Zmei, zmeie

Mai întâi tăiem sonorul. Îi lăsăm să deschidă gurile ca peştii în acvariu. Ne uităm cum se bulbucă, cum se încruntă, cum se schimonosesc, cum ridică din sprâncene, cum prind muşte cu limba, cum plescăie, cum liorpăie aerul explicând, cum se îneacă cu propria lor elocinţă, cum se strofoacă, fac balonaşe, până se tulbură apa…

Vreau să vă scot din balta asta politică şi – cu mintea şiroind încă de poncifurile, de inepţiile lor – să fugim cât mai departe. Să privim, până ni se umplu ochii de lacrimi, înserarea albăstrie, ca oul de scatiu. Să mă uit cum te pierzi printre talazurile ierbii necosite ca în hula dinaintea furtunii.

Să construim zmeie din hârtia asta de ziar plină de zmei, să tăiem sfoara, să se piardă sus, unde cuvintele se amestecă aşa cum vor ele, şi-apoi cad pe pământ ca păsările împuşcate, într-o ploaie de vocale. Pe la răscruci să găsim fântâni şi troiţe, să ne salutăm cu toţi înecaţii care se ridică peste ghizduri şi cântă. Lumea mai trece încă, în sus şi-n jos. Secerişul, Apocalipsa Grâului, e pe terminate, spicele au culoarea scripturilor răsfoite pios. Vă mai amintiţi de România asta, a clăilor de fân, a focurilor aprinse noaptea ca să nu dea porcii-n cucuruz? România bătrânelor care ies după Sân Ilie să caute ierburi de leac, doar dacă la Sân Pricopie s-au grijit s-asculte cucul pe nemâncate. Degetele lor împreunate în semnul crucii miros a mandragoră, a tilişcă, a busuioc descântat. Dragostea noastră e iarăşi un vas cu apă neîncepută…

Să fugim departe, să dansăm tango în suburbiile exotice ale cugetului nostru: un bărbat, o femeie, podeaua şi bunul Dumnezeu…

Să ne aşezăm pe piatra asta, fiule, să-ţi spun tot ce trebuie să ştii: intră în propriul tău destin plecând uşor capul, cum intri în casa părintească, sub tavanul cu grinzi. Viaţa nu-i un discurs de campanie, cuvinte care se ascultă pe ele însele. Viaţa nu e bâlciul ăsta politic cu măşti schimonosite de ură, cu hoitul prezentului uscându-se pe afişele decolorate. Viaţa e clipa asta când sufletele noastre ne taie calea. E clipa asta pe care o petrecem împreună tăcând, uitându-ne cum îşi desface aripile şi se înalţă şi se pierde, şi o altă clipă, încă neînvăţată să zboare, se sălăşluieşte între noi.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine