Publicat

26

noiembrie

2015

08:25

8636

vizualizări

Imaginea dramatică a unei realităţi ascunse în statisticile oficiale. „Nu eram nici măcar o cârpă de şters praful, că ştergea cu mine pe jos”

Violenţa asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce priveşte cazurile de violenţa domestică. Potrivit studiului din 2014 al Agenţiei Europene pentru Drepturile Fundamentale privind violenţa asupra femeilor, 3 din 10 românce au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. În realitate, însă, numărul lor este mult mai mare. Cifrele oficiale cuprind doar cazurile de violenţă care ajung în atenţia autorităţilor. Acest lucru este susţinut şi de reprezentanţii asociaţiilor care se ocupă de femeile victime ale violenţei domestice.

Imaginea dramatică a unei realităţi ascunse în statisticile oficiale. „Nu eram nici măcar o cârpă de şters praful, că ştergea cu mine pe jos”

Violenţa asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce priveşte cazurile de violenţa domestică. Potrivit studiului din 2014 al Agenţiei Europene pentru Drepturile Fundamentale privind violenţa asupra femeilor, 3 din 10 românce au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. În realitate, însă, numărul lor este mult mai mare. Cifrele oficiale cuprind doar cazurile de violenţă care ajung în atenţia autorităţilor. Acest lucru este susţinut şi de reprezentanţii asociaţiilor care se ocupă de femeile victime ale violenţei domestice.

„Dacă ne referim la numărul persoanelor care vin la şedinţele de recuperare şi consiliere, în raport cu numărul de apeluri telefonice, acesta este mic. Primim, pe an, undeva la 400 de apeluri şi e-mailuri, dar dintre acestea doar 100-150 ajung să vină efectiv să solicite un sprijin. Multe dintre ele se rezumă doar la spijinul primit prin intermediul telefonului sau al e-mailului.”, spune Mihaela Mangu-Darvariu, preşedintele Asociaţiei ANAIS.

Mihaela Mangu susţine că aceste procente sunt datorate inexistenţei, la nivel naţional, a unui număr suficient de asociaţii şi centre de ajutor şi a adăposturilor pentru femeile aflate în pericol. De asemenea, slaba informare a populaţiei cu privire la existenţa unor astfel de servicii, atrage după sine un număr mic de femei care ajung să primească acest ajutor specializat.

„Mă simţeam ca o cârpă folosită, cu care stergi praful şi pe care o mai scuturi că mai ai nevoie data viitoare... nici măcar cârpă de şters praful, că ştergea pe jos cu mine...”, acestea sunt cuvintele Florinei, una dintre cele 125 de femei beneficiare ale programului pus la dispoziţie de Asociaţia ANAIS în 2015. Nimic nu prevestea, la început, că teama, depresia şi dispreţul o vor pune la pământ. Nimic nu prevestea că, dintr-o femeie tânără, frumoasă şi cu un viitor în faţă, va ajunge să fie prizonieră în propria-i căsnicie. 

„Am locuit doi ani împreună înainte să ne căsătorim... totul a fost foarte frumos. Viaţa noastră era aşa de frumoasă, încât mâncam la lumânare, romantic. Dacă aveam un cuvânt, nu spus pe un ton ridicat, ci uşor ambiguu, dacă nu era clar ce ne spuneam unul altuia, plângeam exact ca doi copii, să nu ne lezăm, să nu suferim. Întotdeauna sâmbăta sau duminica mâncam numai în oraş.”

Aşa a început Florina să-mi povestească despre viaţa ei, care, deşi a părut un basm, a fost, de fapt, un vis urât. Avea 20 de ani când l-a cunoscut pe actualul ei soţ. Lucra într-un restaurant de protocol şi era curtată. Primea cărţi de vizită de la mulţi bărbaţi. Nu le păstra. Le-a aruncat pe toate la gunoi. A păstrat doar una: pe cea a bărbatului care avea să-i distrugă viaţa. L-a sunat după un an, timp în care s-a gândit la el în fiecare zi. S-au întâlnit şi de-atunci au rămas împreună. La început, Florina avea impresia că trăia un vis. Totul s-a schimbat într-o clipă. O clipă care trebuia să aducă şi mai multă bucurie şi unitate în famillia ei. A rămas însărcinată.

Îşi aminteşte cu amărăciune despre cum soţul ei se plângea, la telefon, unei femei, că soţia lui este însărcinată şi că el nu îşi poate satisface nevoile sexuale. „Când eram însărcinată în aproape nouă luni, l-am auzit când vorbea la telefon cu o femeie şi se văita că nevasta e însărcinată şi el ar avea nişte nevoi. Am plâns, am suferit, el neştiind de ce. M-am refugiat în pivniţă şi-am zis că vreau să mor că am nu e adevărat ce se întâmpla. Noi aşteptam să vină copilul şi el se ruga de o femeie... Pentru ce? E grav, trebuie să fii atentă la orice semn, oricât iubeşti un om... E grav. Primul semn ar trebui să fie spulberat radical, nu să îi îngădui, să mergi mai departe, că mai departe e şi mai rău...”

Florina şi-a iertat soţul dintr-un motiv simplu: îl iubea. A trecut peste acel moment, crezând că naşterea copilului va readuce echilibrul în relaţia lor. A trăit un şoc. „Am născut şi am rămas în materninate o săptămână, pentru că am născut chiar în vinerea de Paşte. În tot acest timp soţul n-a venit la mine. Nu aveam pe nimeni, nefiind din Bucureşti. Au venit nişte prietene. Eram foarte stânjenită, că nu ştiam nici eu cum să mă comport cu un copil. Nu erau telefoane mobile, sunam de la telefonul cu fise, încercând să dau de el. El era într-o mare sărbătoare, că era şi Paştele, avea şi el un copil de care nu era conştient şi nu e conştient nici în ziua de azi. La insistenţele mele, a venit până la urmă. A făcut o expertiză a copilului, a verificat dacă e întreagă fetiţa, dacă are toate degetele. Eu am crezut că face asta pentru că e un tată grijuliu... N-a fost deloc aşa.”

Când a ajuns acasă de la maternitate, Florina a găsit un alt om. Bărbatul alături de care trăise doi ani şi jumătate dispăruse. În locul lui venise cel care i-a distrus 20 de ani din viaţă şi ei, şi copiilor ei. Acest om nu era interesat nici de soţia lui, nici de copilul nou-născut care abia ajunsese acasă. Neglijenţa, nepăsarea şi indiferenţa lui au fost înlocuite repede cu un comportament total anormal. Palmele, jignirile şi discreditarea, toate îndreptate către soţie, au ajuns să fie la ordinea zilei.

Prima bătaie

„Prima bătaie am primit-o cu câteva ore înainte de botezul fetei. În momentul în care au venit părinţii mei cu de toate, am îndrăznit să intru în baie, care este o baie foarte mare... soţul era cu tatăl meu acolo, deşertau acea ţuică pe care o aduseseră părinţii mei, să o pună în sticle, să o pregătească pentru botez. Eu am îndrăznit să intru în baie să iau cădiţa, să-i fac copilului baie, pentru că a doua zi îi făceam botezul şi, oricum, igiena e un lucru firesc care se face la orice copil, orice om, absolut firesc. Şi şocant a fost că am intrat în baie, am pus mâna să iau cădiţa copilului şi m-am trezit pocnită... exact cum ai fi într-o poiană cu flori şi, pac, îţi pică copacul în cap. Asta a fost izbitor, şocant şi cred că nu mi-am revenit mult după şocul acela. Eu am crescut într-o familie în care am primit multă iubire, în care mi-am văzut părinţii că se iubesc, şi se iubesc şi acum, la vârsta asta. Copilăria mea a fost atât de minunată, pe cât de urâtă viaţa mea...”, povesteşte Florina.

Încetul cu încetul, Florina s-a obişnuit cu tratamentul pe care-l primea zilnic de la soţul ei. Ajunsese să creadă că el are dreptate, că ea este un om de nimic, care-şi merită soarta. Cuvintele bărbatului de lângă ea i se întipăriseră în minte în aşa fel încât, în scurt timp, a ajuns să se considere inexistentă. „Încrederea de sine mi-a călcat-o în picioare. Am ajuns lungi perioade de ani, nu de zile sau de luni, să nu mai am încredere în mine. Ca femeie nici nu mai ştiam că exist, pentru că mi-am canalizat viaţa pe creşterea fetelor, niciodată n-am simţit că mă sacrific pentu ele pentru că eu nu aveam nicio dorinţă personală. Ştiam doar că muncesc pentru... nimic... pentru că e absurd să munceşti ca să ai ce să manânci”, mărturiseşte Florina.

Soţul nu o ajuta cu nimic, nici financiar, nici moral. Dimpotrivă, Florina a făcut depresie, a vrut chiar să se sinucidă, dar a luptat şi a supravieţuit. „Am avut gânduri de sinucidere. Într-atât de greu mi-a fost încât până şi faptul că ar rămâne copiii cu el, care nu are nicio grijă, nu îi pasă de ele... nu îmi mai păsa, voiam doar să nu mai sufăr, să nu mai văd, să nu mai exist...”, povesteşte femeia.

Dincolo de toate încercările la care-a fost supusă, Florina nu şi-a lăsat niciodată copiii să sufere. A mai născut o fată. A făcut tot posibilul să nu le lipsească niciodată nimic. Fiica cea mare este acum studentă la o facultate unde studiază într-o limbă străină. Îşi aminteşte că, deşi a avut întotdeauna serviciu, îi era greu să ţină întreaga casă doar cu banii din salariu, aşa că găsea diferite metode de a obţine bani în plus.

„În preajma sărbătorilor făceam cozonaci... numai eu ştiu cum. E greu să faci cozonaci, dar nevoia, o repet, e cel mai bun profesor. Şi-am învăţat să fac cozonaci din zona în care e el, de dragul lui... ca să-l bucur şi pe el. Am ajuns să vând aceşti cozonaci ca să pot sa fac ce trebuie pentru casă, ca să pot să le cumpăr copiilor mei jucării, să nu le spun că e gol sub brad. Lui i se părea absolut normal ca eu să muncesc şi el să stea”, povesteşte Florina.

Neîncrederea în forţele proprii, deşi demonstrase de atâtea ori că este o femeie puternică, nesiguranţa materială, teama de „mai rău”, au făcut-o pe Florina să accepte o astfel de viaţă 20 de ani. Acum puţin timp a cunoscut la serviciu o femeie. Această femeie i-a ascultat povestea şi nu a încurajat-o doar cu nişte cuvinte. A luat-o de mână, a aşezat-o în faţa calculatorului şi i-a arătat că există asociaţii care le pot ajuta pe femeile victime ale violenţei în familie, care oferă consiliere atât juridică, cât şi psihologică şi care le pot ajuta pe cele agresate să înceapă o nouă viaţă.

Florina a ajuns la Asociaţia ANAIS acum câteva săptămâni. Aici a primit ajutor imediat. Un avocat i-a spus de ce are nevoie pentru a începe procesul de divorţ. Psihologul asociaţiei a ajutat-o să ia decizia pe care n-a avut curajul să o ia 20 de ani. Este în proces de divorţ şi priveşte cu mândrie femeia pe care o vede acum în oglindă. „Acum sunt în genunchi şi mă sprijin cu mâinile să mă ridic!”, spune Florina cu zâmbetul pe buze. Fetele ei o susţin şi o felicită pentru curajul şi determinarea de care dă dovadă. Florina nu a mai dat înapoi şi vrea ca povestea ei să ajungă la cât mai multe dintre femeile care, dintr-un motiv sau altul, aleg să continue o viaţă de coşmar alături de un bărbat care le agresează zilnic.

Una din patru femeie, victimă a abuzurilor

Potrivit statisticilor, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde, iar una din patru femei din România declară că a fost victima unei forme de abuz din partea partenerului

De asemenea,  potrivit unui sondaj INSCOP, 30% dintre români sunt de acord cu afirmaţia că  „femeile mai sunt bătute şi din vina lor“, iar 6,4% susţin că „un bărbat care nu-şi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat“, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmaţia că „femeia este proprietatea bărbatului“. Potrivit aceluiaşi sondaj, 8,1% dintre respondenţi cred că „bătaia este ruptă din rai“.

Gândul a scris pe larg despre amploarea fenomenului violenţei domestice asupra femeii, arătând cu date oficiale că, după schimbarea legislaţiei, acestea reprezintă 91% dintre victimele care depun cereri de protecţie.

În perioada 2012-2014, în România au fost emise 4.305 ordine de protecţie, cele mai multe în Bucureşti şi în judeţele Bacău, Iaşi, Prahova şi Vaslui

Studiul pe 2013 al Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor arată că 91% dintre cererile de ordin de protecţie provin de la femei şi doar 9% de la bărbaţi. Dintre femeile care depun o astfel de cerere, 11% îşi retrag plângerea.

98% din cazurile luate în considerare pentru emiterea unui ordin de protecţie au fost certificate medico-legale emise pentru sub 20 de zile de spitalizare, pentru lovituri şi alte violenţe, mai arată studiul.

Conform Raportului Inspecţiei Judiciare a CSM, cele mai multe cazuri judecate pentru emiterea unui ordin de protecţie au avut loc în perioada 2012-2014 în instanţele din Bucureşti (630), din judeţul Bacău (245), judeţul Iaşi (231), judeţul Prahova (220) şi judeţul Vaslui (194). Cele mai puţine astfel de cazuri s-au înregistrat în instanţele din judeţele Caraş-Severin (8), Harghita (24), Călăraşi (24), Vrancea (25) şi Bistriţa Năsăud (31).


 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
În ce direcţie circulă autobuzul? 80% dintre copii ştiu răspunsul! Testul de logică care îi frustrează pe adulţi. Care e varianta corectă

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info