EXPERIMENT Autoexilat în ţara lui Dracula

Concluziile unui american după un an de muls vaca în Maramureş

A venit doar să fotografieze, dar s-a trezit că nu mai vrea să plece din acest loc "ciudat, dar deopotrivă cu o cultură aparte, interesantă, departe de omogenitatea Vestului globalizat"

9 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Maramureşul văzut de Davin Elicsson - fotoreporter freelancer ale cărui lucrări au fost difuzate în publicaţii renumite precum The New York Times n Foto: dsaddasd

Omai fi auzit lumea despre profesionalismul unor jurnalişti occidentali, care, pentru a transmite reportaje cât mai realiste despre obiceiurile unor comunităţi exotice (beduini, călugări tibetani, pigmei sud-americani ş.a.m.d.), au petrecut săptămâni întregi în comunităţile respective. Dar fotoreporterul Davin Elicsson pare un personaj scornit de imaginaţia prodigioasă a unui romancier româno-american, îndrăgostit de rusticul românesc, mai exact de rusticul maramureşean. Davin s-a stabilit în România după ce a petrecut un an în familia unor ţărani din Vălenii de pe Valea Izei. Muncind cot la cot cu ei, integrându-se, cum ar veni, în peisaj. Acum locuieşte în Bucureşti, dar se întoarce des la "ai lui".

Venea un american pe Valea Izei…

Imaginaţi-vă următoarea scenă, petrecută acum aproape 10 ani. Primăvară târzie, amurg de seară pe Valea Izei. În vale, pe câmp, o familie de ţărani din Valeni strânge fânul în căpiţe. Pe deal, la un kilometru distanţă, un tânăr american pasionat de fotografie urmăreşte scena, copleşit de frumuseţea momentului. Apoi, deşi venise doar să observe, să admire de la distanţă, să fotografieze, e mânat de un impuls irezistibil: coboară în vale, simţind că trebuie să comunice cumva cu acei ţărani. Nu ştie o boabă româneşte, nu se aşteaptă ca localnicii să cunoască engleza, dar, cumva, intuieşte că ceva se va lega. Într-adevăr, limbajul universal al semnelor funcţionează. Americanul este invitat în gospodăria maramureşenilor, petrece o noapte acolo şi pleacă decis să revină. Are doar un număr de telefon şi o cunoştinţă din Baia Mare, care vorbeşte engleza, dar îi ajunge. Prin intermediul omului său de legătură din Baia, Davin Elicsson a reluat legătura, din America, cu gazdele sale din Văleni. Şi s-a întors, după doi ani, rămânând pentru un an de zile. Răstimpul petrecut acolo l-a convins să se stabilească în România şi să-şi câştige existenţa ca fotoreporter freelancer (pe cont propriu).

Mentorul Anthony Suau

"Sunt pasionat de fotografie din 1988, de la vârsta de 10 ani. Iar de România m-am simţit atras datorită realizărilor lui Anthony Suau (laureat Pulitzer şi câştigător al altor importante trofee fotojurnalistice - n.r.), care a fost aici la Revoluţia din 1989 şi ulterior a transmis fotoreportaje din mai multe colţuri ale ţării", spune Davin Elicsson. "Cel mai mult mi-au plăcut fotografiile din Maramureş şi mi-am spus că odată şi odată voi ajunge acolo. De fapt, spre deosebire de majoritatea americanilor, întreaga mea familie este atrasă de Europa şi călătorim des pe continent. Rădăcinile noastre sunt în Suedia şi mai avem rude îndepărtate acolo. Dar sora mea a studiat franceza la Paris, la fel am făcut şi eu înainte de a-mi finaliza, în America, studiile cu specializarea Istorie Modernă Europeană. De la Paris am plecat spre România profitând de prima oportunitate, care s-a ivit în aprilie 2000. Am călătorit vreo 6 zile, vizitând întâi Bucureştiul - pe care l-am găsit mult schimbat în bine faţă de imaginile pe care le ştiam de la începutul anilor '90 - şi urmând apoi un traseu spre nord, ajungând finalmente în Maramureş, care a fost cireaşa de pe tort. Probabil că mai există locuri în lume la fel de frumoase, dar eu de acel ţinut m-am ataşat definitiv".

"Nu-mi place cultura de fiţe"

"Mă aflu aici pentru că România este un loc aventuros, în care globalizarea nu şi-a pus încă amprenta definitiv. M-am stabilit în Bucureşti în decembrie 2008. Mă voi întoarce în Statele Unite, sperând să închei noi colaborări, fiindcă aş vrea să explorez şi alte ţări din Răsăritul Europei. Dar, pe oriunde aş umbla, mă voi întoarce aici. Sper să se işte un val de interes internaţional în privinţa României, care să mă ajute în muncă, la împlinirea celor 20 de ani de la Revoluţie", spune Davin.

"Bucureştiul mă cucereşte treptat, deşi adaptarea mea aici a luat ceva timp. Fiindcă pare un circuit închis care funcţionează doar pentru români. Ca străin, te loveşti de foarte multe lucruri care nu au sens pentru cineva crescut într-un oraş modern din Vestul Europei. Nu-mi place faptul că maşinile sunt parcate oriunde - pe treceri de pietoni, în intersecţii, în mijlocul străzii. Nu-mi place nici priza pe care o are cultura de fiţe propagată de bogătaşi aroganţi şi ostili. Şi nici lipsa totală de respect pe care potentaţii financiar o manifestă faţă de moştenirea arhitectonică a oraşului, lăsând clădiri istorice să se dezintegreze, doar pentru a putea construi, apoi, în locul acestora, noi monstruozităţi moderne. Dar îmi place atitudinea unor tineri, mă refer în special la artiştii din noul val. Văd la mulţi români o cultură a excelenţei, o dorinţă de autodepăşire. Cred că există aici un potenţial pentru mari transformări în bine. Pe măsură ce pătrund mai adânc în abisul care este Bucureştiul, realizez că o teză de doctorat în Sociologie ar putea fi uşor scrisă pe tema postcomunismului în România. Am fost în Polonia şi Cehia în 1998 şi nu am întâlnit ciudăţeniile care aici şi acum sunt la ordinea zilei. Nu ştiu dacă e din cauza combinaţiei dintre dictatura comunistă a lui Ceauşescu şi poporul latin, dar România este un loc singular, ciudat, dar deopotrivă cu o cultură aparte, interesantă, departe de omogenitatea Vestului globalizat".

Davin Elicsson, pe scurt

Laureat în 2009 al bienalei Phodar, Davin Elicsson este master în fotojurnalism (absolvent al Facultăţii de comunicare din Londra, în 2006), iar în prezent lucrează la un proiect pe termen lung vizând transformarea vieţii rurale în Estul Europei în paralel cu extinderea Uniunii Europene. Reuşitele sale au fost difuzate de publicaţii renumite precum The New York Times. Realizări recente vizează viaţa tinerilor bucureşteni, în special cultura "underground". De asemenea, colaborează cu un arhitect român preocupat de soarta clădirilor vechi din Bucureşti, urmărind publicarea unei cărţi dedicate acestora.