Cartierul lacustru al lui Vanghelie

Cartierul lacustru al lui Vanghelie

Străzile recent asfaltate sunt cu mai bine de jumătate de metru mai înalte decât curţile de pe margine

Canalele aşezate anapoda nu rezolvă cu nimic problema bălţilor de pe stradă

Când au venit să asfalteze şi pe străduţele adiacente cu Şoseaua Bucureşti – Măgurele, oamenii locului au zis că l-au apucat pe Dumnezeu de un picior. Străzile de pământ fuseseră bătătorite de vreme, dar prea se trăia ca la ţară. Băieţii s-au pus pe asfaltat cam prin perioada campaniei electorale şi au făcut exces de zel. Dacă până atunci nu găseai urmă de asfalt, acum s-a turnat prea mult. Oamenii s-au trezit că strada s-a ridicat până la jumătatea gardurilor. Dacă te uiţi la porţile care nu au apucat să fie încă înlocuite, constaţi că până şi clanţa e la câţiva centimetri mai sus de trotuar. După ce a trecut asfaltarea au început şi oamenii să toarne ciment în curţi, ca să le ridice nivelul la cel al străzii. Priveliştea este însă bizară. Casele vechi par acum pitice, acoperişul ridicându-se la nici doi metri de sol. Un ghinionist s-a trezit că nu mai poate scoate maşina din curte şi a trebuit să construiască o platformă pentru a o ridica la nivel.

Dacă la micile probleme s-au putut adapta, între timp, problemele mari rămân fără soluţie. De câte ori dă o ploaie, curţile care nu au canal înăuntru se inundă. Cine nu şi-a permis să facă un canal în curte, a săpat un şanţ în spatele porţii în care să se scurgă apa de ploaie. Dar asta nu e tot. Străzile mult înălţate nu s-au croit drept, ci sunt pline de pante. Ca un făcut, canalele au fost puse în deal. În vale, după fiecare ploaie, se formează băltoace. Care se revarsă şi ele în curţile oamenilor.

„Când erau străzi de pământ nu intra apa în curte”

„Sunteţi de la primărie?”, sunt cuvintele pe care le auzim rostite de aproape fiecare om care ne iese în cale. Fiecare a trimis câte o reclamaţie sau o petiţie către primăria sectorului 5, de care cartierul aparţine. „Uitaţi-vă unde au pus canalul!”, ne acostează un pensionar. Suntem în capătul străzii Neptun, iar canalul cu pricina stă uscat în cel mai înalt punct. Mai jos de el se întinde balta. „Am făcut nenumărate reclamaţii să vină şi să-l mute mai în jos. Nu a venit nimeni. De câte ori plouă, se adună apa. Sunt copii mici în zonă, o să apară acum şi ţânţarii şi broaştele. O să devină un focar de infecţie”.

Strada Neptun se termină unde trece perpendicular Strada Hercule. A fost şi ea asfaltată imediat după Paşte, dar e cu câţva centimetri mai joasă decât străzile Neptun şi Păltinoasa care dau în ea. De câte ori plouă, apele se adună în curtea unui cuplu de pensionari exasperaţi. „Aţi venit în legătură cu reclamaţia?”, sunt primele cuvinte pe care ni le adresează. Se mai adună şi câţiva vecini care chiuie fericiţi că a venit cineva de la primărie. Îi dezamăgim zicându-le că suntem doar ziarişti, iar ei ne povestesc de dezamăgirile pe care le-au trăit şi ei când cineva de la primărie a venit totuşi, dar a ridicat din umeri.

„La fiecare ploaie mi se inundă jumătate de curte. Stau acum cu frică, de când plouă în fiecare zi, să nu-mi ajungă în casă. Au mai venit de la primărie, dar au zis că nu au ce să ne facă şi au plecat”. De când s-a asfaltat zona, oamenii încearcă să convingă autorităţile să mute canalul care stă în deal în zona unde se adună de fapt apele. Ca să poată ieşi din case au pus câteva cărămizi mai jos de trotuar, ca să aibă unde să păşească. „De 58 de ani de când trăiesc aici nu am păţit aşa ceva. Îmi vine să-mi iau câmpii”, povesteşte femeia care se trezeşte la fiecare ploaie cu jumătate de curte inundată. „Când erau străzi de pământ măcar se scurgea apa şi nu mai intra în curte”. „E bine că au asfaltat, dar e rău că au făcut-o prost”, explică şi soţul femeii. „Vanghelie e mare acum, a uitat de noi!”.

„Inginerii s-au enervat, au zis că fac ca ei, nu ca noi”

Pe Strada Venus inundaţiile nu au ajuns în curţile oamenilor, dar timpul nu este încă pierdut. „Lasă că au făcut strada mai înaltă decât e nivelul curţilor! Problema e că strada a început să se scufunde!”, ne explică un om al locului. „Nu ştiu dacă au pus mai mult de două degete de smoală. Acum văd că a început să se lase în jos”. Şi aici întâlnim aceeaşi problemă a canalelor puse anapoda. „Degeaba au făcut ei canale, dacă nu au înclinat strada să se şi scurgă apa în ele. În schimb, se adună la mine. Dacă se mai lasă puţin în jos, şi o să se lase, o să îmi curgă în casă. Când a venit inginerul ăla al lor să toarne i-am zis să încline trotuarul spre stradă. S-a enervat, a zis că ei fac ca ei, că sunt de meserie, nu ca noi! Eu aş putea să torn nişte ciment, să deviez apele, dar mi-e fircă să nu primesc amendă, că nu am autorizaţie de construire”. Până ca apa să ajungă în curţi, se întinde nestingherită pe stradă. Câte o femeie mai iese cu un măturoi şi o împinge spre canal.

Pe Strada Elegiei, însă, lucrurile sunt mai triste. Casele, mai dărăpănate aici, ca în alte părţi, par să intre în pământ. Ca să iasă din curte, oamenii au înălţat câte trei trepte destul de înalte ce dau în poartă. Într-un loc găsim trotuarul crăpat cu barosul şi constuit un şănţuleţ care să într-o groapă, chiar în spatele porţii de la intrare. În curte, noroi şi băltoace. „A intrat şi în casă, nu ştiu că să mă mai fac!”, plânge femeia care locuieşte aici. Fiul iese din bucătărie cu picioarele năclăite de noroi. „Groapa aia am săpat-o eu ca să se adune apa de ploaie. Dar nu ţine prea bine. Azi dimineaţă era până aici”, zice bărbatul şi arată cu papucul urma de noroi din pragul casei. Groapa, însă, a fost săpată în cel mai prost loc cu putinţă, lângă veceu. Apa care s-a adunat acolo miroase de trăsneşte. De altfel, nici aerul nu este prea bun în cartier. Oamenii zic că sunt ocoliţi şi de angajaţii primăriei şi de gunoieri. Pe un câmp din apropiere, zac movile de gunoi înalte cât un stat de om. Iar în centru, evident, o băltoacă...

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine