832 vizualizări 4 feb 2010

Echipaţi în pamperşi, cu suzeta înfiptă-n gură, stau nemişcaţi şi sorb muzica lui Mozart. Au puţin peste doi ani şi unii au mai auzit sunetele astea când erau în burta lui mami. Dar acum dau semne c-ar recunoaşte şi alţi compozitori pe care i-au mai auzit prin casă. O dată pe săptămână, însă, bebeluşii se întâlnesc şi ascultă muzică clasică în grup. Apoi sunt aşezaţi pe un scaun minuscul şi puşi să bălăngăne la un pian mititel, ca pentru păpuşi. Dar ei încap perfect acolo. Ciudăţenia se întâmplă la Mozartinno, un atelier de muzică clasică şi creativitate, din Bucureşti. Singurul loc unde copiii învaţă să asculte muzică clasică chiar de la … un an. Nici n-au învăţat să vorbească măcar.

Cum învaţă bebeluşii: "Aiţi avem pătime, pătime, pătime, bală dublă"

"Avem un copilaş de doi ani şi zece luni care nu numai că-l recunoaşte lejer pe Mozart, dar a căpătat atâta răbdare, încât a stat nemişcat la un concert de la Festivalul Enescu, unde sigur nu era deloc muzică pentru copii. Părinţii ne-au povestit cum ascultă operă copilul lor şi cum se uită pe Mezzo, în loc să vadă desene animate", zice Ana-Maria Costea, coproprietara atelierului. Alţi părinţi vin şi le spun miraţi: "Uite, astăzi iar mi-a desenat acasă o optime! Şi are abia trei ani!". Ba chiar încep să aibă preferinţele lor - copilul Alex, tot de trei ani, a şocat-o pe profă: "Ana, ia să învăţăm astăzi compozitorii din Rusia", i-a spus.

La aceeaşi vârstă, o fetiţă de aici cunoaşte perfect optimea, pătrimea, doimea, ba mai ştie nuanţe şi tempouri. Îi arăţi cartonaşele colorate cu semnele şi ea zice fără să respire: "Aiţi avem pătime, pătime, pătime, bală dublă". Şi nu prea vorbesc ei despre Tom şi Jerry, cât ar vorbi despre Papageno şi Papagena din "Flautul fermecat". Special pentru copiii "între zero şi 36 de luni" există DVD-ul cu "Mozart şi prietenii lui la ora de culcare", sau "Anotimpurile" având ca erou un DJ dinozaur verde. Dar ăştia sunt de abia primii paşi; pe la patru ani, sunt tocmai buni să înceapă să înveţe cântatul la pian sau la alt instrument.

Cum te ajută muzica să devii un bun matematician

Dar nu ca să scoată artişti din pruncii lor vin părinţii la atelier, ci ca să-i transforme în copii precoce. Anume pentru ca mai târziu să înveţe uşor să scrie şi ca să-şi dezvolte mai bine emisfera cerebrală stângă, răspunzătoare de memorie. Pe lângă asta, ca să devină mai buni la matematică şi la tot ce e legat de cifre, în general. Şi au mai citit ei că, atunci când "micuţii ascultă muzică clasică, activitatea electromagnetică a creierului emite unde care dezvoltă creativitate şi coerenţa în gândire".

Cică dacă asculţi muzică de mic, ţi se modifică incredibil structura creierului. Te disciplinezi pe viaţă şi capeţi o putere de concentrare peste omul de rând. Sunt studii care zic că, dacă-ţi trimiţi copilul să studieze un instrument muzical înainte de şapte ani, "caracteristicile anatomice ale creierului lor vor fi diferite de cele ale copiilor fără o educaţie muzicală coerentă". O fi sau nu aşa, oricum, e lucru dovedit că prematurii care ascultă muzică clasică au şanse mai mari să trăiască.

"În atelier, uneori le punem şi de 30 de ori aceeaşi melodie, cu pauze. Nu încercăm să facem performanţă cu nimeni, ci să formăm o generaţie de melomani. Vedem muzica drept alternativă la mersul la discotecă. Am observat că muzica se poate învăţa pur şi simplu, ca şi limba maternă. Ne-am dezvoltat o tehnică proprie de a lucra cu copiii. La cei mici, în prima etapă, muzica este transmisă prin imitare, fără portativ, note, durate. În a doua etapă, copilul învaţă să scrie şi să citească muzica, aşa cum învaţă să citească şi să scrie în limba maternă, după ce a învăţat deja să o vorbească", explică Eugen Dumitrescu, partener de atelier cu Ana-Maria.

Se cunosc din clasa întâi, au 30 de ani şi s-au specializat în pian, la Conservator. Atelierul l-au deschis în 2008 şi au constant în jur de 20 de clienţi, chiar şi când e vacanţă. "Nu e o afacere spectaculoasă, dar merge bine şi creşte în timp, chiar dacă am deschis-o pe criză. Din păcate, am avut mult de furcă în a găsi materiale, că în România nu există ce ne trebuie nouă. A trebuit să le aducem tocmai din America", spune Ana-Maria.

"Cum aleargă şoricelul pe clape, aşa trebuie să alerge şi mânuţele tale" Atelierul înseamnă câteva camere într-o viluţă albă. În centrul camerei principale stă o pianină serioasă, de oameni mari. Dan Drăgan dintr-a treia stă pe scaun ca artiştii cei mari şi ne cântă Schumann. El e aşa, un fel de "nene" printre ceilalţi, mai mici. Pe clavecin, în stânga, are un ursuleţ de pluş cu fundu-n sus, în dreapta, pe clape - un şoricel de jucărie.

Cu jucăriile astea două a învăţat să cânte - primul îi arăta notele mai groase, al doilea, pe cele mai subţiri. "Cum aleargă şoricelul din manual pe clape, aşa trebuie să alerge şi mânuţele tale", i-a tot repetat profesoara de pian. Instrumentul ăsta l-a făcut mai bun la matematică şi l-a disciplinat; acum nu mai aruncă cu peniţa în colegi, la şcoală. Fiindcă l-a simţit c-ar avea ureche muzicală, tatăl l-a trimis la Dinu Lipatti. Tatăl n-are nici o treabă cu muzica, e pompier. Bine, a cântat el la acordeon în tinereţe, dar cam atât.

Pentru ascultat şi învăţat, copiii până în patru ani plătesc 200 de lei pentru patru şedinţe pe lună şi 300 de lei, pentru opt cursuri. Un abonament pe trei luni costă 800 de lei - opt şedinţe în fiecare lună sau 550 de lei - patru şedinţe lunare. La categoria asta de vârstă, cel mai mult face abonamentul de 1.500 de lei (câte două şedinţe pe săptămână, timp de o jumate de an). La copiii peste patru ani tarifele încep de la 300 de lei, pentru patru şedinţe pe lună, şi ajung până la 2.700 de lei pentru şase luni, câte opt şedinţe în fiecare lună.

Citește și: