DEPENDENŢĂ O idee importată din America

Console de închiriat, pentru gamerii fără posibilităţi

Conceptul de "închiriat console şi jocuri" a prins cel mai bine în Banat, la Constanţa şi la Sibiu. Recuperarea investiţiei într-un PS3 e posibilă chiar şi după numai 15 închirieri cu ziua

5 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Bogdan Gudin şi firma sa plină de jocuri /// Fotografii: Valeriu Tanasoff

Bogdan Gudin trimite prin poştă zeci de colete cu console şi jocuri pe "blu-ray", pe care le închiriază gamerilor "fără posibilităţi" din toată ţara. Cu banii cu care ţi-ai cumpăra un singur joc de PS3, poţi juca 30 de jocuri diferite timp de-o lună, prin rotaţie, câte unul pe zi. Bogdan(32 ani) a furat conceptul de afacere de la americani: "Ca orice altă idee bună, şi asta vine de afară. Acum doi ani am fost în Statele Unite şi ca un pasionat de jocuri, acolo m-am trezit că există o căruţă de centre de închirieri şi când zic jocuri mă refer la toate consolele posibile şi imposibile şi jocuri pe blu-ray. În fiecare oraş e cel puţin un magazin de închiriat console, pe lângă care mai există şi magazinele pe internet". S-a întors din State în România, cu speranţa că va găsi şi aici ceva asemănător, "pentru joacă", însă văzând că piaţa e virgină, s-a hotărât să-şi deschidă propriul centru de închirieri online: "Jocurile sunt un business foarte mare la nivel global şi atunci toţi producătorii tind să pună preţurile cât mai mari. Maximul de preţ e la consolele PS3 şi jocurile de PS3. Având un preţ foarte mare, atunci îţi e mult mai convenabil să-l închiriezi şi să te joci. Sau, spre exemplu, poţi să închiriezi un joc şi dacă nu-ţi place, l-ai închiriat o zi, mergi a doua zi iei altul, ceea ce creează o grămadă de avantaje în acest sens. Chiar şi pentru cei cu bani e avantajos. Vin la mine, împrumută un joc şi-l testează timp de o zi. Dacă le place şi-l cumpără, dacă nu-s mulţumiţi, nu mai aruncă banii degeaba".

Joc în grup

Cei mai mulţi bani "per închiriere" vin din închiriatul consolelor la evenimente private. Acestea sunt în medie cam şase pe lună: "Deunăzi, o firmă cunosctută de IT din Bucureşti a închiriat 8 console, 8 jocuri de FIFA şi joystick-urile aferente ca să facă un mini-campionat de fotbal între programatori. PS3-ul e consola preferată a hard gamerilor". La evenimente private de acest tip, Bogdan Gudin oferă din oficiu un animator care îi ajută pe "chiriaşi" să-şi instaleze echipamentele, şi-i învaţă să navigheze rapid prin meniul jocului (dacă nu sunt familiarizaţi cu el), ca să le rămână cât mai mult timp pentru jucatul efectiv. Tot "private-event" sunt considerate şi onomasticile sau party-urile ţinute la cluburi sau în baruri şi în care sărbătoritul în loc de "karaoke" vrea să-şi delecteze invitaţii cu partide de gaming: "Pe lângă consolă mi se cer şi o grămadă de accesorii, de la sisteme audio de înaltă fidelitate, până la televizoare LCD de 1.5 metri sau proiectoare, pentru cei care vor să aibă o experienţă de gaming extrem, cu personaje la scară reală. De obicei în asemenea seri clientul preferă să închirieze "Wii", pentru că experienţa e una mai fun. Ai rachete de tenis, crose de golf, sau bâte de baseball cu care trebuie să imiţi mişcările unui jucător real şi când faci pe tenismanul cu o racheta de jucărie, toţi amicii din jur se prăpădesc de râs. E atmosferă care te fură". O asemenea seară costă 1500-2000 lei, evenimentele private aducând în jur de 50% din veniturile firmei.

Abonamentul de 30 de zile

Clienţii individuali (30 pe lună) reprezintă cealaltă jumătate a business-ului de închiriere: "Piaţa a fost reticentă la început. Oamenii nu erau obişnuiţi să caute contextul de închirieri jocuri. În general căutau să le cumpere sau să le schimbe". Geografic, cei mai mulţi clienţi sunt din Timişoara şi Arad (30%), Sibiu şi Constanţa (40%), Bucureşti şi restul ţării însumând restul de procente: "Mă aşteptam ca bucureştenii să reprezinte grosul afacerii mele, mai ales că locaţia noastră e aici. Însă se pare că cei din vestul ţării şi constănţenii au asimilat cel mai bine conceptul de închiriere console şi jocuri". Comanda se face pe internet, coletele fiind trimise cu poşta rapidă în 24 de ore în orice colţ de ţară, pe cheltuiala destinatarului. În timp ce bucureştenii vin şi închiriază consola sau jocul cu ziua, ridicându-l direct de la sediu, în judeţele îndepărtate durata medie de închiriere e de 4-5 zile. Cum preţul unui joc e de la 100 lei în sus, iar ziua de închiriere e de 10 lei, Bogdan Gudin îşi amortizează investiţiile în ritm rapid. La console e la fel: "Dacă clientul vrea să închirieze un model de consolă pe care eu nu-l deţin, îl cumpăr de la distribuitor oricât ar fi de scump şi i-l ofer. Îmi convine să fac asta fiindcă deja după prima închiriere o parte din investiţie s-a şi recuperat". Afacerea a început-o împreună cu soţia şi un prieten, în urma unei investiţii iniţiale de 10.000 euro, deţinând în prezent în jur de 20 de console şi peste 200 de titluri de jocuri. Diferenţa dintre piaţa românească a închirierilor de console şi cea din Occident constă în faptul că Bogdan nu-şi permite să le ceară garanţie clienţilor săi: "Românul nu e obişnuit să folosească cardul sau chiar dacă-l foloseşte îi e frică să-l uitlizeze pentru tranzacţii online. Atunci am făcut un pas riscant pentru mine, adică le închiriez consolele fără garanţie, ci doar făcând un contract. Merg pe principiul că oamenii care vin să închirieze sunt oameni cinstiţi. În State, când clientul îşi face un abonament, sistemul de plată online reţine datele de pe cardul acestuia şi dacă se întâmplă ceva cu consola în intervalul în care o are în custodie, firma de închirieri îi trage automat banii din cont". Când te ocupi cu închiriatul jocuri dai de tot soiul de clienţi şi trebuie să-i mulţumeşti pe absolut toţi: "În vară am avut un copil de 12 ani care a venit cu taică-su de mână şi s-a tot alintat pe lângă el până l-a convins să-i facă abonament de 30 de zile la închiriat jocuri. În fiecare din cele 30 de zile, m-am trezit cu puştiulică pe cap că vrea să-i schimb jocul cu altul pe care nu l-a mai încercat. Într-una din dăţi l-am găsit la uşa firmei când am ajuns la birou. S-a uitat lung la mine şi m-a atacat: «Jucăm un joc?». «Hai!»".