Publicat

19

martie

2017

20:09

2847

vizualizări

Trump e de pe Marte, Merkel de pe Venus

Că preşedintele Americii nu i-a strâns mâna cancelarului Germaniei ţine de grobianism.

Trump e de pe Marte, Merkel de pe Venus

Că preşedintele Americii nu i-a strâns mâna cancelarului Germaniei ţine de grobianism.

După ce tocmai se giugiulise diplomatic cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, răceala îmbufnată cu care a primit-o pe doamna Merkel a apărut şi mai ostentativă.

Cerându-i Germaniei să-şi achite datoriile faţă de NATO, Donald Trump n-a greşit cu nimic. Nu e primul preşedinte al Statelor Unite care o face. Problema a explodat public încă de pe vremea lui Reagan.

Preşedintele Trump vede doar latura financiară. Există şi una morală, mult mai neliniştitoare pentru viitorul relaţiilor Statelor Unite cu noua Europă. A exprimat-o cum nu se poate mai limpede politologul american Robert Kagan (soţul Victoriei Nuland), într-o carte care a făcut vâlvă la vremea ei (2003): “Of Paradise and Power. America and Europe in the New World Order”.

Ce spune, pe scurt, Kagan? Noua Europă, cea a integrării, se află în Paradisul kantian al păcii perpetue, în vreme ce America - în sfera hobbesiană a Puterii. “A venit momentul să încetăm a mai pretinde că europenii şi americanii împărtăşesc un punct de vedere comun despre lume sau chiar că s-ar afla în aceeaşi lume (...) în chestiunile strategice şi internaţionale ale actualităţii, americanii sunt de pe Marte şi europenii de pe Venus”. Din 2003 (anul intrării SUA în Irak), când a fost publicat studiul, până astăzi, lucrurile nu s-au schimbat, ci au parcurs o etapă de cronicizare severă.

“Evoluţia Europei până în ipostaza actuală s-a produs sub mantaua garanţiilor de securitate ale Statelor Unite şi nu ar fi putut rezista în lipsa acestora (...). Respingerea politicii de forţă de către Europa şi desconsiderarea puterii militare ca instrument al relaţiilor internaţionale au depins de prezenţa forţelor americane pe solul european. Noua ordine kantiană a Europei nu putea să înflorească decât sub umbrela puterii americane (...). Europa nu are nici voinţa şi nici capacitatea să-şi păzească propriul paradis şi să-l ferească să fie răsturnat”.

Robert Kagan a pus degetul pe rană (e ceea ce simte astăzi Trump, dar nu poate să exprime): ”În cercurile strategice americane, circulă un curent de opinie cinic potrivit căruia europenii profită pur şi simplu de călătoria gratuită pe care au obţinut-o sub umbrela de securitate americană, în ultimii şaizeci de ani (în ultimii şaptezeci şi patru, dacă ar fi să actualizăm, n.m.). Dată fiind dorinţa americană de a cheltui atât de mulţi bani pentru apărarea lor, europenii preferă să-i investească pe ai lor în programe sociale, vacanţe prelungite şi scurtarea săptămânii de lucru”.

Frustrarea puternică a preşedintelui Trump, pe care nu poate şi nici nu se preocupă s-o disimuleze, e justificată: apără gratuit Paradisul european, fără să se poată dedulci la desfătările acestuia.    

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Halep i-a lăsat mască! Gestul prin care Simona i-a cucerit total pe englezi. "Fantastic!" Ce făcea în timp ce afară începuse să plouă

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info