Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
4138 vizualizări 27 feb 2018

În general, lumea spune că la CSM s-a desfăşurat un adevărat război între ministrul Justiţiei şi şefa DNA. Eu aş risca, spunând că războiul a semănat mai mult cu un aranjament pentru casele de pariuri.

Tudorel Toader, căruia i s-a cerut să facă ceva  - şi, ca să fim sinceri până la capăt, avea material de exploatat (numai eu scriu aici, de vreo trei ani, că justiţia făcută la televizor, ca o paranghelie, cu cătuşe, ţipete, şi balamuc, cu descinderi ale mascaţilor prin casele vecinilor urmăritului, ca-n comediile de categorie C, cu procurori "jenanţi", berbanţi cu personalităţi multiple, cu spectacol mult, închipuit cu orice preţ, e, cel puţin, greţoasă prin exagerare) -, a realizat o compilaţie-blitz a acuzelor la adresa Laurei Codruţa Kovesi, apărute, mai ales, în ultimul timp, în spaţiul public, dând senzaţia unei lipse de documentare aplicată/beton/bisturiu. Urmată, mai degrabă, de un opis al actelor normative, care îl absolvă de eventuale acuzaţii gen că s-ar fi băgat într-o aventură ce i-ar putea pune cariera de profesor-magistrat în paranteză.

Sigur, ca orice „spectatori” în domeniu, nu ne putem exprima exact-exact vizavi de partiturile susţinute de cei doi. Ceea ce am putut, însă, remarca a fost că: povestea lui Toader a apărut ca fiind una simplă, cu puncte şi paranteze, pe bleu, ca o pelerină în cloş, cu glugă şi anchior; cealaltă, a procurorului şef DNA, a semănat cu mantaua lui Prisipkin, în „Ploşniţa” (am mai dat exemplul), cu două rânduri de nasturi şi zeci de explicaţii, documentate, scoase din cele 20 de buzunare ale „velinţei”.

Repet, vorba ministrului Toader: „Discursul dumneavoastră poate fi seducător, convingător, dacă îl faceţi în faţa celor care nu se pricep deloc”.

Întrebarea e: la cine se referă Tudorel, în acest punct al „războiului”? Căci, de faţă erau procurorii CSM, indiferent de faptul că erau, sau nu, colegii şefei DNA.

Cu toţii, nepricepuţi? Nu cred că asta s-a-ntâmplat, ci, că, mai degrabă, votul lor a fructificat subţirimea documentării personale a ministrului, în susţinerea „dosarului”. Iar asta nu e doar o impresie.

Iată ce spune o ştire apărută pe flux, după decizia CSM: ”Avizul negativ dat de Secţia de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) propunerii ministrului Justiţiei de revocare din funcţie a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) confirmă punctul de vedere exprimat constant de conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) privind inexistenţa unui temei legal pentru luarea unei asemenea măsuri.

Revocarea din funcţie a unui procuror nu poate opera decât în condiţiile clar stabilite de lege, atât sub aspectul motivelor cât şi al procedurilor, prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare al CSM, aprobat prin Hotărârea nr. 326/2005, astfel încât să nu se aducă atingere independenţei, imparţialităţii şi reputaţiei magistratului vizat. În acelaşi sens, obligaţia ministrului Justiţiei de a motiva temeinic solicitarea de revocare trebuie să constituie o garanţie împotriva abuzurilor si arbitrariului, ignorarea acestui principiu fiind de natură să creeze un precedent periculos în privinţa interferenţei politicului în activitatea sistemului judiciar”, se precizează în luarea de poziţie a Ministerului Public.   

De ce şi-a făcut Tudorel Toader treaba de mântuială, când ştia că toată lumea din lume e cu ochii pe el? Nu s-ar spune că e un superficial, după cantitatea de orgoliu pe care o manifestă pe fiecare centimetru pătrat pe care calcă, şi nici după atenţia obsesivă şi necenzurată, vizavi de propria imagine.

Să fi jucat el la două capete: unu, ca să fie pe placul PSD, să facă ceva, dar să nu se facă de râs; doi, ca să nu dea, nimănui, nici un motiv documentat pentru revocarea şefei DNA – ca să aibă, mai pe urmă, pe unde scoate cămaşa şifonată?

Nu ştiu ce să spun… Cred, însă, că n-ar fi rău să verificăm cotele preopinenţilor la pariuri.

Citește și: