Vide le roi!

100 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 meme 14.11.2010 21:42

• Raspunde

Si cine este regele domnule CTP? Si de ce sa moara? Obsesia ta cu Basescu devine patologica, lasa-l in pace odata si gaseste-ti si altceva de facut.

 

#2 @meme 14.11.2010 22:02

• Raspunde

meme, esti prost de dai in gropi. Regele gol nu are nici o legatura cu basescu. (Habar n-am despre ce e vorba, dar in mod sigur nu despre baselu)

 

#3 mihai brad 14.11.2010 22:45

• Raspunde

meme,lasa folbalul cand te apuci de vorbe cu ctpul.nu de alta,dar mi aduci aminte de tomitza....te percep kinda out
paranteza nesemnificativa : cine a vazut piesa/punerea in scena n are dubii.pt ceilalti,credeti ne pe cuvant pe noi,cestilalti.
gand bun,pace voua

 

#4 Fane' 14.11.2010 23:16

• Raspunde

@meme
Aici un om isi impartaseste opinia si sentimentele asupra unui lucru ce nu poate avea legatura cu vulgaritatea la care te referi. O sa gasesti pe aceasta pagina a autorului si alte astfel de comentarii ce vizeaza doar arta sau sportul. Din acestea poti vedea ca acest autor are cu adevarat si alte lucruri (mai placute) de facut uneori decat confruntarea cu nesimtirea frustranta a politicienilor.

 

#5 nu ma abtin !! 15.11.2010 00:10

• Raspunde

@meme
ma nene, esti aghezmuit ????si daca zburau din intimplare intrate pe fereastra niste giste bete care cadeau pe scena dupa ce au consumat visinile rasturnate de o tanti in parc dintr- o damigeana golita de visinata, tot la baselu crezi ca se referea?? daca faceai o asociere cu REGELE nostru ca tot e stafidit.. aveai vre-o noima, dar asa... .nu vezi si fara sa mergi la teatru ?... nu e decit o stuperfiere in fata PENIBILULUI si stupizenia di n teasta unui bosorogstafidit la minte si umflat la burta.. ...ca si actorul..

 

#6 ? 15.11.2010 00:39

• Raspunde

...

 

#7 Suzana Gâdea 15.11.2010 00:54

• Raspunde

Exista in mod clar o legatura, chiar daca doar la un nivel subconstient. De ce o astfel de "productie" tocmai acum, cand Base le-a taiat lefurile si toate sporurile "monstrilor sacri" ai scenei romanesti?
Nu e clar ca avem de-a face cu o subminare a autoritatii presedintelui? Ce poate sa insemne regele adus pe scena gol pusca decat "dezbracarea" suveranului de atributele puterii castigate prin votul popular? Moartea lamentabila si nedemna de care are parte regele nu e proiectia sfarsitului pe care acesti oameni il doresc presedintelui?
Cum se face ca CTP merge la teatru impreuna cu dl Hurezeanu, un tip care are evidente probleme cu autoritatea (se stie ce a facut inainte de 1989). Acesta este un atentat de presa, si daca nu se iau imediat masuri se va ajunge la atentate concrete, cu gloante si cu bombe.
Este limpede ca avem nevoie de reglementarea si controlul strict a productiilor "artistice" de acest gen, mai ales in privinta prezentarii pozitive a organelor autoritatii de stat si a exercitarii suveranitatii nationale !
TRAIASCA REGIMUL DE DEMOCRATIE * DIN RPR !!!

 

#8 dezbrăcarea de conștiință în vremea holerei amoralului imoral și ucigaș de aproape 15.11.2010 01:49

• Raspunde

„ Prezentăm în continuare cazurile pe baza cărora am întreprins studiul nostru:

1. M.C., din Craiova. În 1986 face afirmații dușmănoase la adresa orânduirii socialiste și a structurilor sale social-politice. Își pavozează biroul cu tablouri, însemne și lozinci care "contravin scopului instituției". Se dispune internarea în Spitalul nr. 3 din Craiova, pentru expertiza si stabilirea gradului de discernământ. Din datele trimise de organele de anchetă rezulta că și în 1975, pe când efectua serviciul militar, a avut o atitudine antisocialistă.
I se stabilește diagnosticul de sindrom delirant paranoid. La examenul psihologic se trage concluzia că prezinta o dezvoltare interpretativă a personalitații de aspect paranoiac. După o scurtă internare este externat și nu va mai reveni niciodată. Comisia Diacicov stabilește că individul este și a fost sănătos mintal și ca atare trebuie reabilitat.
2. A.T., din București, tâmplar. În 1962, în cadrul unei ședințe de partid și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu salariile muncitorilor, care "nu ajung nici pentru mâncare". Este chemat la partid și anchetat de doi securiști care îi spun că e dușman al poporului. I se înscenează un proces public pentru propagandă anti-comunistă, anti-sovietică și împotriva colectivizării, fiind insultat și demascat de muncitorii înfuriați. După o lună este ridicat și dus la Securitate pentru o declarație, după care este supravegheat permanent, nu este lăsat să participe la manifestațiile de 1 mai si 23 august, este mereu chemat la secretarul de partid.
În 1965 nu mai poate suporta și cere Securității să fie lăsat în pace ori arestat. Ca urmare, este ridicat cu forța si internat la Spitalul Gh. Marinescu din București cu diagnosticul delir sensitiv de relație. După această internare este în mod repetat ridicat, fără a i se mai da vreo explicație. În 1974 este internat cu diagnosticul decompensare psihotică afectiv-paranoidă, în 1978 cu stare psihopatoida post-procesuală, în 1979 cu stare hipertimică atipică, în 1982 cu psihoză paranoidă. I se fac electroșocuri (ES), este neuroleptizat până când își pierde cunoștința. În perioada dintre internări, fie este urmărit de Securitate, fie este chemat mereu de către organele medicale pentru control. Comisia Diacicov îl declară sănătos.
3. T.M., din Craiova, a lucrat ca profesor la Vaslui și apoi muzeograf. În 1971, fiind student la istorie, a citit în cadrul unei ședințe U.T.C. un material în care critica cultul personalității lui Ceaușescu și "apariția unei noi burghezii de partid si de stat". S-a propus să fie exclus din U.T.C. și din facultate si era amenințat cu închisoarea. Totuși, a primit doar "vot de blam", iar la absolvire a fost repartizat într-un sat din Vaslui, în ciuda clasificării sale excelente.
În 1973, după un conflict cu niște colegi, aceștia îl reclamă la C.C. al P.C.R. că face propagandă religioasă în școală si are manifestări ostile partidului. În 1974, la 3 luni de la începerea stagiului militar, este internat cu forța la Spitalul Militar, unde i se pune diagnosticul de sindrom discordant, deși la acel spital, atunci, nu exista nici un specialist în psihiatrie. Ca urmare a acestei internări abuzive, trimite o scrisoare lui Ceaușescu, solicitând anchetarea abuzului săvârșit asupra sa. În 1974 este scos din Învățământ, pe motiv că ar fi transmis elevilor idei si cunoștințe în contradicție cu ideologia partidului. În 1975 depune la C.C. un memoriu privind toate persecuțiile la care a fost supus, dar ca urmare a acestui fapt, este ridicat și internat la Socola, Iași, unde i se pune diagnosticul de psihoză discordantă. În 1986 este chemat la procuratura militară pe motiv că ar fi minimalizat activitatea revoluționară din tinerețe a tovarășului Nicolae Ceaușescu și este internat la Spitalul Craiova cu sindrom delirant-paranoid, dar nu primește nici un tratament.
După revoluție este dat afară din serviciu (1991), în urma unui conflict cu directorul muzeului în care lucra, pentru că ar fi ”sustras” o icoană. După ancheta procuraturii este reangajat. Comisia Diacicov îl declară ca a fost și este sănătos mental.
4. P. D. a lucrat ca zidar la Brașov, în prezent este pensionar. În 1972 a luat poziție împotriva unor nereguli existente la C.A.P., unde o parte din recoltă era furată și trimisă unor conducători de partid de la județ. Este chemat la miliția județeană, anchetat, bătut și internat la psihiatrie, la spitalul din Târnăveni, cu diagnosticul de reacție depresivă cu elemente paranoide. La externare se specifică pe biletul de externare că a avut un comportament adecvat și nu i s-au aplicat prevederele Decretului 12. Totuși, în 1975 este internat forțat la Spitalul Gh. Marinescu din București, cu stare depresivă reactivă de intensitate nevrotică. Este apoi șicanat în permanență și obligat a se prezenta periodic la controale. Comisia de cercetare a abuzurilor pune diagnosticul de sănătos.
5. D. F., din Botoșani, fără ocupație. A lucrat la o autobază ca necalificat. Pe 21 octombrie 1980 i se desface contractul de muncă, intrând în conflict cu conducerea care avea o comportare abuziva. Va fi mereu concediat și reangajat. Ca urmare a reclamațiilor făcute, se alcătuiește o comisie de anchetă, se constată ilegalitățile reclamate, dar măsurile se iau tot împotriva lui. Pe 18 august 1988 contactează Ambasada Ungariei din București și solicită emigrarea în R.F.G. pe motiv că e somer. Își confecționează și o lozincă pe care scria "sunt șomer în România". Este imediat arestat de către patru milițieni și internat la Spitalul Gh. Marinescu. I se pune diagnosticul de paranoia, fiind supus unui tratament cu ES și neuroleptice. Tratamentele i se făceau cu forța și după ele se simțea foarte rău. Dupa externare nu va mai face reclamații, dar trăiește cu impresia că este distrus. Și el este declarat sănătos de către comisie.
6. T. I., din Călărași, a fost colonel în cadrul M.Ap.N. În 1968, nefiind de acord cu noul sistem de salarizare, a fost scos din rândul cadrelor armatei. La scurt timp, e internat cu forța la Spitalul Militar Central cu diagnosticul de stare psihipatoidă cu decompensări interpretativ-reactive si interferențe etanolice. În 1984 este reinternat la același spital cu diagnosticul de sindrom psihoorganic interpretativ. În vara lui 1984 e arestat pentru “acțiuni împotriva tovarășului Nicolae Ceaușescu" și s-ar fi scris pe dosarul său "să fie executat", dar atunci solicită el internarea la psihiatrie, întâi la Pucioasa, apoi la Spitalul Gh. Marinescu și astfel a fost salvat. A fost și pensionat gradul doi. Comisia Diacicov îl declară sănătos.
7. S.C., din București. A lucrat ca fotograf și electrician. În 1963 a fost arestat pentru tentativa de trecere a frontierei în Iugoslavia, dar este internat în Spitalul Gh. Marinescu, unde i se pune diagnosticul de schizofrenie paranoidă. Timp de 10 ani nu a mai putut să se angajeze nicăieri, apoi a fost nevoit să schimbe numeroase locuri de muncă. Este de acord că internarea de acum 30 de ani l-a salvat de la închisoare, dar în prezent dorește reabilitarea. Comisia îl declară sănătos.
8. T. C., din Miercurea Ciuc, contabil. În 1968, din cauza controalelor financiare pe care le făcea, a intrat în conflict cu organele de partid și administrative. Fiind un om drept și descoperind acte de corupție, a ajuns sa aibă mulți dușmani. În 1973, după un consult banal pentru un concediu medical, e trimis la conducerea policlinicii, unde, spre surprinderea lui, i se dă un act din care rezulta că este pensionat gradul doi. Merge la spitalul din Miercurea Ciuc pentru a discuta cu medicul care a semnat decizia, dar va constata că nu mai are voie să plece din spital. I se pune diagnosticul de schizofrenie paranoidă. Deși a încercat să combată acest diagnostic prin internări voluntare făcute la spitale din localități diferite, nu reușește. Nici memoriile către Ceaușescu și nici calea juridică nu dau rezultate. În 1978 încearcă și la București, dar fără succes. Din aceste motive va suporta toate umilințele până la 'revoluție'. Comisia Diacicov îl declară sănătos psihic.
9. C. E., inginer fizician, pensionat gradul doi din 1988, din București. În august 1981, ca urmare a agravării situației economice din țară și sub influența mișcărilor de protest din Polonia, precum și în urma arestării părintelui Calciu-Dumitreasa, C.E. a încercat să organizeze un partid democrat cu următorul program: alegerea președintelui prin vot universal și secret, libertate politică, sistem pluripartid, libertate religioasă, dreptul la grevă, ieșirea României din pactul de la Varșovia. Contactează mai multe persoane și are un succes parțial.
În 1982 scrie un articol la gazeta de perete a instituției, în care arată starea grea a populației. În 1982, la o ședință de partid, cere ca membrii de partid să fie corect informați asupra situației economice. A fost întrerupt și huiduit de un grup. După două zile e arestat și interogat, dar cu toate mijloacele de tortură nu divulgă nimic despre partidul înființat, deși a fost confruntat cu doi colegi care aderaseră la partid.
A fost dus la închisoarea Securității din București, într-o celulă cu un individ care îl bătea tot timpul. Și la Jilava a fost bătut, mai ales de către ”șeful” celulei, și a fost supus perversiunilor sexuale. Simțind că nu mai poate rezista, a strigat că va spune totul. Imediat a fost transferat la închisoarea Securității, unde a fost interogat tot timpul, bătut și supus din nou perversiunilor sexuale. Ajuns înapoi la Jilava a continuat să fie tratat la fel. În acest context a început să aibă halucinații și, în urma examinării psihiatrice, i se pune diagnosticul de reacție psihogenă cu manifestări de intensitate psihotică.
Este eliberat pe 10 iunie 1982. După eliberare a avut lungi perioade de insomnie și i-au reapărut halucinațiile, motiv pentru care se reinternează. I se desface contractul de muncă, iar colegilor li se spune că a facut spionaj. În aceste condiții, acceptă pensionarea medicală. Deși nu a fost internat abuziv, boala s-a declanșat după stresul puternic determinat de anchetele de la Securitate, fără a fi vinovat în vreun fel. Comisia l-a declarat sănătos psihic în prezent.
10. V. I., din Bucuresti, a fost conductor de vagon de dormit. În 1985 i-a luat foc vagonul, vagon care făcea parte din parcul special al lui N. Ceaușescu. Se face ancheta și este concediat. Secretarul de partid face reclamație că V.I. ar fi dat foc vagonului, motiv pentru care e retrogradat ca necalificat. Se adresează organelor de partid. Se prezintă la Circa 3 Miliție pentru a primi un răspuns, dar e reținut și trimis la Spitalul Cula. I se pune diagnosticul de psihopatie impulsiv-explozivă cu interferențe toxice. În 1989, de Ziua Ceferistului, a făcut o petiție la C.C., pe care dorea să o înmâneze personal lui Ceaușescu. E oprit de Miliție, care îi rupe memoriul și îl internează cu forța la Spitalul Cula, pe motiv că „în repetate rânduri tulbură liniștea locatarilor, fiind agresiv, și că de mai multe ori și-a făcut apariția în zona Sălii Palatului, fiind stăpânit de porniri violente față de organele de Miliție, acesta fiind periculos și pentru publicul stradal, fiind bolnav psihic". La Cula stă 22 de zile cu psihopatie impulsivă-instabilă. Tot în 1989 este reinternat, în urma unui conflict cu un coleg de serviciu pe care a vrut să-l bată. Internările au continuat și după 1989 la cererea sa. Încearcă sa obtina vechiul loc de munca la CFR, dar nu reușește.
11. V. F., din Oradea, absolvent al Facultății de Filozofie și al Academiei Militare. În 1969 a expediat pe adresa Congresului al IX-lea al P.C.R. o scrisoare cu „conținut calomnios și cu invective la adresa C.C. și a lui Ceaușescu, ponegrind politica internă și externă a statului, deformând realitatea economică și socială din țară, cerând delegaților de la congres să ia atitudine față de secretarul general". Cu ocazia percheziției la domiciliu i se găsește o copie a scrisorii și altele, cu același conținut dușmănos, dar care nu fuseseră expediate. E acuzat de „propagandă contra orânduirii socialiste" de către procuratura militară din Oradea. În 1971 este scos de sub urmărire penală și internat la psihiatrie, în Oradea, apoi transferat la București, unde este ținut 10 luni și apoi transferat sub escortă la Cluj, cu diagnosticul de sindrom depresiv paranoid. De la 34 de ani a fost marginalizat, a fost pensionat pentru a putea fi scos din viața socială. Reinternat după revolutie și expertizat de comisie, este declarat sănătos.
12. T.E., de 60 de ani, din Cluj, asistentă medicală. Asistă la un conflict între directorul întreprinderii și soțul ei, căruia în final i se desface contractul de muncă. Soțul se adresează justiției, ea fiind în acest cadru co-reclamanta. Treptat, prin introducerea în dosar a o serie de calomnii, este inculpată și apoi acuzată că a comis fapte penale grave, fapte antisociale și calomnii la adresa autorităților locale și centrale. E arestată și internată la Spitalul de psihiatrie din Cluj, în 1974. Este expertizată și i se pune diagnosticul de delir paranoid sistematizat. În fața acestui fapt declară greva foamei, dar i se aplică prevederile art.114 c.p., cu internare obligatorie. În 1975 e internată la București și reexpertizată, stabilindu-se diagnosticul de reacție interpretativă pe fondul unei dezvoltări dizarmonice a personalității de tip paranoiac. I se aplică măsurile de siguranță conform art.113 c.p. Continuă să facă memorii la M.A.N., radio, TV, dar fără nici un rezultat. În 1976 e reexpertizată la Timișoara, iar în '78 la Cluj, cu diagnosticul de delir paranoid sistematizat, stare depresivă interpretativă, reacție persistentă. Contestă atât diagnosticul, cât și măsurile de siguranță. În 1981 câștigă ultimul proces, este scoasă de sub incidența art.113 c.p., dar adresa nu-i va parveni decât după 'revoluție'. Reexpertizată dupa 1989, este declarată sănătoasă.
13. V.Gh., fost profesor, în prezent pensionar. În 1951 a fost reținut de către Securitate și anchetat pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste. Este transferat la Spitalul Văcărești, ca urmare a intrării în greva foamei.
În 1970 a fost condamnat de către Tribunalul Militar tot pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste, dar este trimis la Spitalul Voila, unde primește diagnosticul de psihopatie paranoică, cu stări de excitație de tip maniacal, fiind scos pe această bază de sub urmărirea penală. În 1971 e internat tot forțat la Urlați, iar în '74 i se aplică prevederile art.114 c.p si apoi 113 c.p. pâna în 1980. În 1980, după o grevă a foamei, e reinternat forțat la Voila și ținut în evidență pânâ în decembrie '88. De menționat că, în urma perchezițiilor făcute, i s-au confiscat opere literare (scrise sub pseudonimul Zăpada). După 'revoluție' este reexaminat și nu se mai constată tulburări psihice.
14. U.C., București. Dorind să lucreze în R.F.G. a solicitat Consiliului de Stat să i se permită plecarea. Neprimind răspuns, scrie un memoriu în care se plânge că, în timp ce conducătorul se plimbă, el nu are posibilitatea să lucreze în străinătate. Ca urmare, pe 30 august 1972, e ridicat de Circa 1 Miliție și dus direct la Spitalul de psihiatrie Bălăceanca. Este expertizat și i se pune diagnosticul de psihoză paranoidă. I se face externarea cu condiția de a nu mai veni în București. Deja la serviciu i se desfăcuse contractul de muncă. În octombrie 1974 e reinternat de Miliție la Spitalul Socola, unde i se schimbă diagnosticul în sindrom nevrotic rezidual, cu decompensări depresive. Asupra soției se fac presiuni pentru a divorța, deoarece ar fi un trădător de țară. După 'revoluție' cere recunoașterea vechimii în muncă și plata drepturilor bănești. Comisia Diacicov îl declară sănătos mintal.
15. S.V., statistician din Bucuresti. În 1982, în timp ce era în concediu medical, i se desface contractul de muncă. Încearcă audiențe, memorii, dar nu poate rezolva nimic. În 1983, disperat de nerezolvarea situației, iese în fața mașinii lui Ceaușescu. E arestat, apoi eliberat și primit în audiență la C.C., după care este reangajat în alt sector de activitate, ceea ce îl nemulțumește. În 1984 iese din nou în fața mașinii lui Ceaușescu pentru a-i înmâna o scrisoare, în aceeași problemă. Este iar arestat și eliberat. După două zile e însă ridicat de la domiciliu și dus la Spitalul Gh. Marinescu. Nu avea antecedente psihiatrice. Pe 30 august 1984 este expertizat de Institutul Medico-Legal cu diagnosticul de personalitate accentuată de tip hipertim, cverulent, revendicativ și se înaintează Policlinicii Titan cu un dosar. Pe 16 noiembrie e readus de Miliție la Spitalul Gh. Marinescu pentru că „prezintă grave tulburări de comportament, sub forma acțiunilor revendicative". După 8 zile e externat cu diagnosticul anterior. În 1987 este iar internat forțat, dar se menține vechiul diagnostic. În toate internările nu a primit nici un tratament. Comisia Diacicov îl găsește normal psihic.
16. S.N., economist, București. În 1977 a fost urmărit de Securitate pentru propagandă religioasă, fiind internat forțat la Spitalul Gh. Marinescu și pensionat cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă. Diagnosticul s-a stabilit pe baza convingerilor sale religioase și ca urmare a acțiunilor sale de predicare a religiei. Timp de 8 ani a solicitat dreptul de a lucra, dar a fost sistematic refuzat de psihiatri, refuzându-i-se depensionarea. La Policlinica Titan a fost amenințat că dacă nu încetează cu propaganda religioasă va fi internat definitiv la Bălăceanca. S-a adresat Institutului de Expertiză a Capacității de Muncă pentru a putea munci, dar, spre mirarea sa, acum avea paranoia. În toate demersurile sale pentru un loc de muncă i s-a răspuns că atâta timp cât va face „ 'propagandă religioasă' " va fi considerat bolnav psihic, deși el a declarat că religia este crezul vieții lui. După 'revoluție' se constată de către comisie că tot timpul a fost sănătos.
17. S. Gh., Pitești. Tatăl său, orb fiind, avea obiceiul de a trimite anonime (din 1957) lui Gheorghiu Dej, în care cerea desființarea colhozurilor. Sesizând pericolul, S.Gh. pleacă departe de casă și, în 1962, ajunge șef de birou la o schelă de extracție. Deoarece tatăl său fusese între timp arestat, acest lucru ajunge la cunoștința serviciului de cadre și el va fi tratat ca un "dușman al poporului", fiind retrogradat, pentru a nu mai avea nicio răspundere. Deschide acțiune în justiție, dar ca rezultat e dus la un psihiatru care îi pune diagnosticul de nevroză astenică cu elemente paranoide. Justiția nu-i dă satisfacție, astfel încât el va acuza și aceste organe. În 1964 se trezește pensionat medical cu diagnosticul de psihoză paranoidă, dar refuză pensia. Noul director, care era și membru în Comitetul județean de partid, cere fără nicio explicație punerea dizidentului sub interdicție. Pentru acoperire recurge la L.S.M. din Pitești care se conformează și stabilește diagnosticul de paranoia. Urmează alte plângeri și memorii și abia în 1988 o comisie a Spitalului Gh. Marinescu formulează un nou diagnostic, psihopatie polimorfă în stadiul de bună remisie. I se recomandă reluarea activității. După 'revoluție' va fi declarat sănătos, dar șirul șicanelor și abuzurilor administrative continuă și în prezent.
18. R.N., programator, București. Având un copil cu tulburări congenitale, nu a mai dorit sa aibă și alți urmași, motiv pentru care s-a internat la psihiatrie. În ‘83 si ‘84 e internată la secția psihiatrie a Spitalului Tulghes, apoi la L.S.M. Titan, cu diagnosticul depresie anxioasă cu fond dizarmonic și, drept urmare, va putea face legal întreruperi de sarcină. Dar din 1984 e internată forțat, motiv pentru care are două tentative de sinucidere. După 'revoluție', de frica unor noi internări forțate, face demersuri pentru a contesta diagnosticele puse. Comisia Diacicov apreciază starea sa de sănătate și faptul că diagnosticele anterioare au fost de complezență.
19. B.P., Dâmbovița, pensionar, fost ofițer. În 1965, fiind ofițer la Tg.Jiu, îl cunoaște, cu ocazia campaniei electorale, pe tov. Marin, directorul fabricii de confecții și candidat pentru alegeri. Militarii care au luat cuvântul au cerut să ia ființă în incinta unității un chioșc de alimente. B.P. a luat cuvântul aratând ca tov. Marin nu pare a fi un candidat competent, numindu-l „manechin”, care nu știe de ce a venit în fața alegătorilor militari. După trei zile este chemat la București și pus să facă un raport privind incidentul. La întoarcerea în unitate e exclus din UTC, situație incompatibilă cu funcția de ofițer, motiv pentru care e trecut în rezervă. Urmează o perioadă în care face memorii către organele în drept, dar nu primește nici un răspuns. În disperare de cauză se adresează unor ambasade străine - Anglia, Franta, RFG - și chiar Bibliotecii americane. De fapt, nici un memoriu nu ajunge la destinație, ele fiind depuse la dosarul său de la Securitate. Timp de 20 de ani este hărțuit într-un labirint administrativ. Își câstigă cu greu existența, e marginalizat și persecutat. În aprilie 1977, fiind salariat la un trust de construcții din Craiova, e arestat fără motiv, bătut crunt și internat la Spitalul de psihiatrie din Slatina. Aici, medicul I.D. îi spune sincer că are obligația de a-l pensiona, după care el trebuie să părăsească Slatina. În timp ce i se stabilea diagnosticul de paranoia, la serviciu i se desfăcea contractul de munca, retroactiv, deși decizia nu i s-a comunicat. Contestațiile făcute l-au plimbat prin multe spitale de psihiatrie în perioada 1977-1986. Persecuțiile au continuat și la domiciliul său, unde în decembrie 1979 e bătut de plutonierul Manea, care îi interzice să mai părăsească satul. I se iau amprentele și e obligat să semneze un angajament că nu va mai scrie memorii și nu se va mai adresa altor foruri. În 1987 ajunge la Spitalul Gh. Marinescu, unde șeful clinicii îi cere să renunțe la acțiunile sale contestatare, deoarece acest lucru i-ar aduce multe necazuri. Dacă ar contesta diagnosticele, el s-ar pune la dispoziția Securității și a mijloacelor sale. Convins de aceste explicații, el va renunța la toate acțiunile revendicative. După 'revoluție' se prezintă la comisia Diacicov si se constată că nu este bolnav psihic.
20. B.I., fost ofițer, Cluj. În 1962 e scos din armată pentru că a împrumutat haine militare unor particulari, pentru un spectacol. Lucrează apoi în mai multe locuri. Dându-și seama de multele nedreptăți din societatea comunistă, începe să scrie memorii în care demască pe cei vinovați, incompetenți, demască abuzurile. Acest lucru devine cu atât mai periculos cu cât în acest cerc apar persoane din conducere sau chiar din nomenclatură (reclamă chiar un prim-secretar de partid). Din aceste motive e mereu concediat, retrogradat și în ultimă instanță arestat, înscenându-i-se un proces. Nu recunoaște acuzațiile și declară greva foamei. Condamnările cumulate au totalizat 30 de ani de închisoare, din care a efectuat 23 de ani, fără a se reține contra lui acte criminale, în afara nesupunerii civile și a reclamațiilor. Contra neregulilor din penitenciare, protestează mereu prin greva foamei, dar e sistematic torturat - i se fac injecții care să-i provoace durerea, e cufundat în apă fierbinte, etc.
Odiseea psihiatrică începe din 1976, când devine clar că metodele clasice de represiune nu pot să-l intimideze. Pe 5 martie 1976 află că a fost pensionat medical cu diagnosticul de delir paranoid sistematizat. Refuză și pensionarea, și diagnosticul. Urmează o perioadă de internări pe toată filiera gulagului psihiatric: Spitalul P. Groza, Poiana Mare, Jilava, Gherla, Poarta Albă etc. A fost încadrat în art.114 c.p. și apoi trecut în 113 c.p. Dupa 'revoluție' este declarat sănătos mintal.
21. G.B., muncitor necalificat, București. În 1977 e supus unor condamnări juridice succesive pentru comportament antisocial și perseverarea în acest comportament. În 1987 i se reproșează că, în colaborare cu alți tineri, a săvârșit infracțiunea de „difuzare fără autorizație a unor imprimate destinate a fi folosite ca mijloc de informare publică", precum si „raspândirea de materiale obscene", procurare de benzi magnetice, casete video, publicații cu caracter mistic, obscurantist care s-au multiplicat la copiator si dactilo. De asemenea, acuzația mai pretinde că „a urmărit satisfacerea aberațiilor sexuale cu manifestări tipice ale unei personalități dizarmonice, cu preocupări obsesive în probleme de sexualitate". Pe 23 iunie 1989 e din nou arestat pentru difuzare de materiale obscene.
Pentru a pune capăt acestor activități ți a degreva organele de securitate de răspundere, pe 4 august 1989, G.B. este încadrat în art.114 c.p., prin sentința Tribunalului sect.1 București, recursul fiindu-i respins. Pe 8 august 1989 e internat la spitalul penitenciarului Jilava cu diagnosticul de dezvoltare paranoidă a personalității cu elemente obsesivo-fobice, psihopatie schizoidă, iar pe 15 august se face o nouă expertiză, cu același diagnostic. Având în vedere antecedentele infracționale, comisia consideră că „sus-numitul prezintă un grad mare de periculozitate, fapt pentru care se apreciază că discernamântul este pierdut în raport cu fapta pentru care este cercetat si se recomandă aplicarea măsurilor medicale, prevăzute în art.114 c.p". Ca urmare, e scos din detenție și trimis la Spitalul Poiana Mare, de unde este urgent externat (pe 30 decembrie 1989). Din relatările medicului curant, în cursul internării, comportamentul pacientului a fost perfect adaptat situației și a primit doar un tratament minim (cu excepția ES la început). Diagnosticul pus de comisie nu se confirmă și după 'revoluție' este declarat sanatos.
22. C.V., pensionar, fost operator chimist, Brăila. În 1975 e acuzat de propagandă împotriva orânduirii socialiste, în urma unui memoriu trimis lui Ceaușescu, în care cerea P.C.R.-ului să nu se mai amestece în treburile sindicatelor. Prin ordonanța Procuraturii Militare București e învinuit că a redactat și expediat poștal două scrisori conducerii de partid, concepute în maniera de a crea impresia că exprima opinia unui grup de muncitori de la Uzina Progresul. Ar mai fi făcut afirmații calomnioase și ostile la adresa orânduirii sociale actuale, privind anumite aspecte economice, de asistență medicală și socială, scrisori prin care a proferat și amenințări care vizau conducerea superioară de partid și includea ideea înlocuirii acesteia. O altă scrisoare semnată “Frații României” a fost pusă într-o cutie poștală pe 26 mai 1975, înscrisul fiind anonim și fără destinatar. În cursul urmăririi penale, se dovedește că C.V. este autorul scrisorii. I se face percheziție și e cercetat la sediul Securității din Brăila. Fiind întrebat „unde a ascuns armamentul", C.V. răspunde că în bucătărie are un tun demontat. Această afirmație făcută în glumă duce la internarea sa în mod abuziv, pe 16 decembrie 1975, la Spitalul psihiatric din Brăila, cu diagnosticul de psihopatie polimorfă, predominant explozivă, paranoică, cu frecvente decompensări, diagnostic confirmat de expertiza I.M.L. Brăila. Biletul de trimitere a fost eliberat de medicul D.M. de la Policlinica Brăila, fără ca măcar respectivul să fi văzut pacientul sau ca acesta să fi fost în evidențele policlinicii. Deși este pensionat pentru sciatică, i se anulează această pensionare și i se face alta, cu diagnostic psihiatric. După această procedură e dus la Judecătoria Brăila și judecat de urgență, aplicându-i-se măsurile de siguranță, iar prin ordonanța Securității e obligat a se prezenta lunar la psihiatrie pentru control. În martie 1976 C.V. cere anularea pensionării pentru a-și putea relua activitatea, dar cererea îi este respinsă, contestațiile făcute la Ministerul Muncii fiind zadarnice. E chemat la Securitatea din Brăila, unde i se spune că dacă nu se astâmpără va fi „ascuns de nu-l va mai găsi nimeni". E obligat să semneze un angajament și amenințat cu evacuarea lui și a familiei din apartament.
După decembrie 1989 a încercat să-și clarifice situația, dar a fost purtat de la o instituție la alta, comisia de expertiză locală declinându-și competența. Comisia de cercetare a abuzurilor îl declară însa normal psihic.
23. C.I., pensionară, fost statistician, București. Pe 2 octombrie 1975, în timpul unei audiențe (legată de o problemă de serviciu) la primul secretar al sectorului 5 București, tov. Ganea Nicolae, este determinată de grosolănia acestuia să riposteze. Secretarul de partid, nefiind obișnuit să suporte asemenea afronturi, se răzbună obligând conducerea întreprinderii în care lucra să o concedieze. Nefiind membră de partid, se convoacă o ședință la care primul secretar trimite o activistă care presează și obține concedierea. Din cauza situației în care se afla, C.I. are o tentativă de sinucidere și astfel ajunge la psihiatrie. Aici s-a dat dispoziție să nu fie externată fără aprobarea primului secretar, motiv pentru care a stat internată 21 de zile. După 3 zile de la externare, e ridicată abuziv de la domiciliu de către Miliție și internată cu forța la Bălăceanca, unde la fel de abuziv e supusă unei expertize. Spre surprinderea ei, medicii resping internarea obligatorie. În perioada 1975-1979 nu mai are probleme cu psihiatria, deși fără voia ei era ținută în evidență. La domiciliu vine în conflict cu sectoristul, un rău platnic din blocul ei. E șicanată de Miliție, i se iau amprentele pe motiv că „s-au comis crime în cartier", numele fiindu-i furnizat de policlinica de psihiatrie. Tot fără motiv, în 1986, în blocul ei se prezintă o asistentă socială de la policlinica teritorială care cere vecinilor referințe despre ea, dar nu obține declarații negative. Pe 3 iunie 1989, pe baza unui referat al medicului de policlinica, e ridicata abuziv de la domiciliu si internată la Spitalul Gh. Marinescu, unde comisia respinge internarea obligatorie. Se prezintă cu decizia la medicul de policlinică, iar acesta, în fața ei, telefonează medicului din spital susținând în mod nereal că femeia ar fi agitată. După 'revoluție' este declarată sănătoasă mental.
24. C.I., pensionat medical, fost inginer electronist. Pentru a-și face bine profesia, a trebuit să protesteze față de condițiile aberante de răsturnare a valorilor, dar toate criticile sale au fost respinse. E concediat în mod abuziv, ridicat de Securitate și supus unui tratament psihiatric obligatoriu, greu de suportat. Astfel, în repetate rânduri, milițienii îl internau în Spitalul Gh. Marinescu sau Cula cu diagnosticul de schizofrenie paranoidă. În 1981, pe baza unei adrese a Policlinicii Titan și a examenului lui C.G., pe care pacientul nu l-a văzut niciodată, i se stabilește abuziv diagnosticul de schizofrenie paranoidă și se conchide că e un pericol social, aplicându-i-se prevederile decretului 313. În urma acestui fapt, e ridicat de pe stradă și internat la Spitalul Gh. Marinescu, totalizând multe internări abuzive. Și el este declarat sănătos de comisia Diacicov.
25. D.V., electronist, Bucuresti. Intră în conflict cu Securitatea pentru o serie de afirmații cu caracter politic, antitotalitar. Într-o serie de scrisori adresate Securității el critică conducerea superioară de partid și de stat. A fost ridicat cu mandat de arestare și i s-a făcut dosar la procuratura militară. În perioada 1979-1980 a fost în repetate rânduri convocat la Securitate, iar din cauza continuării activității politice e internat în Spitalul de psihiatrie din Podari-Craiova. A fost exclus din facultate și marginalizat, izolat social. După externarea din Spitalul Podari, a fost urmărit în permanență de Securitate, inclusiv prin mijloace tehnice. În perioda lungii sale persecuții a fost supus unui stres permanent, a început să consume alcool, a devenit depresiv, vulnerabil, poziția lui socială s-a deteriorat. Examinat de către comisia de abuzuri este declarat normal psihic.
26. D.P., pensionar, fost contabil, Craiova. În 1948 face afirmații defavorabile regimului comunist, fiind arestat, lucru care se repetă și în 1950. Ieșit din arest, arată colegilor urmele, vânătăile și alte semne de tortură. În 1957 ascunde un fost camarad de front căutat de Securitate, fiind închis pentru aceasta până în '61. În 1965 face un memoriu cerând plecarea definitivă din țară și scrie un memoriu în care insultă guvernul și organele de partid. E internat cu forța în Spitalul de psihiatrie Craiova în 1966 și supus unei expertize psihiatrice, unde i se stabilește diagnosticul de paranoia. După aplicarea decretului 12, internările se succed la Podari, iar în 1970 e transferat la Spitalul Poiana Mare, unde e internat conform unei decizii a Tribunalului Militar Timișoara. În toată această perioadă D.P. continuă să facă aprecieri negative asupra regimului. În '73 e arestat fără vină, ca fiind implicat într-o crimă, iar în 1976 e acuzat de mărturie mincinoasă. Internările se succed de fiecare dată la Spitalul Poiana Mare și Podari. După 'revoluție' și el este declarat sănătos mental.
27. F.N., fost mecanic de locomotivă, în prezent pensionar, București. Între 1949–1950 a lucrat la Ambasada Albaniei (soția era cetățean albanez). În 1960, alterându-se relațiile cu Albania, e acuzat că în stația Ciorogârla ar fi depășit semnalul de oprire a locomotivei. După această înscenare i se desface contractul de muncă. Începe să facă demersuri pentru repararea nedreptății. E invitat la Spitalul Gh. Marinescu, unde în mod neașteptat e pensionat medical cu diagnosticul de reacție interpretativă pe fond dizarmonic. Expertizat după 1989, se constată că nu prezintă tulburări psihice.
28. G.I., pensionar, fost profesor, București. A fost arestat de către Securitate pe 14 iulie 1970 pentu vina de a fi scris și răspândit poezii cu caracter antiguvernamental.
I s-au confiscat manuscrisele, mașina de scris si cărțile. E internat la Spitalul Gh. Marinescu și apoi trimis la Bălăceanca.
29. G. Gh., fost director de școală, în prezent pensionar, București. A fost secretar P.S.D. în Tg. Neamț, unde a avut de înfruntat numeroase înscenări și chiar o tentativă de omor. În 1989 i-a fost devastată casa și a fost molestat, în timp ce infractorii care și-au recunoscut vina au fost eliberați la intervenția secretarului de partid din Tg. Neamț. În urma a numeroase reclamații făcute, a fost internat la Spitalul de psihiatrie din Piatra Neamț, unde i s-a stabilit diagnosticul de paranoia. În timpul Congresului Partidului din noiembrie 1989 e din nou internat cu forța, cu diagnosticul de paranoia. Toate internările au fost nejustificate și în afara legii. Dupa 1989 este declarat sănătos psihic.
30. G.I., fost merceolog, acum pensionar, din Bistrița Năsăud. Refugiat din Basarabia, este sfătuit să se înscrie în partid pentru a nu fi expulzat în URSS. În 1952 este exclus din partid și scos din armată pe motiv că este fugit din URSS. Face multe încercări pentru a fi reîncadrat în muncă și reușește abia în '68, dar la scurt timp este transferat cu un salariu mai mic. Din 1970 începe să facă reclamații, motiv pentru care va fi persecutat. În '72 este din nou concediat, iar apoi evacuat din locuință. Face în continuare reclamații și cere și plecarea din țară. În acest context, pe 29 iulie 1976, este ridicat de Miliție și internat forțat în Spitalul de psihiatrie din Bistrița cu recomandarea de a i se aplica Decretul 12/65. I se pune diagnosticul de sindrom interpretativ reactiv, dar se refuză integrarea în decret. Procuratura nu se mulțumește și decide internarea forțată în clinica din Cluj pentru o nouă expertiză, dar nici de această dată nu i se aplică Decretul 12. După externare, ofițerul de securitate care îl supraveghează îl amenință că, dacă va mai face memorii, va fi dus pe granița cu Iugoslavia și împușcat, motivându-se că a vrut să fugă. A continuat să fie supravegheat. Ori de cîte ori venea Ceaușescu în vizită la Bistrița, el era internat cu forța în spitalul de psihiatrie. După revoluție este reabilitat și declarat sănătos psihic.
31. M.L., fost inginer, în prezent pensionar, din Bucuresti. A început sa fie persecutat din 1969, ca urmare a corespondentei pe teme stiintifice cu o facultate din Franta. În 1970, ca urmare a unui conflict cu seful sau de la Fundulea, este mutat disciplinar la Mogosoaia. Observa ca este urmarit de Securitate, pentru ca în 1974, la interventia fostului sef, sa fie internat fortat la Spitalul Gh. Marinescu cu diagnosticul de reactie psihogena paranoida. În foaia de observatie exista un bilet de trimitere care nu se stie cum a ajuns acolo, pacientul nefiind examinat de policlinica. În ianuarie 1975 este pensionat medical, desi el nu a solicitat acest lucru. În 1976 constata ca una dintre lucrarile lui apare la comisia de omologare a Ministerului Agriculturii, dar are ca autor tocmai pe directorul persecutor. Desi solicita sa fie reprimit în serviciu, i se spune ca nu sunt locuri. În perioada 1977 -1979 este în mod ostentativ urmarit, i se fac diferite înscenari (este acuzat de furt, de relatii cu strainii, posesie de fotografii pornografice). În aceasta perioada face 8 memorii la C.C., iar în semn de protest restituie carnetul de partid. În 1982 surprinde la domiciliul sau agenti de securitate ce patrunsesera cu ajutorul unor chei duble. De asemenea, în cursul unei interventii chirurgicale are impresia ca medicul voia sa-l omoare (acesta fusese medic la închisoarea Vacaresti). Pentru a nu mai fi considerat delirant, înceteaza a mai face memorii. Dupa revolutie, Comisia Diacicov îl reabiliteaza, fiind sanatos psihic.
32. M.S., fosta lucratoare în comert, în prezent pensionara, din Bucuresti. În 1954 a fost arestata si condamnata pentru crima de înalta tradare. În detentie este molestata, batuta. De asemenea, sotul ei a fost obligat sa divorteze de ea în perioada detentiei, iar copiii i-au fost luati. A fost internata de câteva ori în spitalul psihiatric. Dupa revolutie a fost declarata sanatoasa.
33. J.I., inginer din Colibasi, transferat la Bucuresti. A absolvit cu diploma de onoare facultatea în URSS. Se confrunta cu greutatile industriei românesti, cu tehnologia învechita. Propune o serie de masuri care sa stimuleze progresul tehnic si devine chiar subiectul unor elogii care i se aduc în presa. În 1970 - 1971 se pune problema colectivizarii zonelor montane. Fiind din Rucar, îsi da seama ca o asemenea masura va duce la saracirea si disparitia satului de munte. De asemenea, se opune unui proiect de sistematizare hidroenergetica a Dâmbovitei aprobat de Ceausescu, care ar fi dus la distrugerea zonei. Propune el însusi un plan-alternativa care ar fi salvat regiunea. Este chemat la C.N.S.T., la cabinetul 2, unde sta de vorba cu un consilier. La iesirea din cladire este acostat de doi indivizi, urcat cu forta într-o masina neagra si i se spune ca este arestat. În realitate este dus direct la Balaceanca si dat în primire doctorului de garda. I se da o uniforma vargata si este trimis într-un salon de agitati. Refuza tratamentul, dar conditiile de cazare sunt mizerabile. Este expertizat de patru ori succesiv. Face apel la constiinta medicilor din comisie, iar unul dintre medici îi spune "trebuia sa asteptati sa va nasteti peste 100 de ani, daca societatea va evolua asa cum speram". Este externat peste doua luni, dar i se cere o declaratie în care sa arate ca nu va mai supara "organele". Reîntors la serviciu, constata ca este transferat la alta întreprindere. Este în permanenta supravegheat de Securitate, i se interzice sa participe la adunari sau mitinguri organizate, iar cu ocazia vizitei lui Ceausescu în întreprindere este izolat si pazit. Sotia sa este mereu sfatuita sa divorteze de el deoarece ar fi un pericol social. Participa la revolutia din 1989 si este ales presedinte al F.S.N. pe uzina. Este anuntat ca poate fi reîncadrat la vechiul sau loc de munca, Uzina Republica. si el este declarat sanatos psihic.
34. N.E., pensionar, din Bucuresti. În 1974 a protestat împotriva demolarii locuintei, refuzând sa se mute din casa. si-a exprimat nemultumirea în fata a numeroase autoritati si a adresat o scrisoare lui Ceausescu - pe care o preda fratelui dictatorului, care lucra la Casa Scânteii -, scrisoare în care relata despre viata grea a taranilor si muncitorilor. Ulterior, fiind tot nemultumit, solicita un pasaport pentru a emigra, dar toate scrisorile s-au adunat la dosarul lui de la Securitate. Pe 31 octombrie 1974 este ridicat de doi ofiteri de securitate si internat fortat la Spitalul Gh. Marinescu, cu ocazia vizitei lui Brejnev în România. În foaia de observatie se noteaza ca face reclamatii nejustificate. Dupa revolutie, comisia Diacicov constata ca este sanatos mental.
35. M.I., învatatoare, din Mangalia. Dupa o internare si o pensionare medicala, reluându-si activitatea intra în conflict cu conducerea scolii si, drept urmare, face o serie de memorii pe care le adreseaza revistei “Flacara”. În 1989, în urma unor conflicte, este internata cu forta, la cererea directoarei scolii si introdusa în decretul 313, apoi internata în Spitalul de psihiatrie Palazu Mare. Dupa revolutie este reabilitata ca fiind normala psihic.
36. N.C., muncitor agricol din Bucuresti, în prezent pensionar. În 1956 este acuzat pe nedrept de crima si pentru faptul ca ar fi vrut sa destrame CAP-ul. Este închis la Vacaresti si expertizat la Spitalul Gh. Marinescu cu diagnosticul de schizofrenie paranoida. Va sta cinci ani într-un spital de psihiatrie. În 1962 este externat si va lucra ca factor postal noua ani, apoi portar la Hotelul Ambasador 15 ani, de unde este pensionat. Dupa revolutie se apreciaza ca este sanatos mental.
37. C.V., fost ofiter de securitate, din Ocna Mures. În 1955 a fost acuzat de tradare (titoist), judecat, eliberat, dat afara din armata. În urma unui memoriu la C.C., primeste o slujba de mecanic, dar, solicitând un transfer, acesta i se respinge si el va preda carnetul de partid. Dupa un an este exclus din partid si i se desface contractul de munca pentru a nu mai fi încadrat nicaieri. Vine la Bucuresti pentru a se adresa C.C.-ului, dar este retinut la Militie trei zile, transferat apoi la Securitate si apoi internat la Spitalul de psihiatrie al închisorii Vacaresti, unde este expertizat si diagnosticat cu schizofrenie paranoida. Este purtat mai apoi prin mai multe penitenciare, ultimul fiind cel din Sighet. Face greva foamei si este mutat la Spitalul de psihiatrie din Sighet, unde este declarat iresponsabil, iar fratele lui este numit tutore. Desi face contestatie, nu i se ridica interdictia. Este declarat sanatos de Comisia de cercetare a abuzurilor.
38. P.V., muncitor, din Ploiesti. În 1968 scrie un memoriu adresat lui Ceausescu, dar pe care a încercat sa-l citeasca într-o adunare de partid. Dupa ce termina de citit, îsi depune carnetul de partid. Pe 29 iunie 1969, cu ocazia vizitei lui Nixon, este ridicat de militieni si internat abuziv la Spitalul Urlati. Aici face greva foamei cerând ca organele de stat sa fie informate de acest abuz. El cere sa se respecte ceea ce afirmase Ceausescu într-un discurs: "un om plecat la serviciu trebuie sa fie sigur ca va ajunge acasa". Dupa cinci zile de greva a foamei, la care mai aderasera patru persoane, i se face externarea fara bilet de iesire si fara diagnostic. Depune o plângere împotriva acestei internari abuzive, dar tribunalul refuza sa o ia în consideratie. Constata ca în cele cinci zile de internare a fost pontat la serviciu.
A doua internare fortata s-a facut la Spitalul Voila -1976. Anterior internarii, P.V. trimisese o scrisoare la Europa Libera cerând marirea salariilor fostilor membri ai partidului social-democrat, care a fost înglobat în P.C.R. La perchezitie i s-au gasit si alte copii ale unor scrisori similare cu cea trimisa la radio, în care îsi exprima convingerea ca regimul comunist va cadea. Este expertizat cu forta, închis într-un salon cu gratii, dar nu primeste nici un tratament, nici-o atentie. La externare i se pune diagnosticul de paranoia, iar directorul spitalului îi spune ca "se bate cu morile de vânt".
În aprilie 1977 este pentru a treia oara internat cu forta, la Spitalul Sapoca, pe care îl descrie ca pe un infern. Este arestat în timp ce încerca sa faca o vizita scriitorului contestatar P. Goma. Chiar la usa blocului acestuia este prins, batut crunt, fiind mereu întrebat daca a semnat scrisoarea lui Goma. Refuza sa semneze declaratia de retractare a semnaturii. Este reinternat la Sapoca, la agitati, iar apoi transferat la alcoolici. Timp de 45 de zile i se fac doze mari de neuroleptice si ES. În perioada internarii sale la Sapoca este adus acolo si N.M., din Ploiesti, care ceruse sa emigreze, ca si P.C., astazi emigrat în Canada. Dupa externare este chemat de Tribunalul din Ploiesti pentru a se stabili în ce spital va fi internat. Securitatea ceruse Spitalul Calinesti-Prahova, dar tribunalul decide sa fie lasat sub control ambulatoriu, sotia lui fiind obligata sa-i fie tutore.
Alta internare o are la Voila si a avut o desfasurare dramatica prezentata într-un capitol anterior.
V.P. - cunoscut dizident politic în tara si strainatate, a înfiintat un sindicat liber. În 1976 a reusit sa plece în Occident, iar în februarie 1978 a tinut la Paris o conferinta de presa în care a vorbit despre utilizarea psihiatriei în scopuri politice în România. De asemenea, a facut apel la libertatea muncitorilor de a se organiza în sindicate. La întoarcere i se refuza intrarea în tara, dar ca urmare a protestelor este reprimit. I s-a schimbat locul de munca si apoi a fost pensionat fortat. Atât la Paris, cât si în tara (dupa revolutie) a fost examinat si gasit ca fiind perfect sanatos mintal.
39. P.F., inginer constructor, din Cluj. În 1983 îi scrie lui Gorbaciov scrisori în care îi arata situatia grea din tara. De asemenea, trimite memorii critice catre minister si ca urmare este destituit din functie. Face un memoriu catre Elena Ceausescu, în care arata aspectele negative din constructii, critica megalomania din acest domeniu. Începe sa fie urmarit de catre Securitate, mai ales ca el continua sa scrie memorii lui Ceausescu. În acest context, în 1986 este ridicat de la serviciu si i se pune în vedere sa demaste toti prietenii pentru ca altfel "va fi desfiintat" împreuna cu întreaga familie. Se decide sa simuleze o boala mintala, motiv pentru care pune în scena o tentativa de sinucidere, fiind internat la psihiatrie. Aici, un medic (D.S.) îl învata cum sa simuleze mai bine boala psihica, motiv pentru care a stat 93 de zile în spital si a fost ajutat sa se pensioneze cu diagnosticul de depresie melancolica, cu elemente interpretativ-paranoide pe fond involutiv. Dupa revolutie se interneaza pentru a se decide ca nu este bolnav psihic.
40. V.D.S., pensionar, fost ospatar, din Bucuresti. Chiar dupa terminarea stagiului militar, avea obiceiul de a scrie memorii lui Ceausescu.
În timp ce Ana Muresanu vizita magazinul sau si îi adresa unele critici neîntemeiate, V.D.S. a avut îndrazneala de a o da afara din magazin. Imediat este vizitat de un ofiter de securitate care îl obliga sa dea declaratii în legatura cu unul dintre colegii sai, fost detinut politic, care ulterior a fost ucis în conditii misterioase.
A luat apoi legatura cu un grup care tiparea manifeste anticomuniste.Sotia, convinsa de secretarul de partid, a insistat pe lânga V.D.S. sa se interneze, motiv pentru care, din proprie initiativa, are câteva internari la psihiatrie.
În 1984 este însa ridicat, cu salvarea, de pe strada si internat obligatoriu la Spitalul Gh. Marinescu. Dupa externare are o discutie cu tov. Carolica, primul secretar al sectorului 3 si, în urma unor violente verbale, îl loveste pe acesta în cap cu un dosar. Pleaca, dar nu ajunge prea departe. Este luat de pe strada de trei indivizi, batut în mod bestial si i se face perchezitie la domiciliu. Apoi este reinternat cu forta la acelasi spital, unde este neuroleptizat masiv (i se administreaza un amestec de 14 fiole de neuroleptice simultan) si este tinut într-o stare permanenta de adormire. A primit fortat si ES. În urma batailor primite, îi este strivit nasul, ulterior pe acel loc aparând un epitelom. I se aplica prevederile decretului 313, desi nu stie sa fi fost expertizat vreodata. S-a constatat ca foaia de observatie din 1984 a fost înlocuita cu alta, având un alt diagnostic si alt scris.
Dupa asemenea istorie, starea pacientului se decompenseaza, anual trebuind sa faca internari. Diagnosticul actual este de personalitate dizarmonica, dar resimte dureros tot ceea ce s-a întâmplat, toata brutalitatea cu care a fost tratat facând din el un client al spitalelor de psihiatrie. A luat parte activa la revolutie, iar pe 13 iunie 1990 a fost groaznic batut de mineri. În prezent este pensionat medical si se prezinta periodic la spitalul de psihiatrie, din proprie initiativa.
41. A.T., medic neurolog, din Bucuresti, nepoata unei mari personalitati politice din trecut. Are nesansa de a locui lânga Sala Palatului. Tatal sau a fost chestor de politie si a fost detinut politic timp de 15 ani. În 1976 face un memoriu la C.C., cerând daune morale pentru anii de detentie. Singurul raspuns la memoriu a fost arestarea fiicei sale, A.T., si internarea ei la Spitalul Balaceanca. I se da drumul dupa doua zile, dar tatal va face un soc si va ramâne infirm toata viata.
În 1982 lui A.T. i se însceneaza un proces pentru evacuarea locuintei, dar în 1984 câstiga procesul. Pe 15 noiembrie 1984, înaintea congresului partidului, este ridicata si internata la Spitalul Cula. În 1985 un batrân, în mod neîndemânatec si provovator, îi face scandal pe strada, înscenare pusa la cale de sectorist. La câteva zile, pe baza unui bilet scris de mâna de sectorist, este din nou internata la Cula, de unde este externata la scurt timp.
A treia internare este facuta cu ocazia vizitei lui Gorbaciov în România, în 1987, si este dusa iarasi la Cula. Însotitorul ei a spus doctorului: "în momentul în care Gorbaciov va pune piciorul pe scara avionului, ea poate fi eliberata". I s-a pus un diagnostic închipuit de catre un medic care îi fusese coleg de facultate. Ulterior, acesta îsi motiva fapta: "am facut-o pentru a nu-mi pierde pâinea".
Si ea a fost declarata normala psihic.
42. S.M., mecanic de locomotiva, Roșiorii de Vede. La vârsta de 15 ani ascultă muzică ușoară și comentarii de la Europa Liberă. Entuziasmat, în 1969 scrie acestui post de radio două scrisori în care spunea că filozofia marxistă este o minciună, iar partidul comunist ar fi identic cu cel nazist. La scurt timp, e chemat să dea o declarație legată de furtul unor cărți. Era de fapt o probă grafologică. E anchetat la Securitate și torturat. Recunoaște cu inocență cele scrise, motiv pentru care unul dintre securiști spune: „baiatul acesta nu este sănătos la cap". Este trimis imediat la psihiatrie și el nu se opune, nici nu știa ce semnificație are acest loc. La Spitalul Gh. Marinescu i se face un examen sumar. E judecat pentru infracțiunea de uneltire contra securității statului, fiind catalogat ca pericol social. Recursul îi este respins. Diagnosticul stabilit de comisie este de schizofrenie paranoidă. Este dus la Spitalul Bălăceanca, internat într-un pavilion special, cu o curte interioară, plasă de sârmă ghimpată și paznici. Locuiește cu bolnavi psihici periculoși, mai ales epileptici.
Tot aici se afla și un grup de studenți care demonstraseră contra regimului în 1968. I se face forțat cura cu neuroleptice și ES. Deoarece e reclamat că și în spital ascultă Europa Libera, medicul E.C. ordonă să fie mutat imediat la salonul de cronici, este legat de pat și i se fac neuroleptice. În 1971 i se suspendă masurile de siguranță și este externat cu recomandarea de a fi obligat să facă tratament ambulatoriu. Din cauza acestei internări B.M. nu a mai putut urma liceul de muzică la care aspira. Face o școală de strungari și apoi devine mecanic de locomotivă. Tot timpul este urmărit de securitate, iar cu ocazia unor evenimente politice este trimis cu locomotiva la distanțe foarte mari. Comisia Diacicov îl declară sănătos psihic.
43. M.V., lăcătus, Bucuresti. Răspândește manifeste anticomuniste în lunile aprilie si mai '89. Este prins și dus direct la psihiatrie, expertizat la Spitalul Gh. Marinescu, unde i se pune diagnosticul de schizofrenie paranoidă. În august '89 e internat la Spitalul Poiana Mare pe baza introducerii sale în art. 114 c.p. Brusc, la câteva luni de la 'revoluție', este eliberat fara nici o explicație. Este declarat sănătos mental.
44. I.M., muncitor, Bucuresti. În 1969 iese din Piața Obor cu o pancardă pe care scria "Jos Ceaușescu". Este ridicat, dus la Miliție și de acolo direct la Spitalul Gh. Marinescu, unde directorul spitalului scrie „caz special" și „va fi menținut în spital". Pe adresa Miliției se specifică doar blocarea circulației. I se face rapid expertiza și i se pune diagnosticul de schizofrenie paranoidă, fiind încadrat în art.114 c.p., apoi trimis la Spitalul Poiana Mare. După 'revoluție' și el este eliberat fără explicații, iar comisia îl găsește sănătos mintal.
45. A.T., tâmplar, Bucuresti. În 1962, în cadrul unei ședințe, își exprimă nemulțumirea față de salarizare. Este chemat la partid, anchetat de Securitate și declarat dusman al poporului. I se înscenează un proces pentru propagandă anticomunistă, antisovietică și contra colectivizării. După o lună de anchete și torturi e internat la Spitalul Gh. Marinescu cu diagnosticul de delir senzitiv de relație. I se aplică prevederile Decretului 12. După externare este mereu urmărit de Securitate și ridicat în mod constant cu ocazia unor evenimente politice. După 'revoluție' este declarat sănătos.
46. G.T., tâmplar, Bucuresti. Cu ocazia vizitei lui Brejnev, din 1976, este internat cu forța la Spitalul Gh. Marinescu din București pentru că intenționa să iasă în fața conducerii de partid și de stat pentru a înmâna o scrisoare. E eliberat după câteva zile fără diagnostic sau bilet de externare.
47. F.F., plutonier de miliție, București. În 1985 adresează C.C. mai multe scrisori prin care atrage atenția conducerii superioare de partid și de stat asupra nemulțumirilor și neajunsurilor, precum și asupra stării de spirit a populației (întreruperea curentului electric, înfometare, frig, etc). În 1986 deși nu mai trimisese scrisori, e arestat 10 zile pe motivul fals că nu și-a îndeplinit sarcinile de serviciu. Prin constrângere și intimidare, i se ia o declarație în arest, care de fapt îi este dictată și în care recunoaște că a adus grave injurii conducerii de partid și de stat. E supus zilnic la interogatorii și e bătut bestial. Familia îi este filată și cercetată. Deși este militar, el nu e lăsat să raporteze superiorilor săi situația în care se afla. După 10 zile de arest e internat forțat la Spitalul Militar Central, secția psihiatrie, dar la externare nu i se înmânează nici un act. Pe 23 iulie 1986 este trecut în rezervă printr-un raport fals și în aceeași zi este exclus din partid. Imediat i se aduce la cunoștință că e pensionat medical. În următorii trei ani este mereu supus expertizelor medicale, află că a fost diagnosticat cu schizofrenie, dar e în permanență urmărit de Securitate.
După 1989, deși este declarat sănătos psihic, nu-și poate reglementa situația și nu poate fi reabilitat pe linie administrativă. I se spune că nu exista posturi vacante potrivit pregătirii sale.
48. S.I., București, locuiește lânga Sala Palatului. Pe 8 februarie 1989 vede un milițian brutalizând un cetățean, nu se poate abține și aruncă un borcan în stradă. După câteva ore se prezintă la el un milițian care îl duce la Circa 3 Miliție. După o cercetare de câteva ore, în cursul nopții este dus direct la Spitalul Cula. Aici e ținut o lună, neuroleptizat masiv, nu mai știe ce este cu el, este stupefiat. I se dă drumul fără diagnostic și fără bilet de externare.
49. T.D., Bucuresti. În 1971 înființează Partidul Socialist Tehnocrat. Partidul este dizolvat în 1975, când el e arestat, iar o parte dintre membrii partidului sunt internați la psihiatrie. T.D. este acuzat că, fiind barman, vinde cu lipsă la gramaj. E ținut un an la sediul Securității

 

#9 Cristian Tudor Popescu 15.11.2010 01:56

• Raspunde

Toata lumea moare. Si toti suntem goi inainte de moarte. Nu numai regii sau oamenii obisnuiti. Daca domnul C.T.P. a gasit de cuviinta sa realizeze o foarte reusita recenzie a piesei de teatru a lui Eugen Ionescu, acest fapt nu poate decat sa contribuie la salvarea culturii romane, asa dupa cum a facut-o si in urma cu 25 de ani, cand nu era liber sa scrie decat povestiri s.f.. Bravo !

 

#10 pentru voi, ai vostri, pentru mancare, acoperis, ati face-o? 15.11.2010 01:58

• Raspunde

....loc de munca. "Ziaristul" care îl însotea pe Emanuel Valeriu a fost recunoscut de catre pacient ca fiind de fapt dr C. Gorgos, directorul policlinicii Titan, acela care facea listele cu pacientii care trebuiau internati cu forta la psihiatrie cu ocazia evenimentelor politice. Cei doi vor fi acuzati de el ca i-au adus mari prejudicii prin presa si TV. Se considera un stigmatizat si ar dori sa fie reabilitat, contactul cu psihiatria distrugându-i existenta. Evident este declarat sanatos psihic.
53. I.A., avocat, Brasov. A fost internat în repetate rânduri la Spitalul psihiatric Brasov si la cel din Bucuresti, pentru ca scria scrisori secretarului general ONU, în care sustinea ca în România nu sunt respectate drepturile omului. A trebuit sa renunte din cauza unor repetate internari abuzive la psihiatrie facute la comanda Securitatii.
54. V.N., poet, Bucuresti. A criticat Securitatea, motiv pentru care, în repetate rânduri, este internat abuziv la Spitalul Gh. Marinescu. Aici i se fac neuroleptice si ES masiv. În prezent este emigrat în SUA.
55. N.P., filolog, redactor la studioul cinematografic (...). Pâna în 1987 este silit sa lucreze ca muncitor necalificat. În 1987 face cerere de emigrare în SUA. Încearca sa intre în ambasada, dar nu reuseste decât sa arunce o scrisoare în gradina acesteia. Este arestat pe loc si trimis la Spitalul de psihiatrie al Închisorii Jilava, unde i se pune diagnosticul de psihoza paranoida. Dupa o luna, Judecatoria sectorului 1 dispune internarea lui obligatorie. Fapta penala ar fi constituita din infractiune contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii publice. Este dus la Spitalul de psihiatrie Poiana Mare în noiembrie 1987. În spital a avut un regim special, fiind bine cazat, i s-a permis sa aiba carti. Medicii propun externarea lui, dar Tribunalul din Bailesti respinge cererea. Nu mai face cereri de externare, dar este condus de la Poiana Mare la scara avionului, unde îl astepta pasaportul de emigrare în SUA si întreaga familie.
56. D F.S., sofer, Râmnicu Vâlcea. Într-o criza de furie, se cearta cu sefii ierarhici si înjura congresul partidului si chiar pe N. Ceausescu. Este arestat si dus la spitalul de psihiatrie teritorial, unde i se pune diagnosticul de psihopatie polimorfa, cu manifestari exploziv-impulsive, boala care în mod normal nu impune lipsa discernamântului. I se aplica prevederile art. 114 c.p. si este trimis la Spitalul Poiana Mare. Evadeaza în timpul revolutiei, împreuna cu alti cinci detinuti. Desi condamnat de un tribunal, de atunci nimeni nu l-a mai cautat si îsi desfasoara activitatea normal.
57. V.M., Bucuresti. În iulie 1989 striga în plina strada: "Eu nu mai fac parte din Epoca de Aur! Jos Ceausescu!". Este dusa la circa de militie, batuta bestial de câtiva militieni tineri, carora le putea fi bunica. Este dusa apoi direct la Spitalul Gh. Marinescu, unde cinci saptamâni i se fac masiv neuroleptice. În urma acestui tratament nu mai putea vorbi si în final a decedat.
58. M.S., inginer mecanic, Bucuresti. În 1952-1954 înfiinteaza organizatia "Vulturul de Munte" cu scopul de a împrastia manifeste. Este arestat, batut si ramâne cu grave sechele. În 1988 este ridicat de la locul de munca de catre un ofiter de securitate, dus într-o cladire speciala si supus unui aparat, operatorul purtând haine de protectie. Dupa acest “tratament” a simtit un efect de oboseala masiva si de "amestec al ideilor", nu se mai putea concentra. Treptat s-a linistit si de atunci nu a mai fost deranjat de Militie.
59. G.I., Bucuresti. Raspândeste manifeste în Piata Unirii. Facuse acest lucru de mai multe ori fara sa fie descoperit. De aceasta data este prins si dus la sediul Securitatii, iar apoi la Penitenciarul Jilava. Fara nici o alta formalitate este dus la Spitalul Poiana Mare. Abia ulterior a realizat ca ar fi fost expertizat si i s-ar fi pus diagnosticul de schizofrenie paranoida si ca are discernamântul scazut. Mai afla ca i s-au aplicat prevederile art.114 c.p. Este eliberat cu mare viteza dupa revolutie, când este declarat normal mintal.
60. D.T., sofer, Bucuresti. Pentru vizita lui Gorbaciov îsi pregatise o pancarda pe care scria: "Vrem glasnosti si perestroika". Nici nu a apucat sa scoata pancarda în strada -o ascunsese în masina- când a fost arestat, fiind “turnat” de un coleg. A fost dus direct la Spitalul Cula si tinut acolo cât a durat vizita lui Gorbaciov. Nu a primit nici diagnostic si nici bilet de externare.
61. D.E., Bucuresti. Merge la C.C., unde doreste sa intre în audienta, dar fiind împiedicata se manifesta zgomotos. Este arestata imediat, dusa la Policlinica Titan si de aici, fara a fi examinata, i se pune diagnosticul de epilepsie cu tulburari psihice. Pe motiv ca a comis acte antisociale, comisia policlinicii îi aplica decretul 12 si este internata cu forta la Spitalul Balaceanca. ”

 

Vezi toate »