Invenţiile hilare ale comunismului

laptopul, o inventie postcomunista, care-l fascineaza pe inginerul Alexandru Popp.JPG

Ctitorirea unui socialism viguros s-a bazat pe ingineri care, ca să nu fie maziliţi, au pus în operă ideile aberante ale nomenclaturiştilor

Inginerul pensionar Alexandru Popp îşi aminteşte cum se risipeau resurse de bani, muncă şi talent în comunism

Inventatorul maşinii care transformă sfecla roşie românească în sfeclă roşie poloneză, cel care a construit termocentrale pe gunoi şi a dotat sistemele de irigaţii cu nişte cutii negre ca de avion, a ajuns la vârsta la care face haz de absurdul inovaţiei sub comunism. Alexandru Popp îşi rezumă cariera inginerească printr-o vorbă pitorească: „25 de ani am împletit inutilul cu neplăcutul”.

Povestea sfeclei

Prin ‘67, o misiune de negociatori de la Ministerul Agriculturii a zburat în RFG, unde au semnat un acord economic prin care Germania se angaja să importe de la noi sfeclă roşie la borcan.

La întoarcere, delegaţii au adus ca mostră două borcane cu sfeclă, din care unul a fost deşertat pe o farfurie în faţa demnitarilor din minister, care au rămas înmărmuriţi, văzând că sfecla, în loc să fie rasă sau felii, se prezenta sub forma unor mici sfere, ca nişte mingi de ping-pong.

S-au convocat şefii institutelor de proiectări şi li s-a dat sarcină:

„Să faceţi numaidecât o maşinărie care taie sfecla roşie în sfere de 3 centimetri diametru”. Tânărul inginer Alexandru Popp tocmai se pregătea să sigileze cu plastilină uşa biroului unde lucra (urma ziua de 1 mai şi-n tămbălăul sărbătorii vreun spion s-ar fi putut strecura prin încăperile din institut ca să sustragă din tainele cercetării româneşti) când l-a învăluit unda de inspiraţie: „Cu sfecla în minte, mi-am scos verigheta de pe deget şi am observat că, dacă trag plastilina prin inel în timp ce-l rotesc după mai multe axe, vor rezulta nişte sfere de plastilină”. După o lună de teste a rezultat o maşină cu manivelă, asemănătoare cu cea de tocat carne, prin care, dacă treceai o căpăţână de sfeclă fiartă, pe partea cealaltă îţi ieşeau multe sfere perfecte de 3 centimetri în diametru, aşa cum se ceruse de la centrala ministerului. „S-a realizat un lot-pilot de 100 de maşini care au fost răspândite la toate fabricile de conserve din ţară, curţile întreprinderilor de procesat legume-fructe s-au umplut cu munţi de sfeclă roşie şi eu am fost trimis în ţară să asigur expertiza tehnică la marile fabrici: Buftea, Fructus Timişoara... Când ajungeam la poarta fabricii, portarul suna la director şi mă anunţa: «A venit inventatorul».«Pofteşte-l înăuntru numaidecât, ce mai aştepţi?» Eram privit ca un erou care-a salvat unul din rarele contracte de export ale României către vest”. S-a dat start la producţie şi... tăcere: „Mi se părea suspect. Deja trecuseră zece zile şi de la fabricile din ţară nu primeam nici o reclamaţie.

Era imposibil ca la câtă sfeclă estimasem eu că fusese făcută bile în timpul ăsta să nu se desprindă de la maşini vreun inel sau să apară vreun alt defect, că erau totuşi prototipuri”. Alexandru Popp l-a rugat pe directorul institutului de proiectări să ceară relaţii la minister cum merge producţia de borcane cu sfeclă în oţet pentru nemţi: „Ministrul a sistat producţia. Un inspector a constatat că de fapt sfecla din borcanele aduse din Germania nu era tăiată, ci era vorba de un soi de sfeclă polonez, care face căpăţâni micuţe ca şi Varza de Bruxelles şi cu un gust mai fin. A fost tărăboi mare. S-a convocat şedinţă specială, s-a răsturnat şi celălalt borcan în farfurie şi, într-adevăr, la o privire mai atentă s-a constatat că unele sfecle erau mai mari, altele mai mici, şi aveau şi unele nodozităţi şi nicidecum perfecte ca sferele tale”. Alexandru Popp nu şi-a mai brevetat invenţia la OSIM, deşi este prima maşină din lume care poate transforma mecanic un soi în altul: sfecla roşie românească în sfeclă roşie poloneză.

România, irigată precum Egiptul

În ‘72, aflat în vizită în Egipt, Ceauşescu a aflat cu stupefacţie că, datorită irigaţiilor, naţia de pe Nil obţine trei culturi de cereale pe an. A bătut din picior şi îndată ogoarele au fost împânzite cu ţevi şi ţâşnitori, în încercarea de-a convinge grâul şi porumbul să se coacă mai rapid. „Doar că nepăsarea era atât de mare la români, că, fie soare, fie ploaie, instalaţiile stropeau. În primul an, din cauza excesului de apă, a putrezit toată producţia irigată”. Imediat, la Institutul de Mecanică Fină s-a comandat realizarea unor cutii negre care să înregistreze zilnic când se porneau şi când se opreau instalaţiile de irigat. Coroborând datele cu înregistrările meteo din teren, se putea observa uşor dacă într-o zi cu ploaie vreun deştept a uitat instalaţiile de irigat pornite sau pe vreme secetoasă a lăsat plantele să se ofilească. Ca să construiască cutia neagră, inginerul Popp „a spionat” creaţiile din Vest: „Am demontat mai multe dispozitive aduse din Germania, Franţa şi Anglia, le-am înşirat piesele componente la lumina veiozei pe birou şi, după ce-am înţeles principiul de construcţie, am elaborat, cum le plăcea comuniştilor să se mintă, un concept realizat de inginerii socialişti prin forţe proprii. Dar piesele erau confecţionate dintr-un material atât de prost calitativ, că ani buni am bătut gliile ţării ca să reparăm cutiile negre plagiate, fiindcă mereu se defecta la ele câte ceva”.

Gunoiul din Paris, diferit de cel din Micul Paris

La sfârşitul anilor ‘70, pe fondul crizei energetice, s-a zvonit că în Paris funcţionează mai multe termocentrale care produc agent termic prin arderea gunoaielor. La capătul şoselei Colentina, inginerul Alexandru Popp a coordonat muncitorii care au montat instalaţiile termocentralei care urma să ardă gunoiul. Cei care au proiectat măgăoaia de oţel au respectat toate standardele vremii în materie de termocentrale, dar nu le-a ieşit şi pace: „Nimeni nu ne-a zis că în Paris compoziţia gunoiului diferă de cea de la Bucureşti. Pe vremea aia, ei aveau deja o mulţime de ambalaje celulozice, care prin ardere degajau căldură, în schimb în sărăcia de la Bucureşti, prin gunoaiele oamenilor găseai resturi de lobodă, roşii stricate şi coji de cartofi care, în loc să producă o kilocalorie, consumau de două ori mai multă păcură sau gaz. Ca să nu cadă capete în minister şi să se pompeze agent termic în reţea, o vreme, în cel mai mare secret s-au alimentat cuptoarele cu lemne furate din pădurile comunei Voluntari”. Întreaga carieră a inginerului Alexandru Popp a fost presărată cu enormităţi inginereşti, imposibil de refuzat: „Taci şi execută. E ordin de sus”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine