Cum trăieşte un român între 5.000 de unguri

Un român care-a găsit Tărâmul Făgăduinţei între maghiarii din Covasna

Unguroaicele le fură inimile românilor, borşul e dat la schimb pe gulaş, iar spiritul întreprinzător şi limba maternă a secuilor sunt molipsitoare.

De afirmaţiile lui Markó Béla se face haz, însă cu teama că gargara propagandistă ar putea încolţi muguri de ură în viitor. Acum e pace.

Când la TV apare sintagma „tensiuni interetnice”, rudele îl sună cu inima-purice c-a păţit ceva. Toţi răsuflă uşuraţi când le răspunde la telefon. Apoi urmează munca de lămurire: „Mamă, nu-s în spital. A câta oară să-ţi spun că zâzania între români şi unguri e doar în capu’ ălora care şed pe fotolii la Bucureşti? Aici la sat n-avem timp de asta, că alte griji ne rod pe noi”. Ajuns în Covasna forţat de împrejurări, vasluianul Alexa Mihai şi-a jurat că n-o să zăbovească între maghiari mai mult de doi ani. Au trecut 18 şi acum nu mai vrea nici în ruptul capului să se dea dus, deşi în Turia unde stă acum sunt doar 10 familii de români, izolate între 5.000 de maghiari. În 1990 era agent de poliţie în Maramureş. I s-a făcut dor de satul natal şi a cerut transferul la Vaslui. Şefii i-au condiţionat plecarea de un mic favor: „Mergi sănătos, dar mai întâi faci o haltă de doi ani într-un sat de maghiari din Covasna, că acolo e nevoie foarte mare de cadre”. Înghiţind în sec, şi-a blestemat zilele şi, cătrănit, s-a mutat cu calabalâcul şi viitoarea soţie în secuime.

Un cuvânt pe zi  

Ca să-şi poată îndeplini cu brio misiunea de „agent principal” în Covasna, Mihai Alexa a cochetat cu iniţierea în tainele graiului local: ”Când am venit în zonă mi-am propus să învăţ câte un cuvânt unguresc în fiecare zi, până voi şti maghiara. Nu e nimic deranjant în a vrea asta, doar că n-am reuşit. La început prinsesem ceva, dar după aia, mai greu, na, că nu toată lumea poate să înveţe o limbă străină. Oricum zic eu că înţeleg 60% din cuvinte. Dacă cineva vorbeşte mai rar, atunci înţeleg, însă când gura îi turuie foarte repede, pricep prea puţin”. Ce nu i-a reuşit lui, au păţit în schimb soţia şi fiul său: „La ei a fost anturajul. De exemplu, am avut o fată de 17 ani angajată, pe Ildiko, care avea grijă de copil. Când a venit la noi, nu ştia nimic româneşte. Când a plecat, Ildiko ştia româneşte şi soţia limba maghiară, pentru că erau mereu împreună. Şi băiatul la fel. La patru ani vorbea bine. Acum Andrei e pe-a unşpea şi ştie maghiara la perfecţie”.

Lăcrămioarei, soţia poliţistului, maghiara îi serveşte de minune, căci este profesoară de română în Turia: „La fiecare sfârşit de an vine şi-mi spune cum e când ea preia elevii în clasa a cincea şi cum îi predă la licee după clasa a 8-a. Când intră în clasa a cincea nu ştiu mai nimic în limba română. Ea începe să le explice băbeşte, de la zero. Zice în română cuvântul „şerveţel” după aia le explică pe limba maghiară ce înseamnă şerveţel în limba română. Aşa face începând din a cincea, până când în a opta deja încep să facă şi ei o propoziţie, două în limba română. Dacă ar învăţa româneşte din timp, la clasele I-IV, atunci ar învaţa mai repede”.

Dedicarea dăscăliţei îi face pe copiii satului s-o iubească şi să se manifeste călduros: „Înainte de Crăciun, ei vin în cârd la poartă şi ne cântă colinde în maghiară. Melodiile sunt aceleaşi şi colinda lor sună frumos, doar că cuvintele nu-s în română. Cele în româneşte, alea-s mai pe inima mea, dar având ani de zile de când numai pe astea le ascult, m-am obişnuit”. Nostalgia e un pic îndulcită de plasarea micilor inserţii din final: „Când gată de cântat, câte unul mai ne urează «La mulţi ani!» în română.

Ungurii, ademeniţi de borşul românesc

„În comuna Turia sunt cinci familii de poliţişti şi foşti poliţişti, mai sunt un pădurar şi încă trei familii «civili». În total în jur de zece familii la 1.300 de fumuri de casă”. Aşa că nu-i de mirare că mai toţi prietenii de familie ai lui Mihai Alexa sunt unguri. Se întâlnesc când la unii acasă, când la alţii, după o regulă bătută-n cuie: „Ăsta-i un obicei, ca atunci când noi mergem la maghiari, mult solicităm ca la masă să fie ceva gătit în stilul lor. Ei când vin la noi cer ceva să fie mâncare românească. Lor de exemplu le place foarte mult ciorba cu borş, că nu prea prepară de obicei aşa ceva. Mai avem pe câte unul mai pofticios, care când vine la noi mănâncă câte două-trei farfurii ciorbă de pasăre cu borş, că felul doi adeseori nici nu-i mai trebuie. Noi când intrăm în casă de maghiari cerem o supă specifică de-a lor care se face de obicei cu tăiţei şi carne fiartă de vită”. Să fii român în ţinuturile secuieşti te obligă uneori la dublu festin: „Ei îs catolici, noi ortodocşi şi când e Paştele lor ne invită la masă festivă acasă la ei şi noi facem la fel când vine Paştele nostru”. 

Inima fiului, furată de-o mândruţă unguroaică

Lui Andrei (17 ani), fiul poliţistului, i s-au aprins călcăiele după o tânără din Târgu Secuiesc, cu care îşi dă SMS-uri de amor în limba locului: „Chiar ieri a primit mesaj şi am văzut că scria «te iubesc» în limba maghiară. De fapt toate mesajele în limba maghiară şi le dau”. Relaţia e serioasă, din moment ce pentru jună s-a făcut excepţie de la cutumele locale: „Aşa-i obiceiul la licee aici, ca clasele de a 11-a să facă o petrecere pentru cei de clasa a 12-a. Deşi clasele de limba română au făcut petrecere separate de clasele în limba maghiară, cine a avut în clasă prietenă maghiară au cerut permisiunea în clasă să vină cu ea şi au fost lăsaţi să se distreze împreună”.

Ungurii, mai civilizaţi decât moldovenii

Mihai Alexa a devenit din „emigrant” locuitor al Covasnei: „Cred că prin ‘92-‘93 puteam deja să plec, căci îmi făcusem stagiul obligatoriu în Covasna, însă n-am mai vrut, că m-am căsătorit, copilul era mic şi mi-a plăcut aici. Mi s-a părut că nivelul de trai e mult mai ridicat decât cel din Moldova. Oamenii sunt mai - poate prea dur spus- civilizaţi, dar aşa e”. Ca să nu fie considerat „trădător”, poliţistul se justifică: „În Turia sunt 480 de tractoare în evidenţă la post, în timp ce în satul meu din Moldova încă se ară cu plugul cu cai. Când am plecat eu de-acasă din Vaslui, tineretul avea alte idei, să meargă în Italia sau Spania, să muncească pentru un termen-limită, să vină acasă şi să cheltuie banii. În schimb aici fiecare e întreprinzător şi porneşte o mică afacere. Oamenii sunt bine înfipţi în locul ăsta şi vor să facă ceva. Mai e etnia rromă care frecventează Ungaria, dar în rest, maghiarul care e maghiar aici încearcă să-şi facă rostul vieţii”.

Facinaţia lui Mihai Alexa pentru filozofia de viaţă a ungurilor l-a făcut să se pensioneze înainte de vreme pe caz de boală şi să se apuce de o afacere cu cartofi şi fructe: „Am un mic depozit angro în care adun produsele locale, cartof în principal, de unde vin să cumpere distribuitori. Şi aduc prune cu TIR-ul de la Vaslui pentru pălinca ce-o fac maghiarii din zonă”. Treaba asta nu le-a prea convenit părinţilor lui: „Când i-am sunat şi le-am spus că am cumpărat pământ aici, atunci au fost puţin supăraţi. Ar fi vrut să mă întorc la casa părintească.”. Între timp românul şi-a ridicat viluţă modernă, cu poartă de lemn tradiţional secuiască, cu lalele sculptate pe ea şi bătrânii s-au mai înmuiat: „Au venit la mine în vizită şi, când au văzut ce bine îmi merge, au plecat cu ochii în lacrimi, mulţumiţi”.

Markó Béla, un instigator

Când merge în vizite de familie, la aniversări sau la tăiatul porcului, Mihai Alexa comentează cu prietenii maghiari ultimele afirmaţii făcute de preşedintele ungurilor români: „Mai ales acuma se vorbeşte foarte mult de ce-a vorbit Markó Béla de partidele româneşti, că aveţi grijă cei de la PDL pentru că populaţia maghiară e nemulţumită şi o să fie probleme în ţară. Aşa ceva nu-i adevărat. Toţi prietenii mei maghiari spun că totul de sus porneşte. Ei instigă”.

„Părinţii şi-au construit o imagine despre maghiari din ceea ce ştiu de la mine, nu de la televizor. Când merg acasă le spun adevărul şi că aici, la nivelul ăsta de relaţii între oameni, totul e linişte”  -  Mihai Alexa, un vasluian aclimatizat de 18 ani în secuime

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine