Cum sunt PARAZIŢII în viaţa reală: „Nu suport oamenii. Dacă încerci să ai o latură domestică, te iau de prost. Dacă o arzi cu săru’mâna, te transformi în papagal”

Cum sunt PARAZIŢII în viaţa reală: „Nu suport oamenii. Dacă încerci să ai o latură domestică, te iau de prost. Dacă o arzi cu săru’mâna, te transformi în papagal”

"Odată m-am pişat pe unu' care cerşea într-un gang şi m-a înjurat că nu i-am dat o ţigară. Nu regret"

"Dacă aş vedea o băbuţă care târăşte prin zăpadă un cărucior prea greu, înseamnă că a cumpărat prea multe lucruri de la Cora. Să roage un prost s-o ajute"

"Am o vorbă: «Dacă nu pot schimba lumea, măcar să-i dau foc»

Când era puştan de 11 ani, Cheloo era "gras, dinţos, ochelarist şi cu freza într-o parte" şi iubea talentele de gospodină ale mamei lui: "Mâncarea de cartofi a fost şi este mâncarea mea preferată, iar maică-mea făcea clătite şi kek de-ţi pica trombonu pe jos". Maturul Cheloo e sensibil cu nevoile tătânelui său, vârstnic acum, nu suportă să danseze, nu ascultă rap, are apartament cu termopane, copil mic şi nevastă la locul ei. Fiind un ţânc, comunismul nu l-a marcat: "Ai mei aveau lipsuri, stăteau la cozile interminabile la zahăr, ulei, dar eu nu am stat la cozi când eram mic, sau poate de prea puţine ori şi nu-mi aduc aminte. Nici azi nu suport să stau la coadă sau să mă facă cineva să aştept. De aceea sunt aproape tot timpul punctual". Când s-a declanşat Revoluţia, Cheloo era ocupat în sufragerie: "Eu îmi trăgeam muzica cu magnetofonul, de la bulgari de pe TV". La începutul anilor '90, apetitul pentru muzică i-a dat ghes puberului dolofan să scotocească printre benzile de magnetofon strânse cu grijă de mama şi tatăl lui înainte de '89: "Am constatat cu stupoare că se numeau Queen, Abba, Madonna, Michael Jackson şi alte câcaturi pe care nu le suport nici acum". Prin 1992-1993, familia lui Cheloo a gustat din capitalism: "Cel mai dur lucru a fost că tatăl meu a rămas fără muncă şi mama a ieşit la pensie". Însă la vârsta cea fericită, dacă faci ce-ţi place, uiţi tot: "Între '91 şi '93 eram total fascinat de faptul că puteam să-mi cumpăr muzică de la taraba din Piaţa Universităţii şi din Romană şi CD-uri originale dintr-un gang de pe Victoriei. Nu eram pasionat de maşini şi mă durea în p*** de faptul că alţii evoluau financiar. Acum regret că pe-atunci eram copii şi nu aveam 19-20 ani. Am fi profitat şi noi de toate oportunităţile ce apăreau în acele zile. Mulţi s-au îmbogăţit până în 1992 - 1993. Nu prea existau reguli şi legi bine puse la punct".

1994 - prima piesă ("Înjur"). 1995 - primii bani: "Cred că au fost 30.000 de lei sau 15.000, nu mai ţin minte. Dar sigur ne-am îmbătat crunt"

În 1993-1994 s-a înfiinţat Paraziţii, dar fără Freakadadisk, care a fost "furat" în 1999 de la Moromeţii: "Iniţial eram Teni-e, Bip şi DJ Yes. Ulterior ne-am luat numele de Cheloo şi Ombladon". Trupa fiind nou-nouţă, aveau nevoie de parai: "Ne-am vândut blugii şi cu banii am făcută prima piesă pe 13 septembrie 1994 -«INJUR», trasă pe o casetă audio reînregistrată şi cu o copertă făcute din colaje de ziare. Reacţia a fost pe măsura materialului: slăbuţă". Dar ce contează gura lumii, când ai chiar acasă doi critici muzicali, dispuşi să asculte cu urechile ciulite ce a creat fiul la vârsta când copiii îşi iau buletin? "Tata a fost foarte la obiect: «Ce e ursăria asta de ciori?» Dar în special mama mea a avut mereu încredere în mine şi m-a îndemnat să fac ce vreau în viaţă. Ai mei mereu au ascultat casetele sau CD-urile. Acum, suntem trecuţi de 30 ani, nu mai avem probleme cu părinţii, din moment ce ne întreţinem singuri".

Primul concert l-au avut la balul bobocilor de la Spiru Haret în septembrie 1994, iar primii bani i-au făcut la cel de-al doilea concert "Rap Attack" din aprilie 1995, organizat de către Adi Niculescu la teatrul "Ion Creangă", unde au suit pe aceeaşi scenă cu alţi adolescenţi debutanţi (BUG Mafia): "Cred că au fost 30.000 de lei sau 15.000, nu mai ţin minte. Dar sigur ne-am îmbătat crunt". Nu erau încă o trupă de interpreţi independenţi: "La început a fost mai greu. Din când în când ne mai ajutau ai noştri cu bani. Au fost multe sacrificii. Doar că noi voiam cu orice preţ să reuşim".

Sălile de repetiţii şi le improvizau ad-hoc: "Nu am avut niciodată o sală de repetiţie cum au trupele rock şi am repetat acasă sau la studio doar atunci când trebuia să cântăm piese noi. Nu ştim niciodată piesele când apare un album nou pentru că scriem şi înregistrăm cu foaia în faţă înainte să învăţăm pe dinafară". Apoi, aşa cum şade bine trupelor serioase, au început să facă turnee de li s-a acrit: "Ne enervează drumurile lungi şi aglomerate pe şoselele ţării. Sistematic. Am vrea un elicopter să ajungem mai repede la destinaţie". Cariera lor a culminat cu deschiderea concertelor celor de la WuTang Killa Beez şi 50Cent, însă băieţii sunt conştienţi că "talentul şi forţa de muncă sunt un câcat dacă nu ai noroc în muzică".

Cheloo, Ombladon şi Freakadadisk - unde stau, cu ce maşini se dau

Mici la început, Paraziţii au crescut până ce au ajuns, ca grad de bunăstare, să se încadreze în pătura clasei medii din România: "Ombladon are un Mercedes mai vechi şi locuieşte într-un apartament cu 3 camere pe bulevardul Colentina, eu am un Mitsubishi total modificat pentru concursurile de off-road, un 4x4 Toyota de stradă şi locuiesc la 3 camere în zona Piaţa Iancului, iar Freaka nu are carnet, deci nu are maşină şi locuieşte într-o garsonieră în Berceni". La fel ca Tudor Chirilă de la Vama, Cheloo e un răzvrătit împotriva sistemului şi a lumii în general, dar fiecare din ei observă lumea în alt fel. În timp ce unul vede termopanele de la apartamente ca pe capace ermetice care ne ţin captivi ca într-o conservă, celălalt le percepe ca pe un standard civilizaţional: "Normal că avem termopane. Am văzut termopane şi la case de chirpici la sate. Dacă Chirilă vrea să stea cu geamurile deschise, îi propun să doarmă într-un cort afară. Aşa nu îl mai îngrădeşte nimic. Cei înghesuiţi în cutii de carton sunt probabil ţigani şi oricum nu suntem exponenţii lor". În schimb, Cheloo, Ombladoon şi Freaka au alergie la creditul ipotecar, de consum şi la descoperirile de card: "Nu are niciunul din noi credit la bancă şi nici nu o să ne facem vreodată. Mai bine dorm în şanţ decât să fiu dator la vreo bancă".

"Nu mă inspir din viaţa de cartier. Eu studiez natura umană în limita capacităţii mele, adică superficial şi cu răutate"

Cu toate că Paraziţii sunt exponenţi de vază ai hip-hopului românesc, pe Cheloo îl lasă rece genul muzical care l-a consacrat: "Mie nici nu îmi pasă de «cultura hip-hop». Eu doar cânt. Eu nu sunt negru, nu suport să dansez, nu practic graffiti şi am peste 30 de ani. Sincer, nu cred în cultura hip-hop. Paradoxul este că nici nu prea mai ascult rap de vreo 3 ani, de când am început să lucrez la «Slalom printre cretini». Eu nu mă inspir din viaţa de cartier, eu studiez natura umană în limita capacităţii mele, adică superficial şi cu răutate, cum i-ar sta bine românului... Piesele noastre sunt inspirate de viaţa de zi cu zi, iniţial de viaţa din cartier, apoi a venit campania anti-playback, anti-cenzură, mesajele politice etc. Totodată, unele expresii din piesele noastre au intrat pentru totdeauna în limbajul străzii. Totuşi nu ne identificăm cu mişcarea rap din exterior".

"Fiind un tip instabil psihic, mă plictisesc foarte repede"

Cheloo nu aude muzica, ci o vede, nu la propriu, ci cu ochiul minţii: "Eu nu sunt muzician şi nici muzicant. Din păcate, fiind un tip instabil psihic, mă plictisesc foarte repede şi nu pot să scriu cărţi. Ce e straniu e că mie nu-mi place muzica complicată, cu găleţi de note şi acorduri. Important e că şi azi, după atâţia ani, fac doar ce vreau în muzică şi, cu cât se schimbă lumea şi muzica, cu atât mai mult sunt hotărât să nu fac compromisuri. Nu suport mentalitatea balcanică. Eu nu am fost niciodată băiat de cartier după blocurile gri - nicio ofensă pentru BUG Mafia - am fost un bun observator. Muzica e ca pictura. Tre' s-o vezi cu mintea".

"Toate sunt curve în afară de mamele, soţiile şi prietenele noastre"

În mamă şi soţie, Paraziţii văd femeia în splendoarea purităţii ei: "Toate sunt curve în afară de mamele, soţiile şi prietenele noastre". Iar rodul iubirii nu poate fi decât un prunc: "Sunt însurat de 3 ani şi am un băiat de 1 an şi 3 luni. Nu e mare diferenţa, căsătoria a venit ca un eveniment normal după patru ani de relaţie, iar legat de copil, avem noroc că Ştefan este supercuminte". Iar când ai copil, vrei să-l educi frumos: "Poponarii - e simplu. Nu vrem să-i vedem pe stradă comportându-se ca nişte gay. S-o facă la ei acasă, unde copiii noştri nu îi pot vedea".

Cheloo, Ombladon şi Freaka au o sensibilitate aparte pentru bătrânii lor, care i-au zămislit: "Evident că i-am ajutat şi îi ajutăm cu tot ce putem, financiar dacă este nevoie. Unii dintre ei mai lucrează, alţii au ieşit la pensie, unii nu mai sunt pe lumea asta. Viaţa merge înainte, vrei, nu vrei". În rest, au căpătat o carapace care-i face insensibili la peisajul trist din jur: "Dacă găseşti un drogat căzut în scară, îi faci o poză cu telefonul sau îi dai un şut. Să nu-mi spui că n-am umor. Dacă aş salva o fată de la viol şi m-ar recunoaşte, bănuiesc că ar fi brusc cuprinsă de o linişte interioară biblică. Dacă aş vedea o băbuţă care târăşte prin zăpadă un cărucior prea greu, înseamnă că a cumpărat prea multe lucruri de la Cora. Să roage un prost s-o ajute". Atitudinea rece se pare că ascunde de fapt teama Paraziţilor de a nu fi răniţi de cei din jur: "Nu suport oamenii. Dacă încerci să ai o latură domestică, te iau de prost. Dacă o arzi cu săru'mâna, te transformi în papagal". Alteori, când văd prea multă obrăznicie în jur, Paraziţii se revoltă şi explodează vărsându-şi amarul în felul lor: "M-am pişat pe unu' care cerşea într-un gang şi m-a înjurat că nu i-am dat o ţigară. Nu mi-e ruşine. Şi în general nu regretăm nimic din ce am făcut până acum. Am o vorbă: «Dacă nu pot schimba lumea, măcar să-i dau foc». Nu datorăm nimic lumii în care ne-am născut. Nu dispreţuiesc săracii, dispreţuiesc cerşetorii. E o diferenţă. Nimic nu îmi garantează că nu mor sărac", ne destăinuie Cheloo filosofia trăită după care se conduce în viaţă.

Analist hip-hop politic

Orice analiză a stadiului de dezvoltare a unei ţări începe cu un scurt periplu prin istorie: "Pentru scurt timp, în România lui 1990 nu au existat nedreptăţi. Realizări nu existau. Existau firimituri de reuşite administrative, un kilometru de autostradă în plus, un bec în plus, apoi nişte parcuri în minus şi mii de hectare de pădure în minus". Ajunşi în prezent, nu sunt prea multe de spus: "Politicienii sunt toţi o apă şi-un pământ. Ce rost are să votezi un partid, când ei fac după aceea o coaliţie şi să iasă iar Băsescu? Ne merităm soarta, dragi români. Parcă trăim din ce în ce mai greu". Soluţia lui Cheloo? "Ce putem să spunem? Rezistaţi, fraţilor! Speranţa moare ultima!".

INFO PLUS:

Întrebare: "Cum a evoluat muzica voastră de la începuturi şi până acum, ca mesaj în special?"

Răspuns: "Asta e o întrebare pe gustul meu. Fac o schemă: Proastă - F.Proastă - Proastă - bună/brută/veselă - de menţinere - cinică/dusă la extrem. Pe viitor vom cânta colinde şi house".

Întrebare: "Momentul cel mai urât al carierei voastre?"

Răspuns: "Succesul e uşor de acceptat. Mai greu e să accepţi că nu mai ai succes şi eşti pe topogan în jos. Eu abordez problema la fel de când mă ştiu: mă doare-n p***. Nu suport să fiu criticat, deci de ce să ascult criticile?"

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine