Inteligenţa Artificială a lui Ionuţ. Povestea exemplară a unui altfel de tânăr din România

Postat la: 26.10.2011 23:29 Ultima actualizare: 26.10.2011 23:29

no title

Un dispozitiv pus pe limbă îi poate ajuta pe nevăzători să perceapă forme, culori şi lumini, cu ajutorul unui webcam conectat la un laptop iar un encefalograf revoluţionar îi va ajuta pe cei cu diferite forme de handicap să folosească calculatorul doar cu puterea minţii. Acestea sunt două dintre invenţii lui Ionuţ Alexandru Budişteanu, un adolescent de 17 ani, care a câştigat Marele Premiu la INVENTIKa 2011, dar şi premiul I la categoria Studii liceale.

La 16 ani a refuzat Universitatea Yale şi Google Elveţia

Distincţiile sunt ultimele dintr-un lung şir de recunoaşteri pe care liceanul din Râmnicu Vâlcea le-a primit de-a lungul anilor, pe lângă propunerea de job venită de la Google Elveţia ori invitaţia de a studia la celebra Universitate Yale, pe care Ionuţ Budişteanu a refuzat-o însă. "La Yale se axează foarte mult pe partea de hardware, iar eu vreau software. Nu mă interesează ţara în sine, ci domeniul în care vreau să lucrez. Dacă în România s-ar face foarte bine ce vreau eu, atunci aş rămâne aici. Dar din păcate nu am această posibilitate", povesteşte pentru gândul Ionuţ Budişteanu.

Ionuţ Alexandru Budişteanu la workshopul din Elveţia

Fiu al unei inginere chimist şi al unui electromecanic, Ionuţ a avut primul contact cu calculatorul la doar 3 ani şi a fost ceea ce se cheamă un autodidact. În timp ce alţi copii de vârsta lui ieşeau în parc, el stătea ore în şir în faţa calculatorului, încercând diferite jocuri şi speriindu-şi părinţii. "Degeaba îl supravegheam noi, că el făcea pe ascuns", mărturiseşte pentru gândul Aurelia Budişteanu, mama adolescentului. "Degeaba i-am interzis să nu mai stea atât de mult în faţa ecranului că replica lui era "Când mă fac mare, vreau să fac jocuri pe calculator".

Când a mai crescut şi a deprins alfabetul, Ionuţ a trecut direct la revistele de specialitate din care a aflat cum funcţionau şi cum erau create jocurile pe calculator. Prima experienţă practică legată de programare a avut-o în clasa a III-a, când a primit, alături de revistă, şi un model de realizare a unui roboţel. A urmat instrucţiunile şi a ales să treacă la nivelul următor - să înveţe diverse limbaje de programare, precum QBasic şi Pascal, astfel încât să-şi poată pune în practică propriile idei. În timp a trecut şi la realizarea de filme scurte. "Fac programare de 8 ani de zile. Mi-am dorit să fac şi filme 3D. Mi-am luat un program cu care lucrează marile companii, dar nu am realizat decât filmuleţe scurte şi animaţii. N-am fost mulţumit", povesteşte Ionuţ.

"Vreau să pun o cărămidă mică la zidul Inteligenţei Artificiale"

În ultimii trei ani, liceanul s-a axat pe cercetare şi a studiat zeci de teze de doctorat din domeniul Inteligenţei Artificiale. Povesteşte că a avut mai multe modele, profesori de renume din străinătate. "Am cunoscut foarte mulţi profesori universitari din străinătate cu o inteligenţă sclipitoare, care au făcut multe descoperiri în Inteligenţa Artificială. Asta vreau. Vreau şi eu să pun o cărămidă mică la zidul Inteligenţei Artificiale."

La INVENTIKa 2011, adolescentul de 17 ani a câştigat Marele Premiu şi premiul I la categoria Studii liceale


Pasionat de cercetare, Budişteanu susţine că asta vrea să facă în viitor. Până atunci se pregăteşte şi participă la diferite competiţii de profil, pe care le şi câştigă. În 2010, s-a prezentat la un workshop din Elveţia, unde s-a clasat în primii patru şi s-a ales cu o propunere de job venită de la Google Elveţia. Specialiştii de aici i-au cerut adolescentului roman să lucreze la un produs pentru ei, însă băiatul de 16 ani a refuzat oferta, dezamăgit - susţine el - de "modalitatea acestora de lucru". Aşa că a decis să-şi continue studiile, să înveţe şi să-şi termine proiectele începute.

"Nu am ieşit afară să mă joc din clasa a III-a"

Ionuţ îşi petrece tot timpul studiind şi lucrând la proiectele pe care le are, pentru că aşa vrea. Asta a fost alegerea lui, spune mama tânărului, care explică că fiul ei nu a mai ieşit la joacă, în faţa blocului de când avea 9 ani. Preferă să înveţe informatică. De altfel, liceanul susţine că nu are suficient timp la dispoziţie pentru a cerceta.

Fără a fi antisocial, Ionuţ spune că nu are prieteni adevăraţi din simplul motiv că nu are timp să iasă cu ei. Nici pe plan sentimental nu stă mai bine şi o viitoare prietenă nu reprezintă o prioritate. "Nu am prietenă şi nici nu vreau, cel puţin deocamdată. Acum mă interesează doar informatica. Dacă aş fi avut, aş fi plictisit-o de moarte cu teoriile mele."

Una dintre invenţiile lui Ionuţ Budişteanu

Deşi Ionuţ Budişteanu este un geniu puţini sunt românii care au auzit de el, iar cei care îl ştiu mai mult îl ironizează.. "În România, mulţi îl lovesc. Ba îşi bat joc de el, ba nu-l cred că sunt invenţiile lui. Sper să găsească ceva în străinătate", declară pentru gândul Aurelia Budişteanu.

Diploma pe care tânărul din Râmnicu Vâlcea a primit-o din partea Universităţii Yale

De altfel, mama copilului împreună cu soţul ei sunt principalii susţinători ai adolescentului premiant. Cu banii pe care-i primeşte de la ai lui şi cu o bursă privată, Ionuţ Budişteanu îşi finalizează proiectele destul de costisitoare. Doar cele cu care a obţinut premii la Inventika l-au costat 2.000 de euro. "Abia acum 2-3 luni am făcut rost de sculele necesare şi am putut finaliza encefalograful şi matricea, deşi partea de software o aveam facută de aproape un an", punctează adolescentul. (Sorina Ionaşc)

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

44 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 De altfel, mama copilului împreună cu soţul ei sunt principalii susţinători ai adolescentului premiant. 26.10.2011 23:51

Bun, dar liceul, profesorii ?

Au contribuit ?

 
#2 Faulkners 26.10.2011 23:52

Sa ne traiesti! Ma bucura mult existenta si preocuparile tale! Ai grija insa , cauta-ti o prietena si prieteni, stai mai mult in lume! Stiu bine ce spun! Mintea ta are nevoie si de repaus! O sa ai timp si pentru proiectele tale! Cateva idei bine urmarite si realizate sunt deajuns pentru o viata de om! Cu noroc si sanatate!

 
#3 m.d. 27.10.2011 00:10

Mult,mult succes si la mai multe premii.Ce bine ar fi daca am auzi de cat mai multi adolescenti ca tine sa ,sa gandeasca asa.Bravo si inca o data succes si cel putin fa sa se vorbeasca de romanii si Romania si altfel.

 
#4 Jojo 27.10.2011 06:35

Ma bucur sa aud ca avem asa oameni si ma intristeaza modul in care sunt tratati.

 
#5 gelu 27.10.2011 07:11

BRAVO

 
#6 Florin 27.10.2011 07:53

Ma mir ca nu sunt, ca de obicei, comentarii idioate. Noi avem un dar aparte, de a-i invidia, mergand pana la ura, pe romanii inteligenti care fac ceva in viata. Ionut, multa bafta. Fa-ne mandri ca suntem romani. Avem nevoie de asta.

 
#7 edgar 27.10.2011 07:57

De ce nu scriei nimic si despre Eba rautaciosilor????
Amaratul asta din poza nu a ajuns europarlamentar!

 
#8 edgar 27.10.2011 08:00

"Fără a fi antisocial, Ionuţ spune că nu are prieteni adevăraţi" ?????????????
PUTE TARA DE GENII !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
LA SAPA, LA LOPATA, CA GENIILE MOR DE FOAME LA BLOC IN FRIG !!!!!!!!!

 
#9 pentru Ionut 27.10.2011 08:02

Felicitari pentru rezultatele exceptionale!
Iti doresc mult succes in continuare si multa sanatate!
Nu te intrista pentru faptul ca nu ai reusit sa iti faci prieteni...
Dupa parerea mea trebuie sa iti gasesti o prietena foarte inteligenta, un geniu, asa cum esti tu. Si prieteni la fel. Cu timpul ii vei gasi.

 
#10 glotu 27.10.2011 08:14

@Florin, #6
Sunt sigur ca nu are motive sa ii faca pe romani mandri pentru ca sunt romani si nici nu cred ca romanii isi doresc sa fie mandri pentru ca sunt romani... Dupa felul cum se comporta acestia...
El pur si simplu trebuie sa isi dezvolte proiectele si sa nu ia in seama deloc GLOATA rautacioasa si invidioasa din jur, sa se detaseze pur si simplu...
Il respect mult atat pe Ionut, cat si pe toti cei care il ajuta si nu il fac sa se simta prost in Romania, indiferent daca va ramane sau nu in Romania.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa