Repartizare în LICEE 2013: Cum se calculează media de ADMITERE LA LICEU

de Mihaela Stoica

Mediafax_Foto-Liviu_Chirica

REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ LICEE 2013. Peste 120.000 de elevi au luat medii peste cinci la examenul de Evaluare Naţională 2013, astfel că ei se pot înscrie încă din prima etapă la ADMITERE LICEU 2013. Gândul îţi arată CUM SE CALCULEAZĂ MEDIA DE ADMITERE la LICEU.

După ce au aflat rezultatele la EVALUARE NAŢIONALĂ 2013, absolvenţii de clasa a VIII-a cu medii peste 5 trebuie să meargă, în perioada 5 – 10 iulie, la unitatea şcolară pe care au absolvit-o pentru a completa FIŞA de ÎNSCRIERE. Elevii, însoţiţi de părinţi, trebuie să completeze în fişa de admitere numele şi prenumele complet, mediille din anii de gimnaziu, mediile de la evalurea naţională, dar şi codurile liceelor, în ordinea preferinţelor.

Elevii vor fi admişi la liceu în baza mediei obţinute după formula: MA = ABS + EN, unde  MA = media de admitere, ABS = media generală de absolvire a claselor V - VIII, iar EN = media generală obţinută la Evaluarea Naţională.

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) media generală la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;

b) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

c) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale;

d) nota obţinută la proba de matematică din cadrul Evaluării Naţionale;

e) nota obţinută la proba de limba maternă din cadrul Evaluării Naţionale, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

După ce au aflat CUM SE CALCULEAZĂ MEDIA DE ADMITERE la LICEU 2013 şi au înscris-o în fişa de înscriere, elevii trebuie să completeze cât mai multe coduri de unităţi şcolare pentru a fi convinşi că sunt admişi. Un număr mai mare de coduri completate le poate oferi elevilor siguranţă în obţinerea unui loc la liceu, chiar dacă nu este la cel dorit. Lista de coduri se află pe site-ul fiecarui inspectorat judeţean în parte.

Algoritmul de REPARTIZARE COMPUTERIZATĂ la LICEU 2013

Algoritmul de repartizare ordonează elevii descrescător după media de admitere, repartizându-i pe rând, începând de la elevul cu cea mai buna medie. Pentru fiecare elev se caută prima opţiune de pe lista unde mai sunt locuri libere şi elevul este repartizat la acea opţiune.

Dacă la un moment dat se găseşte un elev la care opţiunile exprimate în fişă nu îi permit să intre la nici un liceu (pentru că locurile au fost deja ocupate de cei cu medie mai mare decât el), elevul respectiv ramâne nerepartizat.

În prima etapa de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă,  dar şi absolvenţii din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014. Pe 16 iulie, la Ministerul Educaţiei va avea loc REPARTIZARE în LICEE 2013.

Pentru a putea completa FIŞA de ÎNSCRIERE elevii trebuie să ştie CUM SE CALCULEAZĂ MEDIA DE ADMITERE la LICEU 2013.

Gândul vă oferă mai jos un document şi trei materiale cu informaţii utile pentru elevii care se înscriu la ADMITERE LICEU 2013:

FIŞA de ÎNSCRIERE la Liceu 2013. Completează aici FIŞA de ADMITERE 2013

ADMITERE LICEU 2013. Calculator medie de admitere la liceu 2013

Calendar ADMITERE LICEU 2013 – Unde se completează FIŞA de ÎNSCRIERE la LICEU 2013

Repartizare în LICEE 2013: Cum se calculează media de ADMITERE LA LICEU

Mihaela Stoica este editor al ziarului Gândul


 

 

 

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa
vreaupresedinte.ro
vreaupresedinte.ro
Inchide