Un Oscar pentru ciumpalac
Un Oscar pentru ciumpalac
Asociaţia criticilor de film politic de la Bucureşti nu înţelege despre ce este vorba cu "Ocupai Piaţa Universităţii", foarte bine primit de public în stradă, chiar şi la a şaptea reluare. Membrii juriului de la Palatul Cotroceni merg pe varianta film absurd, cu Traian Băsescu favorit la categoria "poporul nu mă merită". La Palatul Victoria este o dramă, nominalizat Emil Boc la secţiunea "dacă plec, eu cui rămân". Cooperativa liberal-social-conservatoare forţează majoritatea cu o comedie, indecisă încă cine merită premiul "lozul cel mare", Crin Antonescu sau Victor Ponta.
"Ocupai Piaţa Universităţii" nu este nici despre Băsescu, nici despre Boc, nici despre Antonescu, nici despre Ponta. Este despre oamenii care i-au trimis acolo unde sunt ca să-I reprezinte, însă nu au făcut niciunul faţă fişei postului. Despre cei care vor să fie guvernaţi, dar pentru prima dată nu de indiferent cine-i guvernează. Despre cei cărora li se cere, dar care sunt consideraţi mereu datori. Asta este ce n-au înţeles, nici măcar în al 12-lea ceas, nici Băsescu, nici Boc, nici Antonescu, nici Ponta. Traian Băsescu trânteşte uşa nas poporului care vorbeşte, deşi, în 2007, îl întreba îndatorat "Ce vreţi să fac? Să tac?". Emil Boc şi gaşca sa se gândeşte la contramanifestaţii şi îl trimite pe Teodor Baconschi să scrie pe blog de "mahalaua violentă şi ineptă încolonată" a useleului. Ţine de scaun, cu riscul de lua chiar şi şansa democratică unei opoziţii puternice în următoarea legislatură. Crin Antonescu şi Victor Ponta vor anticipate acum pentru a se cocoţa ei pe scaune.
Personal, cred că alegerile înainte de termen nu sunt o soluţie. Pentru că, dincolo de a crea instabilitate, într-o ţară care este mult prea departe de a putea face faţă zgâlţâielilor cu care se confruntă Europa, ar da o şansă nemeritată celor care nu o spun, însă care văd strada tot ca pe o mahala ineptă şi încolonată, numai bună să-i servească.
Criza de încredere în soluţiile pe care clasa politică actuală le poate oferi în acest moment reclamă o retragere şi o reconsiderare a rolului pe care aceasta ar trebui să-l aibă. Un guvern technocrat este o variantă de luat în calcul, dacă a mai rămas vreo urmă de bună-credinţă la Palatul Cotroceni, Victoria sau Parlamentului. Până la alegerile din toamnă ar fi suficient timp ca lumea să se dezmeticească. În zonă însă, nicio mişcare deocamdată.
Marele câştig al acestor zile este că oamenii, mulţi, puţini, ciumpalaci sau viermi, au ieşit în stradă, nu pentru Băsescu, PDL, PSD sau PNL, cum s-a întâmplat în ultimii ani, ci pentru ei înşişi şi pentru a-şi revendica locul într-o lume în care şi viermii contează.
Dacă sus-numiţii nu au înţeles asta, loc este destul şi pentru alţii care să înţeleagă. "Ocupai Piaţa Universităţii" este prima victorie a ciumpalacului - a se citi cetăţeanului - în faţa clasei politice.
Clarice Dinu este editor al ziarului Gândul
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine












70 Comentarii [+] Adauga un comentariu
D-na Clarice Dinu este ori anarhista, ori infantila. Din aceasta cauza, este mai nenorocita prin atitudinea sa decat Elena Udrea, de exemplu. Democratia, in absenta partidelor, a parlamanetului si a alegerilor populare este anticamera dicataturii sau a anarhiei. Ori "Clarice" aici vrea sa ne duca. Cine o fi platind-o, pentru asta?
Vad ca zici de Antonescu si Ponta ca nu stiu unde vor sa se cocoatze. Bine, sa-nu-i cocotzam pe astia, sa-l cocotzam pe Dan Diaconescu sau pe Becali ori poate pe Vadim. Mai fato , aiurezi...ori esti un piculetz bashista.
Observ o schimbare de de mesaj si atitudine in ultimele ore. Ultimele editoriale incep sa semen unele cu altele si difera doar stilul si unghiul de abordare. Aboradrea din ziar seamna din ce in ce mai mult cu abordarea evenimentelor de catre ProTV. Aveti o problema in trust? Trebuie sa multumiti pe cineva si incepti sa scrieti la comanda?
@anti-anarhie si @nume:ori n-aveti simtul umorului,ori nu sunteti in stare sa cititi printre randuri,ori amandoua,dar e pacat ca nu pricepeti ce spune jurnalista.
Oare de ce v-ati mai apucat sa cititi?
Daca pe forumuri se deliraeaza la greu, ar fi de dorit ca macar pe site-ul gandul.info sa se faca o treiere a materialelor editate, pentru a se evita articolele scrise in stare de ebrietate, sub inflenta etnobotanicelor, sau in lipsa inteligentei. Este de neexplicat ce ineptii poate emite aceasta majoreta cu nume de detergent, Clarice.
@RMV: ai dreptate si s-a mai adaugat inca un prost, care n-are habar.
Oameni buni, dar voua va place alternativa?Oamenii au iesit (banuiesc ca voi nu) in strada, pt. ca s-au saturat de toata clasa politica. Care face orice altceva, dar nu le reprezinta.
Nu-i nici o victorie, deocamdata.
O minivictorie, cu reinstalarea lui Raed Arafat.
Altfel nimic nou sau interesant.
Mai e pâna la victorie.
Si EVI..LL.. dent, mai conteaza si a cui, victorie.
Genial. Perfectul simplu Ocupai in loc de englezescul Occupy care se aude aproape la fel, foarte tare.
Boc la categoria daca plec, eu cui raman, hahaha.
Felicitari, mai rar umorul de calitate. Foarte echilibrat articolul, extremismul de orice fel nu e bun.
Daca nu-i cu puterea, nu-i nici cu opozitia, atunci Clarice e cu Partidul Poporului si Presedintele Dan Diaconescu, care vor fi alesi in fruntea Romaniei prin sms-uri, tarif normal.
Dar cu câtă naturalețe puteți minți... Când oamenii urlă până la pierderea vocii "JOS Băsescu", "DE-MI-SI-A", atunci cum puteți spune că NU este vorba despre Băsescu ?!? Chiar așa, pe față ?! WTF, vorba inglezului.
Alegerile anticipate aduc instabilitate ?!? Da de unde le scoateți ? Permiteți-mi să vă informez că alegerile anticipate nu sunt sfârșitul lumii, sunt un mecanism extrem de normal și democratic și s-au întâmplat în juma de Europă în ultimele luni. Instabilitatea e adusă de AGĂȚATUL cu orice preț de Putere și articole ca cel semnat de dvs, în ton cu hotnews, evz, rl și vă știți voi mai bine. NU că ceilalți ar fi niște perfecți, dar nu suntem niște viermi. Strigă lumea jos Băsescu și voi scrieți că nu e vorba despre Băsescu, asta e mai insultător decât epitete gen "ciumpalaci". ;) Citiți articolele C.T.P. vă mai explică dumnealui.