Alina BĂDĂLAN TURCITU
Alina BĂDĂLAN TURCITU
6533 vizualizări 21 mar 2011

Cum să crezi că bruneta aceasta elegantă, cu rochiţă mini, impecabil fardată îşi petrece multe nopţi la coada cratiţei, făcând prăjituri? Ba stă chiar şi 24 de ore în bucătărie, în picioare, când are o comandă mai mare. Adriana Jescu are 26 de ani şi lucrează într-o companie de publicitate din Bucureşti: ziua merge la serviciu, iar după program se distrează cu mâinile în creme şi-n cocă. De ceva vreme, pasiunea ei a devenit afacere: ce coace, vinde pe la evenimente. A câştigat într-o lună şi 1.000 de euro din prăjituri şi torturi pentru botez, nuntă şi logodnă, dar aceea a fost o situaţie fericită că a ajutat-o şi mama, cofetar. Recent şi-a luat şi partenere de afacere, două prietene - una i-a oferit o bucătărie profesională şi o ajută cu promovarea, cealaltă îi caută clienţi. Acum sunt în discuţii cu o ceainărie, pentru ca Adriana să le livreze permanent prăjituri asortate cu ceaiurile lor.
"Clienţii noştri sunt corporatiştii care au nevoie de ceva dulce pentru evenimentele din companie, de exemplu zile de naştere, promovări, petreceri de rămas bun, de nuntă. Vorbim despre bănci sau companii din industria auto ori publicitate. De regulă avem cam patru evenimente pe lună", ne spune Adriana.

Cookie day la serviciu: colegii fac liste cu prăjiturile lor preferate, strâng bani de ingrediente, iar Adriana le găteşte

Astăzi face brioşe. Toarnă în forme o cocă lipicioasă, galbenă, abia preparată. Prafuri nu pune niciodată - oul e ou adevărat, laptele e lapte adevărat. Ne gândeam, privind-o, că ne-ar fi enervat felul cum se lipeşte aluatul acela de orice lingură şi linguriţă ai băga în el, ca să-l torni în forme. Dar Adriana e relaxată ca şi când s-ar juca. "Eu sunt atehnică la bucătărie. Ştiu să fac doar omletă şi mămăligă", zâmbeşte Raluca, partenera ei.
Dar şi coca de brioşă ai zice că-i simplu de făcut. Nu e. Numai când te gândeşti că n-ai voie să trânteşti mixerul pe marginea castronului, când baţi albuşul... "Se lasă compoziţia de albuş bătut, dacă izbeşti. Şi dacă trânteşti uşa cuptorului se poate lăsa tot ce ai înăuntru, la copt, formând o adâncitură. Şi apoi nu ştii de ce nu ţi-a ieşit", ne spune Adriana. Şi se pune să râdă de ce mai vedem noi prin filmele americane cu femeia-eroină care alăptează copilul în timp ce trânteşte un picior în uşa cuptorului de unde va scoate, peste un ceas, prăjitura perfectă.
Dar şi ea a fost eroină un an de zile, o dată pe săptămână. S-a întâmplat aşa: într-o zi a adus prăjituri la serviciu şi au fost atât de bune, încât în câteva minute s-a dus vestea până la etaj că cineva de la parter face prăjiturile perfecte.
"Şi aşa ne-am apucat să facem la serviciu o zi pe săptămână, cookie day. Pe fiecare etaj colegii scriau liste cu ce prăjituri ar vrea să mănânce, eu alegeam o reţetă din listă şi pe aceea o făceam pentru cookie day. Se făcea chetă, banii îi strângea un coleg de-al meu şi cumpăram ingredientele. În noaptea aceea nu dormeam deloc, că făceam prăjiturile. Dimineaţa erau toţi colegii curioşi să afle care este câştigătorul, a cui reţetă am făcut-o, adică. Într-un an am reuşit să fac absolut toate reţetele de pe liste", zice Adriana. Dar asta nu este nimic. De nunta surorii ei a stat trează de joi până luni la prânz.

Cerută de nevastă la 17 ani, după ce i-a făcut băiatului cartofi franţuzeşti

Când era mică, nimeni n-ar fi zis că ar putea avea vreodată treabă cu bucătăria. Ea era băieţoiul casei, se cocoţa prin copaci, îşi făcea de cap cum avea chef, aşa că toată lumea o striga Andrei. Pe la şase ani, totuşi, îi plăcea să umble cu mâinile prin cocă, pe la bunica prin bucătărie.
Are şi acum amintiri cu mama, când întindea foile de blat pe masa de la bucătărie iar ea, Andrei, trăgea hârtia de copt de pe blat, de la o parte a mesei la cealaltă. Era mai scundă decât masa şi trebuia să se ridice pe vârfuri să vadă ce face acolo. Mama nu mai este cofetar acum, dar mâinile încă îi miros a vanilie.
Apoi, la 11 ani s-a apucat să facă prima ei prăjitură cu vişine. Tehnic i-a ieşit bine, coaptă, pufoasă. Doar că n-a ştiut ce înseamnă "un praf de sare" şi a pus mult, cam cât pui într-o tocană. La 17 ani a fost cerută prima dată în căsătorie, după ce i-a dat băiatului să guste nişte cartofi franţuzeşti. Se cunoşteau numai de cinci zile şi uite că sunt şi astăzi împreună. Dar poate de la cartofii aceia...
De dragul bucătărelii face şi acum multe sacrificii: stă şi şase ore lângă o oală cu caramel pe foc sau pleacă acasă, la Călăraşi, cu cinci ore mai târziu decât sora ei fiindcă nu i s-au copt încă prăjiturile. "Erau reduceri la haine în magazin, iar eu nu am mers fiindcă erau reduceri pe un site de ustensile de bucătărie. Sau, dacă am de ales între a-mi cumpăra o rochie super şi nişte modele de făcut figurine în aluat, eu aleg modelele", ne mai spune Adriana.
Şi i s-a mai întâmplat odată ceva asemănător: ea, care detestă să alerge după autobuz ca să nu i se închidă uşile în faţă, într-o zi a făcut-o şi pe asta. Era presată de timp să găsească repede un soi de fierăstrău de tăiat tortul. Cu gândul la tort şi la creme, a luat-o la goană uitând să se mai teamă de uşile închise ale autobuzului.

Citește și: