Afacere de 100.000 de euro din reţete pentru prins peşte

Făbricuţa de nade produce câte 200 de kilograme

Pescarul campion Andrei Vlădeanu face, printre altele, reţete de nade pentru crapi. Anul trecut a vândut momeli de 100.000 euro. Clienţii se bat pe nadele-biluţă cu aromă de căpşună, sepie şi caracatiţă sau pe un mix nou cu aromă de crab cu crevete. Nu se ştie de ce, dar la astea cică ar trage sigur crapii, ca nebunii

Rişti să te gonească nevasta pe uşă afară dacă te apuci să ţi le faci singur acasă, în bucătărie. Iese un miros greu, de baltă, atunci când te apuci să migăleşti momeli pentru peşti. Împuţi toată scara. Nu poţi să acoperi duhoarea nici cu celebra aromă de căpşune pe care crapii o adoră. Şi ca să scape de gura nevestii, pescarii au cam renunţat să-şi facă singuri momelile, pe aragaz, aşa că şi le cumpără de-a gata de la firme, ambalate în cutiuţe colorate. Împătimiţi cum sunt, pândesc ultimele arome ieşite pe piaţă şi plătesc oricât pentru extractul din scoică cu buză verde, de pildă, adus tocmai din Noua Zeelandă. Dar unele nade la cutiuţă sunt mai scumpe decât cosmeticele – câteva zeci de mililitri ajung la 70 de lei. S-au dat lupte grele printre pescari pentru momeli în ediţie limitată, sub formă de mingi de fotbal care, băgate în apă, se desfac în câte 20 de biluţe. Un borcănaş cu câteva mingi din astea bate spre 80 de lei. Acum e bătaie mare pe „regina aromelor”, căpşună cu sepie şi caracatiţă. 50 de mililitri costă 25 de lei.

Clienţii fideli ai biluţelor – „câteva sute de nebuni”

Acum câţiva ani, pescarul campion Andrei Vlădeanu şi-a deschis firmă cu accesorii pentru pescari, dar vinde şi nade pentru crapi. Combină tot soiul de făinuri şi de prafuri, bagă arome şi siropuri şi la urmă rezultă nada, o biluţă colorată de 10-30 milimetri în diametru. Vreo şase ani a tot experimentat reţete, cu sutele, iar acum produce două. Cu una chiar a atins recordul mondial de cantitate crap, la un concurs în Ungaria: 1.016 kile în o sută de ore. Pescarii vin de peste tot din ţară să cumpere de la el, căci e dublu vicecampion mondial. „Clienţii mei sunt câteva sute de nebuni, printre care Garcea, fotbalişti şi alte persoane publice. Observ că hobby-urile şi cărţile încă merg binişor şi pe criză, căci omul nu poate renunţa la recreere”, ne spune.

Făbricuţa este undeva în Bucureştii Noi – la subsol se află laboratorul unde se fac, zilnic, vreo 200 de kilograme de nadă. În depozit sunt sute şi sute de cutiuţe cu momeli, aranjate la linie, ca la farmacie. Până anul trecut, afacerea a mers excelent, Andrei a vândut cam de 100.000 de euro. Acum acesta, însă, se aştepta să vândă dublu, dar a vândut cam la fel. A rămas cu ambalaje şi etichete pe stoc, dar şi aşa, zice că afacerea asta a bătut criza. „Păi, să-mi deschid firmă a fost singura mea şansă să nu mă mai măcăne soţia că stau plecat câte şapte zile pe la concursuri”, zâmbeşte pescarul. A fost ziarist de sport, dar a renunţat, că nu mai avea timp de peşte. Acum, după ce s-a documentat de pe la pescarii mari ai lumii, a ajuns expert în fineţuri precum „mixarea aromei de crab cu cea de crevete”. Poate să dea lecţii oricui, foarte sobru, despre… “filosofia crapistă”.

Ficat lichid şi ulei din piper negru, fără conservanţi

Dar ce minuni mai găseşti prin laboratorul cu momeli? Ficat lichid, nade cu aromă de căpşuni şi afine sau momeală cu ingrediente de caracatiţă, calamar şi aromă de căpşune (12 lei borcanul cu 20 de biluţe). Mai sunt şi ulei din piper negru la 50 lei 20 de mililitri, aditivi din sepie şi caracatiţă, buni pentru peştii de baltă (15 lei costă 25 de mililitri) şi sirop de porumb dulce (500 mililitri la 18 lei). Asta e bun pentru orice tip de nadă, o descompune. Mai e şi aditivul cu alcool de porumb, considerat odinioară ca fiind cel mai bine păstrat secret din lumea pescuitului. 250 de mililitri costă 15 lei.

Există şi reţete pentru pescarii cu bani mai puţini: mixul de făină cu sirop de porumb, 3 kile la 20 de lei. Sunt şi mixuri mai sofisticate, la 90 de lei. Cuprind: făinuri de peşte, proteine lactice, vitamine, minerale, stimulatori gust şi de apetit, plus un soi de pudră roşie care dă biluţelor finale o culoare frumoasă. Se pun câteva grame la un kilogram de făină. Pudra asta, dată la papagali, le colorează penele în roşu. Timp de zece ani, a fost substanţă secretă. Mai există şi proteină pură cu miros şi consistenţă de lapte praf, care să lege mixul. E aceeaşi pe care o mănâncă sportivii ori culturiştii. Şi asta nu e tot. În depozite mai zac saci întregi cu seminţe pentru păsărele, aduse din afară cu TIR-ul. E nevoie cam de 20 tone de seminţe pe an. „Majoritatea substanţelor sunt folosite şi pentru medicamente. Nu conţin conservanţi. Pe ăia nu-i poţi păcăli, peştii sunt destul de inteligenţi astfel încât să ştie singuri ce le face bine. Încă nu ne putem bate cu hrana naturală a crapului. Făinurile pe care le dăm noi sunt de calităţi diferite. E ca şi la om, una e când mănânci pufuleţi, alta e când mănânci creveţi. Dar la peşte, când vezi că începe să elimine nada, gata, l-ai înnebunit. Înseamnă că mănâncă şi îi place”, zice pescarul. Asta, desigur, face parte tot din „filosofia crapistă”.

„Pe un loc bun poţi să prinzi şi cu un rahat”

Reţetele lui Andrei curg de parcă ar face prăjituri. Trebuie să ai răbdare multă dacă vrei să cumperi ingredientele şi să-ţi faci nada acasă: se bat 20 de ouă sau 1.200 mililitri sirop de porumb dulce diluat, apoi se adaugă ingredientele lichide. Se omogenizează, se adaugă 2,5 kile de mix, până când pasta devine de consistenţa plastilinei. Se trage la pistol, se rulează, se obţin bilele care se fierb până se ridică la suprafaţă. Atunci, trebuie scoase foarte repede şi puse la uscat câteva zile.

În laborator, însă, munca devine ceva mai elaborată – câţiva „bucătari” de nade aruncă mixurile într-un malaxor mediu, din acela pentru gogoşi. După ce se amestecă bine, le scot pe o masă, le frământă ca pe coca de plăcintă până obţin nişte rulouri, apoi le bagă într-un piston uriaş. Ies de acolo mai subţiri, cam aşa cum ies cârnaţii la Crăciun când îi scoţi din maşina de tocat carne. Se porţionează în bucăţele mici, sunt puşi pe grătare speciale iar acolo sunt transformaţi în biluţele finale. Apoi, timp de zece zile, tot stau la uscat. Trebuie să iasă apa din ele, altfel se mucegăiesc. La final, Andrei ne-a dezvăluit: „De fapt, noi vindem iluzii. Cel mai mult contează lacul şi locul, aşa că pe un loc bun poţi să prinzi şi cu un rahat”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine