Anul nou chinezesc

Anul nou chinezesc

In aceasta noapte, chinezii fac Revelionul. De maine, intram in zodia Cainelui de Foc. Pentru chinezi este al 4704 an. Atata s-a scurs de la incoronarea Imparatului Galben, despre care legenda spune ca ar fi fost primul rege al Chinei.

In aceasta noapte, chinezii fac Revelionul. De maine, intram in zodia Cainelui de Foc. Pentru chinezi este al 4704 an. Atata s-a scurs de la incoronarea Imparatului Galben, despre care legenda spune ca ar fi fost primul rege al Chinei.
Cum socotesc chinezii mersul lumii
Daca acum un an astrologii damboviteni se buluceau sa proroceasca ce aduce Cocosul de Lemn - semnul lui 2005 - acum n-au mai suflat o vorba despre Caine. O fi de bine, o fi de rau, sau pur si simplu asteapta previziunile colegilor chinezi ca sa-si potriveasca discursul? Oricum zodiacul si calendarul chinezesc sunt foarte incurcate pentru europeni. Anul Nou incepe in doua Luna Noua de dupa solstitiul de iarna. Asa ca, precum Pastele la noi, data Revelionului nu este fixa. Dupa calendarul traditional, un an chinezesc are tot 12 luni, ca si la noi, dar mai mici. Zilele ramase se recupereaza prin a 13- luna pe care o adauga din cand in cand ca sa potriveasca mersul Soarelui cu al Lunii. Un ciclu zodiacal are 60 de ani si este alcatuit prin combinarea celor 10 Tian-Gan (tulpini ceresti) cu cele 12 Di-Zhi (ramuri pamantesti). Tulpinile ceresti sunt cele cinci elemente de baza - lemn, foc, pamant, metal, apa, combinate cu cele 2 principii de baza ale filosofiei chineze - yin si yang. Toate acestea se combina apoi cu ramurile pamantesti, adica semnele zodiacale: sobolan, bivol, tigru, iepure, dragon, sarpe, cal, berbec, maimuta, cocos, caine, porc. Deci 2006 ar fi anul Cainelui de Foc Yin. Cainele este un semn zodiacal marcat de prietenie, echilibru, loialitate si altruism, dar cel care vrea sa-si desluseasca previziunile Cainelui de Foc Yin e bine sa faca o vizita in China.
Cum se distreaza chinezii de Revelion
Anul Nou la chinezi marcheaza inceputul Sarbatorii Primaverii. Numele pare ciudat acum, pe un frig de crapa pietrele, dar asa a picat a doua Luna Noua dupa solstitiu. Sarbatoarea tine pana apare Luna Plina adica 15 zile, timp in care, traditional, chinezii nu lucreza. Nu-si mai permit toti sa respecte aceasta traditie, dar 7 zile, cel putin, tot au liber. La sate, pregatirile de sarbatoare incep inca din decembrie. Se face curatenie luna, adica se arunca "murdaria" si "vechiturile" si se impodobeste casa. Pe rama usii se lipesc hartii rosii, pe care sunt scrise versuri cu urari de bine. In seara Anului Nou, chinezii se spala pe corp, adica se curata de spirite rele si ghinioane. Isi platesc datoriile si se impaca cu cei cu care s-au certat. Apoi petrec trecerea dintre ani in familie. Masa are cel putin 12 feluri de mancare, din care nu lipseste pestele - belsugul, si coltunasii chinezesti. Ca forma seamana cu cei moldovenesti, o foaie de coca care se umple cu tocatura de carne si verdeturi, apoi se arunca in apa fierbinte. Coltunasii se mananca de Revelion, pestele insa sta pe masa doar pana la anu` adica a doua zi. Precum colindatorii de la noi, copiii chinezi primesc plicuri cu bani. Plicurile sunt rosii - culoarea norocului - si nu se deschid in fata parintilor sau a bunicilor, ca-i lipsa de respect. Prima zi a Anului Nou este dedicata intampinarii zeilor Cerului si Pamantului. Nu se face curatenie in casa si nu se arunca apa afara. Toti membrii familiei sunt politicosi, veseli, binevoitori si evita discutiile contradictorii. In a doua zi se fac rugaciuni adresate stramosilor si tuturor zeilor, apoi ginerii au indatorirea de a prezenta socrilor respectul lor. A cincea zi este dedicata Zeului Bogatiei, a saptea - considerata a fi ziua de nastere a tuturor fiintelor umane - este zi de targ, a noua zi se aduc ofrande Imparatului de Jad, una dintre cele mai importante zeitati Daoiste, a 15-a zi, ultima din Sarbatoarea Primaverii, are loc Festivalul Lampadarelor. Evident, acestea sunt traditiile chinezesti povestite in varianta simpla, prescurtata, pentru occidentali. In China convietuiesc 56 de grupuri etnice si exista peste o duzina de culte.
Cum au petrecut romanii de Anul Nou Chinezesc
Ce respecta insa toti chinezii cu sfintenie este petrecerea Revelionului in familie. Asa ca Sarbatoarea Primaverii s-a celebrat la Bucuresti cu doua zile in avans. Centrul Cultural Romania - China, Primaria Bucuresti, Ambasada Republicii Populare Chineze, World Trade Center si Federatia Oamenilor de Afaceri Chinezi au pus umarul sa organizeze o petrecere in stil traditional. A inceput cu Dansul Dragonului. Mai intai li s-au pictat ochii papusilor uriase, purtate fiecare de cate 9 oameni. Adica s-a invocat spiritul Dragonului. Apoi a inceput dansul in sunetul batailor unei tobe speciale, adica dragonul s-a insufletit.  Purtatorii dragonilor, luptatorii de arte martiale, fetele care pregateau ceaiul negru, toti erau romani. Unii scoliti de maestri chinezi, altii de romani care au invatat de la chinezi. De pilda, la primii luptatori de Wushu care si-au aratat maiestria, miscarile trupului erau mai iuti decat puteau prinde ochii spectatorilor. Pentru asta s-au pregatit ani in sir sub supravegherea singurului maestru de Wushu din Romania, Zhu Rong Fu. Isi privesc maestrul ca pe un zeu. Spun ca la usa clubului sau bat sute de oameni, dar doar cativa, cei alesi de maestru, pot intra in familie. Invataceii se considera frati, iar pe maestru - tata. Zhu Rong Fu este mandru de "copiii" lui, dar spune ca se poate si mai bine. Ar putea fi si mai iuti. Altii n-au avut norocul unui maestru chinez. Doru Berbec, un practicant de Taolu, a schimbat o multime de antrenori romani si in final s-a perfectionat singur studiind miscarile marilor luptatori.
Oricum, indiferent de maestru si de cat de avansati sunt in tehnica artelor martiale, invataceii romani spun ca nu au reusit sa inteleaga decat o mica parte a modului in care chinezii privesc lumea. Romanii care au venit la petrecerea de Anul Nou, nici atat.
Au degustat specialitatile chinezesti, mai ales celebrii coltunasi, si s-au minunat la demonstratiile de arte martiale. De cealalta parte, chinezii au fost mai degraba atrasi de standul de caligrafie si de cel de pictura - unde erau expuse zeci de acuarele ale florii traditionale chinezesti yangmu. Nu s-au amestecat cu romanii ca n-aveau cum. Putini intelegeau limba romana. Dupa ce s-au terminat demonstratiile de arte martiale si romanii au plecat acasa, atmosfera s-a insufletit cu karaoke - o adevarata pasiune pentru chinezi.


 
Citeşte şi »

2 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 8.02.2008 23:04

In aceasta noapte, chinezii fac Revelionul. De maine, intram in zodia Cainelui de Foc. Pentru chinezi este al 4704 an. Atata s-a scurs de la incoronarea Imparatului Galben, despre care legenda spune ca ar fi fost primul rege al Chinei.

 
#2 andreea 19.12.2008 20:08

salut!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!!!!!!!!!!!! !!!!!!!!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa