Când «Air force Unu» se dezlănţuie spre zările albastre
Când «Air force Unu» se dezlănţuie spre zările albastre
Aeronava Boeing 707 cu indicativul "Romavia 1 PR" (PR e abrevierea de la Preşedintele României) împlineşte în mai vârsta de 36 de ani însă se ţine zveltă, deşi pe unele aeroporturi din CE o privesc cu ochi suspicioşi: "Am avut ţări, nu o să dau numele, care în primă speţă au refuzat cererea de survol şi aterizare a aeronavei, deşi era vizită oficială, datorită vechimii ei şi a nivelului de zgomot... însă chiar dacă ni s-a permis accesul, ca o excepţie, fiind vorba totuşi de o aeronavă care-l transportă pe preşedintele României, după un astfel de zbor ne vin facturi impresionante de penalităţi de zgomot" explică Adrian Goleanu, directorul Romavia.
Piloţii aeronavei prezidenţiale, toţi colonei cu peste 12.000 de ore de zbor la activ, fentează nivelul de zgomot, prin diverse tertipuri de aviatori: "Cum aeronava este o aeronavă lung curier, pentru zboruri mediu curier cum sunt cele spre Capitalele Europene, nu trebuie să iei plinul de petrol şi având o încărcătură mai mică, poţi să decolezi cu nişte regimuri ale motoarelor mai mici. .. Exemplul cel mai elocvent e la Bruxelles unde este un coeficient de zgomot al aeroportului extrem de redus şi deşi aeronava are vârsta şi motoarele pe care le are, noi reuşim în 9 cazuri din 10 să nu depăşim nivelul de emisii de zgomot ale unui avion modern".
N-are sistem antirachetă, dar se lasă greu doborât
Directorul Romavia e şi comandantul tuturor misiunilor speciale cu preşedinte la bord, având sarcina ca după ce-l zboară, să-l depună teafăr la sol: "Aeronava noastră n-are nici un sistem de protecţie antirachetă. Am zburat de multe ori cu domnul preşdinte în Irak şi Afgansitan doar cu speranţa că Dumnezeu ne va proteja să nu vom fi loviţi de o rachetă sau un proiectil". Partea bună e că Boeingul 707 e un model robust: "99% din avioanele cisternă ale armatei SUA sunt Boeing 707.... Şi Air Force Seven, aeronava numărul şapte mergând de la Air Force One în jos, e tot un B 707, care e folosit de secretarul apărării în anumite misiuni extrem de periculoase în care exsită riscuri mari de a se trage asupra aeronavei.
E considerată cea mai de succes aeronavă din punct de vedere a proiectării structurii din toate timpurile. Există şi în istorie cazul unei aeronave regale a unui stat arab, care a fost lovită cu o rachetă în spatele aripii, unde la noi este salonul business, care a generat o decupare în fuselaj de un stat de om şi aeronava a putut să aterizeze. De asemnea recent o aeronavă militară B707 a aterizat cu 3 motoare din patru oprite, într-o zonă de război de pe glob". Echiparea avionului prezidenţial cu sistem antirachetă activ, care detectează "threat-ul", îi socoteşte direcţia de deplasare, ia legătura cu pilotul automat al avionului şi-i dă o soluţie de evitare a rachetei vrăjmaşe (e valabil doar pentru cele neghidate), costă 1-2 milioane euro.
VISE: "Internet şi televiziune la bord"
În materie de comunicaţii, "Air Force Unu" are o linie telefonică, una de fax şi una de internet necriptate, deservite de un operator specializat venit din partea SPP care asigură legăturile operative: "Internetul e cu o viteză extrem de mică şi practic nici nu e folosit. Se foloseşte numai canalul de voce şi faxul. Deşi avem o centrală care a permis montarea mai multor telefoane în avion, practic în momentul în care preşedintele ridică receptorul şi vorbeşte, linia telefonică nu mai poate fi folosită de alt post".
Costul unui sistem adevărat, cu cinci linii telefonice securizate şi internet de viteză medie ar costa 250.000 euro, pe jumătate cât ar costa instalarea televiziunii prin satelit la bord: "Sistemul de telviziune în timp real, care e tot un sistem de comunicaţii prin satelit, care să asigure accesul la 150 de canale de televiziune costă jumătate de milion de dolari. Asta este partea iniţială de materiale şi instalare, fără să vorbim de abonament". Până atunci, delegaţiile oficiale au la dispoziţie o filmotecă digitală cu 11 titluri de filme (mereu aceleaşi, după mini-scandalul filmelor pirat), pe care le revizionează la fiecare zbor.
Preşedintele e rege în cer
În avionul prezidenţial toate energiile sunt canalizate spre un singur scop: "Preşedintele statului român practic este esenţa statului…sigur că are toate drepturile de pe lume. Persoana preşedintelui e cea pe care suntem cu ochii să-i fie tot timpul bine şi comod şi cald şi plăcut". Şefii statului n-au abuzat de rol, ci doar când ceva i-a deranjat prea mult, au solicitat Romavia să remedieze problema prin intermediul departamentului de protocol şi al purtătorului de cuvânt: "Unora nu le-a plăcut culoarea ambientală din avion că era prea mult roşu, am avut cazuri în care nu se înţelegeau bine cu mocheta care avea un grad de electricitate statică prea ridicat. Am avut în istorie un preşedinte al statului român care... călcând pe ea se încărca electrostatic... şi când întindea mâna către mânerul uşii unei partiţii din avion apărea o scânteie electrică între deget şi partea metalică, relativ neplăcută.
La început sa maximizat tratamentul antistatic al mochetei, după care s-a înlocuit ca fiind necorespunzătoare". Uneori însă şi şeful statului îndură privaţiuni: "…Aeronava nu are aparat de umidificare a aerului încât după 4-5 ore de zbor aerul este extrem de uscat, creând o senzaţie de disconfort, care la preşedinte este chiar interzis". În privinţa gusturilor culinare: "Majoritatea preşedinţilior au avut câte un aliment simpatic". Care? "Răspunsul este no comment". Inclusiv jurnaliştii acreditaţi la Cotroceni au fost răsfăţaţi la două din călătoriile long curier: "Am înlocuit cele 63 de fotolii ale jurnaliştilor, cu 45 de fotolii business, mai confortabile, pentru că am mers pe principiul: «un ziarist care coboară după 10 ore de zbor cu genunchii anchilozaţi, vede lucrurile altfel»".
Vânat de paparazzi
Viaţa face ca drumurile «Air Force Unu» şi «Air Force One» să se intersecteze adesea: "Chiar şi în cursa recentă cu domnul preşedinte la Coppenhaga am fost parcaţi lângă Air Force One. Poate că faptul că zbori cu un avion atât de vechi cum este avionul nostru care este unicat şi «plane spotters» din întreaga lume îl vânează pe toate aeroporturile să-l fotografieze, aduce şi un mic avantaj, că ai un statut de vedetă".
INFO FINANCIAR:
Costurile ca cele două aeronave prezidenţiale "Romavia 1 PR" (Air Force Unu) şi "Romavia 2 PR" (Air Force Doi) să fie pregătite în orice moment pentru o decolare cu preşedintele la bord (dar şi la comanda altor demnitari doritori) se ridică la aproximativ şapte milioane euro pe an. Cheltuielile de operare "nu vă spun cât, că sunt clasificate, dar nu sunt mici" a oricăreia din cele două aeronave prezidenţiale, de la pornirea motoarelor până la finalizarea misiunii speciale, e facturat separat şi decontat din contul Preşedenţiei, Guvernului sau Parlamentului, în funcţie de comanditar.
Citeşte în Business Magazin: Ţiriac, Patriciu şi Tender
au cele mai scumpe avioane din România
În 2008, doi oameni de afaceri români au cumpărat cele mai
scumpe două avioane private care au fost vreodată înmatriculate în
România, plătind pentru peste 60 de milioane de dolari. Dacă
avioanele mai ieftine ajung la preţul unei limuzine Maybach
(aproximativ 300.000 de euro), cel mai scump avion înmatriculat în
România costă pentru 40 mil. dolari şi a fost cumpărat de Ion
Ţiriac. Este un Bombardier Global 5000, care a zburat între Chigago
şi Paris într-un timp mai scurt decât vesticul Concorde. Tot un
Bombardier a ales şi Dinu Patriciu, dar un al model, Challenger
604.
Citiţi pe www.businessmagazin.ro care sunt
cele mai scumpe
avioane private din România, cine le deţin şi ce facilităţi oferă
acestea.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















4 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Recunosc ca nu am citit niciun rand din acest articol si nici nu am de gand sa o fac ! M-ati convins inca din titlu ca trebuie sa fie de o desavarsita gaunosenie. Dintr-o singura lovitura devastatoare ati ingramadit doua figuri de stil, care mai de care mai nepotrivita. Nu v-ati multumit doar cu "air force one" (ghilimelele nu va salveaza de la ridicolul utilizarii unor astfel de locuri comune), ci ati mai adaugat si naucitorul "se dezlantuie" (?!?!) ... ! Un asemenea tur de forta se chema nu doar sa cauti, ci sa gasesti si apoi sa "dezlantui" penibilul cu lumanarea !
P.S. Nu ca articolul ar fi lipsit de culoare 9daca tot suntem in zona trimetaforica!), dimpotriva ! Penibilul, daca nu stiati, are culoarea lui ! Este albastru, ca in "sintagma" "zarile albastre" ! Mai lipsesc din decor steguletele rosii (pentru un fericit contrast) cu secera si ciocanul si fundalul sonor cu "Magistrala Albastra" sau, de ce nu, "Traim decenii de impliniri marete" ! In orice caz, felicitari tovarase pentru zelul neabatut cu care deconstruiti limba si construiti ametitoare cetati ale metaforei, pentru angajamentul ferm de a nu va abate de la sarcinile de plan si pentru recoltele indestulate, cu depasiri cincinale la hectarul de vorbe goale !
Befule, tu cati ani de scoala (da' de aia adevarata) ai? "Capitale Europene"?? De ce nu bagi caps lock direct si dai tot in litera mare daca tot nu esti sigur cum se scrie?
))))
Racheta "vrăjmaşa"? Oau, ce vocabular evoluat avem? Absolvent de Romano-Americana? SNSPA? Universitatea media?
Coane, la cat e B707 de mare, avand in vedere ca o asemenea racheta il ataca doar la aterizare/decolare, ce solutie sa iti dea acel aparat? Prabusirea? Informeaza-te...in asemenea faze ale zborului esti foarte limitat la ce fel de manvere te poti deda si cata energie porti sacrifica, de aceea o asemenea jucarie are un efect foarte foarte limitat.
Sistemele antiracheta "adevarate" se maninca cu alte solutii.
Si zi asa, un B707 a "REUSIT" sa aterizeze cu numai 3 din cele 4 motoare in functiune?
Oau, the dreaded 3 engines approach...
Pentru cultura ta generala, ceea ce il deosebeste de celelalte avioane nu e "structura de rezistenta"...ci faptul ca e singurul avion de pasageri cu care s-a efectuat un tonou, si asta la un show aeronautic, fara pregatiri sau versiuni speciale.
Care e ala de a venit cu ideea de a inlocui aeronava cu un B757??? Nu contest, e o aeronava deosebita, foarte sturdy si care are niste calitati "hot and high" foarte foarte bune, dar de ce sa mai introducem o alta componenta in salata de tipuri de avioane din Romania? Adica cum ii face la unul cu ochiu un comision, hopa, adaugam aeronava: BAe 146, Airbus 318, B737, A 310, ATR-42, etc.?!?
De ce nu un B737? Un second hand 737-700 se poate procura ieftin, structura cockpitului e aproape aceeasi cu cea de la 707, deci nu dai o avere pe antrenamentul de piloti noi, etc.
Befule, lasa-te de scrijelit pe la ziare...du-te la circ. Sau fa-te parlamentar.
nu e prea tare articolu', da nici pe tine nu prea te ajuta la mansarda... mai citeste o data. a, nu poti? te ajuta neica (jeica): "a aterizat cu 3 motoare din patru oprite". ce parere iti faci??