De ce imparte un tânăr casa cu un păianjen de 12 centimetri sau cu o reptilă drăgălaşă

Iguana obişnuieşte să se ascundă sub mobilă, dar după o zi se întoarce singură în acvariu Foto: Mediafax

Principala grijă când împarţi apartamentul cu o tarantulă – să nu calci pe ea

Iguana – un animal discret, care are momentele lui de “drăgălăşenie”

Se trezesc dimineaţa şi aproape că uită că sunt proprietari de animale. Companionul nici nu-i solicită la plimbare prin parc şi nici nu-i ling pe faţă (slavă Domnului!). În schimb, zac paşnici în acvariu sau scot limba bifurcată la ei, fără alte pretenţii. Sunt proprietari de păianjeni, gândaci, iguane sau alt gen de reptile, animale, care, spun ei, le aduc tot atâta bucurie în suflet ca şi un căţel sau o pisică, dar mult mai puţină bătaie de cap. Andrei, un braşovean de 19 ani, este de şase luni mândrul posesor al unei tarantule Poecilotheria regalis. „Am primit-o gratis de la un amic. El o cumpărase fără ştirea maică-sii, care când a văzut-o, a zis că unul din ei trebuie să plece! Nu ştiu exact ce vârstă are, ştiu doar că poate creşte până la 18 centimetri, dar ea are vreo 10-12”, spune Andrei despre tarantula pe care a botezat-o Hornet (viespe) din pricina culorilor negru şi galben pe care le are. Robert, un bucureştean de 21 de ani, pe de altă parte, este fericitul proprietar al unei iguane verzi. „O am de aproape doi ani şi a devenit un adevărat membru al familiei. E o reptilă cu personalitate”. Numele ei este cel puţin ciudat pentru o reptilă – Fluffy. „Pentru că are momentele ei de drăgălăşenie”, explică Robert.

Pasiunea pentru animale exotice

„Dacă acum un an mi-ar fi spus cineva că o să cresc păianjeni în casă, i-aş fi zis că e nebun”, povesteşte Andrei, întrebat fiind cum a ajuns să fie pasionat de tarantule. „Chiar îmi aduc aminte că mă uitam la documentare despre păianjeni şi mi se făcea pielea găină. Mi-am schimbat părerea când amicul meu mi-a propus să îmi dea păianjenul lui în îngrijire. La început am ezitat, dar când mi l-a pus în mână, a fost dragoste la prima vedere”. Robert, pe de altă parte, spune că a fost fascinat mereu de reptile. „Încă de când eram în şcoala generală obişnuiam să prind şopârliţe în parc.

Deja umplusem casa de ele. Le aduceam şi la şcoală, unde mă distram foarte tare când le puneam pe umerii sau în părul fetelor. Era să fiu şi exmatriculat, pentru că una a evadat din bancă, unde o ţineam, şi s-a strecurat sub catedra profesoarei. Aşa că atunci când s-a ivit ocazia să cumpăr o iguană, nu am ezitat”.

Cum să te amuzi cu animalul exotic

„Iguana mea are, în principiu, acvariul ei în care ar trebui să stea. Dar e ca şi cum n-ar fi, pentru că îi place mult să se plimbe. Uneori dispare. La început mă speriam, dar acum m-am obişnuit. După câteva ore, cel mult o zi, apare. Se ascunde sub mobile, dacă laşi uşa deschisă la şifonier se strecoară înăuntru. Odată am dat de ea în bufetul din bucătărie. Se băgase singură într-o cratiţă! Dar în general îi plac locurile călduroase. Iarna stă pe calorifer, de multe ori stă lipită de unitatea centrală când stau la calculator. Îi place mult să stea acolo, pentru că am un calculator vechi care se încinge rău...”, povesteşte Robert. Pentru Andrei, însă, evadarea tarantulei prezintă probleme mai mari.

„Am păţit-o de câteva ori, mai ales când uitasem să o hrănesc pentru mai multe zile. Am o plasă pusă peste acvariu, dar dacă vrea, găseşte metode să treacă de ea. Nu mă temeam că o să muşte pe cineva, dar îmi era frică să nu o calc, din greşeală. Oricum, sunt prevăzător şi încui bine uşa la dormitor. În caz că se rătăceşte trebuie doar să cercetezi metodic fiecare colţişor. Odată am găsit-o între două cărţi din bibliotecă. Altă dată n-am găsit-o timp de două zile. Intrase în învelitoarea plapumei! Mă mir că n-am strivit-o!”

Hrana animalului exotic

Când vine timpul să-şi hrănească animelele de companie, Andrei nu are mari probleme. Tarantula lui se mulţumeşte cu câte un greiere la două zile. „Uneori stă cu greierele lângă ea şi nu vrea să mănânce. Atunci îmi fac probleme că s-a îmbolnăvit, dar, în principiu, n-am ce să fac, pentru că nu există veterinari specializaţi pentru astfel de animăluţe. Chiar am cunoscut un veterinar, odată, şi l-am întrebat dacă ar şti ce să-i facă în cazul în care aş aduce-o la cabinet. Mi-a zis că dacă mă prinde cu aşa ceva la el, o eutanasiază direct cu pliciul!”. Robert, în schimb, trebuie să se chinuiască mai mult cu iguana lui verde. „E pretenţioasă la mâncare, dar aşa e specia... Îi plac mult morcovii daţi pe răzătoare, care e baza. Acum am trecut-o pe salată verde, dar trebuie să am grijă să mănânce ce-i dau. La început trebuia să o hrănesc cu mâna, pentru că refuza să mănânce de una singură. Cred că din cauza stresului”.

Cum te joci cu animalul exotic

Când vine vorba de a te juca cu tarantula, Andrei spune că amuzamentul ţine mai mult de personalitatea stăpânului. „Toţi prietenii care vin în vizită sunt fascinaţi când o văd şi vor să se joace cu ea într-un fel. Ceea ce e greu, pentru că nu mulţi acceptă să-şi pună mâna pe ea şi nici mie nu-mi vine să-i las, pentru că nu ştiu cum reacţionează nici tarantula, dar nici omul. De obicei, o zgândără cu un creion să vadă dacă muşcă din el, dar nu prea reacţionează. Mie îmi place să observ ce face când se simte în largul ei. Se poartă mai firesc când pun eu mâna pe ea decât când o face altul, ceea ce arată că are şi ea simpatiile ei”. „Joaca e de fapt un fel «de-a v-aţi ascunselea» între mine şi ea”, povesteşte Robert despre iguana lui verde.

„Mi-e frică numai să nu iasă pe geam, dar până acum nu a avut astfel de tentative. Îi place să o mângâi sau să o scarpini, dar trebuie să o cunoşti ca să îţi dai seama. Adică dacă nu fuge, îi place. Normal că nu se gudură ca un câine, dar i se citeşte ceva în ochi. E vedeta petrecerilor, dar atunci am grijă să o ţin în acvariu. Dacă pune prea multă lume mâna pe ea, se enervează şi iar dispare. Merge şi la impresionatul fetelor, deşi mă feresc să zic chestia aia cu «hai să-ţi arăt şopârla mea»”. Dar nu cumva preferinţele lor în materie de animale de companie sunt cam ciudate? „Eu mă consider un om normal”, răspunde Andrei. „Ba chiar mi se pare că decât să creşti un câine într-un apartament micuţ de două camere, mai bine creşti o tarantulă. În fond, gusturile nu se discută”.

„Păi asta e şi ideea, oricine poate să aibă un câine sau o pisică. Dar nu oricine poate să crească o reptilă. Mă gândesc să îmi mai iau şi un şarpe, deşi nu ştiu cum s-ar înţelege cu iguana...”.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine