZARILOR mancatori de/cakat, a-ti bagat tara intr-o noua era, era urei si haosului. Nu m-as mira sa va ia lumea la pietre, sincer sa fiu, chiar m-as bucura, ca tare o meritati.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa