Marian SULTĂNOIU
Marian SULTĂNOIU
58478 vizualizări 1 mai 2013

Zeci de monumente istorice – conace, hanuri, case memoriale – au fost părăsite, uitate, lăsate în paragină după ce, ani de zile, comunismul le-a folosit ca pe nişte vaci de muls, fără să le acorde, în schimb, nici cea mai mică îngrijire.

MESAJE DE PAŞTE. Câteva exemple de MESAJE şi URĂRI DE PAŞTE care pot fi folosite pentru SMS-uri

MESAJE DE PAŞTE sau MESAJE DE PAŞTI? Ce formă este corectă

LOTO – LOTO 6/49, LOTO 5/40, JOKER, NOROC, SUPER NOROC, NOROC PLUS. Joi 2 mai nu au loc EXTRAGERI. Duminică sunt TRAGERILE SPECIALE ALE SĂRBĂTORILOR DE PAŞTI

REŢETĂ DE PAŞTE 2013. Ce dulciuri să pregăteşti de PAŞTE: fursecuri cu ciocolată, colac împletit şi prăjitură de PAŞTE 2013

REŢETĂ DE PAŞTE: Trei modalităţi simple de a găti ciorba de miel

Ciorbă de miel, drob de miel, friptură de miel - câţi miei se vor vinde în România în această săptămână. HARTA PREŢURILOR pentru masa de Paşte

Într-o astfel de situaţie se află Conacul şi domeniul „Costache Cantacuzino”, din comuna Râfov-Prahova, transformat de indolenţa administratorilor locali, din monument istoric în pericol public - o clădire vandalizată fără milă de creştinii locului, de la vlădică la opincă.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

Un singur om a rămas să se lupte pentru soarta acestei clădiri; iar, cu aceeaşi forţă pe care a dovedit-o în „Dosarul Hanul lui Manuc”, caz publicat, anul trecut, în gandul. Omul se numeşte Constantin Şerban Cantacuzino, unul dintre moştenitorii celebrei familii.

Constantin Şerban Cantacuzino. Sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

Comorile

„Mă revoltă indolenţa, aroganţa şi suficienţa unora. O iau mereu de la capăt, cu fiecare metru pătrat. Nu disper, nu mă isterizez. Mă întorc, cu fiecare clădire refăcută, la morţii mei”, îmi spune Dinu Cantacuzino, câlcând atent, lângă mine, prin praful, piatra şi cărămida spartă a pardoselii „măcinate”, la primul nivel al conacului, unde ne-am căţărat pe colţuri ascuţite de zid.

Lumina, trecută prin găvanele ferestrelor oarbe, decupează bârne groase în praful stârnit de paşii noştri; se înfige, material, în craterele zidului. „După ce au mutat primăria de aici, oamenii s-au năpustit să spargă pereţii, au smuls duşumelele, au demontat scările, au plecat cu tocăria, indiferent că le trebuia sau nu, au furat sobele de teracotă, obiecte de artă, pe care le-au înghesuit în casele „fruntaşilor” comunităţii. Îţi închipui?! Au căutat comori în ziduri; în pivniţe; în pardoseală...”.

Ruina

Conacul e o ruină. A fost o „piesă”. Cantacuzino a căutat peste tot un proiect vechi, de arhitectură. „N-am găsit mare lucru. Iar ce am găsit, dincolo de acte, nişte fotografii, am trimis la Ministerul Culturii”.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

 

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

Din câte mi-am putut da seama, clădirea, construită în stil neoromânesc, a fost ridicată pe un subsol compartimentat - piviniţe şi cămări –, în P plus 1E (piano nobile) şi mansardă – cam opt-nouă încăperi mari, saloane şi dormitoare, pe nivel.

Din uşa boltită de la intrare, o scară primitoare urca la etaj. A mai rămas din ea doar o cocoaşă de cărămidă, ca o arcadă falsă, crescută în peretele din stânga. În rest, în lateralele scării, camere de serviciu şi saloane de primire. La primul nivel, opt încăperi largi, înalte, o baie mare şi un grup sanitar sub o scară, devastată la rândul ei. La fel şi la mansardă. Pereţii sunt tocaţi de ciocane şi topoare izbite cu frenezia nebunească a căutătorului râfovean de comori.

Duşumeaua e smulsă de la un capăt la altul; în câteva încăperi, grinzile groase de susţinere traversează golul căscat spre parter; în altele, rânjesc alveolele zdrenţuite din care pardoseala încastrată a fost smulsă cu totul.

sursa foto bucurestiivechisinoi.ro

În capul scării, se deschide spre largul verde al domeniului o logie umbrită, cu arcade aşezate pe coloane puternice. Acolo nu se poate ajunge: între ea şi hol se cască un gol respectabil. Din loc în loc, acolo unde tavanul dintre primul nivel şi mansardă s-a spart, lăsând spânzurată „urzeala” şipcilor lipite cu mortar şi strânse în plasă subţire, se vede cerul printre căpriorii putreziţi.

„Când a căzut primul horn, mâncat de vânt şi de ploi, a spart un rând de ţiglă. N-a interesat pe nimeni. Apa a curs în pod, a mâncat scândura, a şubrezit astereala; s-a infiltrat până la parter, unde funcţiona biblioteca sătească. Nu i-a interesat. Curgea apa pe cărţi; le ştergeau şi aşteptau ploaia următoare. S-a surpat, întâi, partea dinspre câmp, apoi cea dinspre şosea” îmi spune Dinu Cantacuzino cu un amestec de ironie şi vădită îngrijorare.

Din arcada uşii de jos, se vede, în lungul fostei alei, ce-a mai rămas dintr-un şir de nuci; apoi, un cal alb, neţesălat, şi vreo doi câini tăcuţi.

Retrocedarea

În anul 1999, Constantin Şerban Cantacuzino a recăpătat, în instanţă, după şapte ani de procese, conacul familiei, de la Râfov. „Când am venit aici, arăta cum îl vezi. Cu un cinism greu de înţeles, primarul de la acea vreme, Mircea Chivu, mă priveşte circumspect şi zice: Să ai grijă ce-i faci, că e monument istoric. Mi-a tăiat respiraţia. Înţelegi?! După ce şi-au bătut joc de el, ani de zile; după ce, din ’92, când s-au dus de aici, dincolo, peste drum, nu i-a interesat cine şi de ce îl devastează, cât fură şi ce jaf face, îmi spun mie să fiu atent!”. Sincer, şi eu cred că Dinu Cantacuzino are nervi tari, altfel, într-un fel sau altul, ar fi fost pierdut.

Istoria

Comuna Râfov, situată aproape de Ploieşti, pe un drum abătut în dreapta din şoseaua spre Ghighiu, are puţin peste 5.000 de suflete. Denumirea satului de reşedinţă îşi are originile în vremea domniilor fanariote, când moşiile din jur aparţineau familiei boiereşti Râfoveanu; aşa că satul de clăcaşi s-a numit, după obicei, Râfov. Cei mai cunoscuţi dintre ei, în Ţara Românească, au fost, pe la 1580 – 1605, Miroslav vistierul şi Miroslav logofătul.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

La 1800, fiul lui Matei Cantacuzino, strănepot al lui Şerban Vodă Cantacuzino, Iordache, se căsătoreşte cu Ruxandra Râfoveanu. Astfel, parte a moşiilor, domeniul şi conacul construit de boierii râfoveni la sfârşitul sec. XVII intră în patrimoniul familiei Cantacuzino.

Părăsit, o vreme, după un şir de morţi ciudate, domeniul de la Râfov intră, aproape de mijlocul sec. XX, în atenţia lui Gheorghe Constantin Cantacuzino – bunicul lui Şerban Constantin „Dinu” Cantacuzino, moştenitorul de astăzi. După un partaj, care are loc între acesta şi restul moştenitorilor, domeniul se împarte, iar Gheorghe Constantin intră, la 1930, în posesia conacului, pe care îl restaurează.

După numai 18 ani, în 1948, conacul şi domeniul în suprafaţă de 119 hectare – potrivit unui document aflat în Arhive - este naţionalizat. În componenţa sa se inventariau 84,38 hectare pădure, 21,75 hectare teren arabil, patru hectare de grădină, un hectar de livadă şi, aproximativ, opt hectare constituind amprenta conacului şi domeniul aferent.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

După 1948, conacul şi celelalte construcţii de pe domeniu intră în folosinţa comunităţii locale, ca proprietate a statului.

Au funcţionat aici, pe rând sau simultan, până în 1992, sediile Primăriei, Miliţiei/Poliţiei, Bibliotecii comunale, precum şi birourile IAS-ului. Între timp, clădirea s-a deteriorat, heleşteul a fost năpădit de vegetaţie, pădurea s-a împuţinat, grădina a dispărut, la fel ca livada de meri şi cordonul de nuci.

Clădiri întregi – o maternitate de animale şi alte acareturi – au fost cărate în sat, pe la casele oamenilor, cărămidă după cărămidă şi scândură după scândură, în „contul salariilor neplătite”.

În 1992, administraţia locală îşi construieşte, la o aruncătură de băţ de conac, un sediu nou-nouţ, vechea clădire fiind abandonată „nevoilor” de piatră, fier şi multiple comori, ale sătenilor râfoveni.

Şapte ani, până în 1999 - momentul retrocedării -, Monumentul Istoric „Conacul Costache Cantacuzino – Râfov” a fost vandalizat, aproape de demolare, de oamenii locului sub privirile nesimţite ale primarilor şi poliţiştilor aflaţi, zi de zi, la doar câteva sute de metri de clădire. Ba, mai mult, unul dintre şefii poliţiei, era gata să fie furat cu totul, acesta locuind până mai ieri, într-una dintre clădirile domeniului.

Monumentul

Conacul „Costache Cantacuzino” a figurat, ca monument de arhitectură, pe Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, aprobată de Comisia Naţională de specialitate în anii 1991 – 1992. Lista a fost actualizată în 2004 şi publicată în M.O. nr. 646 bis din 16 iulie 2004.

În 1991, a fost întocmit „Studiul privind ansamblurile de arhitectură şi zonele rezervate din localităţile Judeţului Prahova”. Prin acesta, şi conform legii, s-a stabilit, în cazul Conacului „Costache Cantacuzino”, o zonă de protecţie cu raza de 200 metri în jurul clădirii. Celelalte obiective care întregeau ansamblul domeniului în suprafaţă de opt hectare – heleşteu, anexe (atelier, grajduri, magazii, locuinţe pentru personal) n-au fost nominalizate în lista monumentelor istorice.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

„Au venit oameni interesaţi să reabiliteze, să reconstruiască, de fapt, conacul şi întreg domeniul. Chiar o firmă importantă din Germania. Nu pot face nimic, nici ei, nici eu, câtă vreme raza de protecţie de 200 de metri, prevăzută de lege, în jurul clădirii, nu este respectată. Primăria i-a împroprietărit pe săteni, abuziv, cu suprafeţe de teren care se termină la doi metri de zidurile clădirii. Trebuie, mai întâi, rezolvată această situaţie. Abia apoi se poate face ceva aici” îmi spune Şerban Cantacuzino privind către conac. Tace o clipă, apoi zâmbeşte. „Ştii ce scrie pe arcadele pridvorului?! Trăiască Partidul Muncitoresc Român! Le-a fost lene să schimbe şi denumirea partidului...”.

Proiectul

În clădirea conacului, Dinu Cantacuzino vrea să deschidă un cămin de bătrâni. „Mi se pare cea mai bună soluţie. În acelaşi timp poate intra într-un circuit turistic cu ore stricte de vizitare. Într-o parte din încăperi ar putea funcţiona şi un centru de creaţie. S-ar putea face multe dacă ar fi înţelegere din partea administraţiei locale. Poate primarul ăsta nou să fie mai implicat”, speră Cantacuzino. Poate, dar până una-alta, „edilul” e dus în sat, la o agapă de Sf. Gheorghe, şi n-are timp să se mai vadă şi cu noi.

Motivaţia

Iată ce spune proiectul, întocmit deja, care prevede transformarea conacului în cămin de bătrâni.

sursa foto Mediafax/Mihai Dăscălescu

„Criteriile aplicate în vederea clasării ca monument istoric, în anii 1991 – 1992, au vizat doar clădirea conacului. În momentul clasării, domeniul era în paragină, aleile nu mai existau, heleşteul era colmatat, iar în clădirile anexe, şi ele într-o stare jalnică, funcţionau ateliere ale SMA; plantaţiile de porumb ajungeau până la zidurile conacului, aflat într-o avansată stare de degradare.

Pentru a fi inclus în circuitul de valori, Conacul „Costache Cantacuzino” trebuie să fie restaurat împreună cu ansamblul din care face parte integrantă, şi ar fi imperios necesar ca toată suprafaţa fostului domeniu să fie dezvoltată, amenajată, întreţinută şi administrată în acest spirit”.

Motivele investiţiei - poate din fonduri europene, prin Ministerul Culturii, care s-ar putea ridica în jurul a un milion de euro – sunt şi ele cuprinse în proiect: asigurarea conacului, prin intervenţii de urgenţă; restaurarea imobilului monument istoric de categorie A (monument de importanţă naţională), aflat în stare gravă de deteriorare; crearea unui punct turistic de interes major; dezvoltarea unei funcţiuni deficitare în acest moment în România – calitatea superioară în îngrijirea bătrânilor; crearea de tabere de studiu pentru studenţi; crearea de noi locuri de muncă”.

Epilog

„Acuma, sigur că eu sunt dispus să mă lupt pentru toate astea. Aşa cum am făcut-o şi pentru Hanul lui Manuc. Dar trebuie să există interes şi din partea administraţiilor din ţara asta pentru istoria şi cultura ei. Pentru că, în astfel de cazuri, nu se pune problema lăcomiei şi dorinţei de înavuţire, după cum te „înfierează” câte unii, ci de respectarea unor simboluri” îşi încheie pledoaria urmaşul Cantacuzinilor, într-o zi de Sf. Gheorghe, cu lumină blândă, filtrată printre ramurile despletite ale nucilor.

Citește și: