Detectorul de minciuni – spaima angajaţilor care îşi înşală firma

Detectorul de minciuni – spaima angajaţilor care îşi înşală firma

Deşi nu recunosc oficial, majoritatea companiilor din România testează loialitatea şi corectitudinea angajaţilor cu poligraful.

Nici nevestele bănuite de infidelitate sau soţii aventurieri nu scapă de confruntarea cu detectorul de minciuni.

România are mulţi min­cinoşi. Corporaţiile s-au prins din timp de asta şi încă din anul 2000 îşi trimit oamenii pe ban­dă la Adrian Coman, cel mai experimentat poligrafist de la noi. După ce şi-a făcut mâna, 26 de ani, pe criminali, vio­latori şi tâlhari a dat iama cu detec­torul de minciuni în mediul de afaceri, cu gând să-l cureţe de indivizii mai puţin oneşti. Datorită lui, afaceri cândva falimentare, după ce s-au curăţat de căpuşe au, azi, profituri ce sar la cer.

La început, salariaţii mai bombăne niţel: „Da’ ce, domne, sunt pungaş sã mã aşez pe un scaun unde au stat infractori?„. Se potolesc doar când află că poligraful se foloseşte şi pentru testarea loialităţii, cinstei şi moralităţii şi că 85% din oamenii care se aşează pe scaun sunt diagnosticaţi ca inocenţi. Când sunt puşi faţă în faţă cu detectorul de minciuni, cei mai mulţi se pierd: „Nu cumva din cauza stãrii de emotivitate sau de tensiune o sã-mi iasã testul prost?”.

Dar Adrian Coman îl bate pe umăr părinteşte: „Aparatul simte starea de emotivitate şi-o scade din ecuaţie”. Poligraful, prin cei şase senzori aplicaţi pe pielea subiectului, reacţionează doar când acesta minte: „Atunci toate o iau razna, îi creşte ten­siunea, îi scade pulsul, are stop respirator, i se modificã re­zis­tenţa galvanicã a pielii şi are contracţii musculare”, fie că-i vorba de vânzări de infor­maţii din interiorul firmei, de min­ciunile trecute în CV de can­didaţi la angajare (85-90% dintre CV-uri au cel puţin câte o înflo­ritură) şi până la intenţiile nema­terializate de furt ale unor angajaţi.

Dar marea calitate a poli­grafului e că-i dă de gol pe marii hoţomani, cum a fost cazul unui director general de societate, om cu patru mii şi ceva de euro pe lunã, maşinã la scarã, telefon plãtit, plin de bijuuri pe el, de aere şi de mãtãsuri. Adrian Coman nu ştia cum să-l ia, să nu ofenseze precinstita mână dreaptă de patron coborâtă din gipan: „Domn’ director, cu tot respectul, vã rog aşezaţi-vă pe scaun aici, să vă facem un test”. În urma testului, poligrafistul a aflat că-i un nenorocit care a luat toatã baza de date de la firmã şi a vândut-o la firma con­curentã, iar nevastă-sa avea maşinã şi telefon plã­tite de concurenţă.

Fãcea inclusiv promoţie produselor concu­renţei şi le vindea la clienţii firmei lui, unde el trebuia să îşi vândã propria marfã”. Alteori, când află că angajaţii lor sunt cârtiţe care spionează pentru concurenţă, unii preşedinţi de companii, în loc să se crizeze, sunt sincer bucuroşi: ”«Bine cã mi-ai spus, îl avansez». M-am gândit că sigur n-o fi înţeles omul, că nu-i român. Îi mai spun o datã: «Domne, angajatul dumitale dă informaţii concurenţei».

Omul, afacerist cu multã experienţã, îmi spune: «Da, da, am înţeles de prima oară. Domnu Coman, dacã îl dau afarã mâine, îmi trimite concurenţa altul. Aşa ştiu cine e, îl mut într-o funcţie mai bunã, îl scot din zona informaţiilor, sã nu mai aibã date de nicãieri, îi dau eu personal informaţii false, ãsta se duce şi spune concurenţei, concurenţa se repede într-acolo şi eu îmi fac treaba dincoace”.

Cu şpaga la detectorul de minciuni

Când un patron prea fidel angajatului său îşi duce poama la detectorul de minciuni, are şoc: „Ştiţi, l-am adus şi pe director, ca să nu se supere ceilalţi angajaţi că-i testez numai pe ei. Dar el e omul meu de încredere. Când eu plec în strãinãtate, îi las firma pe mânã, familia, banca, tot. De aceea am sã vã rog să îl testaţi repede, cã avem treabă. Aştept la uşă”. Spre exasperarea patronului, Adrian Coman i-a ţinut sechestrat patru ore omul de casă, ca să-i asculte pomelnicul de furăciuni. Ca orice testare, a început cu o banală întrebare: „Aţi sustras vreodatã bani de la firmă?” „Nu”. „Domn’ director, aţi minţit. Aţi furat bani”.

Jignit şi indignat, directorul se scoate: „A, mi-am adus aminte. Odatã, aşa, era un rest, o nimica toatã. Mi-e şi jenã sã spun, e o sumã derizorie”. „Nici o problemã. Mai facem un test”. „Pãi, încã unul?” „De unde sã ştiu cã ai luat numai atât. Eram cu mata?” Testul numărul doi: „În afarã de suma derizorie din rest, ai mai sustras vreodatã bani?” ”Nu”. ”Domn’ director, iar aţi minţit”. ”Domne, stai cã a mai fost odatã o sumã de nu ştiu unde, la un bon de benzină. Un mizilic”...

După patru ore de întrebări, la al optulea test: ”În afarã de cei 300.000 euro, ai mai furat vreodatã bani din societate?” „Nu”. „Gata domn’ director, e bine. Atât ai luat: 300.000 euro”. La sfârşitul testării, individul scoate 20.000 euro şi îi pune pe masa poligrafistului: „Măsluieşte şi dumneata rezultatul, te rog”. Patronul, săracu’, alb la faţă şi cu spume la gură, sã moarã de inimã, şi mai multe nu, când a auzit.

Nevinovaţii se îmbulzesc la poligraf

Tot mai mulţi oameni cinstiţi, în momentul în care la serviciu planează vreo bănuială asupra lor că au lucrat firma pe la spate, încep să se simtă foarte rău şi nu dorm noaptea, măcinându-se cum tocmai despre ei să se creadă aşa ceva, şi vin singuri la poligraf - ca singură modalitate de a demonstra şefilor că sunt oneşti. Aşa s-a întâmplat cu şeful IT-ului unei companii străine, acuzat că a vândut o licitaţie la concurenţă, din cauză că informaţiile despre licitaţie se găseau numai în computerul lui şi el era singurul care ştia cele zece parole de acces. După ce l-a scotocit prin ungherele minţii să vadă dacă-i păcătos, Adrian Coman i-a spus că nu e implicat cu nimic în vânzarea licitaţiei.

IT-istul a început să plângă: „De şase luni de zile eşti primul care a spus că sunt un om corect. Toţi ăia de la servici mă fac sifonar şi turnător, că au pierdut foarte mulţi bani şi bonusuri, iar şefii deja m-au trecut pe linie moartă, m-au dat 10 trepte mai jos şi corespunzător şi salariul. Am ajuns o ruină”. Patronul a pus apoi tot personalul serviciului respectiv să treacă pe la poligraf: „Vinovatul era şeful securităţii firmei. IT-istul, săracu’, s-a dus o dată până la toaletă zicându-şi că dacă e şefu securităţii acolo, n-are de ce să mai paroleze calculatorul. Ăsta, ştiind că se pregăteşte licitaţia, a băgat discheta, a copiat-o şi a vândut-o cu 2.500 dolari la concurenţă”.

„Vine unul: «Vreau sã ştiu dacã prietena mea, cât am fost în strãinãtate, a fost corectă». Am testat-o, fata a fost OK. Peste douã luni vine iarãşi. «Domne, iar am fost plecat, ştiţi, eu plec mereu cã am afaceri...» Prietena a ieşit iarăşi bine. Dupã alte douã luni vine femeia cu un buchet de flori: «Am venit la testare. Îmi vine prietenul, mã duc cu flori sã-l aştept la aeroport şi într-o mânã să ţin florile, într-o mânã sã am expertiza de la poligraf, că oricum o sã mã aducã el. Aşa am venit eu dinainte». - Adrian Coman (specialist poligraf)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine