Cuţit versus pistol – dilema de la căpătâiul porcului

Măcelarul Sebastian Adorjan (29 ani) îndulceşte moartea porcilor, trăgându-le cu pistolul de asomare un glonte fix între ochi

În ce variantă e mai „uman”: când porcul e înjunghiat pe viu, ori atunci când mai întâi e electrocutat sau împuşcat în cap? „Gazarea” e ceva de viitor

Tinerii preferă asomarea prin împuşcare, vârstnicii satului preferă înjunghierea pe viu

Când măcelarul Sebastian Adorjan a scos pistolul să asomeze purcelul dintr-o gospodărie din Breţcu (Covasna), proprietăreasa, o bătrână de 80 de ani, l-a dojenit ca pe derbedei: „Ce faci aicea ca Hitler, vrei să-l împuşti? Hoţule! Eu am avut destule cu războiul, acum veniţi şi la porci cu pistolul?”. Tânărul s-a scuzat că ăsta-i jobul lui, explicându-i băbuţei că glontele e menit să facă finalul mai fericit: „Maică, cu pistolul ăsta, purcelul nu mai plânge când îl tai”. Ca femeia să înţeleagă cum vine asta, i-a explicat ce-a păţit la o înjunghiere un porc neastâmpărat: „I-am tăiat beregata, am pus paiele şi, când le-am dat foc ca să-l pârlim, porcul s-a ridicat şi a fugit. A urmat tămbălău. Dă-i şi fugi după el, unul dintre măcelari a trebuit să stea după colţul casei şi când a luat curba, pac! l-a lovit cu muchia la secure în cap”. În schimb, când porcul e împuşcat cu pistolul de asomare, glontele îi sfredeleşte craniul şi se opreşte în creier, inducându-i o comă profundă, ca să nu mai sufere când e omorât.

Sebastian (29 ani) a fost hărăzit de ursitoare să devină măcelar: „La noi la sat, când s-a tăiat porcul, mama a ţinut oala pentru sângele care i se scurgea porcului din gât. Apoi a intrat în casă, i-a venit ca să nască şi cel născut am fost eu”. La 20 de ani, măcelarul băga spaima în porci: „Când am lucrat într-un abator în Germania, asomam şi 14.000 de porci pe zi. Porcii erau împinşi în şir indian pe un culoar strâmt şi, când animalul ajungea în dreptul meu, un stăvilar îi bloca înaintarea şi se punea un stăvilar şi în spate încât porcul să nu se mai poată mişca, fiind prins ca într-o cuşcă strâmtă. Atunci eu îl atingeam cu electrozii după urechi sau pe obraji, se auzea un bâzâit ca de arc electric şi porcul cădea lat, apoi era împins automat într-o cuvă care-l depunea pe banda rulantă, unde era tăiat. Pe cap de porc electrocutat primeam 0.1 eurocenţi. Era puţin, dar într-o zi se adunau. Apoi nemţii s-au modernizat. Îi băgau câte 5-6 într-o cămăruţă de doi pe doi, îi gazau şi-i scoteau gata morţi”.

Azi Sebastian e măcelar într-un abator din Lemnia şi în timpul liber merge cu pistolul în tolbă prin comunele din jurul oraşului Târgu Secuiesc, taxând sătenii cu 10 lei pe glonţ: „Bătrânul ăla de 70 de ani te ia cu huo, nu mai poţi să-l convingi. Ăştia tineri, în schimb, sunt tare curioşi să vadă cum funcţionează pistolul. Mă cheamă, dar după asomare majoritatea sunt dezamăgiţi, că ştiţi cum sunt oamenii la ţară. Se aşteaptă la un spectacol cu împuşcături, după care să le guiţe porcu’ jumate de oră tăvălindu-se rănit pe jos, şi când colo, eu fac doar «ţac» şi pică nemişcat”.

Glonte în creier sau „scaunul electric”?

Satul Turia (Covasna), ora 8.00 a.m. Sebastian e deja la al doilea porc pe ziua de azi. Nu unul oarecare, ci purceaua îngrăşată de însuşi primarul comunei, Attila Dărăguş. Măcelarul fluieră hipnotizant la urechea scroafei care guiţă ca din gură de şarpe în coteţul întunecos. Scroafa se zbate împotrivitor în timp ce e legată cu funia de rât şi de picior. Un argat o împinge de fund, ceilalţi doi trag bărbăteşte de funie, răzbind cu chiu, cu vai s-o scoată în ogradă, la aer curat, cer şi brazi.

Purceaua nu are ochi pentru peisaj, fiindcă îi dă târcoale câinele stăpânului, care, simţind-o agitată în laţ, o hăituieşte cu un aer dominator. Scroafa stresată e parcată deasupra unui pat de paie, unde-şi va da obştescul sfârşit. Stăpânul ei e convins că animalul habar n-are ce îi rezervă viitorul: „Nu cred că simte că va fi tăiată. Am mai scos-o o dată din coteţ acum câteva luni, când am dat-o la vier. Probabil că şi acum se aşteaptă să simtă aceeaşi senzaţie de plăcere ca data trecută”. Deasupra ei oamenii ciocnesc păhărelele de pălincă, le dau pe gât, unul o prinde de urechi ţinându-i capul nemişcat, măcelarul ia arma-n mână şi un glonte de rezervă între dinţi, fixează vârful ţevii între ochii scroafei şi „poc”, o asomează cu glonţu-n creier.

Înainte ca sângele să apuce să iasă afară din găurica rotundă cu diametrul de 8 milimetri, cele 150 de kile de carne s-au şi prăvălit la pământ. După comiterea faptei, măcelarul Sebastian Adorjan declară că din experienţă preferă asomarea cu pistolul, cleştilor generatori de electroşocuri: „Cu electrocutarea-i mai delicat, că porcul se mai zbate şi nu întotdeauna doza de curent apucă să se descarce din prima. Aşa, animalul se alege doar cu nişte furnicături zdravene în corp şi trebuie să reiei procedura de electrocutare, chinuindu-l de două ori. În schimb, la câteva sutimi de secundă după asomarea prin împuşcare, ai un porc inconştient pe veci”.

Nici primarul, proprietarul porcului, nu-i de acord cu aplicarea de electroşocuri pe şorici: „Cred că ceva durere simte când bagă electroşocul în porc. Cumva ca o amorţeală, ca o febră, dar altceva nu. Eu am simţit-o pe pielea mea la 18 ani. Legam un casetofon şi un coleg de-al meu de clasă a băgat cablul în priză. Cum eram cu mâinile amândouă pe fire, a curs curentul prin mine şi am început să mă schimonosesc şi să tremur ca Gerilă. Ei credeau că fac glume şi se hlizeau la mine. Eu eram conştient, dar nu puteam să scot un sunet, că limba nu vroia să se mişte în gură. Tot mă uitam înspre priză să scoată ştecherul, dar nu s-a prins nimeni. Pentru mine secundele alea până au întrerupt curentul au durat o jumate de zi. Îmi venea să pup pământul în momentele alea, aşa de dor mi-era de lumea asta, aşa că n-aş putea să doresc aşa ceva nici măcar unui porc, deşi e drept că electricitatea face bine la reumatism”.

Szabo Gabor (44 ani), celălalt măcelar care participă la sacrificarea scroafei primarului comunei, e mai tradiţionalist, preferând metoda patentată de străbuni: „Când tai porcul pe viu, nu-l doare, ci simte doar ceva ca înţepătura unui ac mai gros când ai face o injecţie. Odată secţionată carotida, sângele oxigenat nu-i mai urcă porcului la cap şi-n două secunde a murit”.

Despre sufletul plutitor al porcului fericit

După asomarea scroafei primarului, măcelarul mai bătrân îi împlântă o baionetă din 1916 în gâtlej, pleoapele purcelei se închid, sângele-i ţâşneşte din beregată cu bulbuci gâlgâitori, iar picioarele mortului se zbat nebuneşte, lovind violent şi inutil aerul din jur.

Barabaş Csiko, şeful DSV Covasna, dă asigurări că bâţâiala porcului e doar un gest reflex: „Nu mai simte nimic, vă asigur. E decedată deja. Acestea nu-s mişcări de suferinţă, ci de impuls nervos”. Proprietarul animalului se ţine băţos şi nu se înmoaie la vederea sângerosului moment, spre deosebire de măicuţa lui: „Mama nu participă atunci când se sacrifică porcul, ci pleacă pe la vecini şi bârfeşte acolo până când e omorât, că îi e milă de porcul pe care l-a crescut luni de zile.

Unei pensionare care cine ştie cu ce bani cumpără un purcel pe care-l botează Zsigo sau Zsuji şi un an întreg merge şi-i duce de mâncare, are grijă să-i fie călduţ, îl mai mângâie, îl mai scarpină după ureche şi-i curăţă zi de zi, e normal că îi pare rău. Când vine Crăciunul şi porcul trebuie sacrificat, normal că ăla parcă ar fi copilul ei şi nu mai poate să fie prezentă”.
Grijulii, tăietorii acoperă porcul mort cu o plăpumioară de paie, ca pe un prunc adormit, şi-i dau foc cu bricheta. Când focul se potoleşte, măcelarii smulg unghiile porcului - asemeni unor cupe - pe care le umplu cu pălincă şi le dau pe gât: „În unghia fierbinte pălinca se încălzeşte ca un vinars”.

După duşcă, tăietorii curăţă cu mătura şi peria de covoare funinginea de pe porcul rumenit, apoi şoriciul e bărbierit de părul carbonizat şi de băşicuţele de tegument cu un cuţit ascuţit ca un brici, dezvelindu-se privirilor şoricul auriu: „Na o ureche ca să ronţăi. Vrei?”.

Măcelarii despică animalul în două, afundându-şi mâinile reci printre intestinele, plămânii şi ficaţii lunecoşi dar încă calzi, pe care le smulg din cutia toracică şi le pun în lighene mai mari sau mai mici.

Un sfert de ceas mai târziu, porcul e sortat în cotlete, ceafă şi şunci. Cucernic, stăpânul cărnii se declară mulţumit: „Ăsta-i un porc bine crescut. N-a mâncat deloc nici concentrat, nici altceva artificial, numai cereale şi ce s-a adunat din jurul casei. Dacă porcul are un suflet care-i pluteşte acum pe sus, sigur se simte împlinit, fiindcă ştie că dacă n-ar fi fost crescut pentru tăiere, n-ar fi existat deloc. Cine se îndoieşte n-are decât să renunţe la friptura de porc şi să se facă musulman”. 

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine