Baronul cartofului

De sute de ani, pivniţa conacului baronal din Turia este folosită ca depozit de cartofi.

Covasna şi Harghita, judeţele în care cultura cartofului n-a fost întreruptă nici măcar în timpul războiului mondial, sunt pe cale s-o facă acum, ameninţate de importurile din UE

Cartofii din Polonia, Ungaria, Germania sunt mai mari, mai uniformi ca înfăţişare şi mai ieftini decât cei româneşti, chiar şi cu transportul inclus în preţ

„Anul trecut, cantităţi fantastice de cartof au fost distruse, aruncate sau vândute la un preţ care nu acoperea nici costul de producţie. Concurenţa asta cu Europa e imposibilă. Cartofii româneşti au ajuns să nu se vândă nici cu 60 de bani kilul, fiindcă comercianţii aduc din Polonia şi Ungaria cu 60-65 de bani, în care-i inclus şi transportul la cumpărător”, deplânge declinul acestei culturi producătorul covăsnean Apor Csaba (88 ani). Bătrânul Csaba se trage dintr-o familie renumită de aristocraţi din Covasna, stră-străbunicul său, istoricul şi poetul Apor Peter, fiind înnobilat „baron” de către regele ungar Carol al III-lea, după ce a scris Metamorphosis Transylvaniae (1736) în care vrobeşte despre vechile obiceiuri din Transilvania.

Accesul prin catacombele cu arcade din pivniţa conacului baronului e aproape blocat de stivele de sacii cu cartofi, care se înalţă până în tavan. De sute de ani, în aceste beciuri, toamna s-a depozitat în mod tradiţional cartoful, ca în primăvară, când proviziile din cămările gospodinelor s-au terminat, să fie scos şi vândut la un preţ mai bun. 2008 a fost anul în care i s-a propus o obrăznicie nemaiauzită în ţara cartofului: „Acum câteva zile a fost la mine un cetăţean de-aicea de-al locului, care se ocupă cu problemele de vânzare şi cumpărare, şi m-a rugat să-i dau lui pivniţa, că el aduce cartof acuma din alte părţi, din Ungaria, din Polonia, cu 60-65 de bani, ca să-i vândă în România”.

Fault la cartof

Attila Dărăguş, primarul Turiei, comună situată lângă oraşul Târgu Secuiesc, e şi mai incisiv când vine vorba de lipsa de grijă a autorităţilor pentru soarta fermierilor din Covasna şi Harghita: „Noi am trăit foarte bine aici în zonele ăstea până când au venit importatorii. După ‘90 ţăranul a cumpărat maşină nouă în fiecare an când a vândut cartofii. Acum poate să vândă şi cinci ani, şi tot nu-şi cumpără maşină. Zona asta, curbura interioară a Carpaţilor, cu Covasna, Harghita şi Braşov, am trăit mereu din zarzavat: varză şi cartof. Noi am dat pentru toată România şi puţin au mai dat Bucovina cu Suceava. La un moment dat, de prin ‘96 până prin 2002, nici nu trebuia să mai depozităm cartofii în pivniţe, că veneau cu TIR-urile şi luau de-aicea cartofii. Acuma România e hrănită cu cartofii poloneji fără să se întrebe cineva cine-s răspunzători că oamenii ăştia au cumpărat combine, maşini de pus şi scos cartofi, utilaje multe pe care poţi să le foloseşti numai la cartofi, că nu-s bune nici la sfeclă, nici la grâu”.

Baronul Apor Csaba îşi aminteşte cum erau şoselele comunei până acum patru ani: „Până în 2004 veneau tiruri din Braşov, Brăila, Constanţa şi din toată ţara. În comună zilnic veneau câte 15-20 de TIR-uri în comună să încarce cartofi. Le vedeai trase pe dreapta pe marginea şoselei şi cum încărcau sacii-n remorci direct de pe câmp. Acum în sezon vezi numai 2-3 TIR-uri pe zi”. În ultima vreme tot mai mulţi din puţinii comercianţi nici măcar nu mai dau bani pe cartofi, ci fac barter: „Vin cu TIR-urile pline cu cereale şi fac troc cu cartofi. Spre deosebire de alţi fermieri cărora li s-au stricat cartofii în depozite, eu anul trecut am avut un noroc chior. Un sătmărean şi-a tras TIR-ul în faţa porţii mele şi s-a oferit să-mi ia cartoful cu 0.4 bani pe kil, dându-mi la schimb porumb boabe tot cu 0.4 lei kilul”.

Ca să înţelegem cât au mizat localnicii pe acest tip de cultură, Attila Dărăguş spune: „Oamenilor le-au rămas curţile pline de utilaje. Când a fost CAP-ul, în comună au fost 45 de tractoare pentru tot terenul ce-l are Turia. Acuma sunt 480, adică de zece ori mai multe. Fiindcă nu mai pot să-şi vândă produsele, oamenii au rămas cu utilajele în curte şi preferă să le şteargă de praf ca pe bibelou, decât să le scoată în câmp ca să piardă şi mai mulţi bani”. Vina o poartă, în viziunea lui, guvernanţii de la Bucureşti care au negociat capitolul Agricultură înainte de intrarea în UE: „Cartoful din Polonia, Germania sau Ungaria e mai ieftin că ei au primit subvenţia aia, fiindcă înainte de aderare ei şi-au negociat cu cap subvenţiile şi cotele de producţie aferente fiecărei culturi, ca să stoarcă din fondurile de la Uniune cât mai mulţi bani pentru fiecare hectar cultivat cu legume, nu ca noi”.

Când „rodul pământului” era valoros

Apor Csaba a ştiut ce-i munca câmpului de mic: „Deşi eram din familie de baron, a trebuit să învăţ lucra. De mic copil, cred că nu mă vedeam din pământ, trebuia să ies pe ogor. Iar într-o zi tatăl meu mi-a zis: «Uite, vezi viţelul ăsta? Tu dai mâncare, tu îngrijeşti şi tu cureţi după el». Noi n-am fost aşa de bogaţi cum a fost moşierii în Regat sau în Ungaria. Transilvania este în mijloc şi aici, ai vrut, n-ai vrut, a trebuit să munceşti”. Bătrânul Apor Csaba are şi acum nostalgia anilor de dinainte de război, când era copil: „Domne, cum atunci nu a prea fost maşini, la Sf. Gheorghe sau la Braşov puteai să te duci doar cu trenul şi eu îmi aduc atunci aminte că mergeam cu mama când eram mici şi mama ne arăta pe geam: «Uite aici cât de frumos e prăşit pământul, ce bine arate sunt culturile».

Tot judeţul arăta ca o grădină domnule, prăşită toată. Oamenii erau ieşiţi la câmp, căruţa stătea trasă la marginea ariei, caii mâncau fân şi tot ogorul până-n zare era plin de moviliţe de fructul pământului. Pe la doişpe-unu ţăranii se aşezau să prânzească lângă căruţă sau la umbra vreunui pom. Se făcuse o convenţie între fermier şi lucrătorul de la câmp. Fermierul avea pământul şi se ocupa de însămânţat, iar oamenii prăşeau şi scoteau cartofii din cuib. Din recoltă două părţi erau ale proprietarului şi o parte le revenea lor”.

După revoluţie, localnicii interesaţi să muncească pentru plata în natură pe câmpurile cu cartofi s-au împuţinat tot mai mult, baronul şi ceilalţi producători trebuind să aducă cu camioanele muncitori de peste Carpaţi, din judeţele Vrancea şi Bacău. În perioada interbelică vânzarea producţiei era un chilipir: „La Sf Gheorghe erau 3-4 familii de comercianţi care se ocupau numai cu cartof, la Tg Secuiesc erau enorm de mulţi şi un mare avantaj l-au constituit făbricile de rachiu. La Târgu Secuiesc şi Sfântul Gheorghe au fost vreo 3-4 făbrici de spirt, iar la Ozun a fost una mare, unde fermierii au avut posibilitatea să vândă cartoful de clasa a doua”.

Primul Colorado

Deposedat de proprietăţi în 1949 şi trimis întâi la Sfântul Gheorghe iar mai apoi la Blaj cu domiciliu forţat, baronul a lucrat ca brigadier la CAP şi ulterior ca şef de fermă la un GOSTAT în judeţul Sibiu. În 1958 a presimţit întâia dată că viitorul cartofului e unul dificil: „A venit la mine preşedintele CAP-ului şi mi-a spus: «Tovarăşe inginer, ce-i ăsta roşu, mic care-mi mănâncă cartofii? » M-am uitat la el şi i-am spus: «Dumneata trebuie să primeşti un premiu că ai găsit primele larve de Colorodo. Eu îl ştiam cum arată că-l învăţasem din facultate”. În anii ‘60 şi ‘70 gândacii erau atât de puţini încât muncitorii culegeau gândacii cu mâna într-un borcan gol de gem, care nu se umplea niciodată mai mult de un sfert.

După revoluţie a urmat reîmproprietărirea cu nişte terenuri invadate de gândaci. S-a luptat cu gândacii câţiva ani buni până a găsit reţeta de insecticide care i-a biruit. A crezut că producţia va exploda ca în trecut când Covasna şi Harghita hrăneau 90% din populaţie cu cartofii lor. S-a înşelat, fiindcă în ţară a năvălit un duşman mult prea periculos, care-i de neînfrânt: „Cartofii din Apus sunt mai mari, mai uniformi ca înfăţişare şi la ei producţia e mai mare la hectar. Eu n-am obţinut niciodată mai mult de 40 de tone la hectar, în timp ce nemţii scot 60-70 tone lejer. Ei investesc în cercetare, au alte soiuri, alte tehnologii cu care nu putem concura”.

Info plus:

Fermier de viţă nobilă

Cultivatorul de cartofi Apor Csaba (88 ani) din comuna Turia, judeţul Covasna este stră-strănepotul istoricului şi poetului Apor Peter, înnobilat baron de către regele Ungariei Carol al treilea, pentru opera sa Metamorphosis Transylvaniae (1736), lucrare în care vorbeşte despre obiceiurile din Transilvania.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine