Alina BĂDĂLAN TURCITU
Alina BĂDĂLAN TURCITU
29301 vizualizări 7 mar 2011

"Toamna e invazie de măr, îl aruncă lumea. Uite (şi prinde un fruct în palmă): măr de ţi-e milă să-l bagi la tocat. Supermarketul nu-l primeşte că are câteva puncte negre... defecte de «fabricaţie»", ne spune agricultorul Gheorghe Vlad din comuna Vidra de Ilfov. Astăzi are de făcut 400 de litri de suc de mere, mâine merge cu el la piaţă. Până seara îl dă pe tot. Şi-a instalat toate sculele în bucătărie, direct pe gresie, şi acum se plimbă printre lădiţele negre umplute cu mere, să vadă pe care o bagă prima în tocător.


"Dorule, vii să-mi ţii un sac din ăla?", strigă spre unul dintre ajutoare. Cei 400 de litri de suc se fac din peste o tonă de mere, soi olandez. Durează vreo zece ore până se face sucul tot. Merele le cumpără chiar din Vidra, cu 1,8 lei kilogramul; sucul îl vinde cu 5 lei litrul. În piaţă, bucureştenii sătui de sucul îmbuteliat de hipermarket se bat pe sucul natural de Vidra. Unii cumpără câte cinci litri odată, să aibă până săptămâna viitoare, când familia Vlad revine la piaţă cu noua tranşă. Este aşa de dulce, încât toată lumea zice că pun zahăr în el. Dar nu; am fost de faţă când sucul a ieşit, înspumat, din storcător. N-au pus în el nici pic de conservant, nici bob de zahăr, nimic.

Ce cheltuieli ai dacă vrei să produci suc de mere

Gheorghe (Gigel, pentru prieteni) este inginer agronom şi trăieşte numai din agricultură. E roşu în obraji şi tot timpul se învârte prin curte ca titirezul. Nici la pauză nu se aşază; stă cu un pahar de whisky în mână şi dă telefoane să aranjeze plecarea la piaţă de a doua zi. Pe instalaţie a dat 3.300 de euro, a comandat-o în Germania pe internet şi i-a venit prin colet. Aparatura cuprinde un tocător, storcător, pasteurizator şi nişte bidoane de păstrat sucul în ele. O foloseşte din ianuarie şi, la ritmul în care i se vinde sucul, îşi va amortiza investiţia până în toamnă. La cheltuiala asta se mai adaugă cea cu sticlele de plastic (una cumpărată din fabrica de la Obor costă 50 de bani) şi cea cu etichetele - 250 de lei costă 500 de etichete. Mai sunt de plătit vreo doi oameni cu ziua, alte câteva zeci de lei pe zi, şi, desigur, merele. Le cumpără din sat cu 1,8 lei kilul pe cele mai "urâţele", cu o gaură în ele. La hipermarket, aceleaşi mere le găseşti şi la 5 - 6 lei kilul, iarna. Multe "urâte", însă, sunt mere frumoase, mari şi zemoase, fără niciun defect. Au stat într-un depozit cu temperatură controlată.

35 de litri de suc din 80 de kilograme de măr

Să vedem, însă, cum se fabrică sucul. Instalaţia se întinde în mijlocul bucătăriei. Este numai plastic şi inox, poate mai mult plastic, să nu oxideze sucul uşor. Gigel se aşază în dreptul tocătorului, ia o lădiţă în braţe şi de sus toarnă merele în gura tocătorului. Se aude un huruit puternic, semn bun, că fructele sunt tocate instant. Le toacă două simple cuţitaşe şi un burghiu aşezate înăuntru, în burta tocătorului. De afară nu se vede nimic. Jos, sub tocător, bunicul familiei stă cu găleţile, să pice în ele pulpa merelor.


Asta este cea mai importantă căci tot sucul în ea stă. Şi de aici se munceşte în lanţ: nevasta lui Gigel preia găleţile cu pulpă şi le aruncă în storcător, un cilindru cu mult inox. Când cilindrul se îndeasă bine cu pulpa celor 80 de kilograme de măr, i se pune capacul şi... sucul pur şi simplu începe să curgă în alte găleţi aşezate dedesubt. De aici ies cam 35 de litri de suc.
Frumos e cum se stoarce sucul în miezul cilindrului: "În mijlocul lui, chiar înăuntru, există o membrană din plastic aşa, ca un balon. Când storcătorul este plin cu pulpă, membrana se umple cu apă, apasă pereţii cilindrului şi, prin presiune, tot ce este suc în pulpă iese prin acest cilindru. Acesta este, de fapt, o sită", ne explică doamna Vlad.


Dar pentru ca sucul să iasă limpede - limpede, pe lângă cilindru mai există nişte filtre: doi saci maro din pânză solidă. Din când în când, trebuie spălaţi, să nu li se înfunde ochiurile. Când Gigel le bagă la clătit, la chiuvetă, din saci ies aburi. După stoarcere, imediat, ajutoarele toarnă sucul din găleţi direct în bidoane mari cu robinet, de câte 60 de litri unul. O parte din suc merge crud la piaţă, restul se pasteurizează. Asta se întâmplă afară, într-o cuvă din inox. Gigel păzeşte cuva cu spumiera în mână. "Păi da, că la pasteurizare se face spumă ca la bere şi trebuie îndepărtată permanent", ne explică. "Temperatura maximă la pasteurizare este de 90 de grade. Pasteurizatorul are un capac. Peste el se pune o peliculă de lichid special şi astfel sucul nu mai ia contact cu aerul. Se lucrează exact ca laptele la tanc", mai zice. Pasteurizat, sucul rezistă în frigider şi şase luni.

"Îi rog pe ăştia din sat să dea la vacă pulpa de măr şi le e frică"

Pulpa rămasă de la suc devine îngrăşământ natural - o aşază pe terenul unde în fiecare an cultivă legume şi le vinde la piaţă. "Îi rog pe ăştia din sat să o dea la vacă şi le e frică", zâmbeşte. Sau poate că ar merge chiar să o dea la cofetărie, să facă din ea plăcinte cu măr, mai zice. Acum, că a dat lovitura cu sucul de mere, la toamnă are de gând să producă şi bulion natural, tot în instalaţia asta. Căci merge şi la roşii, la struguri, pentru must şi vin, la pere, vişine, zmeură şi cam tot ce-şi pune omul în grădină.

Citește și: