Lelia MUNTEANU
Lelia MUNTEANU
2033 vizualizări 22 ian 2018

În avionul care îl purta spre Roma, Suveranul Pontif a susţinut obişnuita, aşteptata conferinţă de presă.

Despre dialogul cu jurnaliştii acreditaţi a relatat marele vaticanist Andrea Tornielli. Întrebările care i s-au pus Papei Francisc n-au fost deloc comode. Dacă mă gândesc bine, a fost cea mai tensionată discuţie după o călătorie apostolică.
 
“- În prima zi, în Chile, aţi transmis un mesaj puternic împotriva abuzurilor asupra copiilor. Însă, apoi, aţi făcut acea afirmaţie despre episcopul Barros vorbind despre <calomnie>. De ce nu le credeţi pe victime şi îl credeţi pe Barros?
- În Chile am vorbit de două ori despre abuzuri: în faţa Guvernului şi în catedrală cu preoţii. Am continuat zero-toleranţa începută de Papa Benedict al XVI-lea şi, în cinci ani, nu am semnat nici o singură cerere de clemenţă. Dacă o a doua instanţă o confirmă pe prima, singura cale de ieşire este apelul la Papă şi solicitarea clemenţei. În cinci ani, am primit aproximativ 25 de cereri de graţiere. N-am semnat nici una. Cât despre cazul Barros – l-am studiat, l-am investigat. Nu există cu adevărat nici o dovadă de vinovăţie. Am cerut dovezi care să-mi schimbe poziţia. La Iquique, când m-au întrebat despre Barros, am spus: în ziua când voi avea o probă, voi vorbi. Am greşit folosind cuvântul <probă>, ar fi trebuit să vorbesc despre argument: ştiu că mulţi copii abuzaţi nu pot avea probe. Nu au şi nu pot avea, sau dacă le au ei sau ele se simt ruşinaţi de acestea. Tragedia victimelor abuzului e teribilă.  S-a întâmplat să întâlnesc o femeie care a fost abuzată în urmă cu 40 de ani, măritată, cu trei copii, care n-a primit împărtăşiania, fiindcă în mâna preotului a văzut mâna abuzatorului. Cuvântul <probă> n-a fost cel mai bun, aş fi putut spune mai degrabă <mărturie>. În cazul Barros, am cercetat şi răs-cercetat, nu există nici o mărturie care să-l incrimineze. Iar, dacă l-aş fi condamnat fără dovezi sau certitudine morală, aş comite crima unei judecăţi rele.
- Una dintre scrisorile Sfinţiei Voastre, trimise episcopilor din Chile, a devenit publică. În scrisoare, se menţiona că Barros şi-ar putea lua un an liber…
-  Trebuie să vă explic scrisoarea aceea, pentru că e în favoarea prudenţei şi vorbeşte despre o situaţie derulată timp de 10-12 luni. Când a izbucnit scandalul Karadima, am început să ne interesăm câţi dintre preoţii cărora le-a dat meditaţii au fost abuzaţi şi câţi abuzatori.  Au existat trei episcopi în Chile pe care Karadima i-a trimis la seminar. Unii dintre componenţii Conferinţei Episcopale au sugerat că renunţă, că iau un an sabatic ca să treacă furtuna: ei sunt buni, episcopi buni, cum ar fi Barros, care după 20 de ani de episcopat şi era pe cale să-şi încheie mandatul ca simplu soldat. S-a discutat să i se ceară demisia. A venit la Roma şi am spus nu, pentru că ar fi înseamnat să admită şi să-şi asume vinovăţia. Am respins demisia. Apoi, când a fost numit la Osorno, a apărut această mişcare de protest. A demisionat pentru a doua oară. Şi am spus: nu, continui! Barros e investigat în continuare, dar nu apare nici o dovadă. Nu-l pot condamna, n-am nici o dovadă, iar eu sunt convins că e nevinovat.
- Şi ce credeţi despre reacţia victimelor la declaraţiile dumneavoastră?
- Trebuie să-mi cer iertare pentru ce simt cei abuzaţi. Cuvântul <probe> i-a rănit pe mulţi dintre ei şi spun: Trebuie să merg să-mi caut un certificat? Îmi cer iertare, dacă i-am rănit fără să-mi dau seama. N-am vrut. Şi îmi provoacă atâta durere, fiindcă i-am cunoscut: în Chile doar două întâlniri sunt cunoscute publicului, celelalte n-au fost dezvăluite. În fiecare călătorie, se iveşte o şansă de a întâlni victimele – întâlnirea de la Philadelphia a devenit publică, nu şi celelalte. A asculta cum Papa le spune <adu-mi probe> e o palmă, îmi dau seama că expresia mea n-a fost fericită şi am înţeles că, aşa cum scrie Petru într-una dintre Epistolele sale, focul se inteţeşte. Asta pot spune cu onestitate.
- Nu este mărturia victimelor o dovadă pentru Sanctitatea Voastră?
- Mărturia victimelor este totdeauna o dovadă. În cazul Barros nu există dovada unui abuz.
- Dar acuzaţia nu e că a abuzat, ci că a acoperit abuzurile…
- Nu există dovezi nici în această privinţă. Inima mea e deschisă să le primească.
(…)
- Cum răspundeţi celor care spun că vizita în Chile a fost un eşec, din cauza numărului mic al participanţilor şi din cauză că Biserica e mai dezbinată decât înainte?
- E prima oară când aud asta. Sunt bucuros pentru călătoria în Chile, nu mă aşteptam la mulţi oameni în stradă, iar aceştia nu au fost plătiţi să vină!”.

Am reprodus mare parte din discuţia cu jurnaliştii, ca să îl înţelegeţi pe Papă din propriile cuvinte.

Despre cazul episcopului Barros am scris în 15 ianuarie, intuind că va fi piatra de poticnire. Nu cred însă că vizita Suveranului Pontif în Chile a fost un eşec. Cred că există multe şi complicate probleme în Biserica Romano-Catolică (cum există şi în celelalte Biserici), care exced puterile unui singur om.  

 

Citește și: