Statul la coadă nu aduce bani la buget

Postat la: 24.08.2010 20:32 Ultima actualizare: 24.08.2010 22:43

Statul la coadă nu aduce bani la buget

Cabinetul Boc a reuşit să bată un nou record în materie de guvernare: contribuabilii sunt obligaţi să stea la coadă ore în şir, în fiecare lună, pentru a da şi mai mulţi bani statului. Executivul a reuşit să transforme o măsură anticriză bună, aplicată într-un moment nefericit, într-un coşmar birocratic.

Măsura în sine, de extindere a bazei de impozitare prin obligarea angajaţilor plătiţi prin contracte de autor, prin convenţii civile sau a PFA, să achite contribuţii sociale pe aceste venituri este una bună.
Este anormal ca unii angajaţi să contribuie şi alţii nu, cu atât mai mult cu cât contractul de autor a fost folosit în ultimii ani de sute de mii de persoane, de cele mai multe ori la cererea expresă a angajatorilor, doar pentru a evita plata unor contribuţii mai mari. Este anormal ca un şofer sau un economist să îşi încaseze banii printr-un astfel de contract, la fel ca un actor sau ca un scriitor.

Deşi măsura este bună, aplicarea ei acum este un coşmar. Momentul ales este bun pentru stat, care are nevoie disperată de fiecare leu în plus pe care-l poate lua din buzunarul contribuabililor, dar foarte prost pentru cei vizaţi. Mediul privat, spre deosebire de stat, s-a ajustat deja la criză. Pentru mulţi angajaţi, măsura echivalează cu a doua sau cu a treia micşorare de venituri din ultimii trei ani. Vorbim despre o tăiere de 16,5% care se aplică la altele de 10% sau de 20%. În mod ideal, măsura (sau, mai bine, anularea acestui mod de plată şi obligativitatea folosirii cărţii de muncă) ar fi trebuit impusă când România avea creştere economică record, în 2007, de exemplu, când şocul la nivelul veniturilor angajaţilor ar fi fost mai mic sau ar fi putut fi acoperit. Cea mai mare problemă este că măsura, pur şi simplu, nu poate fi aplicată. Să vrei să plăteşti mai mult statului şi nu ai cum. Nici experţii fiscali din mediul privat şi nici cei ai statului nu ştiu, exact, cum, cine, când, cât şi de ce trebuie să dea mai mulţi bani. Ceea ce este halucinant însă este că statul cere mai mulţi bani, deşi nu îi poate încasa, deşi îi lipseşte infrastructura de procesare şi colectare a noilor biruri. Nici la Pensii şi nici la Şomaj nu sunt suficienţi oameni pentru a prelucra, lunar, sute de mii de declaraţii de venit. Guvernul a "ademenit" însă contribuabilii cu amenzi de până la 5.000 de lei în cazul nedepunerii declaraţiilor şi de până la 600 de lei în cazul completării greşite a formularelor. Măsura este, în teorie, bună. Pentru că Guvernul nu a avut grijă ca ea să fie clară, aplicabilă din punct de vedere legal, dar şi administrativ. Pentru că Guvernul nu a făcut niciun anunţ public, pentru a-i înştiinţa pe cei vizaţi că au noi datorii la stat, măsura este însă, în acest moment, o nouă glumă proastă pe seama angajaţilor sărăciţi de criză.

Citeşte şi:

Boc nu ştie. Premierul spune că n-a auzit de haosul de la ghişee, după ce a pus 500.000 de oameni la coadă: "Această situaţie nu s-a confirmat, e doar o supoziţie"

SCANDALOS: Guvernul pune 500.000 de români la coadă ÎN FIECARE LUNĂ să dea bani

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

8 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 myth1692 24.08.2010 21:49

Recunosc din capul locului ca nu ma pricep, insa nu este posibil sa pui declaratia intr-un plic si sa-l trimiti cu confirmare de primire catre cine-o fi? Sunt zeci de firme de curierat rapid in tara asta. Chiar si Posta Romana cred ca dispune de astfel de servicii.

Nu am de-a face cu subiectul in cauza, sunt doar curios daca se poate sau nu trimite o declaratie prin curier.

 
#2 POLITICIENII.RO 24.08.2010 22:30

.

.

.

.

.

.

Incredibil dar adevarat, PSD-istele nu se mai satura de S E X.
.

.

.

.

.

.

S E X, fetisism si scandal in PSD.
PSD-istele nu se mai satura de S E X

.

.

.

Detalii in site-ul : POLITICIENII.RO

.

.

.

.

.

AnaMaria Geoana, S E X si SCANDAL in PSD. Scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza din care nu putem intrevedea decat un "tanar talent in cele ale vietii". Situatia e un "butoi de pulbere", vezi mai multe : POLITICIENII.RO

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

.

Incredibil dar adevarat, PSD-istele nu se mai satura de S E X.
.

.

.

.

.

.

S E X, fetisism si scandal in PSD.
PSD-istele nu se mai satura de S E X

.

.

.

Detalii in site-ul : POLITICIENII.RO

.

.

.

.

.

AnaMaria Geoana, S E X si SCANDAL in PSD. Scandalurile sexuale in care membre ale PSD-ului s-au regasit ca protagoniste, Ana Birchall si Lavinia Samuila, se pare ca o atractie irezistibila a cuprins-o si pe fica liderului social democrat Mircea Geana, o fotografie destul de indecenta a aparut pe internet ce o prezinta pe tanara Ana Maria Geoana intr-o ipostaza din care nu putem intrevedea decat un "tanar talent in cele ale vietii". Situatia e un "butoi de pulbere", vezi mai multe : POLITICIENII.RO

.

.

.

.

.

 
#3 rita veverita 25.08.2010 01:40

Basescu are dreptate, trebuie sa fii produs de la scoala de tampiti sa ramai in Romania: nu educatie, nu sistem medical, nu infrastructura, numai manele, ciuma portocalie si vanzari anterioare. Este vina mogulilor, a lui Iliescu, a minerilor care vor sa aduca rusii si sa ia sarea si posta. Medici si profesorii sa plece din tara, ca e produse ale scolii din gradina carpatina ce face tampiti. Rusine Dinu Patriciu!

 
#4 cristi 25.08.2010 03:10

Desi nu-s de acord cu propunerea legislativa de cenzura a comentariilor cred ca redactia ar trebui sa faca totusi ceva pentru aspectul si calitatea site-ului. O chestie relativ simpla ar fi de a folosi un filtru anti-spam impotriva celor ca b.o.u.l ala de mai sus cu politicienii.ro. Ar fi posibil chiar sa-i fie sterse sau inlocuite toate spamurile cu un pic de SQL. A elimina comentarii pentru ca sunt indecente, off-topic sau sunt reclame nu e cenzura, e o practica obisnuita si acceptata.

 
#5 bobuk 25.08.2010 09:15

@myth1692
Problema nu e ca nu se poate trimite prin posta, dar fiind prima luna, te-ai risca sa nu o completezi corect si sa iei o amenda de 600 lei??? Si chiar si asa...eu zic ca ce-i in mana, nu-i minciuna, cand iti da tanti aia de la Finante OK-ul...ca poti gresi chiar daca ai repetitie...

 
#6 razvan 25.08.2010 09:49

Bine le face, mamaligile primesc ceea ce merita

 
#7 contabil 25.08.2010 16:32

E dureros ce se intampla cu tampeniile astea de declaratii. La firme sunt programe informatice pentru editarea acestor declaratii si programe informatice pentru preluarea datelor in sistem centralizat si chiar sunt destul de eficiente.
Va recomand sa va uniti 10-20 de persoane cunoscute si sa va luati un contabil care sa intocmeasca si sa depuna aceste declaratii lunar si eventual sa va si faca plata acestor contributii la casierie pana se lamuresc ei daca au sau nu conturi. Pentru cei din Bucuresti va spun ca sunt disponibil ca pentru 10 ron/decl/luna sa fac aceasta treaba. Plata se face la prezentarea declaratiilor inregistrate. Mail taxe_pfa_dda@yahoo.com pentru cei ce vor sa scape de chinul asta.

 
#8 edgar 25.08.2010 18:02

De 2 ani se vede urma lasata de Primul Guvern Adevarat UNPR PDL si cu cat se fac mai multe pentru popor ACUM se vad mai clar FURTURILE BANDEI ILIESCU atunci. Si la televiziuni ca realitatea tv si antena 3 si jurnalul national ce imput Romania ei spun ca acum Romania nu este buna. Banditii nastase si tariceanu au dat tara la borfasi pana la ruina mareau pretul la gaze si electricitate in fiecare luna. De 2 ani Guvernul Boc nu a marit un cent dar la scarbele realitatea tv si antena 3 1 2 de doi ani urla se vor mari se vor mari. Si ce nu mai mint aceste mortaciuni slugi ale celor mai cautati de justitie banditi vantu voiculescu care SUBMINEAZA SECURITATEA ROMANIEI.
voi mortaciunilor santeti disperati ca vine motiunea dosarelor celor mai bandite grupari mafiote teroriste comunist zeloase care este psd pnl pc
Lupii vulturi si piranha la panda. Holbati la planul golanesc GROTESC divortatu ginerica bandit ponta&repetentul ciubucar crin sa imputa viata Romaniei. Fiarele mortaciuni incoltite de CRIMELE COMUNISMULUI, CRIMELE REVOLUTIEI, DNA, ANI, DIICOT, FISC. Dosarele lor de crime si jaf ce vin cu Septembrie. Dau din coada ranjesc coltii saliveaza gata SA SFASIE PRADA ROMANIA. Slabiti de boala si moartea ce le-a cuprins casele lor si ale agitatorilor si sustinatorilor lor Asteapta Motiunea dosarelor contra MOTIUNEA GOLANILOR pnl/psd/pc. Incep sa se topeasca cu patronii lor mafioti ca vantu voiculescu patriciu. Nu-i mai rabda Pamantul si Romanii. Sant plini de sange si moarte. Fiecare inghititura a lor este otravita de tristetea durerea moartea Romaniei. Nici un gram din munca. Au furat bugetul ceausescu au dat Romania la fier vech au defrisat padurile au furat banii din vanzarea a miioane de apartamente au furat pamanturi case bijuterii tablouri si alte bunuri Romanesti. Credeau ca vor fi cei mai mari cei mai tari ei tampitii analfabetii golanii repetentii gunoaiele care se vad tot timpul la televiziunile banditilor care este antena 3 si realitatea tv. Sant PAGANI ATEI FARISEI si cred ca pot invinge pe DUMNEZEU. Dar casele lor comunist zeloasi pnl psd pc fumega de satana pe care stiu ca il slujesc. Romanii izgoniti in lume de paduchii comunisti zelosi pnl psd pc vor sa se intoarca la UNPR si PDL.
Singurul lucru urat in Romania sant ei pnl psd pc si televziunile realitatea si antena 3 si ziarele lor precum cotidianu cu criminalu nistorescu care a calcat cu masina lui doi copii si spera sa * crima. Acum acesti golani si patroni borfasi ca vantu voiculescu patriciu nu mai pot sa fure. Uratii astia nu platesc impozite nu platesc datorii la romani amana procesele in care trebuie sa restituie Romanilor ce au furat si este dovedit. Aceasta adunatura de golani repetenti cu diplome cumparate analfabeti banditi si criminali ce imput pnl si psd/pc cu haita lor de judecatori militieni procurori sant plini de moarte si blestem care le vor umple casele lor si ale urmasilor lor si urmasii urmasilor lor in veacu veacului. Astia au omorat Romania 18 ani au sabotat-o 2 ani si inca se mai zvarcolesc sa mai omoare cat pot. Banditii nastase si tariceanu mareau pretul la gaze si electricitate in fiecare luna. De 2 ani Guvernul Boc nu a marit un cent dar la scarbele realitatea tv si antena 3 1 2 de doi ani urla se vor mari se vor mari.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa