642 vizualizări 17 sep 2009

Omai fi auzit lumea despre profesionalismul unor jurnaliştioccidentali, care, pentru a transmite reportaje cât mai realistedespre obiceiurile unor comunităţi exotice (beduini, călugăritibetani, pigmei sud-americani ş.a.m.d.), au petrecut săptămâniîntregi în comunităţile respective. Dar fotoreporterul DavinElicsson pare un personaj scornit de imaginaţia prodigioasă a unuiromancier româno-american, îndrăgostit de rusticul românesc, maiexact de rusticul maramureşean. Davin s-a stabilit în România dupăce a petrecut un an în familia unor ţărani din Vălenii de pe ValeaIzei. Muncind cot la cot cu ei, integrându-se, cum ar veni, înpeisaj. Acum locuieşte în Bucureşti, dar se întoarce des la "ailui".

Venea un american pe Valea Izei…

Imaginaţi-vă următoarea scenă, petrecută acum aproape 10 ani.Primăvară târzie, amurg de seară pe Valea Izei. În vale, pe câmp, ofamilie de ţărani din Valeni strânge fânul în căpiţe. Pe deal, laun kilometru distanţă, un tânăr american pasionat de fotografieurmăreşte scena, copleşit de frumuseţea momentului. Apoi, deşivenise doar să observe, să admire de la distanţă, să fotografieze,e mânat de un impuls irezistibil: coboară în vale, simţind cătrebuie să comunice cumva cu acei ţărani. Nu ştie o boabăromâneşte, nu se aşteaptă ca localnicii să cunoască engleza, dar,cumva, intuieşte că ceva se va lega. Într-adevăr, limbajuluniversal al semnelor funcţionează. Americanul este invitat îngospodăria maramureşenilor, petrece o noapte acolo şi pleacă decissă revină. Are doar un număr de telefon şi o cunoştinţă din BaiaMare, care vorbeşte engleza, dar îi ajunge. Prin intermediul omuluisău de legătură din Baia, Davin Elicsson a reluat legătura, dinAmerica, cu gazdele sale din Văleni. Şi s-a întors, după doi ani,rămânând pentru un an de zile. Răstimpul petrecut acolo l-a convinssă se stabilească în România şi să-şi câştige existenţa cafotoreporter freelancer (pe cont propriu).

Mentorul Anthony Suau

"Sunt pasionat de fotografie din 1988, de la vârsta de 10 ani.Iar de România m-am simţit atras datorită realizărilor lui AnthonySuau (laureat Pulitzer şi câştigător al altor importante trofeefotojurnalistice - n.r.), care a fost aici la Revoluţia din 1989 şiulterior a transmis fotoreportaje din mai multe colţuri ale ţării",spune Davin Elicsson. "Cel mai mult mi-au plăcut fotografiile dinMaramureş şi mi-am spus că odată şi odată voi ajunge acolo. Defapt, spre deosebire de majoritatea americanilor, întreaga meafamilie este atrasă de Europa şi călătorim des pe continent.Rădăcinile noastre sunt în Suedia şi mai avem rude îndepărtateacolo. Dar sora mea a studiat franceza la Paris, la fel am făcut şieu înainte de a-mi finaliza, în America, studiile cu specializareaIstorie Modernă Europeană. De la Paris am plecat spre Româniaprofitând de prima oportunitate, care s-a ivit în aprilie 2000. Amcălătorit vreo 6 zile, vizitând întâi Bucureştiul - pe care l-amgăsit mult schimbat în bine faţă de imaginile pe care le ştiam dela începutul anilor '90 - şi urmând apoi un traseu spre nord,ajungând finalmente în Maramureş, care a fost cireaşa de pe tort.Probabil că mai există locuri în lume la fel de frumoase, dar eu deacel ţinut m-am ataşat definitiv".

"Nu-mi place cultura de fiţe"

"Mă aflu aici pentru că România este un loc aventuros, în careglobalizarea nu şi-a pus încă amprenta definitiv. M-am stabilit înBucureşti în decembrie 2008. Mă voi întoarce în Statele Unite,sperând să închei noi colaborări, fiindcă aş vrea să explorez şialte ţări din Răsăritul Europei. Dar, pe oriunde aş umbla, mă voiîntoarce aici. Sper să se işte un val de interes internaţional înprivinţa României, care să mă ajute în muncă, la împlinirea celor20 de ani de la Revoluţie", spune Davin.

"Bucureştiul mă cucereşte treptat, deşi adaptarea mea aici aluat ceva timp. Fiindcă pare un circuit închis care funcţioneazădoar pentru români. Ca străin, te loveşti de foarte multe lucruricare nu au sens pentru cineva crescut într-un oraş modern dinVestul Europei. Nu-mi place faptul că maşinile sunt parcate oriunde- pe treceri de pietoni, în intersecţii, în mijlocul străzii. Nu-miplace nici priza pe care o are cultura de fiţe propagată debogătaşi aroganţi şi ostili. Şi nici lipsa totală de respect pecare potentaţii financiar o manifestă faţă de moştenireaarhitectonică a oraşului, lăsând clădiri istorice să sedezintegreze, doar pentru a putea construi, apoi, în loculacestora, noi monstruozităţi moderne. Dar îmi place atitudinea unortineri, mă refer în special la artiştii din noul val. Văd la mulţiromâni o cultură a excelenţei, o dorinţă de autodepăşire. Cred căexistă aici un potenţial pentru mari transformări în bine. Pemăsură ce pătrund mai adânc în abisul care este Bucureştiul,realizez că o teză de doctorat în Sociologie ar putea fi uşorscrisă pe tema postcomunismului în România. Am fost în Polonia şiCehia în 1998 şi nu am întâlnit ciudăţeniile care aici şi acum suntla ordinea zilei. Nu ştiu dacă e din cauza combinaţiei dintredictatura comunistă a lui Ceauşescu şi poporul latin, dar Româniaeste un loc singular, ciudat, dar deopotrivă cu o cultură aparte,interesantă, departe de omogenitatea Vestului globalizat".

Davin Elicsson, pe scurt

Laureat în 2009 al bienalei Phodar, Davin Elicsson este masterîn fotojurnalism (absolvent al Facultăţii de comunicare din Londra,în 2006), iar în prezent lucrează la un proiect pe termen lungvizând transformarea vieţii rurale în Estul Europei în paralel cuextinderea Uniunii Europene. Reuşitele sale au fost difuzate depublicaţii renumite precum The New York Times. Realizări recentevizează viaţa tinerilor bucureşteni, în special cultura"underground". De asemenea, colaborează cu un arhitect românpreocupat de soarta clădirilor vechi din Bucureşti, urmărindpublicarea unei cărţi dedicate acestora.

Citește și: