Publicat

20

decembrie

2016

11:02

1096

vizualizări

30 de secunde cu un luptător în cuşcă. Sandu Lungu: „Nu sunt un om rău, dar îl pulverizez”

Sandu Lungu l-a învins luni seară, la Ploieşti, în Gala de Arte Marţiale Mixte „RXF 25 MMA ALL STARS” – pe britanicul John Painter în doar 30 de secunde. „Nu sunt un om rău. Dar îl pulverizez în prima repriză!”, a declarat înainte de meci Lungu pentru gândul.

30 de secunde cu un luptător în cuşcă. Sandu Lungu: „Nu sunt un om rău, dar îl pulverizez”

Sandu Lungu l-a învins luni seară, la Ploieşti, în Gala de Arte Marţiale Mixte „RXF 25 MMA ALL STARS” – pe britanicul John Painter în doar 30 de secunde. „Nu sunt un om rău. Dar îl pulverizez în prima repriză!”, a declarat înainte de meci Lungu pentru gândul.

Singurul campion mondial de Judo, din România – convertit, între timp, la MMA -, orădeanul Sandu Lungu, a luptat luni seară, la Ploieşti, în Gala „25 MMA ALL STARS”, terminând meciul în doar 30 de secunde. L-a învins pe  britanicul John Painter.

Campionul a explicat, într-un interviu în exclusivitate pentru gândul, ce-l mână în luptă, la cei peste 40 de ani ai săi şi cum vede viitorul acestui sport în ţara noastră.l-a învins

L-am prins pe super-greul artelor marţiale din România, Sandu Lungu, între două antrenamente, la sala lui Ciprian Sora, din Polivalentă. Tocmai încheiase o luptă, cu reprize fără număr, împotriva lui Tolea Ciumac, ambii sportivi pregătind gala de la Ploieşti.

După ce şi-a tras sufletul, a băut o „proteină” şi şi-a dres glasul, a început să-mi povestească. În primul rând mi-a spus că tot ceea ce face este un anume mod de viaţă. Că, la vârsta sa, nu se mai gândeşte la „centuri şi marea carieră”, dar că îşi doreşte să rămână în mintea oamenilor „ca un luptător inimos şi ca un exemplu că, la peste 40 de ani, nu eşti terminat, că eşti încă bărbat, gata de luptă, oricând”.

Şi a continuat. 

„Vreau să-mi încânt publicul cu lupte frumoase, spectaculoase. Niciodată nu am încercat să fac un meci tactic ca să câştig – a spus Lungu. Eu vreau lupte dinamice, spectaculoase. Astea îmi plac! Am fost întotdeauna un sportiv dinamic şi ca judocan, şi ca luptător în ring. Niciodată, atunci când am încercat un meci tactic, nu mi-a priit. Genul meu a fost, şi este, să lupt cu oameni care, la rândul lor, luptă deschis. Asta este pe placul meu. E clar că şi luni, la Ploieşti, am să merg şi am să-l demolez pe adversar. Probabil, în prima rundă, îl desfiinţez!”.

„Mă motivez, gândindu-mă la ale mele”

Ce îl motivează pe Sandu Lungu să lupte, atunci când urcă în cuşcă? „De obicei, mă gândesc, ca să am răutatea necesară, la tot felul de indivizi în neregulă. De exemplu la ăştia care taie pădurile, eu fiind un îndrăgostit de munte, de natură, în general, şi de ţară. Îmi fac un film în cap, şi intru montat, motivat. Pentru că eu nu sunt un om rău în realitate; nu doresc răul nimănui.

E greu să mă stârneşti, să mă superi. De aceea am nevoie de multe ori, în vestiar, să mă motivez cu astfel de gânduri. Dar, când intru acolo, se închide cuşca şi rămân cu el, atunci, asta e! Cine e mai bun să câştige! Dacă se poate să ies cu capul sus e ok, dacă nu, pot spune că am dat totul. Nu mi-e ruşine să pierd, au pierdut oameni mai mari ca mine, campioni mult mai mari.

Pe urmă, eu nici nu îmi dozez efortul. Intru şi lupt din prima. Nu-mi place să plictisesc publicul. Dacă nu se întâmplă un schimb de lovituri în primele 30 de secunde, eu îmi fac filme că lumea cască în tribune. Şi asta nu vreau. Eu vreau, la mine, lumea să stea în picioare în tribună. Să aştepte momentul acela…

„Din păcate, fenomenul se stinge”

Până când va lupta? Nu ştie exact. „Probabil că va fi aşa, de pe o zi pe alta. Nu ştiu ce să zic. Dar se apropie momentul şi nu neapărat pentru că eu am să cad fizic, ci pentru că, în România, nu mai sunt oameni care să investească în aşa ceva.

Au fost evenimente importante, spectaculoase, lumea cu bani a investit, dar acum, vă spun sincer, le e frică. Îi cară tot timpul pe la parchete, îi arată la televizor, îi arestează. Zi de zi numai asta vezi. Gata, lumea s-a speriat. Nu mai vrea să apară. Şi dacă nu sunt oameni care să dea bani…

Iar la noi, ca să faci bani din bilete, nu sunt săli pe care să le umpli.

Au luptat, de curând, Badr Hari cu Rico Verhoeven. Au umplut 40.000 de locuri, cu minim 100 de euro biletul. Au încasat vreo două milioane de euro numai din intrare. Păi, aşa poţi să-ţi plăteşti adversarul. Mie cum să-mi aducă cineva un adversar cunoscut, că îţi cere, minim, 15-20 de mii, bursa de meci?! Iar cu 15-20 de mii, organizatorul face toată gala!

Pe urmă, vine lumea şi zice: „Păi, cu cine te lupţi, dom’le…” Aşa? Atunci, plătiţi voi! Aduceţi-l voi, dacă vreţi să vedeţi un meci mare între Lungu şi… L-au adus, o dată, pe Mighty Mo. Au făcut eforturi mari, a fost lume. Dar nu pot ţine ritmul, nu poţi să aduci, mereu, astfel de adversari.

Acum, dacă iei 500-1000 de euro de la un sponsor, pentru o gală, ca organizator, eşti foarte mulţumit, pentru că nu mai dă lumea bani. De unde să-ţi dea 10-20 de mii ca să aduci un adversar cunoscut?! Şi, cum să-l aduci, dacă n-ai bani? În plus, din 2000 de oameni care-ţi vin la o gală, minim 500 intră gratis – „Bagă-mă şi pe mine!”… Orgolii de-astea – „Domne, dacă nu intru pe gratis, dacă nu sunt invitat, înseamnă că sunt fraier”. Mentalitate greşită. Ei nu se gândesc că dacă fiecare ar plăti un bilet, ar ajuta sportivul la bursă. Să se adune bănuţii, ca organizatorul să mai ţină gale. Pentru că, dacă omul iese pe minus, când să mai facă el o gală? La una iese cu 5000 în minus, la următoarea cu 10.000, şi gata, s-a dus!.

Eu ştiu câţiva organizatori… De exemplu, un băiat la Cluj: la început a făcut două-trei gale, şi-a vândut apartamentul, şi pe urmă, gata, a închis prăvălia. Din păcate, Încet, încet totul se stinge”.

Lungu spune că, dacă luptele ar fi plătite, ar mai putea trăi încă vreo patru ani. La fel şi Tolea Ciumac. „Noi mai suntem în România, şi am mai putea rezista câţiva ani dacă am fi plătiţi. Dar aşa, să mă duc să lupt, pe ce?! Păi, doar cât mă costă pregătirea, nu?!. Avem noi inimă, ne place, am vrea să mai facem ceva, dar… Avem familie, trebuie să ne întreţinem şi copiii. Din ce?! Dacă fac două antrenamente pe zi, ca să fiu bine la un meci, când să mai fac şi altceva?

Ce va fi după

Am o sală de specialitate la Oradea, mai cresc nişte copii, nişte sportivi. Dar, pe lângă, am nevoie să-mi mai fac un business ceva, pentru că n-o să pot trăi doar din asta. Iar eu nu sunt genul care, dacă un amărât de sportiv îşi ia luptă în Rusia, şi-şi rupe capul acolo, pentru 1000 de euro, să-i mai iau şi eu 200 din bursă. Mă doare sufletul. Şi n-am nici atâţia sportivi ca să iau de la unul 100 şi de la altul 100, ca să-mi fac şi eu de-un salariu. De multe ori, le dau de la mine. Pentru că ştiu ce fac în sală, cât muncesc. Îi mai ajut cu o proteină, cu un supliment, un aminoacid. Îi duc la o masă. Sunt amărâţi, ce pot să fac?!

Dar, sigur că voi rămâne în fenomen. Sunt sportiv, nu pot pleca aşa, întorcând spatele. Tot ce sunt datorez sportului. N-am cum! Ar înseamnă că tot ce am făcut, am făcut degeaba”.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Veste neaşteptată primită de Simona Halep pentru US Open: ”Avem de rezolvat nişte probleme judiciare!”

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info