Fotografii la minut cu Ceauşescu

„Arma” cu care „trăgea” cadre cu demnitari

La mijlocul anilor 70, un român a transformat un autobuz ruginit într-un laborator foto pe roţi, cu care era capabil să scoată fotografii „instant” la târguri şi expoziţii

Toţi liderii comunişti, de la Gheorghiu Dej până la Nicolae Ceauşescu, au avut parte de „shooting sessions” cu Ştefan Petrescu

În anii ‘70, când vizita T.I.B.-ul la Romexpo, Ceauşescu n-apuca să iasă din pavilionul central că fotografiile cu el erau deja gata. Filmele erau developate într-un autocar transformat în laborator foto ambulant de către un român emigrat în Germania pe nume Ştefan Petrescu. Ideea de a-şi face laborator de procesare instant a fotografiilor i-a venit în Germania, când lucra pentru televiziunea ZDF: „Eu mi-am făcut un camping bus dintr-o SETRA ruginită. Mi-a luat un an să-l recondiţionez. Acolo aveam laboratorul color şi tot ce-mi trebuia: două laborante nemţoaice mai libertine, dornice să călătorească prin Europa pe gratis, care developau şi filme dar curăţau şi cartofi. Acolo aveam patul, duşul, un fel de băruleţ şi chiar şi căţelul lup. Cu busul ăla am umblat în ţările din Golful Persic şi toată Europa. Am fost cu el şi la Moscova. Cu numărul de kilometri parcurşi în cinci ani cu laboratorul foto ambulant aş fi putut lejer să fac înconjurul globului”.

Venea în România mai mult la expoziţiile internaţionale, îşi cumpăra locul în incinta Romexpo şi făcea poze „pe loc” firmelor străine cu standuri închiriate acolo: „Fotografiam şi, cum se umplea un film, aveam o laborantă care îmi prelucra materialul. În 30 de minute fotografiile erau gata şi expozanţii mi le plăteau pe loc”. Nicolae Ceauşescu a aflat de „autobuzul foto” al lui Ştefan Petrescu la una din ediţiile T.I.B de la sfârşitul anilor ‘70: „Eu fotografiam standul unei mari firme germane, a trecut pe-acolo Ceauşescu şi l-am fotografiat în timp ce vorbea cu şeful companiei, un domn Lennings. După ce a plecat, vine la mine un neamţ şi-mi zice: «Domnul Lennings este invitat la masă la Ceauşescu. Puteţi să-i developaţi repede nişte fotografii?». Şi bineînţeles că eu în 20 de minute am şi făcut vreo 12-15 fotografii în format 13x18. La masă, Lennings i-a dat fotografiile. Atunci s-a mirat Ceauşescu: «Cine le-a făcut?» «Tot românul dvs., Ştefan Petrescu».

Ceauşescu s-a uitat spre mine, mi-a zâmbit, a chemat pe responsabilul secţiei de presă a CC-ului, secţia color cum se chema atunci, şi l-a certat: «Domne, cum naiba? V-am cumpărat atâtea maşini şi echipamente şi voi ne daţi pozele după o săptămână, dacă ni le daţi, şi ăsta a făcut aici în jumate de oră?». Ăia s-au cam supărat pe mine că le-am dat pozele cu şefu’ şi încercau să-mi pună tot piedici, ba că n-am voie acolo, ba că n-am voie dincolo, că nu-s acreditat”. Colegii l-au iertat după o vreme şi Ştefan Petrescu a putut să se apropie de dictator din nou. Îşi făcuse chiar şi o tactică pentru a-l deservi pe şeful statului cât mai prompt: „Când vizita Romexpo, Ceauşescu întâi începea cu pavilioanele româneşti şi după aia continua cu cele din Vest. Îi făceam repede câteva fotografii sub cupolă, că acolo de obicei erau firmele româneşti, dădeam fuga să le prelucrez şi, când el ieşea, le dădeam gratis celor din delegaţia lui, să le aibă la arhivă. După aia aveam timp să fac şi pentru ceilalţi, expozanţii care-mi plăteau”.

Febleţea dictatorului era vânătoarea, aşa că Ştefan Petrescu l-a dat gata cu o „shooting session” în timpul unei expoziţii de vânătoare: „La braţ cu tovarăşa, a trecut pe lângă un trofeu de urs medaliat cu aur la competiţiile mondiale. El a întors capul spre blană, dar nu s-a oprit. Repede m-am repezit la tovarăşa şi i-am spus: «Cum, nu vă opriţi la trofeul acesta?». Şi m-a ascultat: «Nicu, Nicu vino înapoi să facem o poză». Ceilalţi fotoreporteri care erau în faţă n-au avut timp să vină înapoi să tragă cadre şi ei. Fotografia am predat-o gratuit la Agerpres care a băgat-o pe prima pagină în Scânteia de a doua zi”. Nu-i de mirare că de fiecare dată când îi recunoştea chipul între jurnaliştii care însoţeau delegaţiile oficiale, Ceauşescu îl stima: „În primul rând, el când mă vedea undeva în grup, câteodată eram şi şocat că îmi făcea semn cu capul în semn de salut. Dar nu puteam să stau prea mult lângă şeful statului, mai ales cu filajul de-atunci, aşa că mă feream”. Ştefan Petrescu a rărit-o cu vizitele la Romexpo pe la începutul anilor 80, după ce şi-a vândut „autobuzul foto” unei trupe de cântăreţi de rock, care l-au transformat în „dormitor pe roţi” în timpul turneelor.

„Buzunarul cu urgenţe” al lui Ion Gheorghe Maurer 

Şi prim-ministrul comunist Ion Gheorghe Maurer a avut o febleţe pentru Ştefan Petrescu, înainte ca fotoreporterul să emigreze. Tot de la vânătoare i s-a tras: „Aveam relaţii foarte bune cu Maurer. Şi mai ales la vânătoare. I-am făcut şi primele fotografii color din ţară, i-am făcut şi un tablou mare de vânătoare şi omul mă iubea. Mă lua peste picior, făcea băşcălie, cum era el. Într-o zi m-a învoit de la televiziune să-l însoţesc la vânătoare. M-a văzut că eram aşa supărat, mă certasem cu Vornicu şi i-am spus lui Maurer că aş vrea să plec la unchi-miu în Viena măcar trei luni. Şi-mi spune: «Pleacă, de ce nu pleci?». «Păi ştiţi, asta trebuie aprobat şi dumneavoastră sunteţi cel care...».

Mi-a întins o hârtiuţă să notez data naşterii, tata, mama şi celelalte date personale. El a pus hârtiuţa în geaca lui cu mai multe buzunare şi m-am uitat la el puţin dezamăgit. Îmi ziceam: «E, o pune şi ăsta acolo şi uită de ea». El m-a luat la rost: «Ce te uiţi aşa, ăsta e buzunarul de urgenţe. A ta e prima pe listă». Şi într-adevăr, într-o săptămână am primit viza. I-am promis că o să mă întorc: «Nu Petrescu, poţi să rămâi. Ce, crezi că televiziunea o să se închidă fără tine? Dar oriunde ai fi, nu uita că eşti român format aici la noi»”. Se întâmpla în ‘68. Doi ani mai târziu, cei doi s-au mai văzut în timpul unei vizite oficiale a lui Maurer în Austria, acesta abordându-l părinteşte pe Ştefan Petrescu: „Dacă ai probleme, mă anunţi. Şi mi-a dat o carte de-a lui de vizită”.

Un păhărel de whisky cu Angelo Miculescu

După revoluţie, Ştefan Petrescu a avut contacte şi cu noul val: „L-am cunoscut şi pe Adrian Năstase, pentru că eu îl cunoşteam încă din România pe socrul lui, Angelo Miculescu, şi eu aveam un apartament în centrul Bucureştiului, la kilometrul zero, şi acolo mai veneau «foştii» la un whisky, aşa, să se mai relaxeze. Şi veneau la mine. A venit şi Miculescu din când în când. Era un om foarte glumeţ, de viaţă”. Pe demnitarul comunist îl cunoştea de când era ministrul Agriculturii: „A venit la Suceava şi atunci am făcut şi eu câteva fotografii pentru ziarul local şi pentru Agerpres. Şi Agerpresul i-a trimis ministrului Miculescu o fotografie pe care au găsit-o ei că-i reuşită, iar el mi-a mulţumit”.

De cinci ani, fotoreporterul pensionar a virat spre fotografia digitală, iar în aceste zile îl va însoţi pe preşedintele Consiliului Judeţean Suceava Gheorghe Flutur la un târg de turism la Viena, consiliindu-l pe acesta cum să facă Bucovina mai fotogenică în ochii Occidentului.

Info plus:

De la pescuit, la război

Ştefan Petrescu şi-a început cariera la revista „Vânătorul şi pescarul”, apoi a fost operator de imagine al Televiziunii Române şi al Programului 2 al Televiziunii Germane, a fost fotoreporter de război în Nigeria, Kurdistan, Liban şi Israel şi fotograf în suita oficială a preşedintelui RFG. La începutul anilor ‘90 a publicat un album de fotografie cu cadre trase la revoluţie şi, recent, a lansat volumul „România - o perspectivă aeriană”.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine