Florin NEGRUŢIU
Florin NEGRUŢIU
22159 vizualizări 3 mai 2015

„Tot Ponta, tot Ponta?” mă ceartă un prieten, sătul să mă vadă cum „mă acresc” de la un text la altul şi îngrijorat că aş dezvolta o obsesie „cum au ăia de la Antena 3 cu Băsescu”. „Scrie mai mult despre oameni, şi mai puţin de neoameni”.

Are dreptate. Fac eforturi mari să nu mai scriu despre acest neom care conduce de trei ani România, însă este peste tot: nu poţi deschide un televizor fără să-l vezi. Prostiile pe care le spune sunt gigantice, iar să mă fac că nu există ar însemna să-i fiu complice la amplul program naţional de spălare pe creier pe care-l transmite LIVE. Iată, de pildă, interviul de la postul B1:

1. Zice Victor Ponta făcându-ne şmechereşte cu ochiul: „Nu ştiam că eşti arestat preventiv pentru spionarea unei iubite”. Înţelegeţi cum vine treaba în gândirea şchioapă a premierului României? Adică ce-a făcut primarul Nichita, pe care gaşca de partid îl alintă „Gigi”? A furat, a dat în cap la oameni? Nu, şi-a spionat amanta, ne induce răspunsul premierul. E asta o vină? Ce contează că primarul (funcţie publică) a pus poliţia locală (instituţie publică) să urmărească o persoană privată?! Aici e pe sentimente, nu pe abuz în serviciu. Onorată instanţă, da, sunt vinovat de amor! Când Ponta se uită la un film pentru adulţi şi crede că e un film cu spioni, DNA trebuie să pună subtitrarea. Asta pentru că mulţi nu ştiu sau nu au timp să citească o cerere de reţinere sau un rechizitoriu, începând cu ziariştii care-i iau interviuri premierului şi terminând cu poporul sentimental care-l votează.

2. Mai zice Victor Ponta după ce ne-a ţinut în tensiune vreme de trei ani: nu poate să facă autostrada Comarnic-Braşov, că-l ia DNA-ul („Dacă mă duc la Transporturi, CNADNR, toţi îmi vor spune a doua zi că ne ia DNA-ul. Suntem în blocaj, este un blocaj politico-instituţional de înţelegere politică”.) Şi noi care credeam că mai au puţin şi o termină: lui Dan Şova şi lui Ioan Rus li s-au dedicat la televiziunile de partid zeci de ore de emisie în care construiau autostrada în direct, ca să nu mai vorbim de marele constructor Victor Ponta, care a inaugurat deja în comunicatele umede de emoţie ale Gabrielei Vrânceanu Firea mii de kilometri de autostradă. Să fim serioşi: niciodată nu s-a pus problema să se facă autostrăzi, ci să se fure cât mai mult. Suntem probabil ţara care cheltuieşte cel mai mult pe studiile de fezabilitate care să ne arate de ce nu putem să facem nimic. Iar sugestia că din cauza DNA-ului nu se poate construi este un alt pontism dintr-o lungă serie de afirmaţii aberante.

3. Mai zice dl. Ponta că „arestarea preventivă ca regulă este o greşeală” şi că „nu ar trebui să stea cineva în închisoare pentru că este cumnatul lui Ponta”. Din nou se vaită: îl doare că-i este atacată familia. Iulian Herţanu nu a stat la închisoare pentru infracţiunea de cumnat, ci pentru fraudă cu fonduri europene şi evaziune fiscală, tot aşa cum „Gigi” Nichita nu a fost deranjat de procurori din cauza preaplinului inimii sale, ci pentru că folosea bugetul public în interes personal. Dar cine să-l tragă de mânecă pe dl. Ponta când înşiră senin la TV una mai gogonată decât cealaltă?

4. Deloc surprinzător, după trei ani de mandat, Victor Ponta îşi dă cu generozitate nota 8 (opt). Eu ştiam că pentru copiat te dă afară din sală, nu ţi se dedică emisiuni omagiale la TV.

PS. Se fac zece ani de când lucrez la Gândul. Sunt aici de la înfiinţarea ziarului. Un gând bun pentru zecile de ziarişti care, în această redacţie, şi-au dedicat o parte din viaţa lor jurnalismului făcut cu pasiune şi cu cinste. Un gând bun cititorilor care ne-au urmărit în toţi aceşti ani cu atenţie, devotament şi exigenţă.

 

Ce notă i-aţi da lui Victor Ponta după trei ani de mandat în fruntea guvernului României?

Posted by Florin Negruţiu on 3 Mai 2015

 

Citește și: