Copii născuţi în ruine: maternitatea Mehedinţiului

Maternitatea datează din ‘37, iar de 40 de ani n-a mai fost renovată

Un doctor francez, stupefiat: „Ori Dumnezeu e oltean, ori sunteţi voi atât de buni de nu vă mor copiii şi gravidele pe aici”

„Nimeni nu mai ştie câţi ani are masa (de naştere n.n.); eu, când am venit la maternitate prin anii ‘80, am găsit-o aici”, spune o asistentă

În aer pluteşte “ceva” apăsător şi nimeni nu zâmbeşte. Mamele stau încruntate, iar doctorii tăcuţi. Este maternitatea din Drobeta-Turnu Severin, sperietoarea gravidelor din Mehedinţi. A fost ridicată în 1937, pe malul Dunării, ca spital de campanie pentru soldaţii germani. Acum arată ca după bombardament, de vreo 40 de ani n-a mai fost renovată. Faţada e roasă până la cărămidă, toţi pereţii sunt cojiţi, iar în ziduri a dat un muşchi sănătos, exact ca în pădure.

Acum câţiva ani, o femeie era să moară aici, în cea mai fericită zi din viaţa ei. Tocmai născuse. Cu greu, s-a dat jos din pat şi s-a dus să-şi alăpteze copilul. Când s-a întors, le-a găsit pe celelalte mămici îngrozite. Un geam al salonului căzuse şi se înfipsese în patul ei. Trecuse prin saltea ca briciul. Nu-l atinsese nimeni cu nimic, căzuse aşa, singur, de vechi ce era. Câteva minute dacă nu ar fi întârziat la copil, era moartă.

Rugina vitală

Fierătania scârţâie din toate şuruburile, e mâncată de rugină de sus până jos. E masa ginecologică veche de peste 30 de ani. Pentru ca gravida să nu se îngrozească, masa trebuie unsă permanent cu uleiuri. Suportul pe care ar sta piciorul stâng al femeii se leagănă ca o jucărie.

I-ar lua-o piciorul la vale dacă n-ar veghea asistenta să-l înfileteze la loc, în fiecare zi. Masa ar fi trebuit casată demult, numai că maternitatea aşa e de săracă, încât nu-şi permite să piardă nici măcar vechitura asta. Încă e bună pentru gravidele cu hemoragii ori pentru cele care se pregătesc să intre în operaţie. „Nimeni nu mai ştie câţi ani are masa; eu, când am venit la maternitate prin anii ‘80, am găsit-o aici”, ne spune asistenta Aneta Chilon. Frisoanele se rezolvă cu nişte apă încălzită într-o carafă de tablă. E roasă şi aia de rugină. Mai sunt două dulapuri gata să-ţi cadă în cap, ciment pe jos şi spărturi în faianţă. Treburile intime care se petrec în cabinet sunt ascunse după două crâmpeie de pânză, imposibil să acopere tot geamul. Nimeni nu-şi mai aminteşte ultimul vopsit al uşilor, al tocurilor de la geam... Parcă toate s-au întâmplat în altă viaţă.

Uşa secretă spre „casa infecţiilor“

„Ori Dumnezeu e oltean, ori sunteţi voi atât de buni de nu vă mor copiii şi gravidele pe aici”, i-a spus într-o zi un şef de clinică francez doctorului Barbul Damaschin, şeful maternităţii. „În ciuda condiţiilor şi a sărăciei de aici, nu avem mortalitate infantilă. Nimeni nu se infectează şi nu pleacă mai bolnav din spital. Şi ştiţi de ce? Datorită abnegaţiei cu care muncesc fetele noastre de la sterilizare. Că şi sterilizatorul e ieşit din uz şi ar fi trebuit casat de mult. Dar n-avem altul şi trebuie să lucrăm cu el, indiferent cât de istovitor este pentru ele”, zice doctorul Damaschin. „Fetele” de la sterilizare sunt nişte femei micuţe care fac zilnic muncă de Sisif: ridică în spinare caserolele antice de câte 20 de kile, pline cu instrumentarul pentru operaţie. Dar asta e lux faţă de ce era aici de-a lungul anilor, când maternitatea a fost închisă de mai multe ori. Prin anii ‘70, secţia a fost „casa infecţiilor”. Aproape în fiecare an microbii ucideau mame şi copii. Şeful secţiei îşi mai aminteşte şi acum de o doctoriţă, colegă de-a lui, „cum a început să-i curgă puroiul pe piept”. Aşa a şi pierit, pe baricade, la serviciu, înecată în coptură.

Şi mai e în spital o uşă „secretă” pe care n-ai voie s-o deschizi. Pe uşa aia intri în „casa infecţiilor”: e, de fapt, o scară dezafectată, toată numai jeg şi moloz. Aripa părăsită a spitalului. Interzis să urci scara; cazi cu tot cu ea. De mulţi ani e aşa, n-au mai avut bani de reparaţii. „Repede, să închidem uşa, repede”, ne strigă o asistentă. I-e frică nu cumva aerul de după uşă să-l vicieze pe ăla curat, din spital. La nici 20 de metri de uşă e salonul pentru nou-născuţi.

Autorităţile – în „travaliu“ din 1988

Mamele din sala de aşteptare şed pe nişte fotolii tăbăcite - dintr-o parte ţâşnesc arcurile, din cealaltă, buretele. Au prins niţel şi din „epoca de aur”. Pe inventar, o căzătură ca asta face câteva sute de lei. Nici doctorul Damaschin nu-şi explică de ce. Niciodată maternitatea n-a avut tot ce i-a trebuit – când a avut aţă chirurgicală, s-au terminat soluţiile perfuzabile, când au venit soluţiile, s-a dus xilina. A mai primit de curând ceva aparatură nouă, incubatoare, mese de naştere şi amnioscop. Şi a reuşit să aranjeze cabinetul de ginecologie şi de planificare familială. Dar problema cea mare rămâne clădirea. O soluţie există: continuarea construcţiei la blocul materno-infantil de lângă Spitalul mare, un gigant proiectat pentru sute de paturi. Au început să-l construiască prin ‘88 şi prin ‘92 s-au oprit. Ca să-l termine, Consiliul Judeţean trebuie să bage-n el câteva milioane de euro. O avere pentru un judeţ aşa sărac!

Info plus:

Gândită ca spital de război

În maternitatea din Drobeta-Turnu Severin se nasc 85% din copiii Mehedinţiului. Anul trecut s-au născut peste 1.300 de bebeluşi. Maternitatea are nouă medici primari şi doi specialişti, 80 de paturi pentru mame şi încă 50 pentru nou-născuţi.

Află aici mai multe despre campania Gândul

Povesteşte-ne aici experienţa ta legată de materintăţile din România

Ia atitudine! Donează 2 euro prin SMS la 877şi banii tăi vor fi folosiţi pentru dotarea cu aparatură a unei maternităţi!

Pentru detalii click aici

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine