Cerşetorii-poeţi – cum a ajuns pe Youtube „recitalul” lui Alin

Cerşetorii-poeţi – cum a ajuns pe Youtube „recitalul” lui Alin

După ce cerşitul tradiţional a ajuns un domeniu matur, fără potenţial spectaculos de creştere, Alin (27) şi Roxana (28) au brevetat "cerşetorul recitator".

Inflaţia mare de cerşetori ologi, orbi, arşi, ciungi din transportul în comun şi de femei lacrimogene sau moşuleţi duhnitori pe trotuarele cu vad i-a desensibilizat pe donatori, însă cerşetorii creativi s-au reinventat şi recită cu mâna întinsă din Eminescu sau din propriile capodopere. De simpatici ce sunt, monedele curg în buzunarele lor.

Povestea cerşetorului în rimă

Pe Alin l-am găsit cerşind în autobuzele cu capăt de linie la Romană. A urcat în 131 ca pe o scenă, a tuşit de două ori ca să se facă linişte şi oamenii să se aşeze pe locurile lor, a tras aer în piept 1, 2, 3 şi: "Am să vă recit poezii compuse proprii cu metafore de comedie care mă caracterizează pe mine: Să vă spun cum mă numesc/ Pe ce stradă locuiesc,/ Dar strada şi adresa mea/ E cu totul altceva./ Am hotel Continental/ Cu geamuri termocelofan/ Şi cu uşă în tavan/ Se mai numeşte/ Hotel Tavan Continental,/ Dar nu mai vreau să fiu ce-am fost/ Nu mai vreau să fiu că n-are rost/ Doream să am şi eu o dată/ O maşinuţă la poartă/ S-o ţin lângă a mea viluţă/ Frumoasa mea maşinuţă/ Să fiu pui de preşedinte/ Să n-am lipsă nici un dinte/ Să-mi meargă bine capul/ Să pot să mă joc şi teatru/ E doar imaginaţie/ Nu fac nici o conversaţie/ Am avut o gumă-n gură/ Şi-am făcut o glumă bună/ Vă mersi de-apreciere şi vă spun la revedere,/ Vă mersi de-amabilitate/ Şi-am să merg cât mai departe pentru căăă.../ Se vede c-aveţi sufletul bun/ Şi ştiu că vreţi să m-ajutaţi acum/... Aşa că daţi-mi vă rog o mie de lei/ Să deschid broşura mileniului trei".

Dacă la primele versuri călătorii din 131 făceau mutre-mutre sătui că iar sunt asaltaţi de cerşetori, la finalul poeziei portofelele şi-au deschis capsele zâmbind şi au lăsat să pice în palma cerşetorului o moviliţă de bănuţi. Poetul s-a ales de la asta cu un fel de deformaţie profesională şi când vorbeşte despre el o face tot în rime: "Sunt Alin,/ Mă mai numesc Ion/ Şi sunt ca un spion,/ De aceea port/ Zodia lui Scorpion,/ Sunt de pe 17.11.1983,/ Cu o zi după Nichita".

Când eşti artist al străzii ca el, sursa de inspiraţie e, normal, strada: "Eu stau pe stradă de la vârsta de 9 ani, am 18 ani de stradă (majoratul stradal) şi m-am inspirat din stările dificultare, din atmosfera climatică, din comportamentul oamnilor, din stările mele de stres şi de calmare, ca să fac aceste poezii făcute proprii. N-a fost un poet care m-a inspirat, ci a fost o plăcere a mea de a compune poezii cu ajutorul cititului din Eminescu, din Bacovia, din Nichita, din Blaga". Alin zice că a fugit de la o casă de copii din Buşteni şi că de când lumea a dat cititul pe televizor, biblioteci numai cine nu vrea nu găseşte: "Am mai căutat prin pubele, îmi cer scuze pentru acest cuvânt care nu rimează, dar am mai căutat prin pubele ca să supravieţuiesc. Nu mi-a plăcut să întind braţul în jignirea omului, nu mi-a plăcut să fur, mi-a plăcut să trăiesc aşa mai singuratic şi să citesc". Aşa că produce banul recitând. Câţi bani face pe zi? "De fapt nu este o sumă rotundă a zilelor, dar cum să spun, nu lupt pentru bani, dar ei curg. Dar problema e că dacă eu vă spun cât parcurg şi cât fac, problema e că la un moment dat cei de teapă înaltă care conduc stările de organizare ale ţării şi ale oamenilor ca să nu fie scandaluri sau bătăi, atunci ei vor interveni şi vor spune: «Se numeşte cerşetorie mascată» mă vor da pe mine deoparte zicându-mi: «Du-te şi recită la gunoaie şi vezi cine te va găsi şi să vedem cine te va mai ajuta»".

De vreun an şi ceva Alin nu mai recită doar în autobuz. Câţiva trecători l-au remarcat, l-au filmat cu telefonul şi l-au postat în mai multe filmuleţe pe Internet.

Luceafăra din 330

Autobuzul 330, în staţia de la Piaţa Dorobanţi, ora 17.00. Uşile autobuzului se închid presând ca pe stridii chipurile terne ale călătorilor de Bucureşti. Şoferul n-apucă să-şi pornească maşina din staţie că densitatea mare de nări pe metru pătrat de autobuz a rarefiat de tot aerul de oxigen. Geamurile reci s-au aburit furând privirilor dreptul de a evada în libertatea străzii blocate de maşini şi străjuită de blocuri gri. Trei kilometri la oră, doi, unul...demaraj sălbatic în trombă, cinci, trei, doi... Între cele două staţii, secundele trec ca zile, iar minutele devin ani. Gândurile dezarticulate se sparg în cioburi, timpul stă pe loc în universul suficient sieşi denumit 330. În tăcerea mormântală, o voce din mulţime şfichiuie aerul sacadat şi tăios: "A fost o da-tă ca-n po-veşti,/ A fost ca ni-cio-da-tă,/ Din ru-de mari..."

Concomitent, 80 de perechi de ochi pun lupa critică pe trupul rostitor: e o tânără înaltă, cu faţa suptă şi cu ochi lucitori, îmbrăcată zdrenţăros, evadată parcă din casa de copii. Recunoscând perspicace că-s versuri din Luceafărul lui Eminescu, un emo-kid de 1.80 cu ghiozdănel şi înconjurat de trei emo-fetiţe reacţionează ca la oră când e cu profa lui: "Lasă-nee, lasă-nee!". În celălalt capăt al autobuzului, o domnişoară entry level de corporate chicoteşte de una singură cu râs de şoricel. Neintimidat, glasul continuă sacadat şi gălăgioşii tac: "Cum e fe-cio-ara în-tre sfinţi şi Lu-na în-tre ste-le/ Din um-bra fal-ni-ce-lor bolţi...". De pe scaunele lor, oameni de 40, 50, 70 de ani o îngână încet, ca pentru ei: "Privea în zare cum pe mări,/ Răsare şi străluce"...

Un licean care se ţine de bară aruncă priviri sfredelitoare unei tinere de 25-30 care şade pe scaunul din faţa lui: "...privind de săptămâni, / Îi cade dragă fata..." . Staţie, se deschid uşile, el trebuie să coboare. E tras de mână de colegi. Încă o ocheadă..."Şi pas cu pas pe urma ei / Alunecă-n odaie"... În timp ce coboară, adolescentul se loveşte de-o altă fată care vrea să urce: "I-atinge mâinile pe piept/ Îi închide geana dulce...". Se închid uşile şi autobuzul îşi continuă traseul. Îmbrăcaţi în negru, apar de nicăieri controlorii: "Părea un tânăr voievod/ Cu păr de aur moale"... "Biletele la control". Un bărbat întinde sictirit biletul privind spre controlor: "Iar umbra feţei străvezii/ E albă ca de ceară/ Un mort frumos cu ochii vii".

La mijloc, o călătoare fără bilet e luată la rost de alţi doi controlori RATB: "Colo-n palate de mărgean/ Te-oi duce veacuri multe". Afară se înserează: "Trecu o zi, trecură trei/ Şi iarăş noaptea vine". Cu zece metri înainte de staţia Perla, unei băbuţe îi vine să leşine: "Iar ceru-ncepe a se roti/ În locul unde piere". Tânăra de 25-30 de ani căreia puştiul care-a coborât îi făcuse ochi dulci se apleacă deasupra ei, stropind-o cu apă plată. Bătrâna îşi vine în fire: "Dar ochii mari şi minunaţi/ Lucesc adănc, chimeric". Staţie. Salvatoarea vrea să coboare, dar de-abia reuşeşte să se strecoare printre trupurile călătorilor care o presează: "Mă dor de crudul tău amor/ A pieptului meu coarde". Se iscă ceartă: "Dar cum ai vrea să mă cobor?/ Au nu-nţelegi tu oare...".

Autobuzul pleacă spre Ştefan cel Mare. Un şuţ în autobuz: "În vremea asta Cătălin,/ Viclean copil de casă". Îşi strecoară mâna în sacoşa unei tanti: "Se furişară pănditor/ Privind la Cătălina". Un om în toată firea îl apostrofează mustrător, făcându-l să dea înapoi: "Dar ce vrei, mări Catălin?/ Ia las', cată-ţi de treabă". Recitatoarea începe să se plimbe cu mâna întinsă prin autobuz: "O cere-mi, Doamne, orice preţ,/ Dar dă-mi o altă soarte". Culege câţiva mărunţei, dar un mitic analfabet cu timpanul zgâriat de intonaţia cuvintelor ei, la următoarea, o împinge jos din autobuz: "Cobori în jos luceafăr blând, /Alunecând pe-o rază". În traficul infernal, autobuzul 330 porneşte în ritm de car cu boi, lăsând în staţie cerşetoarea chiar înainte de-a fi rostit ultima strofă: "Trăind în cercul vostru strimt, / Norocul vă petrece-/ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor şi rece".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine