Start cu spatele
Start cu spatele
"De ce le e frică, nu scapă!", "Mărimea contează! Dacă nu-i putem face mai buni, măcar să-i împuţinăm!", "Votaţi pentru Parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300". Toate aceste sloganuri de campanie sunt lipite de figura rânjitoare a d-lui Băsescu, uneori şi cu braţele larg deschise către popor. Carevasăzică, dl. preşedinte foloseşte pe faţă, fără umbră de bun-simţ (de fapt, nu cred că l-a traversat vreodată aşa ceva), referendumul în scop electoral personal. Urmăreşte astfel să-şi creeze un avantaj faţă de adversari pe care îl admite el însuşi, într-un moment în care logica d-sale se duce lângă bunul său simţ: "Dacă aş fi vrut să am un avantaj, puneam referendumul în turul doi. Ziceţi mersi că nu l-am pus. În turul întâi nu e avantaj, că sunt mai mulţi candidaţi". Întrebarea apare de la sine: dar dacă dl. Băsescu câştigă din primul tur? Atunci avantajul referendumului propus de dl. preşedinte, avantaj pe care d-sa îl recunoaşte mai sus, se manifestă în raport cu toţi ceilalţi candidaţi, mulţi sau puţini. Un avantaj, dacă îl ai, îl ai atât faţă de un adversar, cât şi de mai mulţi. Fanii hard Băsescu au obosit deja la cap, dacă or fi ajuns până aici cu lectura articolului. Căci nu logica şi nici bunul-simţ sunt criteriile pe baza cărora domniile lor îl votează for ever pe dl. Băsescu...
Experimentatul manipulator şi propagandist care este dl. preşedinte ştie foarte bine că, pentru a câştiga capital politic în momente de criză economică, nu trebuie să te bazezi pe expunerea de soluţii economice şi sociale pentru criză. Sunt vorbe multe, aspecte tehnice, cifre. Mulţimii îngrijorate trebuie să-i spui lucruri scurte, simple şi penetrante. Cel mai bine, identifici un duşman în spinarea căruia pot fi puse toate relele şi nevoile. E mult mai simplu să reduci Parlamentul decât să reduci şomajul. În cazul altor profesionişti, duşmanul era evreul sau burghezo-moşierul. La dl. Băsescu este politicianul. Soluţiile economico-sociale se adresează raţiunii masei, în vreme ce ura pe care populaţia o nutreşte faţă de politicieni e un combustibil electoral mult mai puternic decât raţiunea. Această ură blochează judecăţi simple. Reducerea Parlamentului de la bicameral la unicameral va da pensionarilor şi şomerilor bani de întreţinere? Nu le dă nici de înmormântare. Şi a crede că zisa reducere va reforma clasa politică reprezentată de Parlament e totuna cu a considera că o metodă de scădere în greutate aplicată unui obez este să-i tai o mână. Burta şi guşa parlamentarilor rămaşi mai puţini vor fi mai mici? Mi-e teamă că dimpotrivă.
Astfel, dl. Băsescu îşi atacă prin învăluire contracandidaţii la preşedinţie, identificându-i ca reprezentanţi ai clasei politice sortite decimării. În referirile directe la ei, nu-i consideră demni decât de statutul de marionetă a lui Ion Iliescu, tratabilă cu o băşcălie arogantă ("Geoană va fi următoarea mea propunere de premier, ca să-l scap de ruşinea bătăii electorale") sau expediere plictisită ("Oprescu nu ajunge în turul doi"). La care dl. Geoană n-a găsit alt răspuns decât o glumă prostănacă ("cred că Băsescu a luat droguri uşoare"), în vreme ce în spatele d-sale cască gura mare dl. Marian Vanghelie, făcându-te să te gândeşti cu un fior ce funcţie va ocupa Baracuda Obama dacă dl. Geoană iese preşedinte.
Pe Geoană nu l-a făcut premier doar Traian Băsescu, ci şi Dinu Patriciu. Dl. mogul l-a mai făcut şi "liberal acoperit" şi amic politic al lui G.W. Bush şi Bill Clinton pe liderul PSD. Dl. Crin Antonescu s-a delimitat decent şi ferm de aceste afirmaţii ale "membrului" Patriciu, precizând şi că nu e dispus la niciun troc în turul doi pentru funcţia de premier, singura opţiune rămâne Klaus Iohannis. Dl. Antonescu are până acum comportamentul cel mai civilizat în această campanie, ceea ce în ţara noastră nu e o premisă pentru a ajunge nici măcar în turul doi. Şi candidatul liberal rămâne un vorbitor de televizor, nu am în minte nici o imagine cu el pupând feţe şi strângând mâini în mijlocul mulţimii.
Pentru civilizaţia politică din România cred că ne aşteaptă o campanie începută nu cu stângul, ci cu dosul.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine















231 Comentarii [+] Adauga un comentariu
TURUL DOI: Pe cine veti vota la alegerile prezidentiale de anul acesta?
Varianta - Basescu - Antonescu
http://sondaje.php0h.com/basescuantonescu.php
Varianta - Basescu - Geoana
http://sondaje.php0h.com/basescugeoana.php
Varianta - Basescu - Oprescu
http://sondaje.php0h.com/basescuoprescu.php
Doriti desfiintarea parlamentului bicameral si inlocuirea sa cu unul unicameral?
http://sondaje.php0h.com/unicameral.php
Astept sa mi se arate si ce poate acest Crin, un candidat slab la parlamentare si care nu a intreprins nimic practic in ultimii 20 de ani. Votam pe ochi frumosi sau pe capacitate politico administrativa? Pe mine ma intereseaza un candidat care o data ajuns presedinte are capacita, intreprinde ceva, actioneaza si are idei proprii si nu o marioneta. M-am cam saturat de marionete caci cine e in jurul lor sunt papusari destoinici.
CUM are tov securist basescu dreptul sa faca asa ceva?????? Cind incepe CAMPANIA EL NU MAI ESTE PRESEDINTE!!!!!!!!!!!!!!!!! ASA E in Lumea asta DEMOCRATICA!!!!! ESTE un CANDIDAT O persoana INDEPENDETA INTERIMARA sau UN grup de PERSOANE devin PRESEDINTE care NUUUUUUUUUU candideaza astfel JOCUL FIIND CINSTITTTTTTTTT!!!!! La NAIBA!! Inca odata spun ca atita timp cit * securist v-a fii in functii PUBLICE Democratzie NU VA FIIIIIII!!!! TRAIASCA ROMANIAAAA!!!! JOSSSSSS * securist!!!!JOSSSSS hieneleeeee !!!!! JOSSSSSS calaiiiiii!!!!
Petardistule !
ce ma mai supara pe mine politicienii astia!!! ma mir ,DONULE ,CRISTIAN TUDOR POPESCU , ca mai aveti puterea sa le acordat atita timp, si atentie!
Vorba e, eu pentru cine votez????
nici nu ma intereseaza cine se va bate cu animalul asta de basescu in turul 2. totul e sa nu iasa acest al doilea ceausescu. bine, acum..e clar ca, fie si daca va iesi presedinte,basescu nu va pride mai mult de un an pana cand va pocni dopul iar romanii vor iesi in strada si-l vor pune la zid, cum l-au pus si pe nemernicul ala de ceausescu.
BANATENI si ARDELENI,
Nu va lasati angrenati in masinaria politica regateana. Hotia in Romania nu a inceput cu Basescu si nici nu se va termina cul el. Daca vreti sa scapati de hotie si curvasarie luptati pentru AUTONOMIA BANATULUI si ARDEADLULUI.
Numai AUTONOMIA ne poate scapa de hotia damboviteana.
Nu uitati 31 OCTOMBRIE in PIATA LIBERTATII din TIMISOARA.
Marcati AUTONOMIE pe buletinul de vot !
AUTONOMIA IMPERATIVUL NUMARUL 1 al zilelelor noastre !
in 1933 hitler dadea foc reisthagului, dupa 6 ani pornea al doilea razboi mondial.
Tu esti omul lui Basescu, se vede in logica ta. Adica, numarul unu : nu Basescu e problema. Numarul doi : hai sa bagam o petarda. Iti propun numarul 3 : sa vina Basescu sa salveze situatia. Esti un biet slujitor de servicii secrete fara talent. Treci la loc. PS Expresia cu "imperativul" e tipica securista din anii comunismului.
Noi vrem respect!!
Domnilor de la REALITATEATV ÅŸi ANTENE care susÅ£ineÅ£i Monstruoasa coaliÅ£ie antinaÅ£ională PSD-PNL-huniiUDMR-PC, noi ne-am săturat să ne mai agresaÅ£i prin manipulare, cu neruÅŸinare ÅŸi fără bun simÅ£, cu tâmpeniile voastre de oameni bolnavi cu capul ÅŸi fără simÅ£ul realităţii. Noi vrem să ne respectaÅ£i, nu să vă bateÅ£i joc de noi ÅŸi să ne manipulaÅ£i cu obrăzniciile voastre. Până la revenirea situaÅ£iei la normal la aceste canale TV rog telespectatorii care se simt agresaÅ£i să comute pe alte canale TV care sunt serioase ÅŸi respectă telespectatorul.
BANATENI si ARDELENI,
Nu va lasati angrenati in masinaria politica regateana. Hotia in Romania nu a inceput cu Basescu si nici nu se va termina cul el. Daca vreti sa scapati de hotie si curvasarie luptati pentru AUTONOMIA BANATULUI si ARDEADLULUI.
Numai AUTONOMIA ne poate scapa de hotia damboviteana.
Nu uitati 31 OCTOMBRIE in PIATA LIBERTATII din TIMISOARA.
Marcati AUTONOMIE pe buletinul de vot !
AUTONOMIA este IMPERATIVUL NUMARUL 1 al zilelor noastre !
Votati AUTONOMIE pentru copii nostrii !
domnul basescu este presedintele ideal.nu sunt un fan al dansului dar la ora actuala dansul este singurul capabil sa conduca romania.eu sunt sibian si va spun sincer nu as vrea ca domnul johannis sa parasesca sibiul.in primul rand ca o sa se murdaresca in bucuresti.si ma refer la voi mitici si haiduci care nu stiti ce inseamna bunul simt.triait doar prin hotie si minciuna.ca si d-voastra de altfel domnule CTP.pacat de d-voastra un om atat de cinstit.asta este.va murdariti pe zi ce trece.am scris in nenumarate randuri pe situl d-voastra si niciodata nu ati postat mesajul.halal democratie in romania.hahaha.asta este.romania.romania.domnul johannis trebuie sa ramana la sibiu.nu este capabil sa conduca romania.sibiul da.a aratat ca este capabil.ROMANIA ESTE TARA UNORA.TARA MOGULILOR GEN ILIESCU,GEOANA,VOICULESCU,VANTU,PATRICIU.ACESTI ASA ZISI OAMENI DE AFACERI CARE AU FACUT AVERI CAM SUSPECTE.CARITASUL.PARINTII MEI AU TRIMIS 100000 DE LEI IN ACEA PERIOADA.IN 1993.ERAU BANI SI AU SCOS "*".NIMIC.ALTII SAU IMBOGATIT.AU AJUNS MILIARDARI PE BANII ALTORA.IAR DUMNEATA DOMNULE CTP ESTI LINGAUL CLASEI POLITICE.TE INVARTI CUM BATE VANTUL.
pai sa se desfiinteze pdl si gata socoteala
eu de`al draq votez Nu! ce imi da mie ceva,banii aia care se economiseste merg tot in buzunarele lor! daca tot se face economii de 800 mil. euro(asa am auzit) sa ne mai scada si noua din impozite!Nu?
...iar aveti dreptate...cred ,din mare nefericire,ca tot asa o sa fie mult timp de aici incolo....cine naiba o fi blestemat poporul asta de nu mai putem sa ne revenim oricat de mare pret am plati ...simt o neputinta teribila la fiecare ciclu din asta electoral ...
CTP ,CE TOT DAI CU * .TU PLESUVULE ,NU AI DREPTUL SA VORBESTI .TU NU AI VOTAT , NICIODATA TE COMPLACI NUMAI SA CRITICI .CAND MA UIT LA FATA TA ,ATAT DE INDARJITA SI CRIPSATA ,MA APUCA VOMA . PT. TINE CA FOST SECURIST MAI BINE ERA IN COMUNISM .AI UITAT CUM SCRIAI IN ZIARUL PARTIDULUI " SCANTEIA "? OCUPA -TE DE SF .TALE SI DUTE UNDE A INTARCAT MUTUL IAPA .SICRIR . AS FI CURIOASA DACA VOTEZI . SI CRINUT ,A FOST INFORMATOR DE SECURITATE PT. A LUCRA INTR-UN LOC CALDUT. MAI O SA CRAPATI DE CIUDA , CAND VA IESI BASESCU PRESEDINTE .CRED CA ATUNCI SCAPAM DE TINE SI DE ALTII.
@Postat de leo la 25.10.2009 22:41
eu zic mai bine sa te impusti si scapi de toti!
vai de capul tau cu gandirea ta,de la anu` cred ca, o sa mananci peleul lu` Pazvante Chioru!
vedeti voi pe draq de la 1 ian.!
Mult iubitul nostru prersedinte s-a dovedit de o inteligenta iesita din comun.Pai cine s-a ,mai gindit sa ia tara in lung si-n lat si sa participe neobosit la toate parangheliile rominesti,tiganesti si chiar unguresti?De la drojdieri si bautori de bere la fustangii si tragatori pe nas,toti ne simtim reprezentati de un de-al nostru,cel mai bun mardeias din cartier,barbat adevarat ,fara farfasticuri intelectualiste ce te inebunesc de cap si te duc la impotenta.Chestia cu tunsul oii a fost geniala,iar peseverenta cu carer-si ofera dosul pentru a fi lins de patriotii din PDL ii dovedeste rezistenta morala.Hai Base,bate-i pe toti si du-ne in cele mai misto bombe portuare.
IN CIUDA COMUNISTILOR SI SECURISTILOR , BASESCU PRESEDINTE . SECURISTUL GEOANA CU * PANA LA URECHI, CU URECHILE CLAPAUGE SI PUNGI LA OCHI . CRIN UN INFORMATAOR AL SECURITATII ,CU OCHII INCETOSATI CA DUPA BETIE , ASTIA SA FIE PRESEDINTI ?
Dar el, canalia perfecta, de ce ii e frica va scapa? Se apropie funia de par...sa speram ca romanii vor intelege cat de aproape de neant au ajuns cu acesti hoti de drumul mare, borfasi si imbecili in proportii egale.
Daca nu, va plati scump.
Buna!
Basescu si cei din clica lui sunt niste manipulatori ff buni. Chestia cu parlamentul uninominal e clar o gorotita a lor pt a-i asmuti pe oameni contra adversarilor caci defapt se stie clar ca Uniunea Europeana cere parlament bicameral in fiecare stat membru din 2012!!!
Base nu ajunge in turul II. Va lua sub 20 de procente.
Nu cumva Traian Basescu incearca la referendum sa modifice Constitutia ? Costa ceva sa ne spuna ?
Cucuveaua aia de Iliescu si-a pus marionetele in fata.
Apropo, politica...politica dar un filmulet necenzurat cu roxana ghionea nu vreti ? :>
"Mulţimii trebuie să-i spui lucruri scurte, simple şi penetrante"
))
Cam asa, ca in stilul in care scrie onorabilul CTP?
Azi ati stabilit si un record: o propozitie de 5 cuvinte!
Sunt curios cum va evolua stilul dvs pe masura ce inaintam in campanie... veti ajunge si la ultra-condensatul "HUO!!!"?
Would save time, space and money!....
Foarte bun articolul si foarte lucida prezentare a realitatii. Va felicit pentru modul dumneavoastra de gandire!
Auz ca imi esti coleg, adica amindoi ne esprimam pe net doar, nu si pe hirtioara? Pai bine, ma, maestre, adica te citesc mai putini oameni decit pe mine, care, orisicit, postez in mai multe locuri, am mai multi cititori! Bravo, ai dat de gard si cu ziarul asta... Cit despre articolele tale scremute, nu le mai citeste nimeni, decit psihiatrii, autori de manuale de medicina legala, la capitolul 'cauze de inexistenta a raspunderii penale', subcapitolul boli psihice!
M-am saturat sa tot citesc sau sa aud ineptia cu ardelenii corecti sau
cinstiti sau de bun simt. De multa vreme s-au adunat dovezile ca unele
dintre cele mai mari excrocherii sau panglicarii din Romania, adevarate cosmaruri
pentru cei inselati sunt facute de ardeleni. Sa luam exemplul Caritasului din Cluj,
sau cazul celui mai dezgustator om politic, Emil Boc, de cea mai nemaintalnita
slugarnicie fata de un sef ... si nenumarate alte cazuri.
Va rog, nu mai pomeniti de spiritul ardelenesc, este un mit. Ardealul, nesustinut
de celelalte provincii din Romania, s-ar prabusi rapid in cel mai dezastruos mod, pe mana excrocilor, sau din cauza nenumaratelor secte religioase hamesite, care au napadit Transilvania.
Mitul ardelenesc este doar o umbrela pentru hotiile si inselatoriile la care ardelenii sunt
la fel de priceputi, talentati sau chiar mai periculosi decat ceilalti.
BANATENI si ARDELENI,
Nu va lasati angrenati in masinaria politica regateana. Hotia in Romania nu a inceput cu Basescu si nici nu se va termina cul el. Daca vreti sa scapati de hotie si curvasarie luptati pentru AUTONOMIA BANATULUI si ARDEADLULUI.
Numai AUTONOMIA ne poate scapa de hotia damboviteana.
Nu uitati 31 OCTOMBRIE in PIATA LIBERTATII din TIMISOARA.
Marcati AUTONOMIE pe buletinul de vot !
AUTONOMIA este IMPERATIVUL NUMARUL 1 al zilelor noastre !
Votati AUTONOMIE pentru copii vostrii !
Ma enerveaza tot ce se scrie in acest articol. Este doar manipulare[ facuta cu talent ,ce-i drept].N-am chef sa fac nici un comentariu, pentru ca sunt sigur ca presedintele Basescu castiga alegerile din primul tur.
Mai crede cineva că Băsescu face referendum pentru a face economii la buget?
Mai crede cineva că Băsescu vrea să elimine pensiile speciale, nesimţite??
PENSII NESIMÅ¢ITE PRIMESC VOTANÅ¢II LUI!!!
EL INSUÅžI A PROMULGAT LEGILE NESIMÅ¢ITE!!!
Pensii speciale au securiştii, magistraţii şi cadrele militare, pensionaţi la 40-50 de ani - vreo 230.000 de militari şi securişti!!!!
VEZI AICI o informare completă http://www.ziua.net/display.php?data=2009-03-10&id=250356
DE CE NU A SPUS TIMP DE 5 ANI ŞI NU SPUNE NICI ACUM NIMIC BĂSESCU DESPRE ACEST JAF AL BUGETULUI DE STAT?
POLIŢIŞTII, SECURIŞTII, MILTARII NU AU CONTRIBUIT niciodată LA FONDUL DE PENSII, DAR PRIMESC PENSII SPECIALE DE ZECI DE MILIOANE DE LEI DIN BUGETUL DE STAT!!!!
În timp ce restul românilor muncesc până la 65 de ani ÅŸi se pensionează cu popă, MAGISTRAÅ¢II, POLIÅ¢IÅžTII, SECURIÅžTII ÅžI MILITARII se pensionează la 50 de ani ÅŸi primesc pensie din bugetul de stat ÅŸi de asigurări sociale!!!
FURĂ DIN BANII TĂI DE SALARII ŞI PENSII!!!
Mai crede cineva că Băsescu-pdl vrea legea pensilor şi eliminarea pensiilor speciale??!
BĂSESCU LE DĂ STELE LA GENERALI ŞI PENSII SPECIALE ŞI URLĂ CĂ VREA BINELE PENSIONARILOR!! MARE MINCINOS!!!
Are nevoie de această masă de manevră pentru a se alege şi să fure fără a suporta rigorile legii!!!
STATUL LUI BÄ‚SESCU ESTE UN STAT FASCIST, CARE SE SPRIJINÄ‚ PE O CLIENTELÄ‚ DIN JUSTIÅ¢IE, POLIÅ¢IE ÅžI ARMATÄ‚ ÅŸi o haită de lătrăi-propagandiÅŸti care „coafează” realitatea!!! Clientelă plătită din banii tăi să te umiliască, jefuiască, batjocorească ÅŸi fure!!!!
Domnule ctp, multa sila ati adunat fata de "fanii hard" ai Baselului. Dar cu "adversarii hard" ai Baselului ati incercat vreodata sa discutati? Da, sincer va intreb. Discutia este absolut inutila. Orice discutie ajunge in maxim 30 de secunde la "Udrea Plescoi, dictatorul, curvaru, betivu, fratele terorist de arme prin Uganda, Ridzi, scena, ma-sa,tat-so, etc etc etc". Baselu a fost atacat de vreo doi ani cu artileria hard de Antene si ziarele "prietene". De vreo 6 luni si Vantu a mutat pe Geoana si rezultatul se vede (ia incearcati sa cititi Cotidianul doar vreo 3 minute). Practic tot audio-vizualul e calare pe Base si ii trage suturi in prime-time.
Base e om poltic. El vrea sa castige. Cu ce vroiati sa vina in campanie? Ca va citez: "să te bazezi pe expunerea de soluţii economice şi sociale pentru criză. Sunt vorbe multe, aspecte tehnice, cifre." Ma faceti sa rad. Ar fi fost papat in doi timpi si doi miscari. Ar fi luat sub 20% procente in primul tur. Iar dumneavoastra ati fi stat relaxat in seara alegerilor si ati fi comentat impreuna cu prietenul Hurezeanu prestatia "stupida din punct de vedere politic" a domnului Basescu.
Asta e viata (politica), domnule CTP, cel putin in Romania anului 2009. Basescu nu e nici pe departe usa de biserica, dar nu cautati aripi albe in spatele lui Vanghelie&Voiculescu&Vantu&Friends. Brucan s-a cam inselat. Cred ca ne mai trebuie cam 3-4 cicluri electorale sa intram si noi in randul lumii. De fapt cam atat au avut nevoie toate tarile mai sarace dupa intrarea in UE, deci nu ar trebui sa ne tragem de par. Lucrurile merg greu la nivelul unei vieti de om. Si mai relaxati-va, tot ce promite Base cu belirea parlamentarului roman e de fapt cam gargara. Sa nu imi spuneti ca va temeti de o dicatura besesciana cu ocuparea Parlamentului cu armata. Hai sa fim seriosi
d-le CTP,
Poate ne explicati si de ce un parlament bicameral ar functiona mai bine decat unul unicameral. Eu cred ca mai putini parlamentari ar reduce costurile, ar scadea birocratia, ar creste viteza de elaborare a legilor, ar fi mai dinamic, ar creste vizibilitatea parlamentarilor, ar creste competitia intre ei. In plus s-a dovedit ca actuala configuratie nu functioneaza bine; in acest caz nu credeti ca e nevoie de o schimbare? Nu-mi pasa cine propune o astfel de schimbare atata timp cat corespunde asteptarilor mele.
300 zic ca e optim.
Sunt un fan hard al lui Traian Basescu! Sa va spun d-le CTP si de ce: in regimul Basescu am castigat un proces comercial in instanta impotriva unui mare miliardar al Romaniei, proces in care nimeni nu-mi dadea nici o sansa si in care partea adversa era reprezentata de un mare avocat parlamentar, mare personalitate a televiziunilor. Niciodata nimeni nu ma va convinge ca asta s-ar fi putut intampla intr-un regim Iliescu, Constantinescu, Geoana sau Antonescu. Din pacate, sefi ai CSM sau ai ICCJ nu ajung astfel de judecatori care au avut curajul sa-mi dea mie dreptate sau care au avut curajul sa-l condamne pe Vantu la inchisoare. Acolo ajung doamna Barbulescu, Pivniceru, etc.
Forteaza Traian Basescu Constitutia pana cand aceasta paraie din toate incheieturile? Asa este! O face fara sa o rupa insa, pentru a infrunta coalitia nedestramata nici o clipa de la referendumul de suspendare, coalitia "linistii si armoniei" a lui Iliescu, Patriciu si mai pe urma Geoana, Antonescu, Marko si ceilalti. Ce bine era pe vremea lui Iliescu, Vacaroiu si Nastase. Mari ziaristi ca SRS, Cornel Nistorescu sau colegul dvs. Bogdan Chirieac, au putut deveni putred de bogati din publicitate de la stat si santaje de presa... a scuze, Chirieac a avut noroc cu maica-sa care a avut afaceri cu armata, dvs. nu stiati. Cum poate Chirieac sa vina sa teoretizeze el despre Mircea Basescu? Cum poate sa deschida * Cornel Nistorescu dupa ce n-a coborat din masina sa vada daca bietii tineri pe care i-a lovit cu jeep-ul, traiesc sau nu? Cum poate SRS sa ranjeasca pe ecrane si sa-si continue * mizerabile, dupa ce Dumnezeu i-a luat fiul, in conditiile in care s-a intamplat acea nenorocire?
Lui Basescu i se scot ochii cu demisia in cinci minute... Ce bine era pentru coalitia viitoare Johaniss, ca sa nu zic Grivco... Basescu isi respecta cuvantul iar onoratul Parlament, supremul organ al democratiei, vota un amendament prin care demisionarul nu mai avea dreptul sa candideze. Absolut constitutional, nu-i asa?
In schimb, plantarea lui Bogdan Olteanu la conducerea BNR este parfum de Crin, nu-i asa? Patriciu joaca teatru si il declara impostor si neica-nimeni, Crin isi leapada o petala, dar nu se infierbanta nimeni.
Va fi foarte interesant ce se va intampla. Ori Basescu va reusi sa mai impinga Romania spre democratia adevarata, ori vom merge spre democratia "originala" si atunci veti avea o mare raspundere pentru manipularea marsava pe care o faceti astazi!
Partea cea mai enervanta a intregii povesti prezidentialo-parlamentare o reprezinta nu manevra in sine, cat abilitatea extraordinara a personajului de a identifica elemente de maxim impact electoral.
Elemente valide, nota bene, parlamentarii romani constituind, in mod evident, o clica parazitara, o adunatura netrebnica (sic!) de profitori infipti.
Domnul Popescu face greseala de a-i apara pe parlamentari si nu parlamentul ca institutie, care ar putea functiona foarte bine si cu 100, nu cu 300 de oameni. Cu conditia sa fie toti nemti.
Alooooo tovarasu' CTP in campanie nu este doar dusmanul tau ,Base ,pe care il pomenesti si in somn,mai sint si altii.Ca ceilalti ,sint toti o apa si-un pamint,nu e vina lui Basescu,e vina intregii haite anti-Base ,din rindul carora si tu faci parte.Nu e vina lui ,ca in cinci ani ,restul au scos in fata astfel de nulitati .Votez Basescu cu mare drag.
voteaza in * * cu chiorul, ca traiesti bine. tu si vagaboanda aia blonda. restul de 20 de milioane o sa votam pentru altul.
Am deja peste 850 de prieteni . Oameni inteligenti, curajosi, dornici de dreptate, cu bun-simt. Noi nu ne-am alaturat pentru bani, functii sau alte avantaje materiale. Ne-am alataurat pentru un scop nobil. Alatura-te si tu Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt ! Semneaza Petitia pentru formarea Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt !
www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html
vizitati si blogul
www.crbs.blog.com
Multumesc
Da domnule CRISTIAN TUDOR POPESCU , in mintea ta imputita referendumul este ceva impotriva natiunii ? A nu este , atunci ce mortzii * bati din *, gaozar imputit
Politica este inutilă evoluÈ›iei omenirii, este doar perpetuarea parazitării ei de către o clasă asupritoare ce are grijă să ducă rezolvarea / nerezolvarea lucrurilor către infinit, doar aÈ™a putând exista. Lătrăii[ plus bătătorii de apă-n piuă ]au grijă să inducă maselor minciuna, cea care-i leagă de mâini, cea care-i blochează în a se autodetermina, cea care-i blochează în orice construcÈ›ie logică, făcându-i să bată mereu în retragere, la primul fault, lăsând loc specialiÈ™tilor în manipulare, devenind victimele asupritorilor...
Oamenii au fost învățaÈ›i de-a lungul veacurilor să fie ascultători, de aceea au uitat că singurul lor stăpân pe lume este sinele ce-L recunoaÈ™te. Orice altceva este sclavie. Când oamenii vor fi adevăraÈ›i[ È™i se are grijă să nu fie ]când oamenii vor învăța corectitudinea[ È™i se are grijă să nu aprecieze acest lucru, ba mai mult, să-l batjocorească(adormiÈ›i fiind)tăindu-È™i craca, sinucidere, nu? ]când exemplele Bune vor fi prezentate de mass-media[ să mai subliniez încă o dată că nu o face? ]pentru a le arăta oamenilor CUM trebuie să fie, să trăiască, să relaÈ›ioneze cu ceilalÈ›i, până ce sinele lor va decola, va învăța să acÈ›ioneze potrivit oricărei situaÈ›ii, atunci puterea balaurilor va scade.
Când oamenii vor descoperi cât de rău au trăit în vremea[ Doamne cât de lungă! ]a exploatării
oamenilor de către sub-oameni, când bolnavii de lăcomie rapace, alături de cei suferinzi de glorie-schizoidă vor fi trataÈ›i corect È™i vor fi izolaÈ›i de corpul social, când banii vor dispare iar oamenii nu vor mai È™antaja disperaÈ›i[ È™i eu din ce o să trăiesc ?] ci vor înÈ›elege că este nevoie de o punere de acord a TUTUROR în concomitență, UN MOMENT SABOTAT PERPETUU, atunci puterea balaurilor va scade iar oamenii vor cunoaÈ™te adevărata existență.
De lucrat lucrează doar cei dăruÈ›i cu har pentru aceasta[ imaginaÈ›i-vă că dispare capitalismul, mafia monopolului, că dispare È™antajul cu sabotajul, bătaia, ameninÈ›area familiei, suprimarea fizică, distrugerea industriei altui stat....amintiri, nu?...nu, istoria -încă- contemporană, supertrist ] È™i veÈ›i vedea că lumea toată nu are[ nu mai are ]nevoie de bani, motivul valului nesfârÈ™it de crime, asupra semenilor, asupra altor popoare. Nu este necesar ca toÈ›i oamenii să facă efectiv ceva, dimpotrivă, chiar nefăcând nimic rău, faci lumii un mare bine - încă persistă ideea că tre' să le dai ceva de lucru...să-i "disipi", să le dai de ros[ mai este de mirare că lumea este încă semi-sălbatică ?]. Aici, pe Pământ, avem altceva de făcut.
A lăsat Dumnezeu loc pentru fiecare, i-a dat fiecăruia milimetrul ce-i trebuie, a lăsat legea[ unică ]...È™i ne aÈ™teaptă. Lumea este făcută să funcÈ›ioneze perfect, poate aÈ™a înÈ›elegeÈ›i de ce răul destabilizează întregul inflamându-i pe cei cu mintea puÈ›ină, exacerbându-le lăcomia de putere, de lucruri, de glorie, de fiinÈ›e... Tergiversarea este o față a răului absolut. Politica este fundamentată pe Minciuna -spusă privindu-te-n ochi- , pe Tergiversare È™i pe Șantaj. Minciuna - pentru a accede prin falsa idee a alegerii procentuale[ adică democratice )))) ], tergiversarea - când este atacată minciuna, È™antajul - când pericolul este maxim. ObservaÈ›i că nu am spus despre poprire[ sistemul teleagă ]ori suprimare fizică, gentil, de!
Responsabilitatea păstrării liniÈ™tii sociale, a păcii pe Pământ revine tuturor celor ~7 mld de oameni, dintre aceÈ™tia facem cu toÈ›ii parte, deci cu toÈ›ii suntem responsabili, deci a delega pe câÈ›iva este inutil È™i foarte scump, atât la propriu cât È™i figurativ-moral vorbind.....primul pas spre normalitate este distanÈ›area de seducătoarea hidră a egoismului, cocktail ucigător cu lăcomia, adică descentrarea interioară reflectată în relaÈ›ia cu cei din jur.....un prim pas, È™i nu uitaÈ›i de bani.......sunteÈ›i pregătiÈ›i, prin educaÈ›ia interioară, să lucraÈ›i de mâine din conÈ™tiință?...Dacă vă este frică, e normal, cuplează instantaneu viruÈ™ii induÈ™i de zeci de generaÈ›ii....
Important este să È™tiÈ›i unde e limanul, important este să È™tiÈ›i că timpul suferinÈ›ei, durata lui, depind de cum vă veÈ›i pune de comun acord cu toÈ›ii, cel puÈ›in marea majoritate, lăsând de-o parte psihopaÈ›ii uitaÈ›i pe maxim-infinit, orice om poate îndura foarte mult, dacă È™tie că nu-i în van, dacă È™tie È™i până unde / când, reuÈ™eÈ™te imposibilul( .... ).....faceÈ›i imposibilul, acum că vin alegerile.
Care alegeri? cele din interiorul vostru.
( și cu circul politic ce facem?...ne ducem? votăm?..ăă?, zi, hai să te vedem!..cu cine, care? )
DaÈ›i Cezarului...e o estetică în a fi corect, fiÈ›i cetățeni ai cetății, care?....cum vă vine la mână, oricum gestul e singurul care contează.
Frumos dl. ctp sunt de acord cu dvs. De ce oare doar cei cu * mare si care improasca cu noroi or avea dreptate in tara asta, habar nu am. Base prinde foarte bine la un anumit gen de elelectorat care se si grabeste sa iasa la vot, sper sa fie cati mai putini sa nu depaseasca 30% din total si mai sper ca cealalta parte din electorat, cei multi si mai tacuti sa fie satuli de mascariile lui basescu si sa iasa la vot, este singura speranta, altfel ne mai alegem cu basesescu pentru inca 5 ani, timp berechet pentru el pentru a ingropa tot ce se mai poate din tara. Crin Antonescu ar trebui sa fie putin mai agresiv, lumea nu il prea cunoaste si din pacate nici pnl nu s-a prea manifestat in ultima perioada, a ramas doar cu electoratul traditional, trebuie sa mai atraga o parte din populatie, altfel nu e bine.
Si Patapievici si Sever Voinescu si Mircea Mihaes si Liiceanu il voteaza pe Basescu. Ei sunt votantii lui Basescu. Si ei sunt lipsiti de logica si bun simt ? CTP, esti atit de mediocru ! Un articol atit de slabut ! CTP, ca sa intelegi si tu ce inseamna un ziarist si un om de cultura adevarat, citeste in Revista 22 articolul scris de Rodica Palade "Nota zero..."
Nimic de comentat. Antonescu mi se pare cam penibilut, ca nu pot sa zic penibil - imi lasa prea mult impresia unei picturi clasice in care este reprezentata vanitatea...nu ca dl Antonescu ar fi musai un vanitos...
luateas pe poula0 pe tine si pe alti banateni care veti participla la 31 octombrie pt autonomie. mama voastra de jeguri. ati fost sute de ani iobagii maghiarilor si a turcalailor pina la 1918 cind ati fost eliberati de regateni pt ca altfel ati fi fost si acum slugi ale fratilor sirbi sau unguri. Ati populat banatul cu sute de ani in urma in evul mediu fiind iobagi la unguri si puturosi. Cine credeti ca a consttruit orasele din Ardeal si Banat? luatas pe poullaaa0 de *!
de acord cu tot ce spuneti, d-le CTP. As aduaga doar la lista dusmanilor electorali traditionali, pe langa parlament, evrei si burgeji, pe unguri. Pe seama carora ati scris si Dvs cateva editoriale patriotarde la comanda FSN - PDSR in anii de glorie ai Vetrei Romanesti. Cred ca sunteti f. calificat sa vorbiti despre manipulatori experti.
Abia astept sa nu-l votez pe Basescu.
aveti perfecta dreptate cand evidentiati cinismul dului basescu. vafi un examen pentru romani privnd nivelul de cultura politica la care s-a ajuns. putini politicieni au curajul sa afirme numai ideile in care cred.cei mai multi doedesc o demagogie iresponsabila
EHE ,ce mai vremuri a avut CTP,in perioada lui nea Nelu Cotrocenelu,erau vremuri chiar mai bune ,decat pe vremea impuscatului, deoarece scria ce vrea si nu-l mai cenzura nimeni, ba mai mult primea si bani cu roaba de la guvern.Acum pe CTP si pe Nistorescu nu-i mai baga nimeni in seama ,pentruca ei au nostalgia vremurilor bune.Acum lumea a vazut ca ei sunt expirati ,la fel ca si nea Nelu.Gata tovarasi ,partidul a pregatit cadre tinere la pepiniera de partid,care dau mai bine pe sticla ,dar cand auzi cum vorbesc inchizi televizorul.
Stiu ca adevarul supara ,dar cu toate acestea BASESCU este cel mai bun.A inceput reforma politica in primul mandat si o va termina in al doilea mandat.De aceea sunt disperati tovarasii ,pentruca vor nu vor, trebuie sa paraseasca politica ,iar tineri nevirusati de comunism vor pune bazele unei politici europene, care sa scoata tara din mocirla comunista, in care a bagat-o Iliescu si gasca lui.Gata tovarasi ,romanii nu va mai doreste sa-i mintiti cu nerusinare.
Privitii "HÂRCA" lucitoare plina de ura.A esit la inproscat cu *.
Domnule Popescu, Faptul ca l-am votat de doua ori, nu inseamna ca-l voi vota mereu! Reducerea numarului parlamentarilor este o necesitate obiectiva dat fiind scaderea populatiei si aderarea la UE. O parte din atributele suveranitatii Romaniei sunt preluate de Uniune. Parlamentul trebuia redus macar cu numarul celor plecati la Bruxelles. Un pas in directia democratizarii societatii este abolirea privilegiului pensiei referentiate la salariu, in loc de fondul cumulat. Traian Basescu este singurul abolitionist. Acesta este avantajul sau in cursa prezidentiala! Dvs. are trebui sa enuntati principiile pe care ar trebui sa le respecte un presedinte. Apoi sa le argumentati. Altfel totul a gargara.
In al doilea tur al alegerilor prezidentiale competitia va fi intre Antonescu si Geoana. Deci viitorul presedinte va fi Antonescu. Profesorii, familiile lor, s-au coalizat - vor vota Antonescu. Studentii . la fel, Medicii, idem. Asa ca hahaitura strigatului din tombronul pe jumatae desfacut va fi acoperit , capacul v fi bine apasat dupa ce anumite doare privind trafiul de arme si batia de joc cu rapirea si averea furata a lui Hayssam vor fi puse pe tapetul eleviziunilor. Doamne ajuta sa aem, in sfarsit un altfel de presedinte ... un presedinte de nivel european - Crin Antonescu.
Numai ca, d-le CTP, facand dvs. pe profesorul de limbi sraine, ati pus umarul la greu pentru ca Baescu si gasca udrista sa ramana pe locuri fruntase. Si vorbim ... iata ... de bun simt! Serios?
Poare sa ranjeasca Bishnitzarul de la TreiCoceni.mult si bine-la vot NU pe el si la fel NU pe chestia aia electorala cu care prosteste DobiBocii lui.Asta-i dupa cum bine zicea raposatul Paler : «Canalia perfecta». Din pacate pentru Poporul Roman, mai sunt multi ce casca * sa prinda gogosile rasuflate ale basescului. Pentru ca se identifica, pina la contopire, cu aceasta caricatura nefericita, dar mincinoasă, perfida si tenace. Speram ca «poporul lui Baselu» sa devina din ce in ce mai mic, pină vor ramine din el doar DobiBocii si stolojanii meschini si schimonositi
Mie mi-a mers mult mai bine in ultimii 5 ani!
Este bine ca se cearta pentru ca intre 2000- 2004 a fost liniste si s-a furat in tacere si s-au vindut marile intreprinderi ale Romaniei pe 2 lei -in tacere.
Este bine ca exista contrarii pentru ca am vazut ce insemna "YES Man" si aplaudaci intre 1947 -1989.
Oricum Romania se indrepta spre mai bine- asta este credinta mea. Daca va fi consens insemna ca ne intorcem in comunism.
Problema este ca trebuie sa "scapam" sau sa inchidem TV-ul cand apar cei 7-8 aceeasi indivizi (vajeala de analisti ) pe toate TVurile .
Asa este nu am timp si rabdare sa citesc pana la capat articolul. Nu stiu ce inclinare ati avut la alegerile trecute. Dar scriind mi-am amintit cu nostalgie de emisiunile "CAP Si PAJURA"si m-am lamurit. Nu stiu sigur ce va castiga omul de rand reducand numarul de parlamentari . Stiu sigur ca lupta va fi mai stransa, ca vor intra oameni mai bine pregatiti si responsabili, sa faca fata situatiei din parlament. Stiu sigur ca aceea "umplutura" ce se constituie in "masina de vot" se va reduce.Parlamentarii vor fi parlamentari, ministrii vor fi ministri si nu vor fi cand unde vor (guvern - parlament). Oamenii de afaceri, oameni de afaceri, fara sa se amestece cele doua meniri... si asa profita de prea multe informatii
d-le c.t.popescu, daca tot le stii intotdeauna pe toate, poate te informezi mai mult si de preferatul dumitale iohannis in functia de premier. o fi sanatoasa critica la adresa guvernului, este insa iresponsabila dorinta d-tale de-al inlatura pe basescu ca sa-i faci loc unui corupt fara scrupule, avar, imbogatit peste noapte ca iohannis sau antonescu, sarmanul care vorbeste fara sa fie inteles de nimeni. poate doar de dumneata si de proaspata lui sotie. ar fi fost sanatos desigur pentru romania sa aibe un candidat superior lui basescu, din nefericire goana dupa scaunul prezidential de la aceste alegeri pare mai degraba o parodie. asa cum a fost de altfel si numirea primarului din sibiu, doar fiindca are un nume german. daca acesta mai avea si calitatile unui german adevarat, atunci d-l boc ar fi trebuit sa plece de buna voie. numai ca premierul hulit a fost victima foamei de putere a multora mult mai incapabili si mai nepotriviti la carma tarii. ca sa-l faceti criminal pe cel care a preluat de la inaintasul sau o ograda plina de gunoi si balarii, fara sa-i dati ragazul minim ca sa curete macar grosul dealului de deseuri politice, este simplu, ar fi insa timpul sa va intrebati ce-ati fi facut d-voastra in locul d-lui boc, intr-o tara cu buget inxistent, cu o armata de angajati la stat, pensionari de virsta si de boala de ordinul milioanelor, elevi studenti si un pumn de activi ce mai arunca cativa banuti din putinul lor lunar in visteria statului? incetati odata sa mai credeti ca santeti superior din punct de vedere intelectual. cu toata sinceritatea, fara nici o intentie de jignire, nu santeti nascut sa scrieti, analizele d-voastra sant de multe ori suparator de mediocre, ma intreb sincer de ce n-ati ramas inginer, poate ca acolo v-ati fi remarcat mai bine. lasa-ti scrisul si analizele politice altora, care n-au fost in viata vedete de televiziune si si-au folosit timpul exclusiv slefuirii spiritului si imbogatirii culturii. o simpla vedere a unei zile de 24 de ore din viata d-voastra si-si poate oricine imagina cat timp va dedicati cititului, studiului si observarii societatii in care traiti. deja apartineti celor care asculta doar primul cuvant dintr-o intrebare, si pot da raspunsul. din pacate analizele sociale nu sant cuvinte incrucisate rezolvate in tren, acestea se fac in liniste, izolare si meditatii profunde. cercetati mai bine investitiile ziaristului marinescu despre favoritul d-voastra iohannis. in romania prea se practica datorita unora ca d-voastra, linsarea lui christos si iertarea pacatosului barabas. diferenta este doar ca iohannis-barabas nu se va cai niciodata pentru copii orfani zmulsi de la niste bunici sarmani, fara nici un drept ulterior de-a mai afla ceva despre soarta lor. decat binenteles, futu-ti cristosii *, intr-o limba romana literara si un picior in fund. credeti oare ca bunica copiilor a mintit atunci cand a povestit cosmarul trait cu acest iohannis? la ce i-ar fi folosit? doar ea n-a candidat nici la postul de primar al sibiului nici la scaunul de la cotroceni! daca tot sant huliti italienii fiindca vor sa scape de romanii aciuiti prin italia, cum de tolerati astfel de umilinte in romania fata de niste batrini care nu doresc altceva decat sa afle ce s-a intimplat cu nepotii lor infiati si disparuti de 10-15 ani? si-apoi propietatile d-lui iohannis, bmw ultimul tip cu care circula ca primar, ca sa nu mai vorbim de aspectul dezolant, anarhic al frumosului oras medieval sibiu, de nerecunoscut astazi in anarhia estetica adusa de acesta! chiar credeti ca toata lumea este oarba si cade pe spate pentru citiva metrii patrati de piateta cu iz german si o varuiala exterioara, circiumi si hotele de lux ale apropiatilor sai, toate realizate cu aproape 100 de milioane de euro? astia d-le popescu sant bani greu munciti de cetatenii europei, cu ce sant obligati nemtii din germania sau francezii din franta sa-i puna lui un iohannis o masina de lux la dispozitie sau sa-i inzeceasca averea personala? asta este intrebarea care trebuie sa v-o puneti, mai ales ca romania la caderea comunismului era fara datorii, chiar daca sibiul lui iohannis nu era scaldat intr-o baie de lumini. romanii vor invata in curand ca si aceasta festivitate de lumini inscenata de primarii oraselor ca sa-si demonstreze competenta, trebuie s-o plateasca la final tot ei din propiile buzunare. un oras este casa tuturor cetatenilor care-l locuiesc, de aia daca omul de rand face economie in propia gospodarie, si primarul trebuie sa faca economie in casa orasului. daca piateta lui iohannis este atat de calda si festiva, bine luminata si frumos amenajata sa puna si paturi si mese si dulapuri ca * orasului in vreme de criza sa se bucure si ea pe de gratis de luxurile gratuite cu care se rasfata in tara primarii oraselor. fara alte adaosuri, d-le popescu cu regret, dar santeti o figura destul de trista, din nefericire faceti o meserie pentru care nu santeti nascut, ceea ce inseamna o dauna adusa de incompetenta dumneavoastra intregii natiuni. din pacate sortul dumitale se lafaie de ani in tagma asta a ziaristilor cameleoni, abili insa ca lor personal sa le mearga intotdeauna bine. in numele libertatii presei, a-ti profitat enorm, se pare insa ca masa de cititori manipulata de voi, incepe sa nu mai accepte orice informatie ziaristica ca pe citatele din biblie. internetul sa traiasca! pe langa multele negative ale tehnicii moderne, internetul ii va ajuta in viitor pe oameni sa scape de dictatura fara precedent a journalismului modern. in speranta ca ve-ti invata ijn viitor sa ganditi putin inainte de-a deschide * si ve-ti realiza ca modestia este o comoara de nepretuit in caracterul omului, va doresc o zi linistita si meditativa. maxim
Stimate Domnule CTP,
Sunt de acord cu un parlament unicameral dar nu si cu reducerea numarului de parlamentari. Personal cred ca e mai buna versiunea cu parlamentari mai multi, sa zicem 1,500 ca pe vremea reposatului! De ce? Pentru a reduce activitatile de gen Lobby din politica romaceasca! Cumpararea de legi ar deveni mult mai scumpa de gruparile de interese economice (lasind la oparte ordonantele guvernamentale). In plus am evita circul cumparatului de voturi sau neprezenta neprezenta la vot precum s-a intimplat in urma cu citeva saptamini. Una e sa umperi 30-50 de voturi si alta e sa cumperi 500!
Sa mai adaug ca un parlament uninominal de 300 persoane insemna ca fiecare reprezentant are in spate peste 70,mii de persoane lucru care genereaza imposibilitatea cunoasterii reciproce?
Si mai am un comentariu.. daca aveti timp sa citi:
NU IL SIMPATIZEZ PE BASESCU, dar M-AM SATURAT ca in toata mas media sa aud doar JOS BASESCU .. HUOO BASESCU!!!! SI ETC CHESTII ASEMANATOARE!!!!!!!!! Voi realizati ca toate aceste atacuri la persoana nu fac de cit sa atraga electorat de parea lui Basescu? Orientativa pe probleme adevarate, logice, cu rezultat direct in bunastarea taranului, pensionarului, omului de afaceri ce da de munca altora si plateste taxe.. si asa mai departe... faceti batalie politica pe decizii care cu adevarat influenteaza bunastarea tuturor.. si nu pe chestii gen.. cutare bea, cutare are nu stiotiu ce matusa si asa mai departe!!!
Am deja peste 850 de prieteni . Oameni inteligenti, curajosi, dornici de dreptate, cu bun-simt. Noi nu ne-am alaturat pentru bani, functii sau alte avantaje materiale. Ne-am alataurat pentru un scop nobil. Alatura-te si tu Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt ! Semneaza Petitia pentru formarea Comunitatii Romanilor cu Bun-Simt !
www.petitieonline.ro/petitie-p55954054.html
vizitati si blogul
www.crbs.blog.com
Multumesc
cristiane tu le stii pe toate , mai sa fie , cineva spunea ca atunci cand personalitatea este mare orgoliu e pe masura , acei indivizi sunt dupa putere, bani cristiane , sunt alimentati de energi de vibratie joasa(nu constientizeaza acest fapt) , pe iei nui intereseaza poporul, acesta e parlamentul si asa vor fi in continuare indiferent care ia puterea dintre cei prezenti , vino cu propunere sa-ti vedem viziunea cristiane , de criticat suntem satui , nu vezi ca poporul nui vrea,ei se aleg singuri.ion
Ordinarul asta de Basinescu nu mai poate de Constitutie, de parlament, de cea mai elementara regula a democratiei, aceea ca o majoritate formata in parlament da primul ministru, el pune tot de la lingaii lui din PD, ca sa fie la putere.
Am o presimtire ca paranoicul asta insetat de putere (mai mult chiar decat de alcool) nu se va lasa dus din Palatul Cotroceni decat cu picioarele inainte.
Credeam ca nu voi mai avea sentimentul asta de neputinta in fata unei veritabile dictaturi a unui politruc, pe care il aveam inainte de 1989.
Sunt sigur ca, daca ordinarul asta mai prosteste lumea sa-l vooteze o data, va dizolva parlamentul si va modifica si constitutia, ca sa aiba puterea absoluta si sa-si aroge dreptul la inca 2 mandate.
Pentru el, democratia e doar o vorba goala, orice ar scrie in constitutie el intrepreteaza dupa bunul plac, pentru a-si asigura intreaga putere lui si clicii de lingai si mafioti care-l inconjoara.
Dar paranoicul insetat de putere uita un lucru: poti prosti pe toata lumea un timp, ii poti prosti pe unii tot timpul, dar nu poti prosti pe toata lumea la nesfarsit.
Romanii au inceput sa vada ca marinarul e disperat dupa un singur lucru, puterea, si pentru asta e in stare sa calce si pe cadavre, si il vor debarca pe matrozul beat de putere in primul port electoral.
Ce sa mai vorbim Baselu e tare. N-are adversari de valoarea lui. Nu e nimeni suficient de inteligent care sa-l opreasca. Nu ca ar fi presedinte model sau ca face ce trebuie dar nu are adversari. Cine sa-l bata Vanghelie ? Geoana ? Antonescu ? Sa fim seriosi. Singurul care ar fi putut sa-l impiedice era Nastase dar a avut grija sa-l scoata din joc.
care institutie ar trebui sa intervina ca sa opreasca BATJOCURA la adresa pop. roman de catre un iresponsabil,nesimtit, imoral cum bine ii zice-ti in aricol ? parlamentul nu a avizat referen. iar el tot l-a programat !!!.
nici dvs. d-le C.T.P. nu propuneti NIMIC ca sa fie stopat "CANALIA PERFECTA _cum ii spunea O. Paler_in cursa sa catre presedentie,cursa murdara, sprijinita de mafia lui cocos& com.prin cumpararea votantilor,acomisiilor de vot. , organ . turismului electoral,intimidarea primarilor
NU PROPUNETI NIMIC!!!!!!!
intelectualii TAC, jurnalistii tac , desi vad ce se intampla,partidele -vai de mama lor-CUM de acceptam sa se intample toate astea sub ochii nostri????cred ca e nevoie de o initiativa jurnalistica de atragere si a societatii civile in organizarea unor ample proteste de strada pt. a opri un individ ca basescu !!!.astia zilnic isi bat joc de NOI !!!auzi " noi ne tragem din traian!!!
Ce uita sa ne spuna d-l Popescu e ca s-a inceput cu dosul inca din decembrie 89 cind a venit Ion Iliescu la TVRlibera. Tot cu dosul a fost facuta si actuala constitutie mai mult gaura decit brinza( Iosif Boda dixit).Iar reducerea parlamentului si a armatei de taietori de frunza la ciini e o chestie de care Romanika nu poate scapa.D-l Popescu aici vrea sa ne abureasca.Nu sunt fan nici Basescu nici PDL, dar nici ceilalti nu sunt mai breji. In ce priveste ,,comportamentul civilizat " al d-lui Antonescu, chiar pare ca d-l Popescu a luat droguri usoare daca vede asa ceva.
Articolul domnului Ct Popescu e de bun simt. Refuz sa mai citesc celelalte comentarii intrucat intuiesc invectivele la adresa autorului si laudele la adresa presedintelui acestei tari. Tara asta are un presedinte dupa chipul si asemanarea majoritatii cetatenilor care se duc la vot.
ctp,faci o analiza putim cam partinica si te faci ca uiti la o adica, atunci cand presedintele a vrut sa se implice a fost suspendat, nimic mai bun ca a iesit mai intarit cu votul poporului,sigur ca nici atunci pensionarii nu au primit pensii mai mari,nici somerii nu au fost angajati a doua zi, dar parlamentarii si in special clasa politica a primit o bine meritata palma, a dorit reformarea clasei politice vot uninominal,dar s-au gasit altii ca era ideea lor ,dar nepusa in prtactica.acum vrea reducerea nr trantorilor, cel mai bine acum sa nu facem alte cheltuieli, iar vointa este unanima se pare.si sigur el va primi cateva procente in plus ,ceea ce nu-ti comvine,si va vcastiga alegerile.
votati dragi tineri ROMANI nu lasati sa decida viitorul vostru pensionarii mituiti de PDL plus PSD cu 1kg de ulei si una bucata pelerina de ploaie VOTATI r aul cel mai mic CRIN ANTONESCU iar la urmatoarele parlamentare ii scoatem pe tusa si pe HREBENCIUCI BERCENI VIDENI va implor iesiti la vot ca BASESCU si GEOANA au blat corb la corb nu si scoate ochiul ambele partide sint pline de infractori care au devalizat tara
INTRATI PE YOUTOUBE SA VEDETI OPINIA LUI OCTAVIAN PALER DESPRE ROMANIA BASESCIANA.
va rog D LE CTP chemati tinerii sa voteze pentru ca sinteti formator de opinie la 20 de ani de cind regimul a facut sa moara alti tineri ca cei de azi avem datoria morala cu totii sa i constientizam sa i ajutam chiar ca sint copii nostrii si ne pasa pentru viitorul lor deci alaturati va cu tot respectul va rog d lui MIRCEA DIACONU d nei ZOE PETRE d nei LUCIA HOSU LONGIN si multi altii va multumesc
corect articolul pina la un punct. ce uita c.t.p esta ca basescu a cistigat si cistiga voturi nu cu un discurs civilizat pentru ca din pacate in tara noasra cei mai multi nu sunt civilizati el se adreseaza acestei majoritati.acum este prea tirziu sa identificam in intentia lui basescu ginduri ascunse pentru referendum .cine a contribuit la demonetizarea si blamarea parlamentului daca nu si presa.sa nu uitam ca si hitler a cucerit puterea politica cu armele democratiei.asa incearca si basescu sa faca acum in romania.sa speram ca mai sunt destui oameni inteligenti in aceasta tara care vor gasi solutii pentru impiedicarea unui dictator sa-si atinga visul.
Ce poti comenta la veninul pe care d-l inginer CTP il imprastie in mass media romana ?
basescu s-ar putea sa nu intre in turul doi..oamenii s-au plictisit de prostia lui.
CTP-ul m-a convins inca odata sa votez cu Basescu. De ce se chinuie mai tare sa-i scoata pe ceilalti candidati albi, d-aia o sa votez exact invers, adica cu Basescu. Pentru CTP, cat si pentru Antene si RTV, raul absolut este Basescu. M-am saturat pana peste cap de presa oligarhica.
Esti un sovinist de cea mai joasa speta, iar locul tau ideal, este haznaua societatii. Nu meriti sa traiesti pe pamant romanesc ci alaturi de primate. IQ-ul tau oscileaza in zona zero.
"Urmăreşte astfel să-şi creeze un avantaj faţă de adversari"! Ce chestie nasoala, nu-i asa? Asta in timp ce toti ceilalti urmaresc sa-si creeze dezavantaje, nu? Redevii mizerabil. Vezi daca cumva ploua sau ninge in ziua alegerilor sa nu uiti sa anunti ca e din cauza ca Basescu vrea sa reduca numarul de parlamentari, iar pentru asta ne intreaba si pe noi daca suntem de acord, in timp ce restul politicienilor(chiar si pdl-isti) fac totul in liniste si pe ascuns! Ce noroc pe noi ca te avem pe tine sa ne explici cum sta treaba!
NE CHINUIM CU TOTII MAI DRAGOS TU NU VEZI CA ASTIA DE 20 DE ANI TOT FURA TOT SE ROTESC TOT FURA TOT SE ROTESC TOT FURA TOT SE ROTESC
ctp-ule vei avea o mare dezamagire tot basescu va iesi presedinte!l-ai vrea pe prostanacul s-au pe fetita lui patriciu ?pai decat astia mai bine basescu de 1000 de ori.
Bezadeaua tatucului iliescu nare coiite iar Crinul nici atat, el trebuie polenizat. Si atunci eu cine votez?
ALO IOANE esti varza mai bine ai emigra cu securistii tai cu tot si ne ati lasa
sincer mi e scarba de toti politicieni din romania si nici un partid nu a demonstrat ca face ceva ptr rrromania!dar pe comunistii de la psd niciodata nu ii voi vota si daca ar fi sa mor!vor sa faca ceva bun de ce nu promit si cei de la psd ca vor reduce parlamentarii(nu ma intereseaza daca e bicameral sau unicameral)dar de 20 de ani acesti politicieni au ingropat rromania!daca nu erau ei si lucrurile erau lasate la intimplare era mai bine sunt convins!jos comunismul!moarte lui iliescu!!!42
De la individul Basescu ma astept la exprimari de maidan. Dar de la institutia prezidentiala nu pot accepta exprimari partizane de genul "nu scapa" sau "hai sa-i facem". Si daca nu ma insel, campania pentru referendum apartine institutiei prezidentiale, nu PDL-ului.
dragi romani votati basescu ca sa mai traiti dar nu bine .daca doriti sa fiti condusi de o mafie in care capo del tuti capi si familia sa va vor controla viata votati basescu.oameni in virsta adica pensionari care a-ti muncit cinstit pentru tara iar acum basescu va face asistati sociali votati basescu.tineri daca doriti sa deveniti sclavii unor mafioti votati basescu.intelectuali daca doriti sa redeveniti o patura sociala tolerata de regimul mafiot votati basescu.tarani daca doriti ca paminturile voastre sa fie luate pe nimic de mafia funciara votati basescu,femei daca doriti sa mai si luati pensie munciti pina la 65 ani si votati basescu..ma opresc desi asa putea continua cu mult mai multe exemple
manipulatorul Basescu nu e nici macar un manipulator bun.tehinicle lui de manipulare suht destinate unei catogorii cu un iq sud mediu, asadar mediocre.In alte oridine de idei va anunt ca au mai iesit niste securisti la pensie.cu pensii zdravene si in functie de "realizari " cu salarii compensatorii.Chiar in aceasta luna .De ce trebuie sa mai primeasca pe langa pensie si salarii compensatorii de vreo 700 de milioane de lei?poate ne spune Basescu care se "lupta" cu sistemul ticalosit.Hai sictir domnule Basescu (scuzati limbajul dar ma gandesc ca numai un astfel de limbaj poate fi inteles ).In rest, foarte fine observatiile dlui Cristian Tudor Popescu
Ca social democrat trebuie sa recunosc ca emisiunea liberalilor la Realitatea TV. , dedicata candidatului Crin Antonescu, este o lectie de democratie constitutionala.
Interventiile Luciei Hossu Longin si ale lui Cristian Topescu, dublate de raspunsurile convingatoare ale lui Crin, mi-au reaprins sperantele ca agresivitatea, marlania, razboiul institutional, lipsa de bun simt, razbunarea si alte ingrediente politice scabroase introduse de Basescu in viata noastra, in ultimii 5 ani, vor fi doar o amintire dupa Sf Nicolae.
Transformarea sloganului agresiv ” Nu scapa de ce le e frica” in “Nu scapa de ce ii e frica” , spusa sub forma de gluma de Cristian Topescu, ar trebui preluata de intreaga opozitie antibasescu.
domnule Popescu. Se pare ca ura pe care mizeaza Basescu nu va e straina de vreme ce v-ati apucat sa-l categorisiti pe crin ca fiin decent. ce naiba e decent, cand avem de-a face cu un individ al carui singur program e :jos basescu" strigat non-stop cu ochii bulbucati si spume la *? ca presedinte pnl ar trebui sa vina cu solutii rapide si eficiente de sprijinire a economiei private, in special a capitalului romanesc...asteptari prea mari, insa, daca te uiti la marea echipa pnl si ilustrii sai membri: norica, varujan, adomnitei, chiuariu...Doamne, ai mila de noi. Un liberal scarbit de PNL-ul lui Crin
lucrurile devin tot mai clare:
Votam Geoana, votam Iliescu. Votam, Antonescu, votam tot Iliescu, via Patriciu. Votam Oprescu, votam desigur Iliescu. Votam Geoana, Antonescu si Oprescu, votam Iliescu. Votam Iliescu, votam perpetuarea jafului si tradarii. Simplu si clar ca lumina zilei.
Fara a aproba in vreun fel "strategia" lu' Base de a strange voturi cu referendumul, nu inteleg nici dorinta de a vedea solutii pentru iesirea din criza discutate in campania electorala pentru presedintie. Nu cred ca presedintele poate sa impuna asemenea masuri, dealtfel nici nu ar fi legal sa o faca.
Stimate domnule formator de opinie,
Imi amintesc rolul si influenta pe care le-ati avut , de-a lungul timpului, in politica romaneasca. Ati jucat un mare rol! Din pacate , unul nefast! Nu ma refer doar la d-voastra ca persoana ci la toata mass-media. Sa ne amintim de Revolutie si de primul guvern, de primii lideri politici, care s-au infipt precum capusele , in "democratia" firava a Romaniei. Sa ne amintim de mesajul revolutionarilor de la Timisoara , care daca ar fi fost sustinut , am fi avut o alta evolutie! Apoi mineriadele, comandate si sustinute de "garantul" democratiei, presedintele tarii de atunci, de Piata Universitatii, de scoaterea regelui din tara , de privatizari, de pensii etc, etc. Eu imi amintesc , cum de fiecare data, presa sustinea cu tarie cate un candidat, pentru care isi puneau capul ca va face si va drege, ca apoi, daca acesta esua, sa strige :"v-am spus noi ca nu e bun!"
In fond , cine sunteti voi , formatorii de opinie (ziaristi, analisti...)? Acum, dupa 20 de ani de pronosticuri esuate si de orientare gresita, pe care si voi ati imprimat-o, imi dau seama ca nu sunteti mafalde!
Sigur ca nu puteti fi condamnati pentru asta, dar ceva tot am sa va reprosez (unora): Prea mult va bazati pe intuitie (speculatii!) si pe trairile personale si prea putin pe investigatie (cercetare) . Asta putem sa facem si noi, discutam ,speculam, intuim, barfim! Dar, cred ca cel mai pagubos comportament al romanilor , este cel bazat pe barfe, pe speculatii. Nu de asta avem nevoie!
De exmplu, barfa , sau acuzatia cum ca presedintele ar fi betiv? V-ati gandit vreodata sa aflati adevarul? Pentru ca , daca e adevarat, e foarte grav, iar daca nu , e la fel de grav!
In ceea ce priveste asumarea de catre presedinte ,a temei referendumului, in campania electorala,
nu mi se pare o nesimtire. Daca initiativa ar fi venit de la altcineva si ar fi preluat-o ca si cand ar fi a lui, da , de acord. Il condamnati pe el , mai mult decat i-ati condamnat pe parlamentari, cand si-au votat pensiile mari! Tema aceasta este agreata de popor, si poporul doreste sa se pronunte! De ce se opun , atat de vehement parlamentarii, nu sunt ei reprezentantii poporului?
Simt un fel de ciuda la d-l CTP, fata de d-l Basescu, pe care oarecum il lauda, oarecum il acuza de cinism! Sa fie asta un soi de admiratie ascunsa ? (speculatie!)
Unul din argumentele cele mai uzitate pentru in sustinerea lui Basescu este ca avem nevoie de cineva care sa faca si sa dreaga. Ori pentru asta avem deja guvernul. Cand sunt prea multi care fac si dreg , se calca si ei pe bombeuri si ne impiedica si pe noi sa respiram. Nu ne putem noi descurca fara ca in fiecare zi sa ne spuna cineva ce sa facem? Avem nevoie de cineva in fiecare zi pe ecranele televizoarelor? In afara faptului ca l-a capacitat pe Johanis sa accepte postul de prim ministru, in afara faptului ca este singurul care are pe langa el oameni de valoare (Marga, Djuvara, Dan Grigore), discretia si daca vreti pasivitatea lui Crin Antonescu il recomanda. Pentru ca chiar cred ca tara asta se poate descurca mai bine fara tot felul de "invatatori". Mai ales din cei nedusi la scoala>
P.S. Inclinam si eu sa-l condamn pe Antonescu pentru chiulul din Parlament, dar am aflat ca isi creste copilul.
domnia voastra pune in discutie , ma mult de atat incercati sa prezentati ca pe ceva rau modul cum unul dintre candidatii si-a construit tactia de campanie propie [ adica foloseste terenul ,\in trmrni militari de abordare a campaniei] .e o tactica si atat ,e modul de a arata ca are ceva de spus [ spun acest lucru fara sa fac comparatie ] de cfap acest lucru se doreste si cred ca e normal ca orice candidat sa prezinte ceia ce doreste sa realizeze daca va fi ales . de ce crticati modul cum se desfasoara campania si nu dezbatetii propunerile candidatului?. vorbitii de calitatile taratei in principal si nu de calitatile fainei !nu cumva procedatii aidoma caloe 65%? nu=i intereseaza programul ci omul !cred ca trebuie sa intratii in substanta programelor candidatilor ,lasand altora abordarile de campanie ale candidatilor . am citit artcolul ,apoi m-am intrbat; ctp dor atat vede?ce aveti domnilor ? hurezeanu procedeaza in aceias maniera ! ce se intampla ?
in 2004 , l-am votat , pe marinar....insa de data asta "nein"...acest individ nu mai merita nicio atentie,de respect nu se pune problema ! am citit comentariile , fanilor lui , am ramas uimit cum acesti oameni inca il sustin cu frenezie,prostie,inconstienta ...de fapt cine e acest bashinescu? un manelist ordinar, un hahaitor de prost gust , un incompetent notoriu , un mincinos....bai fanaticii lui bashinescu voi sunteti inconstienti?cum puteti sa tolerati comportamentul acestui individ ? acest semidictator ,care a facut exact ca ceausescu(cu copii lui),si a trimis manechina ,cea cu prune in * , la bruxelles , iar pe cea mare a facut-o cu ditamai apartamentul de 1 mil vaganditi,de unde banii astia,mai fraierilor!!!asa ca ...eu votez CRINNNNNN !!!!
"ura pe care *Å£ia o nutreÅŸte faţă de politicieni e un combustibil electoral mult mai puternic decât raÅ£iunea".Ce deducem de aici? Ca in opinia CTP, ratiunea spune sa votezi impotriva lui Basescu! Na, ca iar ai fost echidistant si obiectiv.Mai ramane sa te crezi si intelectual. Chitinofagule!!!
... chestia faina e ca in Constitutie scrie pe undeva (nu mai stiu cine a prezentat articolul) ca nu se poate face referendum daca acesta influenteaza votul unui proces electoral sau ceva de genul asta.
Oricum dobitocului i se cam rupe Constitutie si aici apare si vina celor care au puterea sa il taxeze pt asta.
In plus, in ochii Baselului, cand clasa politica e o mizerie, cand guvernul demis nu poate fi inlocuiot decat de unul asumat politic (evident politic = PDL only) si din nou, hai sa le-o tragem, sa ii imputinam...
cred ca nici de Bombonel nu mi-a fost atat de sila cat imi e de actualul presedinte pe care, recunosc, l-am votat acum 5 ani.
Spui toate smecheriile, golăniile băsesciene, dar uiÅ£i să spui că ai fost unul dintre susÅ£inătorii fervenÅ£i ai lui!!! Ziarul Gândul a fost ÅŸi este în prima linie a propagandei anti-PSD ÅŸi anti-Năstase sau anti-Geoană!
Acum aÅ£i trecut cu arme ÅŸi bagaje în spatele lui Antonescu! Nu vă interesează că ANTONESCU ESTE O PERSOANÄ‚ MEDIOCRÄ‚, UN POLITRUC CARE A HOINÄ‚RIT 20 ANI PRIN PARLAMENTUL ROMÂNIEI!!!
Nu vă interesează că guvernarea lui Tăriceanu a fost o guvernare a hoţiei şi prostiei!!
E drept o hoţie a gulerelor albe!! O hoţie prin lege!
Marile „realizări peneliste”: o hoÅ£ie prin care 25% din averea României a fost înstrăinată prin Fondul Proprietatea, datoria externă a crescut de la 17,5 la 55 miliarde, impozitul de 16%, care vă face nesimÅ£it de bogaÅ£i pe seama unui popor din ce în ce mai sărac ÅŸi bolnav, un stat slab în care firmele îÅŸi bat joc de salariaÅ£i, înstrăinarea perimetrelor cu petrol ÅŸi gaze pe nimic, alungarea din Å£ară a peste 3 milioane de români!!!
AÅ£i văzut că, spunând oamenilor adevărul despre Băsescu câÅŸtigă Geoană!!!! Nu riscaÅ£i!! Ati sustine ÅŸi o maimuţă, sunt sigur ca i-ati găsi calităţi, fiindcă nu vreÅ£i să pierdeÅ£i avantajele unei guvernări de dreapta!!!
Nu te laÅŸi ÅŸi-l înjuri pe Geoană, e drept cu vorbele contracanditului Băsescu!!!
Ai ÅŸi o contribuÅ£ie personală la corul de înjurături! Cu neobrăzare, propagi înjurătura cu „gluma prostanacă” ÅŸi cea cu Vanghelie: „în vreme ce în spatele d-sale cască * mare dl. Marian Vanghelie, făcându-te să te gândeÅŸti cu un fior ce funcÅ£ie va ocupa Baracuda Obama dacă dl. Geoană iese preÅŸedinte”.
Doar ÅŸtii ca Vanghelie nu a primit nicio funcÅ£ie în PSD, funcÅ£iile pe care le are le-a câÅŸtigat prin alegeri!!!
Ştii foarte bine că Dl Geoană este singurul candidat valabil!!
Câti bani ai câÅŸtigat în plus din impozitarea de 16%, care a năruit România ÅŸi i-a sărăcit pe români, dar pe care nu o aplica nici o Å£ară adevarată! N-ai pic de ruÅŸine, nici tu nici ziarul la care lucrezi! TU SLUJEÅžTI MINCIUNA, CTPEULE!!
ESTI UNUL DINTRE PROPAGANDIÅžTII ORDINARI AI CAPITALISMULUI NEOMENESC, CARE FACE ROMÂNIA DE NELOCUIT! CE-Å¢I PASÄ‚ TIE! Å¢IE SÄ‚-Å¢I FIE BINE!!!!
Articol pertinent. Cei care nu sunt de acord cu opiniile jurnalistului, nu trebuie sa posteze injurii la adresa acestuia, ci doar sa vina cu contraargumente,care sa demonstreze ca ei au dreptate. Basescu si portocalii sai, au drept ideal minciuna pe care au ridicat-o la nivel de politica de stat,iar ipocrizia acestora a atins apogeul. Ne cred un popor de retardati, iar in conceptia lor persista impresia, ca pot sa ne manipuleze, conform scopurilor dezonorante dupa care se calauzesc. Sper ca majoritatea covarsitoare a romanilor sunt convinsi de relitatea cruda pe care o traiesc, iar pe data de 06.12.2009, le vor da lovitura de gratie prin votul exercitat in numele ADEVARULUI.
Mai POpescu, faptul ca tov.Ilici apare mai tot timpul impreuna cu Mr.Constantinescu si asta doar din frustrarea comuna care o au comparindu-se cu T.Basescu,nu-ti spune nimic?cred ca la rindul tau ai aceleasi frustrari si slabiciuni ca si cei care "cinta"in cor :jos Basescu" numai ca de ceea ce iti este frica...nu scapi"...in general,obsesia ta numita Traian Bassescu este deacum atit de evidenta incit fiind in vizita la o gradinita,m-au intrebat copilasii : nene,ce are acest Popescu cu Traian Basescu??!...cind le-am explicat "fenomenul psihologic",au izbucnit in ras...de tine
Fanatismul e o treaba tare *.
A crede ca unii oameni sunt absolut buni sau absolut rai sau a confunda prima impresie cu o realitate cred ca e un semn de slabiciune...
e mai usor sa ataci persoane decat probleme. Sa nu poti accepta o evidenta problema doar ca e semnalata de CTP sau mai stiu eu care ce, vai cata lipsa de clarviziumne, l-a sustinut pe Basescu acum cativa ani (ca si multe milioane de votanti care cu siguranta no vor mai face) mi se pare o prostie.
deci CTP reveleaza un adevar pe care oricne cu un pic de creier in cap il intelege: referendumul = manevra electorala = NOT OK.
Tu vii si il injuri pe CTP... e de-a dreptul stupid.
Pentru Misu. Esti un sovinist de cea mai joasa speta, iar locul tau ideal este haznaua societatii. Nu meriti sa traiesti pe pamant romanesc, ci alaturi de primate. IQ-ul tau oscileaza in zina ZERO.
suntem totusi mai destepti decat actualul presedinte ne crede. Daca referendumul ar rezolva problemele reale ale tarii, as fii de acord cu el. dar cum referendumul nu este decat o metoda politicianista a lui basescu de a atrage atentia asupra unului lucru nesemnificativ totusi pt bunul mers al tarii....Nu mai suntem atat de naivi....democratia trebuie mentinuta, nu transformata de actualul presedinte dupa bunul plac
Insistenţa lui Traian Băsescu de organiza, totuşi, acest referendum arată, de fapt, că pe el nu-l interesează să reformeze Parlamentul, ci doar să-şi facă campanie electorală pe baza acestei teme de campanie.
Nu pot, nu mai pot, incerc sa citesc articolul, sa-mi "fac datoria" fata de tara, datoria de roman ( mergi si voteaza, de tine depinde viitorul copiilor tai.....nu lasa pe altii sa hotarasca pt tine....) , observ siderata comentarii inca entuziaste, implicate, accelerate intru apropierea de momentul critic, dar autoprotectia mentala imi impune "stop cadru! ". Politicul fabricat pentru ca in pragul alegerilor sa induca sentimente de vinovatie in randul scormonitorilor de adevar este o unealta evil, el aliniaza credulii cu fata la o minciuna sau la alta, minciuni scornite si impuse de staff-uri, adevarate mecanisme de manipulare in masa. Daca doriti sa vedeti adevarata fata a politicului ( hada, ca un monstru nereal al realitatii ), vizionati filme americane cu subiect de alegeri, de oameni politici, doar acolo , printr-o fanta minuscula de adevar, se intrevede masinaria distructiva dar atat de pefectionata a politicului universal. Ar trebui sa multumim inca pentru imperfectiunea sistemului romanesc ce nu are sau nu a avut timp sa ajunga inaltul nivel al politicului manipulator american. La noi inca se poate sa te detasezi si sa le privesti fata necosmetizata, ( de tarfe trezite dupa o ora de somn si nefardate inca ), si aici ma refer la toti politicienii, cei ce vor sa se catare, urcand pe trupuri umane, sus, in varful piramidei. Sistemul meu de protectie mentala, neatins inca de otrava imprastiata in aer, ma impiedica sa citesc articole de factura politica, daca ascult discursuri, mintea mea fuge panicata in alte spatii, iar in ziua alegerilor ma voi trezi si voi merge la munca, ma voi intoarce seara tarziu si nu voi sti de vanzoleala din jur pentru ca nu sta in puterea mea s-o stavilesc.Iar in ziua aceea nu mi-a ramas nimic de ales.
SUA are 431 de congresmani la 300 milioane locuitori. Romania 471 parlamentari la 22 milioane locuitori.
CTP ziarist ori esti nesimtit (corupt?) ori esti prost ! incearca si tu sa iti scoti capul din "dos" (vorba ta) atunci cand te prefaci ca gandesti !
Naivitatea de care a dat dovada pana in prezent electoratul roman la facut pe cacialmistul Basescu impreuna cu patachina Udrea si pupincuristii PD-L sa creada ca vor continua nestingheriti sa profite inca 5 ani numai in interes personal plangand cu lacrimi de crocodil pe umerii poporului !!
Basescu si clanul lui de mafioti vor sa fure tara asta cu tot cu destinele romanilor care inca isi mai pierd vremea prin Romania.
Vin si acuza, urla probabil beat fiind, dar nu ne spun unde e flota Romaniei, cum de a ajuns EBA in Parlamentul European si de unde a avut bani de campanie, unde sunt armele alea furate, cum a "fugit" Haissam, cum e cu Bordureanu, Ridzi, Placinta, Udrea, Blaga si toata trupa PDL. Cum s-au imbogatit acesti "ministrii"....ca au ajuns golanii sa fie ministrii in tara asta.
Acum mai nou, gasca PDL, se viseaza PCR si vor sa instaureze fascismul si dictatura in Romania, prin furtul de voturi, santajuri si delapidari masive ale bugetului de stat. Probabil doar asta le pot opri dosarele grele, ce le au incepute. Doar asa cred ca vor scapa de parnaie, distrugand Romania. E clar, daca nu mai exista stat sau "statul sunt eu"...atunci ai scapat de puscarie. Asa viseaza PDL si acest golan de 2 lei, Basescu.
Logica este cel mai puternic adversar al lui Basescu si poate singurul capabil sa invinga. Lipsa totala de consistenta ar putea fi principala vulnerabilitate a lui si oricat de ciudat ar parea marele animal politic (manipulator) Basescu este in echilibru instabil. Poti sa uiti de marketing politic, nu stiu ce strategii electorale complicate, manipulare, promisiuni si programe, loveste acolo unde doare cel mai tare. Daca ajunge in turul doi, intr-o o confruntare directa o singura intrebare inteligent formulata poate clatina totul, tot ce trebuie sa faca contracandidatul lui Basescu este sa se comporte normal si sa fie logic. M-am uitat recent la dezbaterea pe tema religiei dintre biologul Richard Dawkins si matematicianul John Lennox superba prin eleganta argumentelor si prin felul cum reusesc sa mentina echilibrul in lupta dintre idei a doi oameni de stiinta, doi rationalisti, doi prieteni ai logicii ( uita-te si tu God Delusion Debate - Richard Dawkins & John Lennox). In cazul lui Basescu e mult mai usor orice argument logic l-ar pune in mare dificultate, nu-i asa?
Haideti, romani, impreuna sa scapam de pacostea de Basescu... Americanii au reusit, germanii, rusii - peste tot conducatori sanatosi la cap la care te uiti cu admiratie nu cu groaza si sila
Nu apare de la sine nicio intrebare de genul: "Daca va castiga din turul I?". Pentru a castiga din primul tur, ai nevoie de peste 9 milioane de voturi! Nici macar nu se vor prezenta atatia la vot, daramite sa voteze o singura persoana!
Nu vă fie frică,
Dictatorul (Băse) pică !
Români, votaÅ£i cu minte:
GEOANÄ‚ - PreÅŸedinte !
Să ne prezentăm, cu toţi la vot,
Lui Băse să-i dăm peste bot !
Bunul simt, in Romania, in acest moment, inseamna lichidarea efectelor coruptiei generalizate si descurajarea acesteia pentru viitor. Desi termenele din justitie, cat si procedurile specifice din/in Romania, mai mult incurca (in loc sa ofere cursivitate "justitiei"
, este curios cum UE nu observa (cel putin, deocamdata) obstructionarea voita... SOLUTIA folosita si in alte parti, cu rezultate deosebite (in primul rand, in descurajarea fenomenului) este cea de a forma "partea legislativa" si apoi "de executie" in a cerceta modul de dobandire a averilor declarate si nedeclarate si, in caz de afectare a sigurantei nationale (cum a ajuns Romania acum, dupa mai mult de 20 ani, in imposibilitate de plata), de a verifica conturile externe ale partilor implicate... Aceasta este solutia, iar tergiversarea nu este intamplatoare. Astfel trebuie desfasurata campania electorala, dar, probabil, de catre cine este curat si are putere sa o faca, nu "frectii"... SUA are cei mai multi bani luati din exterior (imprumuturi), Romania are cei mai multi bani "dusi" in exterior, in conturi secrete (de mamaligari si lingai ai regimurilor, sa nu le spunem mafioti). SUA a gasit o cauza a crizei, in timp: frauda economica, financiara, informationala etc. Pentru prima data bancile elvetiene au fost nevoite sa desconspire sarlatanii, "mari oameni de afaceri". Din regimul trecut si actual s-au adunat sume imense in afara si aceasta este principala tema de campanie, pe langa solutiile ce se mai pot aplica pentru a limita dezastrul. Acum 20 ani au murit oameni ca sume imense de bani, atunci, si apoi, acum, sa plece din tara, fara ca cineva sa dea socoteala? Nu se vrea ! Nu mai pierdeti vremea de pomana cu campania "de 2 lei" pe care o faceti (desi pentru aceasta, de "2 lei", se aduc zeci si sute de milioane de euro...) !!!
Imi place comentariul dlui Cristian Tudor Popescu: dincolo de revarsarea fierii pe Basescu in doua treimi ale textului (probabil si pentru ca e singurul candidat ale carui actiuni si vorbe iti permit sa comentezi ceva), finalul este cat se poate de sincer si subiectiv, asa ii sta bine unui comentator. Domnilor, votati-l pe Antonescu. Este pur ca lacrima, nu se da in stamba, nu spune nimic important gen ce ar putea el face ca viitor presedinte (in afara propensiunii pentru limba franceza), sau daca spune, orice, cum ar fi asemanarea lui Basescu cu Hitler, sau tandemul Crin-Daniel pe tronul de la Cotroceni, sau taierea taxelor si impozitelor pentru sprijinirea companiilor private, in ciuda sistemului bugetar (cool, privit prin prisma coalitiei viitoare PSD-PNL sau invers), e de-a dreptul sclipitor.
Nu va intrebati, domnule Tudor Popescu, daca nu cumva v-ati pierdut si dumneavostra bunul simt? Sa minimizati o decizie buna cum ar fi parlamentul unicameral si un numar redus de parlamentari, folosind o replica de genul ca nu "plateste intretinerea". Probabil ca nu o "plateste" acuma dar o sa ajute la "plata intretinerii" peste cativa ani cand o sa avem niste oameni mai responsabili in parlament. Si mie imi merge mai bine intr-un sistem cum e cel actual, dar nu va ganditi ca traiti intr-o mocirla plina cu porci? Poate e mai bine sa castigati mai putin si sa traiti intr-un mediu mai placut?
d l ctp continua sa jigneasca fanii lui basescu, ok, atat stie dumnealui, atat face. i as pune insa o intrebare: cu ce sunt mai luminati si mai inteligenti cei care nu l voteaza si care "pun botul" la manipularea abjecta pe alocuri a presei detinuta de cativa 2-3 oameni, care sunt isterizati si clameaza ca basescu e al doilea ceausescu?
Mai crede cineva că Băsescu face referendum pentru a face economii la buget?
Mai crede cineva că Băsescu vrea să elimine pensiile speciale, nesimţite??
PENSII NESIMÅ¢ITE PRIMESC VOTANÅ¢II LUI!!!
EL INSUÅžI A PROMULGAT LEGILE NESIMÅ¢ITE!!!
Pensii speciale au securiştii, magistraţii şi cadrele militare, pensionaţi la 40-50 de ani - vreo 230.000 de militari şi securişti!!!!
VEZI AICI o informare completă http://www.ziua.net/display.php?data=2009-03-10&id=250356
DE CE NU A SPUS TIMP DE 5 ANI ŞI NU SPUNE NICI ACUM NIMIC BĂSESCU DESPRE ACEST JAF AL BUGETULUI DE STAT?
POLIŢIŞTII, SECURIŞTII, MILTARII NU AU CONTRIBUIT niciodată LA FONDUL DE PENSII, DAR PRIMESC PENSII SPECIALE DE ZECI DE MILIOANE DE LEI DIN BUGETUL DE STAT!!!!
În timp ce restul românilor muncesc până la 65 de ani ÅŸi se pensionează cu popă, MAGISTRAÅ¢II, POLIÅ¢IÅžTII, SECURIÅžTII ÅžI MILITARII se pensionează la 50 de ani ÅŸi primesc pensie din bugetul de stat ÅŸi de asigurări sociale!!!
FURĂ DIN BANII TĂI DE SALARII ŞI PENSII!!!
Mai crede cineva că Băsescu-pdl vrea legea pensilor şi eliminarea pensiilor speciale??!
BĂSESCU LE DĂ STELE LA GENERALI ŞI PENSII SPECIALE ŞI URLĂ CĂ VREA BINELE PENSIONARILOR!! MARE MINCINOS!!!
Are nevoie de această masă de manevră pentru a se alege şi să fure fără a suporta rigorile legii!!!
STATUL LUI BÄ‚SESCU ESTE UN STAT FASCIST, CARE SE SPRIJINÄ‚ PE O CLIENTELÄ‚ DIN JUSTIÅ¢IE, POLIÅ¢IE ÅžI ARMATÄ‚ ÅŸi o haită de lătrăi-propagandiÅŸti care „coafează” realitatea!!! Clientelă plătită din banii tăi să te umiliască, jefuiască, batjocorească ÅŸi fure!!!!
Pentru ce, cu ce bani, cum nu sunt intrebari pe care sa ni le punem noi acum. Suntem cu totii niste idioti care stiu ca parlamentul rezultat in urma reformarii sistemului electoral menita sa purifice clasa politica este foarte foarte maroniu si trebuie dat jos.... Daca se poate, ar trebui toti parlamentarii ne- PDListi sa fie trasi in teapa ca si asa tepele lui Base au ruginit in piata si nu au vazut si ele tipenie de om pe acolo.
Mi-e teama ca cei 300 parlamentari vor fi jucaria baronilor(300 mii euro pentru inscriere la alegeri?),mi-e teama ca cei 300 nu ar fi mai breji daca ar fi 471,mi-e teama ca Gioni este "liberal" peste noapte,mi-e teama ca Johannis este pedofil,mi-e teama ca Base se uita la criza,mi-e teama ca Gioni este guzganul rosu de rezerva,mi-e teama ca Crin se da huta jucindu-se de-a liberalul,mi-e teama ca nu voi avea pe cine sa votez,mi-e teama ca mass-media scoate la lumina jocul,frenezia,mima,zgomotul.Mi-e teama.Nimic nu se construieste,ni se prezinta doar macaraua,ni se prezinta doar niste oameni care nu au capacitatea de a pune mana pe manetele acestei macara sa puna macar temelia unei Romanii durabile,o Romanie care deocamdata este o imensa crasma unde se vinde votca ieftina
Ma uit si ma mir cu ce tupeu dumneavioastra domnule CTP jigniti pe fata sustinatorii lui Basescu. Pai sa stiti ca nu sunteti cu nimic mai bun dacat unii forumisti de pe aici, doar ca stiti sa scrieti mai elegant. Nu va ganditi ca unii alegatori de ex. voteaza cu Basescu pentru ca nu au o solutie mai buna.
Eu de ex. consider ca cel mai mare pericol economic si social pentru Romania este Geoana si gasca lui de sustinatori.
VEZI AICI adevărata faţă a lui Băsescu http://www.youtube.com/watch?v=mmIIruWAzXs.
PreÅŸedinte Băsescu, care dă m u ie celor 5 miloane de români care nu l-au votat, ne umple de mândrie ÅŸi respect!!! Interesantă este ÅŸi aprobarea unanimă de care s-a bucurat injurătura la membrele ÅŸi membrii pedeleului!! Cred că atunci a apărut ÅŸi ideea cu „bunul simÅ£”.
Åži când te gândeÅŸti că un astfel de om ajuns preÅŸedintele României!
Pe cine susţin ei?
Pe apărătorul HOÅ¢ILOR, CURRVELOR SI PROXENEÅ¢ILOR, GOLANILOR, HOMOSEXUALILOR, CONSUMATORILOR DE DROGURI, HOÅ¢ILOR ÎMPROPRIETÄ‚RIÅ¢I CU O PARTE DIN AVEREA STATULUI, Å¢IGANILOR, SECTELOR RELIGIOASE, ANTIROMÂNILOR, DEMOLATORILOR BUNULUI SIMÅ¢ ÎN ROMÂNIA!!!!!!!!
Cetăţene, nu te lăsa păcălit!!!! Nu participa la golănii!!! Du-te la vot şi dă-le-n bot!!!
Sunt de acord cu tot ce spune dl. popescu mai putin cu fraza "Fanii hard Băsescu au obosit deja la cap, dacă or fi ajuns până aici cu lectura articolului". Il anunt pe dl. popescu ca eu sunt unul dintre ei si nu am avut aceasta problema.
Doar MILA! Asta mai puteti sa inspirati. Dar, aveti desigur o consolare "tare": sunt una dintre acele persoane cu discernamant limitat!
Si-apoi vedeti si d-voastra ce oameni "alesi" urla "bravo CTP"! Asadar, puteti fi mandru!
Daca cei ce il voteaza pe Basescu au ochelari de cal atunci nu sunt foarte departe de dumneata.In acest articol il ataci numai pe el desi pana la urma nu e el singurul "defect".La PSD le dai asa o palmuta dupa cap ca o mangaiere pe crestet, iar lui Crin Antonescu care este in conducerea PNL din 1990 si care nu s-a facut remarcat cu nimic in 20 de ani, (decat poate printr-o dependenta de alcool acum ceva timp, ca tot aruncam cu noroi) aproape ca ii ridici statuie.Pentru ce? Pentru ca ii sta bine la costum si nu are chelie?Si matale ai chelie si nu te critic pentru ea ci pentru ca esti for ever anti in loc sa fii echidistant.Da lui Basescu ii place dictatura.De ce? Pentru ca este un fost comandant de vas, pe vas ordinele se executa fara cracnire.Cine comenteaza e bagat in cala la dospit si pe mal il asteapta puscaria.Cat timp a fost Iliescu la putere Romania a avut o conducere corupta intr-un mod profesionist, ferita de ociul publicului cu CNA-ul, dar "eleganta" daca ar fi sa ne luam dupa conceptia dumitale.In momentul in care a ajuns Constantinescu la putere si a lasat totul liber brusc pe toate ziarele si pe micul ecran apar coruptii. Au fost demnitarii mai corupti sub Constantinescu decat sub Iliescu.Mai mult ca siguri nu.Doar ca Dumneavoastra presa ati avut libertatea de a critica si le-ati multumit din plin celor care v-au oferit aceasta libertate, distrugandu-i politic in numele democratiei pe care chiar ei o promovau.Astfel PSD-ul a revenit la putere cu "eleganta" specifica si 4 ani au stat cu genunchiul CNA-ului pe capul vostru.Cand a venit Basescu si va dat drumul din cusca, l-ati latrat si l-ati muscat.Acum incercati cu toate puterile sa ridicati PNL-ul in ochii electoratului.Si eu imi doresc un partid de dreapta puternic dar PNL-ul este o scuza de partid, singura lor calitate este ca sunt un partid de dreapta.M-a opresc aici beau o cafea si ma duc la servici cineva trebuie sa si munceasca in tara asta, sa aiba si statul ce fura.
Datine o solutie domnule atotstiutor si inganfat . Ti-am mai cerut o data o solutie dar nu ai raspuns. Daca pe Basescu nu il suporti atunci nu ma suporti si pe mine simplu alegator tampit si * manipulat de Basescu. Cum de nu vezi si politica celorlalti de a obtine capital si o vezi doar a lui Base. Stiu eu cum faci asa ceva, te uiti tot timpul la Antene si Realitati inselatoare. RUSINE pt. GANDITORUL DEFECT al Romaniei. Pt. mine esti egal cu 000000000000000.
Domnule CTP,
Nu cred ca putem considera toti votantii Domnului Basescu drept lipsiti de logica si bun simt, cum dumneavoastra insinuati.... "Căci nu logica ÅŸi nici bunul-simÅ£ sunt criteriile pe baza cărora domniile lor îl votează for ever pe dl. Băsescu...", Si nu cred ca majoritatea votantilor domnului Basescu vor vota 4ever cu acesta. Eu unul, recunosc ca il voi vota pe Domnul Basescu, dar rationamentul prin care am ajuns la aceasta decizie, si imi place sa ma consider un om informat, nu are nimic in comun cu vro dragoste incomensurabila fata de acesta, ci mai exact cu faptul ca il consider pe domnul Basescu drept cel mai potrivit dintre cei ce candideaza. Dumneavoastra a-ti vota cu domnul Geoana? Cu Vadim? Cu Becali? Cu Radu Duda? ( Ce duda!, bine ca s razgandit)... Pe cine a-ti propune dumneavoastra in locul Domnului Basescu, tinand cont de perioada "de tranzitie continua" prin care trece Romania. Fiti sigur ca domnul Basescu nu ar obtine nici 5% din electorat intr-o tara cum este Germania sau Austria ( si daca as fi cetateanul uneia dintre aceste tari, nici eu nu l-as vota pe Domnul Basescu), dar cum suntem in Romania, opinia mea, este ca ar trebui sa votam cu ce este mai bun din ce avem. Sa stiti ca la referendum, votul nu a fost pro Basescu, ci anti-parlament. Si la fel va fi si votul din Noiembrie. Romanii sunt nemultumiti de parlamentarii care sunt mai presus de lege, si mai presus de electorat, si care continua sa ne considere "prostanaci", nu ca domnul Basescu ar avea o parerea cu mult mai buna despre electorat, decat ceilalti, dar parca este umpic mai buna. Sau cel putin aceasta este impresia mea. Recunosc, domnul Antonescu este mult superior dpdv calitativ domnului Basescu, dar inca necorelat cu ceea ce Romania are nevoie. Nu poti la "un joc de pocker, caci asta este scena politica" sa asezi la masa un domn, ca va pierde din start (acesta este domnul Antonescu), ci daca vrei vro sansa, alegi sa fi reprezentat tot de un pocker-ist (Acesta este Basescu), si asa mai ai o speranta. De data aceasta il votez pe Domnul Basescu, deoarece il consider cel mai potrivit pentru actuala situatie a Romaniei, dar sper ca peste 5 ani sa il pot vota pe Antonescu.....
Asa ca va rog, nu considerati ca toti alegatorii sunt asemeni unor paricopitate si merg cu turma, multi probabil fac asta, dar unii nu. Oamenii, in general, sunt rationali, dar recunosc ca in multe cazuri rationamentul e greu de identificat
Cu stima,
MA
...ei bine, baietzi , primul tur e suficient ca sa va faca mister prezident k.o. ! pentru ca asha e tactica marilor luptatori :loveshte primul in primul tur ca sa fii primul shi sa cishtigi tooot -"the winner takes it all!"...shi atentzie ! poporul tzine intotdeauna cu invingatorul ! "fortes fortuna adjuvat" doamne ajuta !
Am incercat sa fac o statistica a comentariilor postate. Si iata la ce concluzii am ajuns:
- sunt 4 tipuri de comentarii: pro-Basescu,anti-Basescu, pro-CTP,anti-CTP.
- Comentariile pro-Basescu ( mai mult de 1/2 dintre toate comentariile) mi se par argumentate si de bun simt pe cand cele anti ,contin invective, injurii, cuvinte obscene - asadar, incalificabile. De asemenea comentariile pro CTP sunt elegante iar cele anti , sunt veninoase si injurioase. Ce vreau sa spun cu asta ? Ca inversunarea si ura care se revarsa din unii asupra lui Basescu, asupra lui CTP , intuneca mintile, adoarme ratiunea si.....naste monstri! Asadar, atentie d-le CTP , excesul de ura , dauneaza grav ....ratiunii!
spuneti-ne clar Dl CTP cu cine sa votam ca pe cine nu trebuie ne spuneti de ceva vreme. Fata de mijloacele perfide si ascunse ale masoneriei pe care o sprijiniti, metodele lui Base sunt copilari, oricum voi(masoni) o sa conduceti caci la voi sunt bani si in Romania si pe plan mondial. Masoni au inventat comunismul l-au inplementat si l-au dat jos cind a deraiat.
Ce parere aveti de d-l Remus Cernea d-le CTP ? E clar ca nu are nici o sansa, dar nici nu va avea vreodata cineva daca dumneavoastra, presa, nu i-o acordati. Cred ca ar fi un candidat pe placul dumneavoastra.
..???,ecologico,cine urmeaza...sarumana babo,soarele si tenisul intareste democratzia,cristian tudor popescu...???,ecologico,da de la d-l vanghele avem freo fisha da chiparosul asta...da babo,avem o biblioeca...???,a platit...neagra tuci...da,adica nu,zice ca cinci de cinci sute,plateste numerar cand pleaca da e ins serios...atunci,da copita pe telecomanda sa se daschiza poarta..."un batran atat de simplu dupa vorba dupa port",treningurist,da sa intre in cort...secretara,vaka ecologica neagra tuci...bai porumbelu pacii,descaltza-te cand intri si ai grija sa pupi mana la baba si sa ai "mana plina''de cinci de cinci sute,nu cand pleci, ca am pus io vorba buna, da nu ma risc...omu venit direct de la o partida de tenis cu tiriac avea ciorapii transpiratzi si avea si jena de matematician...dar eu sunt CRISTIAN TUDOR POPESCU,si eu trebe sa ma descaltz!!! ???!!!!...descaltza-te in puii mei de tonomat scarbos ca s-au descaltzat si antonescu si geoana si oprescu...dupa tine urmeaza basescu...14%...si se descaltza si d-l presedinte???...vaka...da ce crezi ca asta are trei koaie,normal ca daca vrea sa intre in cort lasa ciocatzii la intrare,dar cu ce te putem ajuta ca te vedem transpirat...chelu cu 14%...!!!, N U S E M A I P O A T E...."SOMNUL RATZIUNII NASTE MONSTRII"...declama emfatic editorialistul sef....!!!,inca cinci ani de vanzari anterioare,atunci de ce si-a mai riscat viatza d-l iliescu...si eu am participat la revolutie dar n-am vrut sa ies in fatza ca dinescu,nu mai pot,dar nu mai pot...eu ma spanzur inca cinci ani cu basescu !!!... ... ...vrajitoarea viagra ,sprijininduse cu dreapta in sceptrul de aur si stanga ,ca si popescu in poza,nu lasa falca sa fandeze necontrolat,cu papuci de comanda cu varfu-ntors si "tabacitzi" cu 200 de swarovski, din colectzia 2009-2010,"cadou"de la un barter cu mihai albu,telefon vertu signature la gat,cu un fum de cohiba-n bot...LASA MAICA,NIMENI NU E NEMURITOR dar daca vrei talica mai din timp, da suplimentar,cinci de cinci sute si da baba de zeama de plumb si praf de pusca ptr.bashila la micul dejun,vako fa factura ca-l citesc dupa sprancene ca se baga chiparosul...d-na viagra ,dar n-am zis nici da nici nu,trebuie sa-mi vand dacia intai si nici presa scrisa nu mai merge declama transpirat ctp-ul dar balind in sinea lui de pofta de incetare din viatza de bashit...trebuie sa ma mai asteptazi cu banii si garantez/cesionez/ actziunile la gandul sau dau plic sigilat ca meir...vaka furioasa...ba poo-la, lasa textele...daca vrei si ejaculezi de pofta, il ingropam pe tatal fetelor doar cand vin euroii cu dedicatzie de la tine in cont la ing bank,R042ingb0001000191...dracq ca iar s-a stricat tastatura dar trimitem noi pe cineva cu factura si chitantza,acum basti, ca putzi...
Bravo! Chiar si eu ma gandeam sa fac o astfel de statistica, citind comentariile. Poate Domnul CTP, si alti formatori de opinie, precum si oamenii politici ar trebui sa citeasca aceste comentarii, si sa incerce sa inteleaga alegatorul umpic mai bine. Romanul a depasit cu cativa ani politicienii si parlamentarii, parca e umpic mai civilizat.
Domnule CTP, luati o mica pauza de la scris, si haideti sa reanalizam oamenii pentru care scriem. Si poate astfel de exercitii de imaginatie ne or ajuta sa apara si politicieni mai curati, nu ca ar vrea, ci ca ar deveni fortati de catre alegatorii umpic mai informati! Haideti sa nu intoxicam, din diferite motive, *, ci sa o informam. Odata cu informatiile vine si civilizatia si traiul mai prosper. Cand sti ca cineva este hot, el nu te mai poate fura, cand sti cum se fac hotiile, e din ce in ce mai greu ca ele sa aiba loc. Crede-ti ca AZI un CARITAS, sau un FNI ar mai avea acelas succes? Cred ca sunteti deacord ca NU! Motivul: * este mult mai educata decat acum 10-15 ani. La fel si votantii. Aveti incredere ca motivele pentru care noi, cei ce il votam pe Basescu, nu sunt bazate pe "prostie si dragoste fata de conducatorul suprem", si ca suntem rationali, marea majoritate! iar cand politicienii isi vor da seama de acest lucru, vor aparea si contracandidati la domnul Basescu, din partea celorlalte partide, nu doar natarai si oameni de fatada
"""Postat de Camelia la 26.10.2009 12:06
Am incercat sa fac o statistica a comentariilor postate. Si iata la ce concluzii am ajuns:
- sunt 4 tipuri de comentarii: pro-Basescu,anti-Basescu, pro-CTP,anti-CTP.
- Comentariile pro-Basescu ( mai mult de 1/2 dintre toate comentariile) mi se par argumentate si de bun simt pe cand cele anti ,contin invective, injurii, cuvinte obscene - asadar, incalificabile. De asemenea comentariile pro CTP sunt elegante iar cele anti , sunt veninoase si injurioase. Ce vreau sa spun cu asta ? Ca inversunarea si ura care se revarsa din unii asupra lui Basescu, asupra lui CTP , intuneca mintile, adoarme ratiunea si.....naste monstri! Asadar, atentie d-le CTP , excesul de ura , dauneaza grav ....ratiunii!"""
atentie , VC Tudor viseaza noaptea ca are 29% ,urla a doua zi ca e asa si uita sa puna virgula intre cele doua cifre. Stiins ca lumea nu-l voteaza , trinebunul asta deja se pregateste de a racni ca alegerile au fost furate ,ha,ha,ha . Chiulaul de Crin , un miizilic de profesor nu are sanse , e un pierde vara ,iar Geoana e cu adevaratelea un prostanac
@ Camelia - Ce statistica ai facut, doamna Camelia sau domnisoara. Daca deschideai ochii bine (desi probabil incerci sa-ti copiezi idolul) vedeai ce comentarii pro-basescu gasesti. "Crin Securist, Geoana cu urechile nush cum" sunt doar cateva din frazele repetate la infinit pe aceste forumuri. Te rog frumos, citeste, inainte sa comentezi. Comentatorii pro-basescu si-au facut un 'renume' pe toate forumurile, pentru nivelul scazut de cultura generala, vocabularul sarac si ...lipsa de duh, ca sa nu folosesc alt termen.
Iar pentru cei care il critica pe CTP - duceti-va la scoala, terminati si voi o facultate si incercati sa aveti macar 1/10 din realizarile lui CTP> Dupa aceea, puteti sa veniti si sa-l criticati.
ZIARIST TONOMAT-CAPTIV,PSIHOPAT sau simpla PETARDA?! ASTA-i INTREBAREA.
Mai CTP pe tine nu te-a interesat nicodata fondul problemei fiindca de fapt nici nu ai capacitatea intelectuala de a patrunde pana acolo.Important este ca niste trandavi ocupa fotoli nemeritate de parlamentari si cumva trebuiesc rariti sau presupusele ranjete ale Corsarului,asta fiind mostra de "respect" pe care o acorzi tu celui care ocupa functia de Presedinte?Pe tine NU te intereseaza ca o cazatura precum CHUCKY ,baiat de pravalie a lui Patriciu a intrat pe usa din dos in Parlament ca sa mai stabileasca alte noi recorduri de chiul .Viata politica nu e SF ca un birepetent sa fie SALVAREA ROMANIEI NU POT SA-TI FAC RECOMANDARI DECAT SA NE SLABESTI FIINDCA ESTI IRECUPERABIL.
Din pacate CTP are dreptate. Piratul Băsescu foloseÅŸte referendumul ca instrument de campanie electorală pentru că nu are cu ce se prezenta în faÅ£a alegătorilor. Este o diversiune pentru a ne împiedica să vedem că Băsescu a eÅŸuat pe toate planurile în cei 5 ani de mandat. Întrebarea pe care ar trebui Băsescu s-o adreseze românilor este: TrăiÅ£i bine?
Castiga Basescu din primul tur.Stie si CTP lucrul acesta.Nu vede-ti,se simte DEZAMAGIREA pe care o are cand scrie acest articol.Dle CTP,ti-am mai spus,lasa-ne dle,de unde vrei sa punem Presedintele perfect ? Voi analistii politici ai lu' peste,ati avut 5 ani la dispozitie sa pregatiti unul.De ce nu ati facut-o ?Pentru ca stiti ca nu poate ajunge Presedinte nimeni din afara sistemului.Iar cei din interiorul sistemului sant vai mama lor.Ati avut o "scoala" jigodeasca toti,ce ati zisvoi,ba' daca nu e altul mai bun,hai sa-l "terminam" pe Basescu,ca daca nu iese el oricare e bun pentru noi.Si iti mai spun un lucru CTP,Basescu va castiga cu toate manevrele ordinare care se regizeaza in jurul persoanei sale cu 62-62 %.Iar Guvernul Croitoru daca nu trece scrie mare ALEGERI ANTICIPATE.Alegeri anticipate inseamna sa mai treci odata(cum a facut si Basescu) prin fata cetatenilor si nu stiu cati dintre parlamentari sant dispusi sa mai faca acest lucru.Unii au investit serios sa prinda un mandat de parlamentar,altii sant la primul mandat si,si unii si altii mai ar avea 3 ani de mandat,la care ar trebui sa renunte.Pentru cine sa renunte acesti oameni ? Pentru Geoana(Prostanacu' si mai recent Mincinosu') ? Sa fim seriosi.Pentru cine,pentru Nica ? Nu prea cred.Dar zeci de mii de votanti PSD care au avut functii pe criterii politice,si le-au pierdut (pe criza asta) din cauza iesirii de la guvernare ce zic,il vor mai vota pe Geoana ? Sa fim seriosi.Nu uita CTP ca cetatenii doresc sa le dea o lectie parlamentarilor(lasam acum salariile si pensiile nesimtite luate de ani de zile)de cand le-a nesocotit votul suspendand-ul pe Basescu.Cetatenii au mers si l-au reconfirmat in functie.E acum daca nu voateaza Guvernul Croitoru,vor trebui sa mai treaca si ei o data prin fata poporului.Nu ne mai vinde dta,CTP gogosi ca nu mai tine.Eu ti-am mai spus ca si tu vei avea un mare merit in realegerea lui Basescu.Ai saturat cetatenii aproape 5 ani cu atacuri impotriva lui,incat lumea sa saturat,nu te mai baga in seama,iar rezultatul,este ca Basescu castiga din primul tur.Ti-ai pirdut atatia ani din viata aiurea.Ai fi putut face multe alte lucruri.Si cand ma gandesc cate subiecte sant de atacat,pentru a veni in sprijinul cetatenilor ? CTP ti-am mai spus,esti bolnav,ai o boala,ai boala pe Basescu.Ar fi bine daca ar fi numai atat,dar la tine s-a acutizat acum,a dat in "sindromul Basescu".Pentru stiinta ta,eu sant un cetatean obisnuit la vreo 60 de ani,si care nu l-am prea simpatizat pe Basescu,nici macar nu l-am mai votat decat la Referendum(eu nesuportand jigodismele)dar care il voi vota si eu si neamurile mele si prietenii mei.Trebuie sa punem lucrurile la punct si in ordinea lor fireasca,guvernul sa creeze locuri de munca,si sa incepem sa muncim,pentru ca altfel,nici copii ,copiilor nostri nu vor reusii sa plateasca peste 75 de miliarde de euro.Tara asta a fost adusa in sapa de lemn de cele doua guverne Tariceanu,este vorba de cateva miliarde de euro,care a generat alte si alte pagube bugetului si economiei nationale.Dle CTP,stai sa vina iarna,sa vezi cate vor iesi la lumina.Multi vor avea probleme.Apropo,cinstea intruchipata in tine CTP,vad ca oricare alt ministru trece prin fata judecatorilor sa dea cu subsemnatul numai Adrian Nastase nu.Asta are Constitutie separata ?Cum comentezi ????
VOTATI ANTIBASESCU!!!!!!!!!!!!!!!!! SCAPATI TARA DE NENOROCIT!!!!!!!!!!!!!!!!! VOTATI ANTIBASESCU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SCAPATI TARA DE PROSTI, MANELISTI, GOLANI, FLECARI, SMECHERI, HOTI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! VOTATI ANTIBASESCU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
pentru mihai de la 12:18.se vede clar ca esti un infocat sustinator al mafiotului sef.ai si gasit un argument de care ar ride si curcile anume ca sustinatorii lui basescu folosesc un limbaj civilizat si vin cu argumente in postarile lor.trezestete pentru ca nici in vis nu se intimla asa ceva.in rest mai pune mina pe carte si dupa aceea sa incepi sa faci aprecieri statistice si sociologice.poate ca nici nu meritai un raspuns dar nu m-am putut abtine dupa pauza de masa.
pentru mihai de la 12:18.se vede clar ca esti un infocat sustinator al mafiotului sef.ai si gasit un argument de care ar ride si curcile anume ca sustinatorii lui basescu folosesc un limbaj civilizat si vin cu argumente in postarile lor.trezestete pentru ca nici in vis nu se intimla asa ceva.in rest mai pune mina pe carte si dupa aceea sa incepi sa faci aprecieri statistice si sociologice.poate ca nici nu meritai un raspuns dar nu m-am putut abtine dupa pauza de masa.
Va legati atata de faptul ca d-l Basescu si-a creat un avantaj cu referendumul, dar nu precizati si ca este singurul sau avantaj prin comparatie cu ceilalti candidati importanti care sunt tot timpul pe Antene si Realitatea TV, prezentati pozitiv si foarte pozitiv, in antiteza cu "raul absolut". La toate discutiile televizate sunt 3-4 invitati dintre care 3 + moderatorul sunti anti-Basescu iar cel de la PDL este intrerupt tot timpul de pauze de publicitate.
Pe decentul Crin nu l-ati vazut pupand fete si strangand maini in * pentru ca nu reusestre sa adune multimi, iar de pupat, isi pupa de fiecare data toti colegii, de parca nu s-ar fi vazut la Colegiul Director cu o zi inainte. Fiti mai obiectiv!
http://www.exclusivmonden.com/barfe/3185-Tudor-Chirila-iubeste-Iulia-Popovici.html
stiti cat cheltuie un presedinte intr-un an? cred c-am iesi mai ieftin daca am desfiinta functia de presedinte. hai la referendum pentru desfiintarea functiei de presedinte!
Revin cu o precizare: in mod fals spuneti ca TB nu vorbeste desspre probleme economice. Este chiar singurul care o face, desigur daca elucubratiile d-lui Geoana pot fi incadrate la analiza economica (vezi promisiunile de iertare a datoriilor, trimiterea compensatelor cu posta,etc.) Aveti rabdare si urmariti discursurile intregi ale Presedintelui nu extrasele cu picanterii prezentate la tv sau textele scurte de pe afise
eugenia, te referi la basescu sau la ceausescu? ca amandoi erau "cioclopedici"....
Ati analizat inginereste situatia si concluziile sunt dure ...
Din pacate bataia de joc de pe scena politica actuala depaseste orice imaginatie. Parca am trai intr-un roman de fictiune ... daca am fi citit asa ceva am fi zis ca autorul este genial in a creiona o societate utopica, cu politicieni grotesc conturati. Jocul politic a ajuns sa fie un joc al orgoliilor, un joc care nu mai tine seama de niciuna din problemele reale ale romanilor, ci prezinta "vorbele consilierilor" prin "gurile candidatilor", ... fara ca acestea sa mai aiba vreun inteles, in fapt.
http://inconstanta.wordpress.com/
iti pierzi vremea cu aceste editoriale insipide si ridicole. recunoasteti va rog ca basescu este si VA FI un presedinte bun, competent, consecvent,cu multa personalitate , puternic si curajos . omul TB va intimideaza prin puternica sa personalitate atit pe dv cit si pe ceilati complexati latratori din politica si presa care-l atacati in haite, care-l criticati nonstop .eu asa imi explic ura bolnava contra presedintelui, adica comple de inferioritate baieti
Daca mai putini parlamentari ar duce la sume mai mari platite pentru acele posturi asta nu inseamna nimic. Normal e ca cei care au bani sa fie si mai responsabili de actiunile lor. De lucrul asta ar trebui sa avem grija noi, pentru ca prostiile lor fiind de anvergura pot afecta pe multi dintre noi.
Adica nu trebuie asociata puterea cu banii, asa cum sa spus. Dar daca asociezi puterea cu responsabilitatea si competenta atunci e bine.
Bunul simt, in Romania, in acest moment, inseamna lichidarea efectelor coruptiei generalizate si descurajarea acesteia pentru viitor. Desi termenele din justitie, cat si procedurile specifice din/in Romania, mai mult incurca (in loc sa ofere cursivitate "justitiei" ), este curios cum UE nu observa (cel putin, deocamdata) obstructionarea voita... SOLUTIA folosita si in alte parti, cu rezultate deosebite (in primul rand, in descurajarea fenomenului) este cea de a forma "partea legislativa" si apoi "de executie" in a cerceta modul de dobandire a averilor declarate si nedeclarate si, in caz de afectare a sigurantei nationale (cum a ajuns Romania acum, dupa mai mult de 20 ani de furturi, in imposibilitate de plata), de a verifica conturile externe ale partilor implicate... Aceasta este solutia, iar tergiversarea nu este intamplatoare. Astfel trebuie desfasurata campania electorala, dar, probabil, de catre cine este curat si are putere sa o faca, nu "frectii"... SUA are cei mai multi bani luati din exterior (imprumuturi), Romania are cei mai multi bani "dusi" in exterior, in conturi secrete (de mamaligari si lingai ai regimurilor, sa nu le spunem mafioti). SUA a gasit o cauza a crizei, in timp: frauda economica, financiara, informationala etc. Pentru prima data bancile elvetiene au fost nevoite sa desconspire sarlatanii, "mari oameni de afaceri". Din regimul trecut si actual s-au adunat sume imense in afara si aceasta este principala tema de campanie, pe langa solutiile ce se mai pot aplica pentru a limita dezastrul. Acum 20 ani au murit oameni ca sume imense de bani, atunci, si apoi, acum, sa plece din tara, fara ca cineva sa dea socoteala? Nu se vrea ! Nu mai pierdeti vremea de pomana cu campania "de 2 lei" pe care o faceti (desi pentru aceasta, de "2 lei", se aduc zeci si sute de milioane de euro...) !!!
Desi ma consider de centru-stanga, ma gandesc tot mai mult sa-l votez in turul intai pe dl. Antonescu; din pacate, nu-mi vine a crede ca Romania este indeajuns de matura pentru ca dl. Basescu sa nu se califice in turul doi ...
...oricum referendumul e anticostitutional si nu vad de ce nu l-a solicitat timp de atatea luni...in rest e fara rost sa crezi in reformarea prin scurtarea parlamentului, intai guvern mic, apoi parlament mic, de unde stiu ei cam care e nr. necesar de parlamentari, sa nu-i platim degeabA pe parlamentari, nu sa micsoram numarul, pt. ca invers se mareste nr. de aparat administrativ si creste poate luxul pe care oricum toti alesii il practica!guvern improvizat din politici si acum hop avem guvern bun de oameni pregatiti si seriios!el doreste de fapt autocratie intr-o tara de prostovani inculti si lenesi, vezi Rebreanu ce spune...de ce sa mai dea seama cuiva?poporul il iubeste oricum...referendum pt. parlament cu chipul lui Base?pe fata? Burta şi guşa parlamentarilor rămaşi mai puţini vor fi mai mici? Mi-e teamă că dimpotrivă...normal nu se slabeste taind totul ci limpezind sistemul...si eficientizandu-l!totusi atentie d-le ctp...!
Postat de catalin lichi la 25.10.2009 21:43
CUM are tov securist basescu dreptul sa faca asa ceva?????? Cind incepe CAMPANIA EL NU MAI ESTE PRESEDINTE!!!!!!!!!!!!!!!!! ASA E in Lumea asta DEMOCRATICA!!!!! ESTE un CANDIDAT O persoana INDEPENDETA INTERIMARA sau UN grup de PERSOANE devin PRESEDINTE care NUUUUUUUUUU candideaza astfel JOCUL FIIND CINSTITTTTTTTTT!!!!! La NAIBA!! Inca odata spun ca atita timp cit * securist v-a fii in functii PUBLICE Democratzie NU VA FIIIIIII!!!! TRAIASCA ROMANIAAAA!!!! JOSSSSSS * securist!!!!JOSSSSS hieneleeeee !!!!! JOSSSSSS calaiiiiii!!!!
Postat de nic la 25.10.2009 22:04
nici nu ma intereseaza cine se va bate cu animalul asta de basescu in turul 2. totul e sa nu iasa acest al doilea ceausescu. bine, acum..e clar ca, fie si daca va iesi presedinte,basescu nu va pride mai mult de un an pana cand va pocni dopul iar romanii vor iesi in strada si-l vor pune la zid, cum l-au pus si pe nemernicul ala de ceausescu.
Postat de catani la 25.10.2009 23:02
Postat de Băsescu pentru Golănia, la bine EU şi voi la greu! la 25.10.2009 23:50
Postat de ptr. anghel alexandru la 26.10.2009 00:21
voteaza in * * cu chiorul, ca traiesti bine. tu si vagaboanda aia blonda. restul de 20 de milioane o sa votam pentru altul.
Postat de Ampoitza la 26.10.2009 07:40
Poare sa ranjeasca Bishnitzarul de la TreiCoceni.mult si bine-la vot NU pe el si la fel NU pe chestia aia electorala cu care prosteste DobiBocii lui.Asta-i dupa cum bine zicea raposatul Paler : «Canalia perfecta». Din pacate pentru Poporul Roman, mai sunt multi ce casca * sa prinda gogosile rasuflate ale basescului. Pentru ca se identifica, pina la contopire, cu aceasta caricatura nefericita, dar mincinoasă, perfida si tenace. Speram ca «poporul lui Baselu» sa devina din ce in ce mai mic, pină vor ramine din el doar DobiBocii si stolojanii meschini si schimonositi
Postat de Betivanescu + EBA + PDL = delapidare, fascism la 26.10.2009 10:59
Postat de INCOGNITO la 26.10.2009 11:08
Nu vă fie frică,
Dictatorul (Băse) pică !
Români, votaÅ£i cu minte:
GEOANÄ‚ - PreÅŸedinte !
Să ne prezentăm, cu toţi la vot,
Lui Băse să-i dăm peste bot !
Postat de Luc la 26.10.2009 12:37
VOTATI ANTIBASESCU!!!!!!!!!!!!!!!!! SCAPATI TARA DE NENOROCIT!!!!!!!!!!!!!!!!! VOTATI ANTIBASESCU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! SCAPATI TARA DE PROSTI, MANELISTI, GOLANI, FLECARI, SMECHERI, HOTI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! VOTATI ANTIBASESCU!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
_______________________________________________________________________
Am facut un colaj cu cele mai "reprezentative" si "elegante" comentarii anti Basescu! Asta pentru ca am fost acuzata ca am prezentat o statistica eronata. Puteti sa le vedeti, sa cititi comentariile jignitoare, obscene , irationale pe care doar oameni limitati le pot face! Am gasit si un comentariu urat, anti Geoana , postat de Afrodita, la 23.01. UNUL SINGUR! Mai dati-mi cateva exemple, si ma inclin in fata jignirilor d-voastra, cum ca cei care nu-l hulesc pe Basescu, sunt inculti, au un vocabular sarac si sunt saraci cu duhul! Comentariul d-voastra nu demonstreaza nici prea multa buna credinta, nici prea multa inteligenta si nici prea multa cultura ! Contraziceti-ma!
Postat de El Ciu la 26.10.2009 12:28
@ Camelia - Ce statistica ai facut, doamna Camelia sau domnisoara. Daca deschideai ochii bine (desi probabil incerci sa-ti copiezi idolul) vedeai ce comentarii pro-basescu gasesti. "Crin Securist, Geoana cu urechile nush cum" sunt doar cateva din frazele repetate la infinit pe aceste forumuri. Te rog frumos, citeste, inainte sa comentezi. Comentatorii pro-basescu si-au facut un 'renume' pe toate forumurile, pentru nivelul scazut de cultura generala, vocabularul sarac si ...lipsa de duh, ca sa nu folosesc alt termen.
Iar pentru cei care il critica pe CTP - duceti-va la scoala, terminati si voi o facultate si incercati sa aveti macar 1/10 din realizarile lui CTP> Dupa aceea, puteti sa veniti si sa-l criticati.
Am
Pentru d-l El-CIU
Este evident , chiar si pentru d-l CTP, care este nivelul comentariilor anti Basescu. Ar putea face el insusi o statistica si concluziile ar fi similare cu ale mele. Si ca sa completez comentariile facute anterior o sa spun ca nu numai ura ii caracterizeaza pe anti -Basesti ci si prostia. Iar eu am o vorba: Sa te fereasca Dumnezeu de omul prost! Dar daca prostia e insotita si de rautate , atunci avem de-a face cu monstri!
E clar ca PSD-ul nu e un partid socialist de stanga, ci un partid de rebeli tupeisti. Sau politicieni cu tupeisti in spate, acelasi lucru. Asa cum este si PNL-ul.
Eu daca stiu pe unul mai bun decat un rebel il prefer pe ala. Cineva trebuie sa-nfunde si puscariile si ar trebui sa fie aia rai. Se crede gresit ca oamenii rai sant si slabi, sigur ati simtit asta de multe ori pe pielea dvs.
Toti ati vrea sa fie bine, dar daca vedeti un * asta va dezorienteaza detot.
PNL-ul nu face decat sa supravietuiasca. Lafel ca o mare parte dintre cetatanii Romaniei. PNL-ul nu ar putea face nimic, pentru ca nu este o perioada pentru politici liberale de tip Patriciu. Pentru asa ceva trebuie sa ai cu ce, ca sa amortizezi riscurile. Sa i-o ziceti voi lu mutu ca ar alege cineva acum o politica liberala, sau ca bashtanii ar lasa PSD-ul sa fie socialist. Abureala pentru prostime.
In aceste conditii, dl Patriciu, care are o fixatie pe "coada cainelui", vede o oportunitate ca sa-si indeplineasca acest vis prin intermediul PSD, care chiar dumnealui a spus ca ar fi un partid de dreapta (nu, doar dl Geoana!). Nu e nici de dreapta dupa parerea mea, pentru ca defapt stim toti la ce nivel au ridicat coruptia si criminalitatea.
Daca PSD-ul a creat baroni miliardari, dl Patriciu are in vedere crearea de mici IMM-uri. Lucru care n-ar fi rau, dar ce reforma administrativa sau fiscala a facut PNL-ul, sau PSD-ul, pana in 2008 cat timp au guvernat?
Daca vreti sa-i votati de mila n-aveti decat. Dar daca vreti:
1) Un stat eficient, a carui eficientizare este amortizata in timp.
2) Daca vreti cea mai buna politica liberala la cele mai inalte standarde si mai de centru, care sa nu va cocoseze, cu minimalizarea efectelor crizei ca principal obiectiv.
3) Daca vreti sa va dati liberali si sa ziceti ca santeti destepti.
4) Daca vreti ca competenta sa penetreze in politica.
5) Daca vreti sa fie mai bine pentru mai multa lume.
6) Daca vreti normalitate si respect. Si
7) Daca vreti sa ne recapatam demnitatea de romani.
Atunci votati Traian Basescu si PDL. Nici ceilalti nu vor disparea stati linistiti.
Domnul C.T.P. , sta ce sta si le da... .Adica domnia sa ,vrea sa fie "geambas..." de presedinti ca nu stiu ,ce meci ...are dumnealui cu actualul presedinte , in 2004 la o emisiune ..., cind era pro-Basescu l-a intrebat de prostii..., pe domnul A.Nastase, ceva de genul "cu spatele...", acu ca de, vrea muschii domniei sale sa fie in trendul politic, e anti -Basescu si dai cu rinjet ,fara de bun simt ,... .Despre cei care il sustinem pe domnul presedinte T.Basescu "for ever " ,ne " maguleste " cu licenta "fani hard...", ca obosim repede ...la cap si suntem fara de" bun simt ..." si fara de "logica ..." Asa fara de "logica ..." si de "bun simt..." cum ne vezi talica , domnu ' gazetaru' de top..., noi condicarii ,lefegii, taranusii, prostimea ..., sau chestia aia cu "p'' si "...imea " cum ne "alinti..." domnia ta cind esti incruntat si prost dispus de grijurile vietii..., iti spunem asa de la obraz , neaos ,pe romaneste ,ca ni se brecsane ...de * dumitale gazetaresti dimbovitene si intr-o "nesimtire..." mioritica, pentru ca noi credem in sansa domnului presedinte T.Basescu de inlocuire a "democratiei originale ..." implementata de "baietii destepti ...", sub * domnului I.Iliescu, cu o democratie ,moderna ,europeana , VOTAM TRAIAN BASESCU PRESEDINTE INCA 5 ANI LA COTROCENI .
Cati arginti primiti, tovarase CTP, pentru fiecare filipica antibasesciana? Tovarsae ctp sunteti multumit de activitatea parlamentului? Nu aveti nici o mustrare de constiinta(fie ea si socialista sau ateisto-materialista) ca sustineti, impotriva bunului simt, niste activisti pcr hamesiti sa acumuleze cat mai multe averi de pe spinarea poporului roman? Stiu ca sunteti antibasescu pana in maduva oaselor si, fiti atent, nu asta va reprosez ci doar ca nu puteti sa va desprindeti o clipa de metehnele scanteiste si sa considerati ca nu sunteti unicul detinator al adevarului. Tema referendumului e foarte bine pusa din cel putin 2 motive:
1) arata electoratului care dintre candidati este preocupat de modernizarea Romaniei si reducerea cheltuielilor nejustificat de mari la ora actuala;
2)este o tema care ar trebui sa preocupe pe orice candidat la presedintie fiindca e nepermis ca niste parlamentari nesatui sa blocheze orice initiativa care le taie din privilegii.
Parlamentul actual, dominat de haita psd + pnl + udmr, se comporta dictatorial fiindca refuza sa ia in dezbatere teme propuse de presedinte si societatea civila, legate de reforma constitutiei, a institutilor fundamentale si a descentralizarii administrative. Tovarase ctp, nu mai suntem pe vremea pcr ca sa conduca de la centru secretarul general, e vremea sa fie implicate autoritatile locale in rezolvarea problemelor de la nivel judetean, orasenes si comunal. Or, ce a facut parlamentul, ce au facut ministrii psd? au incercat sa amane mereu problema descentralizarii si a modernizarii statului. Parlamentul unicameral este o solutie temporara: pana cand se va realiza adevarata descentralizare. Camera deputatilor si senatul nu sunt in prezent decat doua sectii ale unei singure camere prin modul de alegere, prin competentele exercitate, etc.
Tovarase ctp, ma opresc deocamdata aici, asteptand un reply din partea d-voastra la problemele ridicate de mine.
Pornind de la premisa ca din aceasta invalmaseala nu s-ar mai intelege nimic. Ce fac ei este o manipulare ieftina pentru iubitorii de kitch.
Dar PDL-ul e singurul partid pe bune care chiar vrea sa faca reforme. Reformele lor sunt in interesul cetateanului, cele mai stabile, bune, oneste, eficiente, etc. 90% din politicile asumate impreuna cu PSD-ul - lucru recunoscut.
Daca vi sa parut ca au fost aroganti un timp, aia a fost din inertia "cutumei" instaurate de PSD. Cine ar fi crezut ca voi ati avea nevoie sa va bage cineva in seama?! Acum ca ar avea nevoie de ajutorul vostru lasati-i voi cu ochii-n soare.
Respectul consta practic intr-o minima consecventa in a discerne intre ce-i bine si ce-i rau. E vorba despre respect pentru niste reguli. Puteti sa va intrebati dece sant proaste regulile facute de niste rebeli corupti si tupeisti, sau puteti sa optati niste reguli sanatoase, care v-ar indeparta de probleme pe viata si pe moarte.
Daca sant corupti si conduc, aia nu inseamna ca trebuie sa fie corupti si sa mai conduca. Eu n-as sacrifica binele comunitar pentru ca n-as merita. N-am dunga rosie in buletin (chestie oficiala, pe bune, nu implicita) si e dreptul meu sa votez cu cine vreau. Chiar daca asta ar fi in defavoarea mea. Unii oameni mai stiu ce-i dreptatea.
Eu personal mi-as baga picioarele si sa-i las pe ei sa conduca daca vor neaparat, dar e dreptul meu sa aleg si sa nu mi-o trag singur in convingeri.
Ce a facut dl dr Ciomu este emblematic pentru ce au facut si ar vrea astia sa mai faca. Pentru mine intamplarea respectiva a fost ca o revelatie, ca si judecatorii hartuiti de infractori. Atunci in pofida aparentelor, nimeni nu se mai putea pacali ca sistemul ar fi functionat, pentru ca tocmai incepuse sa dea rateuri grave. De la un nivel in sus nu poate fi vorba de bosc.hetari, sau de oameni care fac crize asa din senin.
*=m.o.f.t.u.r.i.l.e. si f.i.t.e.l.e.
*=p.u.l.p.a.n.a.
E bine ca ne-ati mai readus aminte dar nu cred ca isi schimba cineva optiunea de vot din cauza acestor comportamente ale celor mai sus mentionati. Basescu e acelasi ca in 2004, nu ma surprinde cu nimic ca sa ma dezamageasca, Geona si Oprescu intra la categoria no comment) iar domnul Antonescu ar trebui sa se rezume strict la o campanie cu manusi, in precampanie m-a dezamagit cand s-a stropsit de cateva ori pe la tv! Nu trebuie sa faca pe masculul Alpha ca aici locul e luat de Basescu, trebuie sa fie natural nu ca Geoana care incerca sa-si ingroase vocea si sa ranjeasca mai putin tamp.
hai turma!....hai chibitilor!....hai pupincuristilor!.....ziceti..ziceti..ce destepti sunteti....D-LE CTPOPESCU va raciti pixu' degeaba.si nu e prima data...romanu' e chior ....ii place circu ..sa aibe parte de ce merita .....
Pentru ca referendumul sa fie valid este necesara prezenta la vot a CEL PUTIN JUMATATE PLUS UNUL DIN NUMARUL PERSOANELOR INSCRISE IN LISTA ELECTORALA. Asta inseamna peste 9.000.000 de votanti.Asta trebuie sa stie romanii. Ca trebuie sa se pezinte in numar cat mai mare la vot, daca vor ca in aceasta tara sa se schimbe ceva in bine. Nu stati acasa in 22 noiembrie. Votul vostru este foarte important.
Felicia,"domnii"de la realitatea tv si antene sunt niste to'arasi de nadejde ai securistilor Felix si Vantu,de fapt niste slugi platite care se fac pres in fata celor doi moguli transmitand catre cei care se uita la aceste posturi tv doar manipulari josnice cu privire la Basescu si familia sa precum si la adresa PDL
Mi se pare incorect sa acuzam un singur om-Basescu , pentru toate relele din Romania ! Mai ales ca acel om, cred ca e singurul care atunci cand a gresit, a recunoscut ! (vezi demisia in 5 minute sau alte gafe!) Ati auzit vreun singur opozant de-al lui, in toata aceasta disputa pe Constitutie, motiunea de cenzura, sustinerea lui Johanis etc, care sa spuna :"D-lor, recunoastem ca avem si noi partea noastra de vina, cu totii am contribuit la ingroparea Romaniei, adevarul e undeva la mijloc! "
Nu, toti clameaza dreptatea lor, care e absoluta, unica si de necontestat! Dupa cum si jurnalistii si analistii politici , care recunosc ca l-au sustinut frenetic pe Basescu, il scuipa acum si-i sustin frenetic pe ceilalti, pe care-i vor scuipa....maine! Chiar nu mai aveti coloana vertebrala?
hai sictir! date-n pm de *! astepti * de la geoana?
Domnule Popescu Tudor Cristian
cum va permiteti sa insultati o gramada de cetateni ai Romaniei:
"Căci nu logica ÅŸi nici bunul-simÅ£ sunt criteriile pe baza cărora domniile lor îl votează for ever pe dl. Băsescu.."
Cei care voteaza cu Basescu pot fi 1%, 5%, 20%, sau 50 %, nici nu conteaza cati de multi sau putini, esentialul este ca sunt astfel de votanti. De ce jigniti acesti cetateni ?
Eu stiu ca "bun simt" inseamna sa nu jignesti o singura persoana dar ce sa mai zic de jignirea unui grup de oameni.
Sa fim sinceri, dumneavoastra nu prea aveti logica si mai ales de bun simt, iar pentru asta va aduc argumente:
logica ? - "E mult mai simplu să reduci Parlamentul decât să reduci ÅŸomajul"
Ce legatura are presedintele cu somajul ? Domnule va uitati prea mult la televizor, puneti mana pe o carte (eventual de economie sau Constututia Romaniei) si veti vedea ca somajul se "modeleaza" de guvern si deci de Premierul Romaniei (aceea persoana pe care mai nou unii vor ca presedintele nici macar sa o mai poata desemna), deci care e legatura dintre somaj si un presedinte ?
bun simt ? - nu dau exmplu de mai sus in care va jigniti semenii
va dau un exemplu care ii poate lumina pe multi. In toate aparitile televizate in care v-am vazut aveti o tinuta mizerabila.Sunt oameni care se imbraca neglejent dar le sta bine, insa dumneavoastra sunteti total neingrijit si asta vorbeste despre bunul simt pe care il aveti fata de propria fiinta cat si despre cei carora le stati in fata (ma refer la interlocutori) supusi unui peisaj mizerabil.
P.S.: ati spus:
"Reducerea Parlamentului de la bicameral la unicameral va da pensionarilor ÅŸi ÅŸomerilor bani de întreÅ£inere?"
va spun:
sunt multi romani care au invatat ca "banii de intretinere" nu trebuiesc "primiti" ci trebuie "munciti", ar fi cazul sa faceti si dumneavoastra la fel.
Pentru Kermit,Caragiale,Erasmus,luc,El Ciu si altii ca voi : Prin limbajul folosit, faceti dovada fara tagada a intolerantei, a agresivitatii si prostiei voastre! Va descalificati singuri si-i descalificati si pe cei pe care ii sustineti! Dar , de unde nu-i , nici Dumnezeu nu cere!
de plictiseala de se citeste si fituica asta.
Eu am intrat aici (pe site) din greaseala. Adio.
Ca si alte articole CTP , si acesta m-a pus pe ganduri . Nu demult CTP facea varza si pe ceilalti candidati ( vorbesc de Geoana si Crin , ceilalti intrand in categoria " curiozitati " ) . Pe Geoana si acum l-a " descalificat " , pe Crin la urecheat pentru un discurs bascalios la tribuna Parlamentului , considerandu-l " necopt " pentru aceasta pozitie .
In aceasta situatie , fara a avea sansa de a consuma " energizante " , ma intreb si eu ca si cetateanul turmentat al lui Caragiale : " da eu cu cine votez ? "
sunt de acord cu parerile privitoare la base si geoana, dar nu-sh de ce l-as considera pe antonescu macar cu o clasa peste ei....mie mi se pare fix "un latrau" ca si mircea geoana, adik in lipsa de o solutie fiabila singura lui modalitate de campanie e a da in basescu si pdl cu orice ocazie i se ia un interviu, deci nimic nou sub soare...si base a facut la fel cand a ajuns presedinte, si geoana face la fel de cand e presedintele psd, deci si acest"civilizat" in opinia dumnveavoastra va face ce a facut si base, tinand cont si de oamenii care ii are in spate (fenechiu, orban si altii ca ei). a crede ca macar un politician din tara asta e capabil de o strategie pe termen lung de scoatere a romaniei din impas sau daca admitem prin absurd ca ar fi, ar poate lua o singura decizie benefica fara sa satisfaca interesul partidului mi se pare o utopie care voi ziaristii tot incercati sa o bagati pe gat noua "prostilor" adica populatiei. asa ca scutiti-ne de analizele dvs pline de "inteligenta pupuitoare"...
Absolut. Referendumul este inca o incercare disperata a lui Basescu de a-si face rost de niste voturi. Adica sa vina cat mai multi romani la vot pentru referendum si pe aceasta cale sa voteze din inertie, Traian Basescu. As caracteriza acest lucru drept unul dizgrastios. Dar nu mai are nici o importanta. Alta problema: Mircea Geoana, liderul slab al Psd-ului, sluga lui Hrebenciuc si-a lui Vanghelie. MIrcea Geoana - propulsat de niste sondaje mincinoase, taman pe prima pozitie a candidatilor la presedintie. Carevasazica - Geoana este deja in turul doi. Asta se intampla in visele lui Basescu. Sau mai bine zis in visurile lui. Cu totii stim ca singurul candidat pe care Basescu il poate invinge s care ii poate aduce un nou mandat este Mircea Geoana. De-asta insista Basescu pentru aceste sondaje. Sa manipuleze si sa-l duca pe Geoana in turul doi, acolo unde il va zdrobi. Curios imi pare ca Basescu uita ca sunt in Romania politicieni care chiar merita sa conduca tara. Unul dintre ei este Crin Antonescu. Un lider care,dupa parerea mea, a progresat foarte mult. A redat tarii bunul simt si acum se pregateste de normalitate. Desigur ca va ajunge in turul doi si cine stie, poate cu Oprescu, Fireste ca il voi vota, si eu si alte milioane bune de romani pentru care chiar conteaza viitorul Romaniei!!!
domnule C.T POPESCU va rog sa nu ma mai jigniti.
1. Nu Basescu trebuie sa reduca somajul. Basescu poate sa supuna referendumului masuri foarte importante care nu vor sa fie acceptate de Parlament. Basescu nu ia hotarari de Guvern. L-ati criticat si vad ca il criticati pe Basescu fie ca aveti motive reale, fie ca n-aveti. Asta nu e atitudine de "formator de opinie"...
2. Aveti niste scheme logice alambicate de care cu adevarat se plictiseste omul, asa cum spuneti. E clar ca ideea referendumului pentru unicameral surade oamenilor in general. E clar ca o vor vota romanii. Si bine vor face. Basescu este acum, poate dupa alegeri nu va mai fi. Dar o hotarare buna ca si asta va ramane, dupa schimbarea Constitutiei. Mi-e teama doar ca romanii nu se vor duce la vot si isi vor boicota din nou sansele rare pe care le au...
3. Insinuati ca votantii lui Basescu nu sunt de bun-simt si nici condusi de logica.... Urat... Foarte urat.... Mai ales tinand cont de faptul ca multi dintre cei care il vor vota pe Basescu il vor vota, atat in primul, cat si in al doilea tur, pentru ca sa ii faca vot negativ lui Geoana. Si Dvs. stiti foarte bine asta. Dvs. pe ce criterii scrieti ceea ce scrieti? Ale bunului-simt si ale logicii?
4. Am vrut sa-l votez pe Antonescu, pe favoritul Dvs. Nu pot sa-l votez cand se aliaza cu Geoana si cu PSDul. Asta e motivul pentru care nu l-as vota nici pe Basescu, pentru ca a facut asta, dar am de ales? Nu vreau sa fie Nastase (cine stie cate case?) prim-ministru din nou...
CTPul pare foarte indignat ca e Basescu populist si nu e asa fin, rafinat si parfumat precum domnul Crin, candidatul cel mai fin. Cat de falsi si ipocriti sunt deopotriva atat gentilomul Crin cat si domnisoara ailalta de la scoala de fete mari (G.Oana) nu mai vede domnul CTP. Sa fie amnezia? Orbul gainilor? Prostia? Sau poate parsivenia domnului CTP?
Sa inhaitat cu arme si bagaje in trena lui Antonescu (cu care eu unul n-am nimic pana la urma) si mai are pretentia ipocrita de fariseu sa-l credem virgin si impartial.
Adevarul adevarat?
Nu esti decat un frustrat marcat pe viata de durerosul "coitus interruptus" ce ti-a distrus reperele dupa celebra emisiune de la Realitatea cand Basescu te manjea pe fata cu propriile flegme. Asa cum si meritai. Tu te credeai Luceafar, si el trebuia sa ti se inchine tie. Doar tu-l făcu-se-i om nu??!
Esti doar * si scursura, o otreapa cripto-onanista fara caracter.
Mars si linge-ti ranile pe tacute, nu te mai masturba in public.
BANATENI si ARDELENI,
Nu va lasati angrenati in masinaria politica regateana. Hotia in Romania nu a inceput cu Basescu si nici nu se va termina cul el. Daca vreti sa scapati de hotie si curvasarie luptati pentru AUTONOMIA BANATULUI si ARDEADLULUI.
Numai AUTONOMIA ne poate scapa de hotia damboviteana.
Nu uitati 31 OCTOMBRIE in PIATA LIBERTATII din TIMISOARA.
Marcati AUTONOMIE pe buletinul de vot !
AUTONOMIA este IMPERATIVUL NUMARUL 1 al zilelor noastre !
Votati AUTONOMIE pentru copii nostrii !
.
misule, tu esti platit pt divide et impera? in moneda africana?
Ok, am inteles start cu spatele.
Dar gargara de 2 lei despre reducerea parlamentului? Nu se prezinta nici un motiv concret pentru care parlamentul trebuie sa ramana asa cum este si nu sa se reduca. Deci texte. Nimic constructiv. Amatorism.
sa imi * * toti fanii si votantii lui basescu in frunte cu chiorul vostru iubit si cu stoarffa de udrea
Sa-l pupe toti cainii eutanadiati pe BASE . Numai rau a facut in tara asta .a iesit praf si pulbere din ea.Trebuie neaprat sa o luam din mana lui sa o dam altcuiva ! Eu cred ca Crin poate sa ne scape de un om asa de criminal.
PDL propune românilor capitalismul cu faţă inumană, fascismul internaÅ£ionalist de secol XXI, execută un plan de impunere în România a capitalismului de tip latino-american!!!
NU-I INTERESEAZÄ‚ CRIZA ECONOMICÄ‚, SALARIILE ANGAJAÅ¢ILOR, LOCURILE DE MUNCÄ‚!!! Singurul lucru care-i interesează acum e să-l scoată pe Băsescu preÅŸedinte. Altfel, pe foarte mulÅ£i pedeliÅŸi îi aÅŸteaptă Jilava.. Cred că-i momentul să ne gândim în ce fel de Å£ară vrem să trăim.
Despre PDL ÅŸtim până acum că:
1. demolează instituÅ£iile democratice ale ţării; ultima încercare diversionistă - marca Băsescu - demolarea parlamentului bicameral, sub pretextul reducerii cheltuielilor!! Scopul este de fapt ascunderea nerealizărilor ÅŸi pagubelor produse de Băsescu timp de 5 ani ÅŸi controlul parlamentului!!!
2. nu respectă constituÅ£ia, propune organizări ÅŸi reorganizari teritoriale pentru a câstiga puterea absolută;
3. face legi electorale pentru acapararea puterii absolute, pentru demolarea fizică şi mintală a poporului(vezi legile prostituţiei şi consumului de droguri);
4. atacă pe toate fronturile proprietatea, furt de la stat, furt de la cetăţeni, ajungandu-se la situaÅ£ii în care persoane „respectabile”, ca don Costel Iancu, aproape ministru, să închidă oameni în coteÅ£ul câinelui;
5. intimideaza adversarii politici ÅŸi pe alti cetăţeni - când au interese economice - cu justiÅ£ia fascistă, dosarele ceauÅŸiste ÅŸi serviciile secrete;
6. înfiinÅ£ează instituÅ£ii ale statului - DNA, ANI, CNSAS - pe care le controlează discreÅ£ionar, pentru terorizarea adversarilor politici, economici, ziariÅŸtilor, fotbaliÅŸtilor care ies din rând, în general a cetăţenilor ÅŸi albirea propriilor membri -vezi cazul Gică Popescu - este un caz de justiÅ£ie fascistă cu CNSAS-ul la televizor! Prin ÅŸmecheria televizată pedeleul vrea să îndepărteze pe marii jucători, pentru a-ÅŸi plasa in funcÅ£ie mamelucul de partid!! Interesul economic ÅŸi manipulator este clar! pdl vrea omul lor la FRF!!! Vezi ÅŸi cazurile: Dip, Năstase, Stănoiu, Voiculescu, Ioan Ghise;
7. are o maÅŸină de propagandă – ziare, tv, radio – angajată 24 ore pentru a-i minÅ£i pe cetăţeni( vezi campaniile pro-Băsescu-pdl duse împotriva oricărei logici ÅŸi bun simÅ£ de B1TV, RealiatateaTV ÅŸi mai nou televiziunea gunoaielor OTV);
8. controlează partidele politice cu serviciile secrete! Vezi ascultările ilegale ale comisiei Orban, chiar în clădirea Parlamentului;
9. are un lider ÅŸi în rest indivizi minori, obedienÅ£i, dornici de o carieră politică rapidă, hotărâÅ£i să susÅ£ină ÅŸi justifice orice tâmpenie a ÅŸefului(vezi cazurile flagrante ale „ziaristilor” Sever Voinescu, Traian Ungureanu, Rodica Culcer, Cătălin Avramescu, care după o propagandă pedelistă, deşănÅ£ată, nesimÅ£ită si-au primit simbria: funcÅ£ii in parlament sau în alte locuri foarte bine plătite!!!);
10. parazitează cultele minoritare penticostal(au deputat pe fiul sefului cultului -lucian rivis tipei -deputat pdl de Arad, la Satu Mare samuel tzintas vicepresedinte pdl),evanghelist, adventist ÅŸi desfăşoară propagandă agresivă ÅŸi nesimÅ£ită în biserica ortodoxă română - vezi cazul Fluturului aviar la Suceava cu aducerea luminii de la Ierusalim de PaÅŸti sau manifestările scandaloase ale necreÅŸtinului Băsescu - a transformat biserica în tribună de propagandă în mai multe ocazii!!!! aceste culte minoritare se prezintă la vot în totalitate ÅŸi votează candidatul indicat de ÅŸef!
11. decredibilizează sistemul de învăţământ prin înfiinÅ£area de instituÅ£ii private de învăţământ, unde elevii ÅŸi studenÅ£ii îÅŸi cumpără diplomele!!!!!. Scopul declarat este îmbunătăţiarea calitaÅ£ii învăţământului ÅŸi orientarea către cerere! Scopul adevarat este furnizarea de diplome universitare unor imbecili galben-portocalii, care au facut bani ÅŸi care n-ar putea să facă studii superioare fiindcă sunt proÅŸti! Vezi sutele de facultăţi particulare care nu se supun evaluarii ministerului, dar vor diplome acreditate de minister! Care-s legile prin care Miclea ÅŸi Hârdău-pdl au organizat ÅŸi controlat învăţământul?? Niciuna în 4 ani!!! „Reformele” pedeliste în învăţământ urmăresc demolarea a ceea ce a mai ramas bun în învăţământ!!!
12. n-are o doctrină economică, recunoscută de ştiintele economice;
13. ”suntem cu poporul!” – este doctrina politică – sloganul demagogiei fasciste pure! vezi mascarada perpetuă: se îmbracă în haine populare, ciocnesc cu sătenii, îÅŸi pun pene de păun pe cap, scriu cu oi pe dealuri, fac pască ÅŸi miel din ghips ÅŸi ouă gigantice din fier, merg la coasă cu televiziunea după ei, murdăresc sărbători populare frumoase cu discursuri mincinoase!
Obraznicie, caraghiozlâc, circ, panaramă fac zilnic să creadă "poporul" că-l iubeÅŸte cand îl beleÅŸte!!!!
Pdl este partidul fascist al nesimÅ£irii, ÅŸmecheriei, hoÅ£iei, obrăzniciei, demagogiei, prostiei, drogurilor, prostituÅ£iei, golăniei în politică!!!
Dl Basescu vrea referendum si le spune romanilor. Cum adica il foloseste in scop electoral? Pentru promisiunea asta trebuia sa-ti ceara voie? Esti lipsit de logica pentru ca ai o minte ca lama dar nu ascutita ci ingusta. Are dreptata profesorul Stanasila care spune ca ai fost un student submediocru. Nu s-a multumit sa spuna mediocru.
Fragment din opera „Alegeri 2009”
Nuţi: Noi ne tragem din Traian!
Corul: Ea si-o trage cu Traian!!
Alegătorii: Să i-o tragem lui Traian!!!
mulţumim papaya!!!!
BANATENI si ARDELENI,
Nu va lasati angrenati in masinaria politica regateana. Hotia in Romania nu a inceput cu Basescu si nici nu se va termina cul el. Daca vreti sa scapati de hotie si curvasarie luptati pentru AUTONOMIA BANATULUI si ARDEADLULUI.
Numai AUTONOMIA ne poate scapa de hotia damboviteana.
Nu uitati 31 OCTOMBRIE in PIATA LIBERTATII din TIMISOARA.
Marcati AUTONOMIE pe buletinul de vot !
AUTONOMIA este IMPERATIVUL NUMARUL 1 al zilelor noastre !
Votati AUTONOMIE pentru copii nostrii !
Eu zic ca ar trebui sa-i criticati pe toti politicienii din Romania deoarece in 20 de ani nu au facut nimic pentru tara.PSD,PNL , au guvernat 19 ani si rezultatele sunt ZERO! De ce toti se feresc de PDL? La fel ca in 2000 trebuie sa alegem raul cel mai mic.Eu sunt de parere ca cei ce pot scoate tara din criza sunt Basescu si PDL!
Fiindca sunt hoti, prosti si dementi!
Pedelistul este un mic - mare infractor ajuns politician.
Este biÅŸniÅ£arul din primii ani de după `89 care căra mărfuri cu sacoÅŸa la turci sau la unguri ÅŸi avea vreo două chioÅŸcuri în piaÅ£a mare sau "revoluÅ£ionarul" cadorisit de statul petreromanist-stolojenist cu un spaÅ£iu comercial sau mai multe în oraÅŸ pentru că a spart niÅŸte vitrine, a scuipat un miliÅ£ian sau a furat din magazinele de stat!
Este incultul cu acte de absolvent de facultate chiar ÅŸi cu doctorat, în funcÅ£ie de tupeu.
Este „doamna” care vinde favoruri pentru funcÅ£ii politice ÅŸi de stat!!!!!
Este cârciumarul sau chioÅŸcarul din sat ajuns primar( mulÅ£i primari pedelisti din sate sunt cârciumari sau chioÅŸcari) care vinde, cu o săptămână înainte de alegeri, băutură ÅŸi mărfuri pe datorie!
Este lichidatorul sau recuperatorul fierului vechi din marile combinate!
Este asfaltatorul care face ÅŸosele care rezistă doar în ziua inaugurării!! Este directorul din minister care demolează ÅŸi fură domeniul pe care-l conduce ÅŸi controlează!!!
Este primarul care face fântâni arteziene, pergole, focuri de artificii, paranghelii cu manele ÅŸi acoperă jeggul de sărbatori cu milioane de euro, în oraÅŸul cu străzi neasfaltate ÅŸi fără canalizare!
Este căpuÅŸa care prigoneÅŸte ÅŸi pedeleÅŸte bugetul primăriei, spitalului, unităţii militare, inspectoratului ÅŸcolar, ministerelor, care furnizează mărfuri ÅŸi servicii la preÅ£uri de 10 ori mai mari decât preÅ£ul pieÅ£ei!
Este golanul care înjură pe forum!
Este politicianul, ministrul, care molfaie câteva cuvinte, dar obligatoriu cuvintele: reformă, implementare, descentralizare, modernizare!!!
Pedelistul este o „hoară”, un "canacheu" sau un „viÅŸan” care te minte-n faţă, o canalie, un hoÅ£!
DOMNUL BASESCU FOLOSESTE ABSOLUT ORICE MIJLOC, SI NU VORBIM NUMAI DE CAMPANIA ELECTORALA CI IN GENERAL ,PENTRU NEVOILE SALE PERSONALE SI FANARIOTE.A FACUT DIN TARA ASTA UN AL DOILEA COLOSEUM.LE DA OAMENILOR NUMAI CIRC INAFARA DE PAINE.CA NU MAI ARE DE UNDE .
Stimate basel (ma indoiesc ca sunteti de * feminin, dar asta-i alta poveste), un vechi proverb romanesc spune ca "desteptul invata si din greselile altora, in timp ce prostul nici macar din ale lui". Sustinerea unei catastrofe naturale de genul tov BaSECU se inscrie, in virtutea evidentei, in cea de-a doua jumatate a zicalei. Ramane sa reevaluati categorisirea "anti-basescienilor" drept prosti si sa recalculati rezultatele "statisticii" Dvs dupa introducerea propriilor mesaje cu continut departe de eleganta verbala.
"Eu sunt de parere ca cei ce pot scoate tara din criza sunt Basescu si PDL", scrieti. Ma rog, n-o sa va spun ca o opinie, parere, convingere sau ce-o vrea sa fie ceea ce-ati exprimat Dvs ar trebui sa fie sustinuta de macar cateva argumente valide, ci va voi reaminti doar ca insusi adulatul Dvs a afirmat public, sus, clar si tare ca nici el, nici guvernul prin care si-a vazut visul cu ochii nu au avut si nu au drept obiectiv scoaterea Romaniei din criza. Iar cum dragoste cu sila nu se poate... LOL
BANATENI si ARDELENI,
Nu va lasati angrenati in masinaria politica regateana. Hotia in Romania nu a inceput cu Basescu si nici nu se va termina cul el. Daca vreti sa scapati de hotie si curvasarie luptati pentru AUTONOMIA BANATULUI si ARDEADLULUI.
Numai AUTONOMIA ne poate scapa de hotia damboviteana.
Nu uitati 31 OCTOMBRIE in PIATA LIBERTATII din TIMISOARA.
Marcati AUTONOMIE pe buletinul de vot !
AUTONOMIA este IMPERATIVUL NUMARUL 1 al zilelor noastre !
Votati AUTONOMIE pentru copii nostrii !
Tov Misu, faceti un efort si dati dovada de macar putina creativitate! Repetarea la infinit a aceluiasi mesaj infantil si agramat nu poate servi "cauzei" pe care pretindeti a o promova! Mai mult, genereaza finalmente reactii de genul prezentului raspuns. Demersul Dvs e sortit esecului in primul rand prin faptul ca incercati sa convingeti ardelenii a se asocia banatenilor, lucru dificil (daca nu imposibil) pt ca in general in Ardeal banatenii sunt etichetati drept puturosi ingamfati (nu e o opinie personala sau la care subscriu, va aduc doar la cunostinta o situatie existenta). In al doilea rand, n-ar fi rau sa invatati macar gramatica limbii romane, daca tot vreti sa treceti drept un mare patriot.
Base a intrat, in acest mandat cu spatele, trebuie sa facem marea revolutie, o revolutie care va intaura un presedinte care va intra in painea mandatului sau cu fata, nu cu popoul, ca fostii presedinti.
Vorba multa , saracia omului. Si mai nou , manipulare mizerabila. Daca vreti sa traiti intr-o tara normala, cu democratie reala[ nu ,mimata, cum este de douazeci de ani in aceasta tara] iesiti din case in 22 noiembrie si votati Traian Basescu.
Tocmai asta e ideea, Antonescu nu e adeptul acestui populism dus la extrem, nu e genul care sa se arunce in campanii gen bai de * si deschideri de biserica. E il admir pentru modul sau de a-si face campanie, pe mine una m-a convins ca merita sa il votez.
Ctp cred ca e spatele tau cu vaduvele negre nastase si hrebenciuc puse la discretia camaradului satanic iliescu.Voi stiti, cum stam cine-i bun si cine-i rau! Si daca v-am gresit rog sa ma iertati! Daca nu! Meditati! Mai golanilor. Mai mortaciuni canceroase voi va ratoiti la popor. Cine doreste sa fure bunul aproapelui sau sa OMOARE pe aproape si vrea sa scape sa se inscrie la sau sa sustina PC/PSD si candidatul unic oprescu. Voi cei rai ca propagandisti satanici ce si-au umplut casele de cancerul durerii adusa de nedreptatea si INjustitia draceasca nu vreti sa lasati prada din *.Se vede originea voastra slugi ale securistului voiculescu. Mai hidosilor MAI AVETI UN pic. Pe sest sau cu batele tot veti ajunge la puscarie. Comentatorilor. Sobolanii rosii indragostiti de iliescu si voiculescu dubios * au comentat. Parca erati mai muti. Nu mai are secu si fisa cu ce sa va plateasca? Ia mobilizativa. Pocitanii urate ca buhaitul vostru tatic si criminalul vostru bunic iliescu. Ia sariti voi cu spume la * pe tot ce e bun in Romania. Dale bonus voiculescule securist *. Reangajaza. Nu vezi ca le-au slabit glasul si s-au redus randurile. Cei mai rai dintre comentatorii vostri securistici si agitatorii de la sate sant poate prin spitale bolnavi de slujba draceasca prestata protejata doar de satana iliescu. Acesti securisti hidosi nu merita iertare sau indurare. Patronul pnl patriciu si patronul securistilor psd/pc voiculescu si marco si tokes patronii ochilor bulbucati dupa transilvania cei cativa austro hunin hidosi ce se dau secui, aceste mortaciuni urate TREBUIE SA DEA INAPOI POPORULUI CE LE-AU FURAT ei si bandele de analfabeti hidosi hoti si criminali supranumiti partide cu o singura ideologie. FURAT SI PASTRAT CE S-A furat cu pretul dement de a distruge cat mai multe vieti intr-un popor ce este ajutat sa supravietuiasca de un singur partid. Nu mai este o alta solutie. ROMANIA sau voi. Si traseul e stabilit unicameral anticipate constitutie pentru popor si PLATA
Bine scrieti: "Vorba multa , saracia omului"! Pt ca, privind inapoi, vedem ca cel care a vorbit de departe cel mai mult a fost tocmai tov BaSECU!!! Iar saracia, evident, n-a intarziat sa-si intre-n drepturi! E drept, atunci cand argumentele aduse in sprijinul acuzelor la adresa matelotului-presedinte devin imposibil de negat, ele trebuie etichetate drept "manipulari ordinare". Dar ce te faci cand insusi candidatul-surpriza isi da seama ca nu are cu ce-si sustine rolul si-si pune la dispozitie (pe bani publici) un referendum de absoluta inutilitate nationala doar pt a avea pe ce-si cladi discursurile???
pentru manualul de politologie de la CTP: " E mult mai simplu să reduci Parlamentul decât să reduci ÅŸomajul." aceasta fraza defineste esenta politicianismului lui traian basescu - un populist, demagog, cu putine urme de respect pt democratie ... votati-l sa ne simtem bine!!!
ce mai pdl este cel mai corect partid!
)
astia care posteaza pe aici cred ca nu stiu ce este ala comunism!!!
spre asta ne indreptam copii,daca nu beliti ochii,o sa beliti p....!
pe mine ma doare`n carici,mi`am trait traiul,mi`am mancat malaiul!
eu stiu ca astia care postati pe aici sunteti raspandaci,dar aveti grija mare ce faceti,mai tarziu veti regreta,ascultati la un om batran care nu a fost nici macar pionier!!!
asa sa va ajute D`zeu!!!
Domnu' Edgar, in primul rand mai usor cu invectivele, ca il puneti pe "Camelia" in dificultate cu statistica!!! Ce naiba, vreti sa va contrati sefu' (doar ce-a ouat ideea cu statistica ce demonstreaza superioritatea portocalie!)?! Si, ca tot veni vorba de sefi, v-am mai spus: faceti referire la securisti cu diverse epitete defaimatoare in chiar barlogul tov BaSECU!!! Si vorbiti de hotie si venituri ilicite in preajma familionului si camarilei basesciene!!! Va jucati cu focul, vorbind de funie in casa spanzuratului!!! LOL LOL LOL
Daca tot am pornit pe principiul cu cat mai putini cu atat mai multa "economie" la buget de ce sa ne oprim la 300, sa facem cate un parlamentar / judet. Asa o sa fie 41+Buc si ceva de parlamentari si gata, partidul care castiga celel mai multe voturi in judetul respectiv trimite parlamentarul, astfel oamenii vor avea o viziune mai clara cine-i reprezinta si ce fac acolo, iar parlamentarul va fi pus in situatia de a face ceva pt judetul care l-a trimis in parlament nu doar sa asculte vocea partidului, responsabilizarea va fi mai clara si mai dura, va face ceva altfel va pierde locul la alegerile viitoare, si partidul la fel, ceva gen US congres. e o utopie poate, stiu, dar romanilor ar trebui ziaristii sa le prezinte si alte variante inafara de vesnica bascalie.
Pacat de romanii competenti care parasesc tara, de cei care raman dar s-ua saturat deja si si-au pierdut orice speranta in mai bine! Cred ca Base nesimtitul a readus vechile practici comuniste care ne aduc aduc aminte de paride stat(vezi PCR) bagate pe gat romanilor, mentinut acolo cu ajutorul serviciilor de informatii, subjugate celui numit "il comandante". Dragi romani rade toata europa de noi(poate bulgarii nu cu * pana la ureche), de cat de penibili si babuini suntem, de cat de primitivi si nesimtiti sunt "gaozarii" cu gusa si burta din parlament, alaturi de pipite si pitzipoance cu rang de ministru sau parlamentar. Oare mai avem vreo sansa!!!!?????
Vai D le CTP sunteti f impartial ca sa spun asa. Un ziarist bun ar trebui sa fie echidistant si sa expuna cat de cat lucrurile in mod obiectiv. Dar avand in vedere ca e ziarul dvs , puteti scrie ce vreti in el , nu? Si atunci care e deosebirea intre dvs si altii despre care spuneti ca induc in eroare ? Zero , nada niente. Si dvs ati inceput campania elecctorala odata cu ceilalti . Pacat va apreciam candva. Inca nu mi dau seama exact pentru ce ciolan va bateti dar o sa vedem noi in timp
@trolu ; vezi mai trolu, cand citesc ce scrii tu, imi vine sa-i spun lui CTP : " vedeti, d-le CTP, cum ii invatati prostii pe astia cu mintea mai rasfirata? "
Domnule Cristian Tudor Popescu , Dvs de ce nu reduceti somajul in Romania?
@LAT 19:35 Spui, referendum inutil pentru interesul national. Minti, cu nerusinare.Referendumul pentru reducerea parlamentariilor este cat se poate de util. Conditia este sa mearga multa lume la vot pentru ca acesta sa fie valid[trebuie sa mearga peste 9.000.000 de alegatori, ca sa fie 51%]. Iar garantul ca rezultatul acestui referendum se va materializa este insusi initiatorul lui domnul Traian Basescu, care trebuie votat presedinte in 22 noiembrie. Romani, mergeti la vot si votati -l pe T. Basescu inca din primul tur.El impreuna cu PDL trebuie sa conduca tara in urmatorii ani, nu hotii de la PSD si PNL.[ care desi au doctrine politice complet opuse, se inteleg de minune impreuna. oare de ce? pentru ca fura foarte bine impreuna. si in liniste deplina.] VOTATI BASESCU!
Mircea Geoană ÅŸi PSD au părăsit chipurile dârz guvernarea. Dar nu a avut aceeaÈ™i dârzenie È™i aceeaÈ™i hotărâre atunci când a fost vorba de impunerea impozitului forfetar, când a fost vorba de datoria înrobitoare practic la Fondul Monetar InternaÈ›ional neînsoÈ›ită de vreo altă măsură anticriză. Nu a fost, în fine, atât de dârz când asumarea de către premierul Boc, sub garanÈ›ia preÈ™edintelui Traian Băsescu, a unor legi care nemulÈ›umesc practic întreaga societate românească era trecută printr-un Parlament în care Geoană È™i ai săi făceau figuraÈ›ie jalnică.
Urata figura are Basescu pe afise. Ma si sperie. nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi inca 5 ani cu el. E prea mult.
Intrebare: de unde le stii tu pe toate CTP? Sport, politica, curand te auzim despre IT...te crezi buricul Romaniei nu?
BANATENI si ARDELENI,
Nu va lasati angrenati in masinaria politica regateana. Hotia in Romania nu a inceput cu Basescu si nici nu se va termina cul el. Daca vreti sa scapati de hotie si curvasarie luptati pentru AUTONOMIA BANATULUI si ARDEADLULUI.
Numai AUTONOMIA ne poate scapa de hotia damboviteana.
Nu uitati 31 OCTOMBRIE in PIATA LIBERTATII din TIMISOARA.
Marcati AUTONOMIE pe buletinul de vot !
AUTONOMIA este IMPERATIVUL NUMARUL 1 al zilelor noastre !
Votati AUTONOMIE pentru copii nostrii !
D-le CTP, decat sa citesc si sa ascult tot felul de prostii , mai bine ascult STATUS QUO - IN THE ARMY NOW... E mai cu folos!
Domnule Cristian Tudor Popescu,
In virtutea respectului si sincerei admiratii pe care vi le port, astept sa prezentati scuze Domnului Antonescu pentru intepaturile pe care, nerezistand tentatiei de a va imagina judecator, i le-ati adresat. Nu ca ar conta in lupta care s-a angajat ci pur si simplu din respect si dragoste pentru Dumneavoastra. Lasati-ne, va rog, sa va respectam in continuare !
Cele doua partide , atat PSD cat si PNL , nu sunt partide democratice.S-a vazut de catre oricine.Atat Nastase [psd] cat si Tariceanu[pnl] au avut amandoi tendinte clare dictatoriale.Aceste doua partide nu sunt partide democratice, normale , pentru o tara europeana in 2009. Singurul partid modern din Romania in acest moment este PDL[nu spun ca este perfect].Asa ca trebuie sa pricepem ca tara trebuie condusa in urmatorii ani de Traian Basescu si de PDL.Este foarte important, doar asa avem sanse sa devenim o tara cu adevarat europeana.Altfel ne vom balaci in continuare in" mocirla" in care ne zbatem de douazeci de ani de falsa democratie.
bah,daca nici CTP nu este corect,atunci cine mv e corect in tara asta
eu,ecoul tau , ma kaak pe "corectitudinea" ctp-ului...
Da sunt multi si lenesi.Daca ai o treaba cu vreo unul nu dai de el.Din comisii absenteza,din sedinte (sa nu ma repet)lipseste si boul de mine il plateste.Votez pentru reducere dar nu votez Basescu.
misu, las-o balta cu ardelenii; am avut 2 premieri (ciorbea, boc) in astia 20 de ani si s-au dovedit doar l. triste; macar aia la bucuresti se misca, e drept ca de multe ori inutil...
"De ce le e frică, nu scapă!" - cui ii e frica si ce treaba are cu mine? , "Mărimea contează!" - asta e pt a atrage voturile pitipoancelor turbate dupa luis vuiton gen capra udrea "Dacă nu-i putem face mai buni, măcar să-i împuÅ£inăm!" - e criza si nu se mai pot cumpara chiar atat de multi - , "VotaÅ£i pentru Parlament unicameral ÅŸi reducerea numărului de parlamentari de la 471 la 300" - tocmai ce am citit dreptul constituional si m-am convins cat de bine s-ar aplica unicameralitatea la noi.
Bucurestiul e cu liberalii, satenii cu psdistii iar in orasele mari din tara na-i nicio sansa traienica.
Sunt, ca si ctp, fan eu insumi si mi-as dori ca toata lumea sa poarte tot timpul salopete albastre si sa se gandeasca mereu numai la planul cincinal, pe care trebuie sa-l indeplinim prin munca, tovaraseste; sunt un individ ipsatoriu trist si penibil, ma tine in viata numai ura impotriva lui basescu, daca as fi obligat sa renunt la ea ar trebui sa renunt la mine; felicitari ctp, tine-o sus, tot asa, exact asa cum o tii acuma!
Dl Basescu nu vede nimic altceva decat puterea domniei sale. Daca l-ar fi durut de reforma clasei politice, nu parlament unicameral trebuia sa propuna. V-ati gandit ca, in formula propusa de dl Basescu toate guvernele Romaniei vor fi la mana minoritatilor? Exercitiu: UDMR va avea 5-6%; celelalte minoritati au locuri rezervate, la care nu se poate umbla ( drept castigat, probleme cu UE etc. ), care acum, la 471 de parlamentari, inseamna numai 5% dar la 300 de parlamentari vor face 8%. Cu UDMR, minoritatile ajung la 13-14% in Parlamentul propus de dl Basescu, suficient ca sa fie intotdeauna cele care au cuvantul decisiv la formarea oricarei majoritati. Cu ce pret? Este numai una dintre gafele propunerii dlui Basescu.
Ca de obicei, Basescu vine cu idei " geniale" pentru solutionarea crizei economice cu care se confrunta tara. Se vede faptul ca nu are nici macar o doza de pragmatism , pentru a putea analiza o solutie din toate perspectivele inainte de a o enunta.
ctp-ule te-am sfatuit intr-unul din comentariile facute mai de mult , sa mai scrii si despre altceva, despre adevaratele cauze care au adus tarisoara asta in halul in care se afla, ( si stie toata suflarea care-i situatia ), dar numai ascultat !!!continui sa-i cauti nod in papura si-l crezi tatal relelor pe BASESCU !!nu-i adevarat , ctp-ule !!teplatesc bine astia ca sa scrii despre BASESCU ? bine iti zicea un comentator ca sin somn il visezi pe MARINAR !!!EU sunt moldovean, si de aceea il voi vota pe BASESCU, care va cistiga alegerile !!!! m-ai dezamagit de tot, ctp-ule si m-ai convins, si sunt sigur ca nu numai pe mine, ca sa-l votam pe BASESCU !!!numai cu el , noi societatea civila, vom invinge mizerabila clasa politica romaneasca!!!! NUMAI tu , ctp-ule ( da, scris cu minuscule, ca asa meriti, lingaule) m-ai convins sa-l votez pe BASESCU, caci nu are contracandidati buni, decit niste momii in cinepa !!! citeste ctp-ule comentariile din ziarul tau, si sigur iti vei schimba "optica". B A S E S C U P R E S E D I N T E !!!!!!!
daca am fi un popor cat de cat civilizat....sau..hai ...aproape normal....ne-am rascula...am aduna toate javrele de politicieni, indiferent de culoarea politica, mai ales cei care de la revolutie se fac ca ne conduc si de fapt isi bat joc de noi, ne fura si se ghiftuiesc ei.....si i-am judeca in piata ca pe vremuri....si....clar ....toti in teapa...ca nu o sa gasim unul cat de cat, nu cinstit, dar care sa fi furat mai putin si sa aiba macar un gand pentru restul lumii...............asta le-ar trebui.....dar cine?....daca suntem un popor de mana a 5-a.....cum se spune in ziua de azi: asta e treaba!!!!!!!!!!
nu suntem un popor cum spui, toate popoarele sunt manipulate, ai grija ca daca faci pe prostul mult timp s-ar putea sa ramai pe on, atunci ai avea o problema
Poate ne spuneti si ce a facut domnul Antonescu dupa 20 de ani de politica. Totusi, domnule C. T. Popescu, ne-am cam saturat de vorbe goale si ochi bulbucati.
Domnule Popescu, nu vi se pare ca s-a constituit o alta dictatura? Va convine mai mult dictatura "Johanis" - sau cum i-o mai spune - decat Basescu? Prin ce se manifesta dictatura lui Basescu? EU IL CRED CA VREA SA REFORMEZE CLASA POLITICA! NU CREDETI CA ESTE NEVOIE? CHIAR ACEASTA OPOZITIE PUTERNICA CONFIRMA CE VREA BASESCU SI CE NU VOR CEILALTI! EU SPER SA RAMANETI IMPARTIAL, NU SA RIDICATI MINGEA LA FILEU CELORLALTI! SAU CEL PUTIN FACETI-O ECHITABIL! Nu uitati ca in aceasta perioada aveti un rol important! Sa nu regretati mai tarziu! In rest numai de bine!
referendumul acesta nu face decat sa strice ...cheltuie banii electorali si se poate manipula opinia *.. C T P are in totalitate dreptate deoarece nici un alt presedinte nu a putut fi atata de perfid pt a se folosi de referendum ...basescu nu face decat sa se razbune pe parlament...basescu nu mai reprezinta nimic pentru popor...nu face decat sa ne plictiseasca ...oricum nu va rezolva nimic!
banii publici se duc aiurea pe referendum..... pentru ca oricum e in favoarea lui base... asta mereu s-a folosit si se foloseste pana in campanie, asa ar trebui, de banii poporului. ctp are mare dreptate si base e atat de perfid si dornic de putere incat ar folosi orice mijloc sa fie la putere.... si chiar daca parlamentul ar fi micsorat, parlamentarii vor fi tot pe pozitii, insa base e expirat, nu mai e dorit de popor, de 5 ani ne-am saturat. marinar hot, jos cu tine!!!! Geoana presedinte!!!!
acesc referendum este fara valoare. intotdeauna mi-a placut de CTP. eu cred ca are o mare dreptate si sunt de acord cu acest articol.
arta de dragul artei, referendum de dragul referendumului, politica de dragul banilor. basescu putea sa ceara modificarea componentei parlamentului inca din primul an de mandat. ce s-a intamplat cu consultarile populare care ni le-a promis in piata universitatii din 3 in 3 luni? referendum asta nu o sa aiba nici o valoare, mai mult decat morala, ca practic juridic va fi grea inca o modificare si revizuire a constitutiei, care si asa va intra in vigoare in 2012 cand Basescu va fi de mult oale si ulcele. Asa ca Baselu' lasa-ne in pace cu referendumu' si fa-ti bagajele de la cotroceni.
Ceea ce se scrie in acest articol este adevarat pentru ca basescu se foloseste de tot ce ii sta in putinta pentru a-si ataca contracadidatii la presedintie.Referendumul de astazi este unul fals si foloseste banii poporului, banii nostri. Basescu a facut promisiuni cum ca ne vom intalnii din 3 in 3 luni sa discutam, dar nu s-a tinut de promisiune. Parlamentul astazi nu mai tine cu Basescu si azi presedintele tarii noastre se froloseste de parlament si de noi. Ne-am saturat de atatea minciuni si atatea promisiuni care niciodata nu au fost indeplinite.
"De ce le e frica nu scapa" . Da, eu sunt un om din acest popor si imi este frica ca nu voi scapa.
inainte
,
CE ROST AU TOATE ASCUNZISURILE, SECRETIZARILE, BLOCAJELE SUB CARE SUNT TINUTE TOATE ACESTE FAPTE DE ARME ALE PROFESORULUI?
DUMNEALUI NU ÎNTELEGE CA, FIE SI ÎMPOTRIVA UNUI STRAT KILOMETRIC DE PLUMB, ASEZAT DEASUPRA LOR, FAPTELE TOT VOR IESI LA LUMINA?
DACA NU SUNT ARANJAMENTE OBJECTE, ÎNTRE PROFESOR SI DIVERSI ELEVI AI ACESTEI CLASE PUTREDE, DE CE NU SE MERGE LA CIFRE, SI LA DATE, SI LA MARTURII?
NU CUMVA ODIOSUL SCENARIU AL RAPIRII AVEA CA FINALITATE SCOATEREA UNOR BANI DIN VISTIERIA TARII SI ABSTRACTIZAREA ADRESEI LA CARE AU FOST TRIMISI, SI A NUMELOR CELOR CARE I-AU MANEVRAT?
DE CE TREBUIA SA PLECE HAYSSAM, LA INDICATIA EXPRESA A PROFESORULUI, VREAU SA ZIC A PRESEDINTELUI, ÎN AMERICA?
ERA VINOVAT? ATUNCI, CUM ÎSI PUTEA PERMITE UN CETATEAN, FIE EL SI PROFESOR, FIE EL SI PRESEDINTE, SA DEA SOLUTII DE EVADARE UNUI VINOVAT?
NU ERA VINOVAT? DE CE, ÎN ACEST CAZ, "CAPO DI TUTTI CAPI" DOREA SA-L FACA FUGIT CA SA PARA VINOVAT ÎN OCHII ÎNTREGII OPINII PUBLICE?
O INTREBARE SIMPLA.
ESTE POSIBIL CA 300 DE PARLAMENTARI SA CHELTUIASCA LA FEL SAU MAI MULT DECAT 471?
NU CUMVA PROBLEMA ESTE PUSA GRESIT?
GANDESTE, ROMANE, GANDESTE...
La Brasov votam MIRCEA GEOANA