6005 vizualizări 13 iun 2017

413 volume şi un rechizitoriu de 2.000 de file însumează dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990 care a fost trimis astăzi în judecată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În acele zile de confruntări sângeroase au murit patru persoane, au fost rănute 1.388 şi reţinute abuziv 1.250. 

În dosar au fost trimişi în judecată pentru crime împotriva umanităţii fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, fostul director al SRI Virgil Măgureanu, fostul vicepremiier Gelu Voican Voiculescu, precum şi fostul adjunct al procurorului general Mugurel Florescu. 

Potrivit procurorilor, „în zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării”. 

Prezentăm mai jos integral comunicatul Parchetului General:

„În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13 – 15 iunie 1990”, procurori militari ai Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: 

- ILIESCU ION, la data săvârşirii faptelor, preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României,

- ROMAN PETRE, la data săvârşirii faptelor, prim-ministru al Guvernului  interimar al României,

- VOICULESCU GELU VOICAN, la data săvârşirii faptelor, viceprim-ministru al guvernului interimar al României,

- MĂGUREANU VIRGIL, la data săvârşirii faptelor, director al Serviciului Român de Informaţii,

- general (rez.) FLORESCU MUGUREL CRISTIAN, la data săvârşirii faptelor, adjunct al procurorului general al României şi şef al Direcţiei Procuraturilor Militare,

sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, lit a (4 acte materiale), art. 439 alin. 1 lit. g (1388 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

 - amiral (rez.) DUMITRESCU EMIL, la data săvârşirii faptelor, membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi şef al Direcţiei Generale de Cultură, Presă şi Sport din cadrul Ministerului de Interne

sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1,

 lit. g (1388 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (1250 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 439 alin. 1 art. 5 alin. 1 din Codul penal;

 - IONESCU CAZEMIR BENEDICT, la data săvârşirii faptelor, vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională,

- SÂRBU ADRIAN, la data săvârşirii faptelor, şef de cabinet şi consilier al primului ministru,

- COZMA MIRON, la data săvârşirii faptelor, preşedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”,

- DRELLA MATEI, la data săvârşirii faptelor, lider de sindicat la Exploatarea Minieră Bărbăteni,

- BURLEC PLĂIEŞ CORNEL, la data săvârşirii faptelor, ministru adjunct la Ministerul Minelor,

sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1, art. 439 alin. 1 lit. g (856 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (748 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

- general (rez.) DOBRINOIU VASILE, la data săvârşirii faptelor, comandant al Şcolii Militare Superioare de Ofiţeri a Ministerului de Interne,

- colonel (rez.) PETER PETRE, la data săvârşirii faptelor, comandant al Unităţii Militare 0575 Măgurele, aparţinând Ministerului de Interne,

sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit. g (431 de acte materiale) şi art. 439 alin. 1 lit. j (431 de acte materiale) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal;

- GHINESCU ALEXANDRU, la data săvârşirii faptelor director al I.M.G.B.,

sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prev. de art. 439 alin. 1 lit g (5 acte materiale), cu aplic. art. 5 alin. 1 din Codul penal.

Din probatoriul administrat în cauză au rezultat următoarele:

În zilele de 11 şi 12 iunie 1990, autorităţile statului au hotărât să declanşeze un atac violent împotriva manifestanţilor aflaţi în Piaţa Universităţii din Bucureşti, care militau în principal pentru adoptarea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi îşi exprimau, în mod paşnic, opiniile politice în contradicţie cu cele ale majorităţii care forma puterea politică la acel moment. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forţe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Serviciului Român de Informaţii, precum şi peste zece mii de mineri şi alţi muncitori din mai multe zone ale ţării.

Atacul a fost pus în practică în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, având următoarele consecinţe:

1. moartea prin împuşcare a 4 persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. a din C.p.;

2. vătămarea integrităţii fizice sau psihice a unui număr total de 1388 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. g din C.p.;

3. privarea de dreptul fundamental la libertate, din motive de ordin politic, a unui număr total de 1250 de persoane, fapte ce constituie tot atâtea acte materiale ale infracţiunii în forma prev. de art. 439, alin. 1, lit. j din C.p..

În cadrul acestei acţiuni, peste două sute de persoane au fost ridicate şi transportate la o unitate militară a Ministerului de Interne din localitatea Măgurele, unde au fost reţinute până în după amiaza aceleiaşi zile, când au fost lăsate să plece, după o cercetare sumară.

Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură şi al Universităţii din Bucureşti, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au  fost evacuate prin acte de  violenţă.  

Conform hotărârii luate de către preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, primul-ministru al Guvernului României, viceprim-ministrul, conducători ai instituţiilor de forţă, precum şi de către persoane din conducerea Frontului Salvării Naţionale, în Piaţa Universităţii au fost aduşi muncitori de la Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti, coordonaţi de directorul acesteia.

Muncitorii s-au manifestat violent, agresând fizic persoanele întâlnite  în zona Institutului de Arhitectură, după care au ocupat Piaţa Universităţii împreună cu forţele de ordine, pentru a împiedica revenirea manifestanţilor.

Acţiunile întreprinse de autorităţile statului au generat o ripostă violentă din partea opozanţilor, astfel că au fost incendiate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne, Televiziunii Române şi Serviciului Român de Informaţii.

S-a făcut uz de armă cu muniţie de război de către forţele de ordine, în aceste împrejurări fiind împuşcate mortal 4 persoane, iar alte 3 au fost rănite, de asemenea, prin împuşcare.

Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfăşurat împreună cu minerii şi muncitorii  din mai multe judeţe ale ţării, care  deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.

În acest context, minerii aduşi în Bucureşti au devastat sediile partidelor politice nou înfiinţate sau reînfiinţate după Revoluţia din decembrie 1989 şi care se aflau în opoziţie. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureştiului şi alte persoane având legătură cu manifestaţiile din Piaţa Universităţii, imaginile cu actele de violenţă comise de mineri pe străzile oraşului fiind mediatizate în întreaga lume. 

Aceste evenimentele au fost urmarea actelor de diversiune şi manipulare a opiniei publice de către autorităţile statului reprezentate de către inculpaţi, care au prezentat manifestaţiile din Piaţa Universităţii într-un mod distorsionat şi au acreditat ideea că ele sunt determinate de o aşa-zisă ”rebeliune de tip legionar”. Manifestanţii care îşi exprimau opiniile politice au fost prezentaţi ca persoane cu ocupaţii infracţionale, ,,elemente extremiste, reacţionare”, fiind etichetaţi de preşedintele ales al României ca fiind ”golani”.

Persoanele care au fost ridicate din Piaţa Universităţii, împreună cu altele considerate ca având legătură cu manifestaţiile, au fost duse cu forţa în cazărmi aparţinând Ministerului de Interne, fiind private de libertate într-un mod nelegal şi în spaţii total improprii pentru deţinerea unor persoane. Privarea de libertate fără forme legale a acestora a durat până cel mai târziu pe data 21 iunie 1990.

În concluzie, obiectul acestei cauze îl constituie faptele comise începând cu luarea hotărârii de a lansa atacul îndreptat împotriva populaţiei civile, până la punerea în libertate a ultimei persoane private de libertate în mod nelegal.

În vederea administrării probatoriului au fost  audiate 46 de persoane având calitatea de inculpat sau suspect, 1388 de persoane vătămate, 146 de succesori ai persoanelor vătămate şi 589 de martori, fiind emise circa 2300 de citaţii.

Precizăm că dosarul însumează 413 volume, iar rechizitoriul întocmit în cauză are 2.000 de file.

Cauza a fot înaintată, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”

ZILELE URII

În urmă cu 27 de ani, pe 13 iunie seara, trei garnituri de tren pline cu mineri plecau din Valea Jiului către Bucureşti. 10.000 oameni în salopete, murdari, cu bâte şi topoare, ajungeau a doua zi dimineaţa în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite în Piaţa Universităţii, scena unor confruntări violente cu o zi înainte, după ce câteva zeci de protestari au fost evacuaţi cu forţa. Cu o forţă uriaşă de represiune la dispoziţie, susţinută de o campanie de propagandă bine structurată, puterea de la acea vreme, în frunte cu Ion Iliescu, dorea să pună capăt cu orice preţ, unui fenomen care a însemnat, în fapt, manifestul despărţirii definitive de comunism: Piaţa Universităţii.  

Gândul a derulat în iunie 2015 o campanie pe tema mineriadei din 1990. Am făcut o reconstituire a zilelor de 13, 14 şi 15 iunie 1990, printr-o serie de interviuri cu oameni care au trăit sau au avut putere de decizie în acea perioadă. Vă propunem să recitiţi şi să revedeţi aceste interviuri. 

Fenomenul Piaţa Universităţii

Fenomenul Piaţa Universităţii  a apărut ca reacţie la iluzia anticomunismului cu care puterea de la Bucureşti, instalată după decembrie 1989, „hrănea” pe toate canalele românii. A fost o revalidare a societăţii civile româneşti, pe care potentaţii momentului o percepeau ca pe o ameninţare directă şi foloseau toate resursele pentru a o compromite în planul lor de a deţine puterea totală, în care opoziţia era ţinută în vitrină doar pentru validarea unei „democraţii originale”.

De altfel, fenomenul Piaţa Universităţii a apărut ca o consecinţă firească la o serie de acţiuni ale noii puteri. Decizia FSN de a candida ca partid politic în alegeri a scos oamenii în stradă la sfârşitul lui ianuarie 1990, pe 28 ianuarie, la iniţiativa partidelor istorice. În aceeaşi zi are loc o contramanifestaţie a FSN la care partidipă muncitori de pe marile platforme industriale ale Bucureştiului, dar şi mineri din Valea Jiului. A doua zi, FSN organizează o a doua contra-manifestaţie, alături de aprooape 5.000 de ortaci, iar sediile partidelor şi ziarelor antiguvernamentale sunt devastate. Peste trei săptămâni, pe 18 februarie în timpul unui miting antiguvernamental de amploare, mai multe persoane intră în sediul guvernului, drept urmare a doua zi 4.000 de mineri vin la Bucureşti pentru a sprijini puterea. În 11 martie, la Timişoara are loc o amplă manifestaţie n în care se adoptă „Proclamaţia de la Timişoara”, ca, la punctul 8, se cerea interzicerea „prin legea electorală, foştilor activişti de partid şi ofiţeri de securitate, dreptul de a candida la alegerile parlamentare pentru următoarele trei legislaturi, cât şi la funcţia de preşedinte al României”. Trei zile mai târziu, în Parlament, se votează o lege electorală prin care se stabileşte 20 mai ca dată a alegerilor, fără a integra însă Punctul 8 de la Timişoara.

Cronologie Piaţa Universităţii

22 aprilie. În Bucureşti are loc un miting al PNŢCD, în Piaţa Aviatorilor. O parte dintre manifestanţi pleacă spre Televiziune, iar pe Calea Dorobanţilor, un ghiveci aruncat de la balcon răneşte grav o femeie. Manifestanţii pleacă spre Piaţa Universităţii pe care o ocupă.

Maşina de propagandă începe să fie pusă în mişcare. La TVR, şefii Poliţiei prezintă manifestarea care un pericol real pentru populaţia Bucureştiului, serviciile de urgenţă şi asigurare a aprovizionării cu alimente de strictă necesitate fiind împiedicate.

Sursa video: Filmul „Piaţa Universităţii - România”

24 aprilie. În dimineaţa zilei, poliţia intervine în forţă pentru pentru degajarea Pieţei. Mulţi dintre manifestanţi sunt arestaţi. Televiziunea  Română transmite că huliganii care au ocupat piaţa au vandalizat maşinile din trafic şi au agresat şoferii. Liga Studenţilor condusă de Marian Munteanu se alătură protestatarilor, declarând Piaţa Universităţii, Zona Liberă de Neocomunism. Balconul Facultăţii de Geografie este deschis, devenind pentru următoarele luni tribuna manifestanţilor. 

25 aprilie. Aproape 30.000 de persoane participă la manifestaţia din Piaţa Universităţii. Protestatarilor li de alătură personaje importante ale societăţii civile: Lucian Pintilie, Stelian Tănase, Radu Filipescu. Numărul acestora creşte pe perioada protestului maraton, din balconul Pieţei Universităţii vorbind Victor Rebengiuc, Nae Caranfil, Ioan Alexandru, Dragoş Pâslaru, Ana Blandiana, Doinea Cornea, Petru Creţia, Constantin Ticu Dumitrescu, Ovidiu Iuliu Moldovan şi mulţi alţii.

26 aprilie Apare Declaraţia manifestanţilor din Piaţa Universităţii, în care se susţine aplicarea Punctului 8 de la Timişoara. Ion Iliescu le pune manifestanţilor eticheta de golan. 

3 mai  Eugen Ionescu se declară Academician golan. „Cred că tinerii din Piata Universităţii, cu Marian Munteanu în frunte, sunt adevăratii eroi. Au vrut libertate si o vor încă, au vrut sinceritate. N-au spus decât adevărul. Ei sunt, cum zice francezul, «en quete de la liberté», în căutarea libertătii si au s-o găsească. Eu sunt alături de ei. Am spus de multe ori că uitasem de România de-atâta vreme de când sunt aici; acum însă mi-am recâstigat o inimă de român… Acolo, în România, n-au «jucat», acolo oamenii au trăit si au murit. Şi mai ştiu că în Piaţă nu s-a propagat violenţa, ci dimpotrivă. Marian Munteanu a cerut discuţii libere, adevăr”, spunea ulterior Eugen Ionesco.

20 mai Au loc primele alegeri parlamentare şi prezidenţiale după căderea comunismului.  FSN obţine 66,31% voturi la Adunarea deputaţilor şi 67,02% voturi la Senat. Ion Iliescu câştigă prezidenţialele cu 85,07%.

27 mai Liga Studenţilor, Asociaţia „21 Decembrie”, Grupul Independent pentru Democraţie decid retragerea din Piaţa Universităţii. Consiliul Naţional pentru Alianţa Poporului, Asociaţia „16-21 Decembrie” hotărăsc continuarea manifestaţiei.

30 mai Se încearcă degajarea Pieţei Universităţii. Demersul eşuează. 

11 iunie Are loc o întâlnire între secretarul general al Guvernului, Sever Georgescu, şi manifestanţii din Piaţa Universităţii în care aceştia cer insistent înfiinţarea unui post TV independent.

În noaptea de 11-12 iunie are loc la Palatul Victoria o şedinţă în care se hotărăşte intervenţia forţelor de ordine în Piaţa Universităţii. „Pe 11 iunie la guvern am decis să procedăm în conformitate cu cererea imperativă formulată de Procurorul General al Republicii, Gheorghe Robu, ca după desfăşurarea primelor alegeri libere, democratice, în România, să restabilim normalitatea, a traficului în primul rând, normalitatea în Piaţa Universităţii. Asta a fost decizia Guvernului pe care mi-am asumat-o şi mi-o asum în continuare. Aveam o bază legală completă, aveam o situaţie politică clară, partidele din opoziţie nu mai participau la ce se întâmpla în Piaţa Universităţii, care devenise un fel de curte a miracolelor, şi am hotărât organizarea, cu forţele de ordine de care dispuneam pentru a se depresura Piaţa Universităţii şi a se restabili normalitatea”, spune fostul premier Petre Roman, care admite că intervenţia a fost „neprofesionistă”.

VEZI AICI INTERVIUL INTEGRAL CU PETRE ROMAN. Ce spune fostul premier despre venirea minerilor la Bucureşti, cine i-a adus şi care este regretul pe care îl are,  la 25 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie

12 iunie La Scroviştea, în prezenţa fostului preşedinte Ion Iliescu are loc o întâlnire în care se pune la punct un plan de reprimare a manifestaţiei din Piaţa Universităţii, inclusiv venirea minerilor, susţine generalul Dan Voinea, procurorul care a instrumentat dosarul mineriadei.

„Preşedintele Iliescu s-a implicat personal în actul de represiune din 14-15 iunie, el a dat ordine în acest sens. Înainte de aceasta a avut loc o întâlnire de taină undeva la Scroviştea, la care a participat ministrul de interne Chiţac, şeful poliţiei de atunci, generalul Diamandescu, Petre Roman, Ion Iliescu şi au stabilit în concret cum trebuie atacaţi manifestanţii din Piaţa Universităţii. S-a făcut chiar o schemă, ea este la dosar. E scrisă de mână şi acolo erau trecute atribuţii pentru fiecare ministru ce avea de făcut. Ministrul Transporturilor pentru aducerea în Bucureşti a minerilor, a muncitorilor, că nu au venit doar mineri. Atunci s-a decis, nu doar venirea minerilor pentru că au venit şi muncitori”, susţine Dan Voinea.

VEZI AICI INTERVIUL INTEGRAL CU DAN VOINEA. Cine a chemat minerii, cine a provocat violenţele din Piaţa Universităţii şi de ce ar trebui condamnat Ion Iliescu

13 iunie În dimineaţa zilei, poliţia intervine brutal şi evacuează manifestanţii rămaşi în Piaţa Universităţii. În jurul prânzului muncitorii de la IMGB sunt şi ei implicaţi în operaţiunea Poliţie. Mii de oameni ies în stradă în semn de protest faţă de intervenţia brutală a forţelor de ordine. Liga Studenţilor revine în Piaţă şi se redeschide balconul. Se cere să nu se acţioneze cu violenţă şi să nu se răspundă provocărilor. Într-o serie de înregistrări din acea zi, reiese planul pe care autorităţile îl aveau astfel încât să-şi justifice ulterior intervenţia în forţă.

Discuţie geneneralul Diamandescu, şef al Poliţiei, şi Ministrul de Interne, Mihai Chiţac:

- „52 pentru 53.”

- „Da, aud 52.”

- „Două atacuri succesive. Aruncă cu pietre, ne mutilăm aparatul şi un nou autobuz e distrus. Ăsta a fost sprijinul dat de azi dimineaţă până acuma.”

- „Şi să ştiţi că nu mai vine. La „23 August” au zis că sindicatele n-au fost de acord să trimită.”

- „Vă rog să-l informaţi-l pe domnul preşedinte. Dăm foc la toate autobuzele. Asta a fost înţelegerea! Vă rog să informaţi.” (sursa: Europa Liberă)

După amiază sediul Poliţiei, Minsterului de Interne şi SRI sunt atacate. Seara este atacat şi sediul Televiziunii, iar emisia este întreruptă. Totul a fost dirijat de structuri ale abia înfiinţatului SRI, din care făceau parte cadre ale fostei Securităţi.

 „S-a venit la mine în birou la etajul 11 şi am fost ameninţat că voi fi aruncat, dacă nu merg cu acel grup, care era un grup… Nu ştiu (cine erau – n.r). După aceea am fost invitat de la Armată şi de la Poliţie, să merg şi să recunosc pe cineva în beciurile Televiziunii. Nu am mai văzut pe absolut nimeni. Însă a doua zi, în 14, redacţia maghiară m-a invitat să văd ce filmaseră ei. Şi atunci am văzut un grup bine organizat, cu ciomege, cu bâte, care intra în marş militar aproape în Televiziune şi care s-au dus direct la locul unde era emisiunea pentru canalul 1, nu-i interesa 2-ul că nu avea acoperire naţională, şi jos la emisie. A fost momentul în care cei de la emisie, inginera Popa era pe atunci, au cerut oprirea emisiunii, pentru că erau atacaţi. Nicio legătură cu Piaţa Universităţii, nu erau, aşa cum s-a crezut, oameni din Piaţa Universităţii. Teza mea a fost că erau oameni care aparţineau unor vechi structuri, care cunoşteau bine planul Televiziunii. Am aflat după aceea că în zona de metrou de la Piaţa Universităţii s-ar fi negociat şi vândut planuri ale Televiziunii cu mult timp înainte. Deci era o chestiune organizată, nu de Piaţa Universităţii, după mine, ci de vechile structuri, care în urma alegerilor din 20 pierduseră orişice speranţă. Piaţa Universităţii nu a avut nicio legătură cu atacul televiziunii, din după-amiaza zilei de 13. Până astăzi procuratura nu a făcut lumină cine au fost atacatorii, cine va suporta vreodată pagubele televiziunii, pentru că în televiziune s-au făcut distrugeri care la acel moment au fost evaluate la 1 milion de dolari”, a susţinut academicianul Răzvan Theodorescu, preşedinte al TVR la acea dată.

URMĂRIŢI AICI INTERVIUL INTEGRAL CU RĂZVAN TEODORESCU. „Covingerea mea este că nu Ion Iliescu a chemat minerii”. Cum a trăit fostul şef al TVR „ruşinea naţională” din 13-15 iunie 1990

14 iunie.  Dimineaţa, aproape 10.000 de mineri din Valea Jiului ajung la Bucureşti, înarmaţi cu bâte, lanţuri şi topoare. Petre Roman povesteşte că în timpul nopţii, fiind informaţi de deplasarea ortacilor către Capitală, s-a decis ca transportul acestora să nu fie oprit, iar în momentul când ajung în Bucureşti să fie liniştiţi de către reprezentanţii Guvernului, cazaţi în cazarme, hrăniţi şi trimişi înapoi. Cu toate acestea, minerii ajung în Piaţa Victoriei de unde Ion Iliescu îi trimite către Piaţa Universităţii, cu ordinul să o „reocupe”. Argumentele: manifestanţii sunt „grupuri fasciste”, „elemente incitate, drogate”. Minerii pleacă înspre Piaţa Universităţii. Minerii îi bat sălbatic pe toţi cei care le ies în cale, devastează Universitatea şi Facultatea de Arhitectură, precum şi sediile partidelor şi redacţiile ziarelor. Poliţia nu intervine , dimpotrivă participă alături de mineri la violenţe.

Marian Munteanu, care fusese arestat în 13 iunie şi ulterior eliberat, este prins şi bătut  cu brutalitate în dimineaţa zilei de 14 iunie  în sediul Universităţii. A fost transportat în stare gravă la spital, în moarte clinică, iar după patru zile a fost arestat şi încarcerat la Jilava, fiind eliberat după două luni de detenţie, la presiunea internaţională, dar şi organizaţiilor naţionale.

Viorel Badea, preşedinte al Ligii Studenţilor din Facultatea de Litere, povesteşte momentele de groază prin care au trecut studenţii în zile de 13, 14, 15 iunie, cum au reacţionat când au auzit zvonul că lui Marian Munteanu i s-a tăiat capul şi ce decizii au luat după reprimarea manifestaţiei Piaţa Universităţii.

URMĂREŞTE AICI INTERVIUL INTEGRAL CU VIOREL BADEA: Cum am scăpat de urgia minerilor şi care este singurul meu regret

După 25 de ani, de la evenimente, liderul minerilor la acea vreme, Miron Cozma, susţine că minerii au fost victimele unei

„Termenul de mineriadă este perimat, aş putea spune imoral şi, de ce nu ilegal. O hotărâre judecătorească a Înaltei Curţi pentru Drepturile Omului de la Strasbourg care a decis, înclusiv în ceea ce-l priveşte pe Miron Cozma, prin dosarul 6644/2012 că, de fapt, minerii şi Miron Cozma sunt victime ale acelui eveniment creat de tovarăşul Iliescu. Să-ţi atragi oprobiul public ani de zile, zeci de ani de zile, poate mai bine suporţi să iei două-trei scatoalce, că-ţi trece, dar să suporţi consecinţele unei manipulări kaghebiste făcute de acest individ Ion Iliescu...”, a spus Miron Cozma.

URMĂREŞTE AICI INTERVIUL INTEGRAL CU MIRON COZMA

15 iunie Ion  Iliescu le mulţumeşte minerilor pentru acţiunea lor, pentru „solidaritatea de clasă cu care au răspuns chemării autorităţilor”.


Materiale realizate de CLARICE DINU, MARIAN SULTĂNOIU, ANDREI LUCA POPESCU

Citește și: