Cele 20 de restaurante în mişcare ale României

În clasamentul vânzărilor conduc vagoanele de Ardeal, urmate de cele de Banat şi de Moldova /// Foto: Gândul/Valeriu Tanasoff

Deşi o ciocolată caldă cu frişcă costă 3 lei, un ceai negru 1 leu, piureul 2.5 lei şi friptura 8.8 lei, vagoanele-restaurant sunt tot mai ocolite de călători. Ardelenii care calcă pragul "restaurantului pe roţi" preferă să înfulece bine, în timp ce moldovenii îşi îndulcesc călătoria la un păhărel

Cantitatea de carne îmbarcată la bord înainte de fiecare cursă e cel mai bun barometru al declinului interesului pentru restaurantele pe roţi din '89 încoace: "Înainte, în cele 60 de vagoane-restaurant, la fiecare 24 de ore se consuma o tonă de carne. Azi, dacă vindem 50 de kile de carne pe zi, la o flotă formată din 20 de vagoane", explică Gheorghe Ivan (51 ani), lucrător gestionar din 1982.

Aglomeraţie la maximum pe vremea lui Ceauşescu

Bogdan Năstăsescu, directorul general al "Gevaro S.A.", compania de stat care are în custodie vagoanele-restaurant, îşi aminteşte că, înainte vreme, acestea reprezentau o oază de speranţă pentru românii înfometaţi: "Atunci nu se găsea marfă. Ştiai că întotdeauna la vagonul-restaurant vei mânca bine. În oraş nu se găseau de nici unele, dacă te duceai la un restaurant ţi se dădeau bere şi creveţi, pe când aici întotdeauna găseai o friptură bună, salam de Sibiu, ciocolată chinezească, ţigări din import, banane şi portocale. Era un paradis". Călătorii CFR făceau coadă ca să ia gustarea la vagonul-restaurant: "Pe vremea lui Ceauşescu, de la Bucureşti până la Timişoara se schimbau de cinci ori seriile la oameni. De aia pe uşile de la capetele vagonului era postat un afiş pe care scria: «După 50 de minute trebuie să eliberaţi masa». Un vagon avea, să zic, un minim de 30-40 de oameni primiţi odată. În intervalul cât se servea o serie, uşile vagonului erau ţinute închise, iar dincolo de ele, o mulţime de oameni aşteptau să le vină rândul la mâncat. Când se deschideau uşile, prin ambele capete călătorii se repezeau să ocupe locurile, pentru că, dacă nu le ocupai, mai stăteai şi aşteptai alte 50 de minute până când cei dinăuntru erau săltaţi de pe scaune". La o singură cursă pe ruta Bucureşti-Timişoara ajungeau să fie serviţi între 200 şi 300 de oameni. În anii aceia, vagonul-restaurant era deservit de o brigadă formată din cinci-şase inşi: unul era bucătar, doi serveau, unul era şef de restaurant care răspundea de tot, unul bufetier şi unul umbla prin restul trenului. Vorba lor: "Ca să servim 200 de oameni în 7 ore, cu meniu format din ciorbă, friptură, cartofi şi bere, era extenuant. Când ajungeam la capăt, cădeam laţi", îşi aminteşte Gheorghe Ivan. În 20 de ani, numărul de vagoane a scăzut de trei ori, personalul - de şase ori: "Până-n revoluţie, vagoanele-restaurant erau deservite de 600 de angajaţi, faţă de 102 oameni în prezent".

Azi, un vagon e operat de doar doi lucrători gestionari care fac şi pe bucătarul, şi pe ospătarul, sunt şi magazioneri şi au şi rolul de vânzător ambulant de cafea, care se plimbă cu tava prin tren. Cu toate astea, munca e mai puţină, fiindcă pe o cursă la restaurant vin "cel mult 30-35 de clienţi".

Ardeal: trenul mâncăcioşilor, Moldova: trenul însetaţilor

Restaurantele pe roţi au anumite particularităţi care le diferenţiază net de cele înălţate pe fundaţie de beton: "La vagonul-restaurant nu e ca şi când ai o cârciumă în colţul străzii pentru care-ţi faci un public fidel, ce-ţi trece prin faţa vitrinei în fiecare zi. Un călător care circulă astăzi poate să mai ia trenul peste o lună sau peste un an".

Declinul din ultimii ani al interesului pentru vagonul-restaurant ţine în mare măsură de înmulţirea pe şosele a automobilelor personale, care fură din muşteriii CFR-ului, dar şi de profilul românului care călătoreşte cu trenul, crede directorul Bogdan Năstăsescu: "S-a creat un anumit standard al persoanei care merge la restaurant, care e undeva în mediu şi peste mediu ca nivel al veniturilor. Însă această categorie nu prea mai foloseşte trenul. Foloseşte foarte mult maşina şi avionul. Cei care folosesc trenul sunt undeva sub mediu. Majoritatea care circulă cu trenul vin cu cafeaua în termos sau se duc la Carrefour şi-şi iau sticla de apă cu un leu, ca să nu mai dea doi lei pe ea aici. Omul se gândeşte la fiecare leuţ şi-i dau dreptate".

Până în '94-'96, deputaţii şi senatorii navetişti foloseau într-o veselie vagonul-restaurant, aşezându-se,în ciuda apartenenţei politice diferite şi viziunilor divergente, la aceeaşi masă, unde făceau pace la un taifas, o friptură şi un pahar de vin, îşi aminteşte ospătarul-bucătar Ivan Gheorghe. Azi, cei care calcă pragul vagoanelor-restaurant sunt în majoritate angajaţii firmelor care sunt trimişi în delegaţie prin ţară, care uneori zăbovesc la masă pe toată durata călătoriei, doar cu un pahar de suc în faţă şi o cafea. După 27 de ani de gătit şi servit în trenuri, Gheorghe Ivan e în stare să creioneze o hartă a specificului culinar regional, al călătorilor cu trenul, ajutat în radiografiere de şeful de la Gevaro: "Pe IC 531, care circulă pe ruta Bucureşti-Cluj-Oradea, pe care noi îl considerăm unul din trenurile bune, avem oameni care vin la vagon şi ştiu de el". "Oamenii mănâncă bine. Se cunoaşte că ardelenii au mai mulţi bani. Comandă mâncăruri cu carne şi ciorbe cu smântână"... "dar sunt alte trenuri, ca de exemplu cel de Moldova. Tragem de el ca de mâţă acolo. Tot încercăm, aleargă, du-te-n dreapta, du-te-n stânga, nu vrea nimeni măcar o cafea. Oricât ai lăsa-o mai jos ca preţ, îl vezi cum şi-o scoate din termos şi bea o cafea din termos"... "în trenurile de Moldova merg cel mai bine băuturile alcoolice, dar şi ciorbele acrite cu borş". Comparând vânzările pe ruta Bucureşti-Iaşi cu cele de pe ruta Bucureşti-Oradea, acestea sunt de trei ori mai slabe, cele de pe traseul Bucureşti-Timişoara fiind undeva la mijloc. La o cifră medie de afaceri pe ultimii cinci ani de 1.750.000 lei, Gevaro nu face profit prea mare, însă nici pierderi n-a avut până acum. Cât timp la garniturile de tren vor mai fi ataşate vagoane-restaurant, "le chef" Gheorghe Ivan şi tovarăşii lui vor avea grijă să vă facă drumul mai gustos. Iar la cap de linie, într-un ritual specific breslei lui, îşi va întinde într-un colţişor al bucătăriei patul pliant, trăgând un pui rapid de somn, înainte ca trenul s-o ia iar din loc pe ruta întors.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine