Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
3714 vizualizări 17 apr 2017

Şi lor ar trebui să le spună Sultanul un ”teşekkür ederim” (mulţumesc). Propaganda lor susţinută pentru schimbarea Constituţiei a contat enorm.

În cele aproximativ 85.000 de moschei de pe teritoriul ţării, glasul imamilor a chemat – precum al muezinilor din minaret – la referendum, explicând credincioşilor binefacerile schimbării regimului dintr-unul parlamentar într-unul prezidenţial.

De altfel, distribuirea voturilor indică (şi) acest lucru. Câştigătoare a referendumului a fost populaţia rurală sunnită, pe când oraşele mari, secularizate şi cosmopolite, au spus „nu”.

În Turcia funcţionează celebrul Diyanet (Diyanet İşleri Başkanlığı – Directoratul Afacerilor Religioase), instituţie aflată în subordinea Guvernului, mai exact a prim-ministrului. Imamii, plătiţi de la Buget, se află sub mantaua Statului, de unde şi excepţionalul lor rol electoral.

Nu întâmplător una dintre cele mai puternice imagini propagandistice ale campaniei pentru referendum a fost fotografia publicată de cotidianul Yeni Şafak (Zori Noi), unul dintre oficioasele Puterii, cu preşedintele Recep Tayyip Erdoğan dându-i lecţii de Coran unuia dintre nepoţii săi.

Citește și: