Bursa nocturnă de zarzavaturi

Îmbrăcat ca la Polul Nord, zarzavagiul aşteaptă în noapte să-şi vândă marfa pe un preţ de nimic

Piaţa de Gros Rahova este locul unde ţăranii îngheaţă noapte de noapte ca să-şi vândă legumele şi zarzavaturile la vrac către buticari şi tarabagii

Puţinii producători acceptaţi ca furnizori de către retaileri trebuie să plătească 12 taxe de raft şi sunt împovăraţi de politica retururilor, care-i fac săraci lipiţi

E patru dimineaţa şi afară-s minus două grade. În Piaţa de Gros Rahova, ţinut uitat de lume de la periferia Bucureştiului, ţăranii negociază cu patronii de tarabe şi buticarii cursul zilei la ceapă, mere, varză, cartofi şi pătrunjel. Azi, kilul de cartofi e 50 de bani, legătura de pătrunjel 20 de bani, ridichile 50 de bani şi merele între 1 şi 3 lei, după soi. Până se luminează de ziuă, cine are baftă a vândut tot. Ghinioniştii îşi cară legumele şi zarzavaturile înapoi acasă sau stau cu ele încă o zi, sperând că-n noaptea următoare vor bea aldămaşul cu vreun negustor. Înşiruite pe patru rânduri, maşinile gem sub greutatea roadelor pământului. Cosmin (22 de ani) şi Radu (25), flăcăi din Jilava, au îndesat într-un portbagaj de Dacie rablagită 250 de salate şi pe bancheta din spate încă pe-atâtea.

O dau ieftin: 40 de bani bucata, ca să se scape de ea. Cosmin abordează chestiunea foarte serios: „Până nu vinzi salata nu te-nveseleşti. Buzunarele ţipă de foame”. Doi paşi mai încolo, între maşini a parcat o băbuţă zglobie. De două ori pe săptămână, Miu Ioana (63 ani) vine la „bursă” cu gentoiul de rafie în spinare. Ea e „producător” de lobodă. Are preţ de dumping: 35 de bani legătura (cu cinci bani sub ceilalţi ţărani), aşa că a vândut-o pe toată dintr-un foc pentru 80 lei: „De două ori pe săptămână vin la gros ca să mai uşurez nevoile casei”. Stă în comuna Grădiştea (Ilfov), dar are nişte vecini, zarzavagii şi ei, care o aduc cu maşina fără să-i ceară bani: „Eu mai muncesc pe la ei şi mă ia şi pe mine”.

Stănică Gheorghe (69) şi-a adus nevasta Ioana (65) la piaţa de gros cu un Logan Break negru nou-nouţ, plin cu usturoi: „Din muncă l-am luat. Am muncit vreo patru ani, da’ e bun. E rentabil, consumă puţin, vreo şapte la sută şi are spaţiu în portbagaj. Cu 500 de kilograme merge fluierând”. Au usturoi meseriaş, împletit ca o cosiţă de copilă: „Ăsta e usturoi românesc adevărat, nu ca ăla din supermarketuri adus de la chineji. Pe ăla dacă-l pisezi se face albastru, că-i tratat cu chimicale să se umfle ca un balon. Ăsta e usturoi sănătos de Bereşti. L-am udat cu apă de douăşpe ori, a fost ţinut în podul casei la uscat şi împletitura eu o fac. Se vinde mai frumos dacă-i împletit.

Costă doi lei jumate’ şiragul de zece căpăţâni”. Băbuţa întrerupe publicitatea şi strigă la şoferul care-a tras papucul cu varză lângă ei: „Trage-ţi maşina mai în spate că îmi iei faţa la marfă şi-mi pierd clienţii. Sau poate vrei să mi-o cumperi dumneata?”. Un tânăr din Adunaţii Copăceni îmbrăcat ca la schi, cu salopetă, mănuşi din fâş şi pufoaică pe el, păzeşte trei lăzi de pătrunjel (în total o mie de legături). Deşi costă 20 de bani legătura, verdeaţa se dă greu: „Nu se vinde, că eu concurez cu ăla adus de la turci, care e de trei ori mai mare şi costă 30 de bani. Pe-al meu nu prea mi-l ia, că cică se ofileşte. De multe ori îl arunc, că aşa-i leuşteanu’ şi pătrunjelu’, dacă dă soarele mai încolo se pleoşteşte şi nu mai ai ce face cu el”. Vasile Ungureanu (50) din Grădiştea are mărar cu 40 de bani legătura, leuştean cu 80 de bani şi ştevie cu 30 de bani.

Omul e zarzavagiu de la 18 ani, dar niciodată până acum n-a văzut lăcomie mai mare ca acum: „Românii caută ceva ieftin şi mult, la grămadă, şi nu se uită dacă are calitate sau gust. Vor să bage la oală cât mai mult, aşa că iau mărar din ăla turcesc. Ăla e mai mare, dar diferenţa e la miros. Al nostru miroase mai bine, fiindcă e crescut în aer, pe când ăla turcesc e forţat”. Mai bine de-o treime din cei care vând fructe, legume şi zarzavaturi în Piaţa de Gros nu sunt producători, ci bişniţari care vând produse din import. La uşa dubiţei, castraveţii în ţiplă importaţi de la bulgari se vând cu 4 lei, varza proaspătă, înfoliată şi ea, e adusă din Macedonia cu tirul şi costă 2 lei kilul, roşiile siriene sunt 4 lei şi merele italieneşti ambalate de bulgari costă 3,7 lei.

Culcuş sub cerul liber, pe o movilă de cartofi

Un bărbat cu mâini tăbăcite de muncă face de pază lângă o movilă de cartofi. Îl cheamă Chiriac Dumitru, are 55 ani, dar pare sărit bine de 60. E sucevean din Fălticeni şi a venit cu camionul de cartofi să-i vândă la preţ bun pe „bursa” din Bucureşti, adică la 60 de bani kilogramul. E mult mai mult decât nimic, cât ar obţine în nordul Moldovei pe ei: „La noi e patria cartofului. Acolo nu mi-i ia nimeni”. De şase zile se chinuie să se scape de cele zece tone, însă procesul e destul de anevoios: „Într-o zi poţi să dai cinci tone şi într-o zi să nu dai un sac. Cu puţin noroc, dacă ai marfa bună, ai venit, dai tot şi ai plecat acasă. Anul trecut, am venit odată cu 35 de tone şi într-o săptămână n-am mai rămas cu nimic”.

Ca să nu intre pe pierderi, Dumitru Chiriac nu-şi poate permite să înnopteze ca tot omul, sub un acoperiş: „Mi-am întins pături peste mormanul de saci şi, noaptea, ca să nu-ngheţ, îmi trag pe mine un plăpumoi gros. În felul ăsta şi veghez să nu tragă hoţii la cartofi. Când îngheţ, mai ung gâtlejul cu o cafea fierbinte de la magazin şi îmi revin”. Oricât s-ar chinui, profitul va fi mic, „sub 1.500 lei”, dacă ne gândim că transportul cartofilor l-a costat 1.000 lei, mâncarea zilnică trage la 30 de lei şi la întoarcere o să mai spargă bani şi pe biletul de tren.

„Hypermarketul bată-l vina, dacă s-ar uita la ţărani...”

Piaţa bursieră a legumelor a fost dată peste cap de când cu UE, crede zarzavagiul Vasile Ungureanu: „Afară legumele şi zarzavaturile sunt subvenţionate şi, de când s-a ridicat vama, vin cu un preţ ieftin şi nu ne descurcăm. Hypermarketurile fac nişte combinaţii tot cu unii negustori care aduc de afară şi bagă în magazin la ei şi producătorul român rămâne pe dinafară. Hypermarketul ar trebui să plece prin sate să facă nişte contracte şi să ia de la noi. Dacă ţi-ar prelua marfa, nu te-ai mai trezi la două noaptea să mergi la piaţă ca să-ţi îngheţe oasele de frig”. Şeful sindicatului legumicultorilor, Vlad Gheorghe, se plânge că bruma de agricultori acceptaţi de supermarketuri drept furnizori sunt pur şi simplu umiliţi: ”Producătorului i se dă cu flit.

«E magazinul meu, vrei să aduci în condiţiile astea, bine, nu, pleci». După ce ne bagă 12 taxe de raft şi de reclamă, la produsele perisabile avem retururi tot timpul, însă conform legislaţiei nu au voie să facă retur. Dacă hypermarketul şi-a însuşit cantitatea prin comandă şi se face factura, să-şi asume riscul. Ei se folosesc de politica returului ca să facă reclamă ascunsă produselor din import. De la noi iau un produs premium, îl bagă la raft cu un preţ, apoi importă unul de categoria a treia şi îl pun la jumătate de preţ faţă de produsul extra luat de la noi. La cel din import, fiind preţul mai jos, normal că al meu se strică pe raft, fiind ţinut pe stoc doar ca sperietoare pentru cumpărători şi, când se strică, ni-l dă înapoi să-l aruncăm la gunoi. După aia vin la noi cu reproşuri că ei ne-au învăţat să facem comerţ”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine