Tâmpiţii mei dragi
Tâmpiţii mei dragi
Imediat după terminarea facultăţii, am fost profesor de română la un liceu. Îmbrăcat gălbior ca un pui de găină şi cărându-mi cărţile într-o pungă de un leu, am intrat pe poarta liceului în prima zi de şcoală, cu gândul să mut munţii din loc. Pentru că eram nou, mi-au dat clasa de tâmpiţi, cum delicat s-a exprimat doamna de la orar – personajul cel mai important din şcoală, după cum aveam să constat, căci, în funcţie de capriciile doamnei de la orar, puteai să ai orele legate sau, din contră, ferestre între ore, care te ţineau practic legat o zi întreagă de locul de muncă. Mie mi-au dat şi tâmpiţi, şi ferestre.
Expediţia mea în spatele catedrei a fost una dintre cele mai puternice experienţe pe care le-am trăit vreodată. Când am intrat în sala de clasă, câţiva fumau lângă un geam, alţii îşi dădeau în cap cu nişte caiete zdrenţuite, unul m-a salutat milităreşte, alta mi-a trimis o bezea, vreo doi au zbughit-o afară să ude buretele. Cu cine să mai mut munţii din loc? Nicio metodică predată în silă în timpul facultăţii nu ne prevenise în legătură cu astfel de situaţii. Le-am dat lucrare, ca să câştig timp şi să-mi fac un plan de atac. Cu gramatica erau la pământ iar în materie de literatură vărsau nişte platitudini fără să-l fi citit niciodată pe „Luceafărul poeziei româneşti”, despre care scriau atât de frumos. I-am ţinut tot într-o lucrare o săptămână întreagă, până am căzut obosiţi, şi ei, şi eu. După aceea s-a făcut linişte şi am vorbit. Am vorbit mult împreună, câteva luni la rând, despre toate cele de pe lumea asta care, până la urmă, se sfârşesc în poezie. A fost frumos.
Amintirea asta mi-a venit ieri, la simpozionul de la Palatul Parlamentului despre legile Educaţiei. O tocană de vorbe goale, piperată cu aluzii şi înţepături politice, peste care cădea din timp în timp, ca un rântaş greu, cuvântul reformă. Au trecut 20 de ani şi tot nu s-au săturat să-l mestece. Tot nedigerat ni-l servesc. De 20 de ani se străduiesc să reformeze Învăţământul românesc (Traian Băsescu număra ieri 50 de modificări ale legii în materie, dintre care 20 numai în ultimii doi ani) şi tot nereformat rămâne. După atâta bulibăşeală în sistem, am ajuns să cred că adevărata pacoste a Educaţiei este tocmai această reformă: fiecare, cum îşi pune posteriorul în scaunul de ministru, cum vrea să rămână în amintirea posterităţii drept reformatorul Învăţământului. Rezultatul este o harababură de nedescris, victimele sigure fiind copiii. Recte tâmpiţii.
Şcoala românească, bună, rea, îşi cere dreptul la linişte. Unui copil excepţional nu poţi să-i oferi un proiect de carieră dacă-i schimbi regulile în fiecare an. Pentru el există, totuşi, o speranţă: să plece să înveţe în străinătate. Pentru restul de 99 la sută, realitatea e descurajatoare. Generaţia de mâine va ieşi din şcoală cinică, blazată şi fără gramatică. Va da la două facultăţi, îşi va lua diplomele, va face masterate şi doctorate şi va veni să se angajeze fără să fi deschis vreodată o carte.
Băsescu Traian, Geoană Mircea, Boc Emil şi Andronescu Ecaterina să iasă la tablă! Cearta politică pe Educaţie este de-o iresponsabilitate criminală. Legile Educaţiei ar trebui să fie legile câtorva generaţii la rând, stâlpi care să fie la fel de greu de zdruncinat precum Constituţia. Altminteri, cei ce vin se vor uita înapoi şi ne vor mulţumi sincer: Aţi fost nişte tâmpiţi!
Cât despre tâmpiţii mei dragi, aceştia mi-au mărturisit, la plecare, că mă porecliseră Miopul. Şi nu din pricină că port ochelari şi chiar sunt miop, ci pentru că toţi - dar absolut toţi - citiseră, la rugămintea mea expresă, Romanul adolescentului miop, cartea lui Eliade, cu care trebuie să-ţi începi liceul.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













104 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Imediat după terminarea facultăţii, am fost profesor de română la un liceu. Îmbrăcat gălbior ca un pui de găină şi cărându-mi cărţile într-o pungă de un leu, am intrat pe poarta liceului în prima zi de şcoală, cu gândul să mut munţii din loc.
asa cum discutauacad.moisil, prof.phd.mirceah.orasanu ,acad.n.tipei articolul este foarte bun si la fel a zis dr.ioan toca ,de la a.vlaicu din bucuresti si insp.scolar buc. c.mateiciuc, cu zvetlana preoteasa din mect
da-mi dezlegare la inbox. o toamna e pe picior de sosire; apara-ma!
intr-o tara normala erati toata viata profesor !
sincer, m-a impresionat editorialul d-voastra, d-le negrutiu! si asta nu pentru ca va citesc de multa vreme articolele deosebite, ci pentru ca am aflat ca ati functionat si ca profesor de limba romana, si chiar unul interesat sa aiba o alta atitudine in fata elevilor, sa-i inteleaga si sa le intre la suflet, pentru a obtine performanta, inainte de a-i cataloga drept "*******". de astfel de profesori ar avea nevoie invatamantul romanesc, pentru a iesi din "coma"!!!
domnu' profesor de romana, inaninte de si nu se pune virgula cu cateva mici exceptii, in articolul asta a devenit un tic.
excelent editorialul! asa este, legile educatiei nu pot fi schimbate cum ii vine fiecarui ministru pe chelie....
elevii din zilele nostre sunt *******, in proportie de 65%, nu pentru ca nu s-a facut reforma, nu pentru ca nu ar fi legi clare, manuale bune sau profesori ilustri, ci pentru ca nu-i intereseaza deloc cartea, nu vor sa invete, ci vor sa devina vedete, indata, degraba si imediat, sa aiba bani, multi bani si masini, chiar rupand gatul cuiva, ca cei de la timisoara. oricat de ******* ar fi: sistemul de invatamant, profesorul, manualul, orarul,... daca elevul ar avea putina minte in cap, vointa de a invata si sutinere familiala, ar reusi sa obtina performanta. in rest, salutari miopului, care in ciuda lipsei de metoda didactica din prima zi la catedra, a ajuns un jurnalist de calitate, care povesteste atat de interesant aceasta experienta.
cu stelute, recunoasteti, desigur, cuvantul: t-a-m-p-i-t-i. si am scapat un s (la "sustinere") din graba. scuze.
mi-a placut; foarte bun articolul...