Publicat

30

iulie

2013

11:00

53859

vizualizări

LISTA TORŢIONARILOR CARE TRĂIESC. Radiografia completă a Gulagului românesc - 35 de torţionari ai regimului comunist sunt acum anchetaţi

LISTA TORŢIONARILOR CARE TRĂIESC. Radiografia completă a Gulagului românesc - 35 de torţionari ai regimului comunist sunt acum anchetaţi

Un proiect jurnalistic multimedia realizat de: Attila Biro, Marian Sultănoiu, Andrei Luca Popescu, Claudiu Pândaru, Adrian Ciutureanu, Cătălin Zălog, Radu Bălăceanu, Cosmin Ghinea.

În perioada comunistă, 540.000 de deţinuţi politici, cu o medie a sentinţelor de cinci ani şi jumătate, au fost aruncaţi în temniţele sistemului totalitar. Dintre aceştia, 100.000 au decedat. Până azi, nimeni nu a fost tras la răspundere, acuzat şi condamnat pentru morţii Gulagului românesc. Autorităţile au identificat, însă, 35 de torţionari care se fac vinovaţi de torturi inimaginabile şi de moartea dizidenţilor politici. Cine sunt aceştia? Cum pot fi anchetaţi? Care este profilul torţionarului comunist? De ce statul nu a dorit anchetarea torţionarilor? Gândul.info în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) răspund acestor întrebări, în cadrul unui proiect media în premieră pentru România.

LISTA TORŢIONARILOR CARE TRĂIESC: Profilul torţionarului Alexandru Vişinescu, de la plutonul de execuţie al mareşalului Antonescu la torturile dizidenţilor anticomunişti

Până în prezent au fost identificaţi 35 de comandanţi ai penitenciarelor comuniste, şefi ai temniţelor în care au fost încarceraţi liderii PNŢ şi PNL, epuraţi de regimul totalitar. IICCMER a descoperit şi „cartografiat” activitatea torţionarilor, concluzia fiind una singură: aceştia se fac vinovaţi de moartea a mii de deţinuţi politic. Datele au fost colectate şi pe numele lor au fost trimse plângeri penale.

Cum a început totul. Fenomenul închisorilor comuniste

După instaurarea regimului comunist, în 1946, România a intrat în „era” epurării violente a elitelor politice din perioada interbelică. PNL şi PNŢ au fost considerate partide ostile regimului impus de sovietici la Bucureşti şi, în scurt timp, liderii acestora au fost aruncaţi în puşcării, în contul unor infracţiuni inventate.

În 1948 a fost înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului (Securitatea), care avea drept principală atribuţie achetarea elementelor ostile conducerii comuniste. Organul de represiune al comuniştilor era condus de Gheorghe Pintilie şi de adjuncţii săi, Alexandru Nicolschi şi Vladimir Mazuru, toţi trei agenţi ai serviciilor secrete sovietice.

Anchetele şi arestările Securităţii, desfăşurate fără încetare, ani de zile, au condus la suprapopularea închisorilor cu deţinuţi politici. În această perioadă, în Codul Penal au fost incluse infracţiuni cu denumiri elocvente pentru ceea ce avea să urmeze: „uneltirea contra ordinii sociale”, „subminarea economiei naţionale şi sabotajul contrarevoluţionar”; cei care se opuneau regimului erau catalogaţi oficial drept „duşmani ai comunismului”.

Potrivit istoricilor, fenomenul închisorilor politice a durat din ’54 până în ’63-’64, atunci când supravieţuitorii reeducării prin tortură au fost eliberaţi. Unele estimări arată că în această perioadă au fost încarcerate peste 500.000 de persoane, dintre ele pierind sub teroare 100.000.

„Modelul închisorilor politice din România a copiat modelul închisorilor politice din Uniunea Sovietică. Principalele caracteristici ale detenţiei politice erau: o formă de izolare eficientă, folosirea deţinuţilor la muncă forţată, un regim carceral agresiv şi violent, hrană puţină, frig, teroare”, explică Andrei Muraru, directorul Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Noi schimbări, apar temniţele politice

Pe 4 decembrie 1945, MAI emite un decret prin care reclasifică penitenciarele, acesta putând fi numit „actul de înfiinţare al închisorilor politice”. Clasificarea penitenciarelor a fost făcută astfel: penitenciare pentru muncă silnică pe viaţă (închisoarea Aiud), penitenciare pentru muncă silnică pe termen limitat (Caransebeş, Craiova, Oradea şi Sighet), penitenciare pentru executarea pedepselor de temniţă grea, pentru executarea pedepselor corecţionale 2 la 12 ani (Piteşti, Ocnele Mari), pentru pedepse corecţionale de până la şase luni (Baia, Bistriţa, Râmnicu Sărat, etc.).

LISTA TORŢIONARILOR CARE TRĂIESC. Reacţia unuia dintre cei doi supravieţuitori de la Râmnicu Sărat, când Gândul i-a arătat poza la zi a lui Vişinescu

În 1948 a avut loc o nouă reclasificare a penitenciarelor: penitenciare de maximă siguranţă unde erau încarcerate elitele politice considerate elemente periculoase pentru societate: - Aiud, Gherla; a doua categorie era cea a penitenciarelor închise, destinate deţinuţilor cu grad sporit de periculozitate: Craiova, Galaţi, Târgşor, Ocnele Mari, Piteşti, Mislea; a treia categorie -penitenciare cu regim de maximă severitate: Râmnicu Sărat, Sighet, etc.

Începând din 1949, regimul comunist a efectuat o nouă reprofilare a locurilor de detenţie, în funcţie de categoria socio-profesională a deţinuţilor, de vârsta şi de orientarea politică: Piteşti (studenţi), Suceava, Aiud, Râmnicu Sărat (legionari), Sighet (elita interbelică), Gherla (ţărani şi muncitori), Craiova, Galaţi (liberali şi naţional-ţărănişti). Criminalii de război se aflau la Aiud, alături de intelectuali şi de foşti membri ai Guvernului Antonescu.

VIDEO: ION DIACONESCU DESPRE ÎNCHISORILE COMUNISTE

La Canalul Dunăre – Marea Neagră se regăseau deţinuţi din toate categoriile de mai sus. Piteştiul şi Gherla au fost martorele unui experiment prin excelenţă violent: reeducarea deţinuţilor. Între 1949 şi 1955, au existat şi penitenciare cu un anumit specific: spitalele Văcăreşti, Târgu Ocna. Au existat de asemenea şi locuri de detenţie pentru femei: Mislea şi Miercurea Ciuc.

„Oficial, rolul acestor penitenciare era acela de reeducare, însă, în mod evident, când au avut de a face cu personaje care au participat la înfăptuirea Marii Uniri de la 1918, personaje precum Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Gheorghe Brătianu, evident că scopul nu a mai fost reeducarea. Era clar că scopul era eliminarea printr-un regim foarte dur”, explică Andrei Muraru.

Cine sunt victimele

În penitenciarul de la Râmnicu Sărat, ICCMER a documentat moartea, în urma torturilor, a şapte deţinuţi politici: Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcinţeanu, Victor Rădulescu-Pogoneanu, Romniceanu Mihail, Solymos Ivan, Constantin Pantazi.

La penitenciarul de la Sighetu Marmaţiei a decedat pe 5 februarie 1953 Iuliu Maniu, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet. Tot în închisoarea de la Sighetu Marmaţiei a murit, în 1952, Constatin Argetoianu, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de Justiţie, ministru de Finanţe şi ministru de Interne. Radu Portocală, avocat, om politic liberal, a decedat tot în închisoare de la Sighetu Marmaţiei, în 1952.


Foto: Iuliu Maniu - a fost închis la Sighetu Marmaţiei unde a şi decedat

Acestea sunt doar câteva exemple, numărul deţinuţilor politici exterminaţi în perioada de represiune ajungând la 100.000 de persoane. „Mulţi dintre cei închişi nici nu au fost judecaţi într-un proces. La Sighet, mulţi au murit fără a avea vreo condamnare sau fără să fi fost inculpaţi”, spune Andrei Muraru, directorul IICCMER.

Profilul torţionarului

Torţionarul obişnuit avea următorul profil: individ fără prea multă educaţie, în general din mediul rural, membru al Partidului Comunist sau membru UTC, recomandat de autorităţile comuniste, extrem de zelos. „Erau persoane care dădeau dovadă de exces de zel. Reuşeau să îndeplinească la normă toate solicitările conducerii penitenciarelor. Nu existau dispoziţii clare prin care comandaţilor de penitenciare li se cerea să aplice torturi deţinuţilor politici. Cu toate acestea, ei aplicau un regim de teroare din propria iniţiativă. Făceau asta fără să fi primit o solicitare expresă printr-un document. Avem de a face cu personaje care nu îşi puneau problema dacă deţinuţii pe care îi aveau în custodie beneficiază de un minim tratament”, susţine Andrei Muraru, directorul IICCMER.

VIDEO INTERVIU CU ANDREI MURARU DIRECTORUL IICCMER

Modul în care comandanţii de penitenciare au acţionat este încadrat într-un comportament deviant. „Nu au fost cazuri izolate. În anii ’50 a existat un adevărat fenomen. Torturile, frigul, înfometarea, munca silnică până la epuizare au fost aplicate şi la Sighet, şi la Râmnicu Sărat, şi la Canal. Rezultatul acţiunii acestor comandaţi de penitenciare a fost moartea pe o scare largă a deţinuţilor politici”, spune Andrei Muraru.

Cum erau anchetaţi deţinuţii politici

Mărturiile şi documentele istorice arată că traseul deţinuţilor politici prin tenebrele gulagului românesc începea încă de la arestarea acestora. Ridicaţi de organele de Securitate ziua sau noaptea, de acasă, de la serviciu sau de pe stradă, deţinuţii erau transportaţi într-o maşină neagră, cu ochelari de tablă la ochi şi uneori cu capul între picioare. Ajunşi la sediul Securităţii existau câteva posibilităţi: unii erau introduşi direct în anchetă, iar alţii erau lăsaţi să aştepte o perioadă de timp. În cursul aşteptării, o presiune psihologică se exercita asupra lor: neştiind de ce erau arestaţi, căutau în memorie posibile motive care să fi condus aici.

LISTA TORŢIONARILOR CARE TRĂIESC. Dosarele de penitenciar ale lui Ion Mihalache, Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu duc la torţionarul Vişinescu

În tot aceast timp, strigătele celorlalţi deţinuţi accentuau groaza generată de izolare şi detenţia într-un adevărat infern. Anchetele durau ore în şir, anchetatorii „muncind” în schimburi. O astfel de anchetă începea cu prezentarea informaţiilor autobiografice, indicarea persoanelor cunoscute şi precizarea faptelor ostile comise împotriva regimului. Refuzul deţinuţilor de a răspunde la întrebările anchetatorilor conducea la exercitarea de presiuni fizice şi psihice asupra deţinuţilor.

Top 10 închisori politice. Unde au fost aplicate cele mai grele metode de tortură

1. Penitenciarul Aiud

Descriere - Închisoare de mari dimensiuni, Aiudul a concentrat între zidurile sale deţinuţi politici cu pedepse mari, proveniţi din toate categoriile politice şi sociale.

Condiţii de detenţie - Insalubritatea, frigul, foamea sau lipsa asistenţei medicale au condus la numeroase decese sau îmbolnăviri grave. În plus, „Zarca” Aiudului „oferea” condiţii şi mai grele celor care refuzau, la începutul anilor ’60, să se încadreze în procesul cunoscut sub denumirea de „reeducare târzie”, persoane considerate periculoase de către administraţie.

În proximitatea închisorii, locul numit Râpa Robilor adăposteşte osemintele celor decedaţi la Aiud şi aruncaţi în gropi comune, mărturie a regimului criminal din această închisoare.

2. Penitenciarul Sighet

Descriere - Sighetul a fost transformat, imediat după instaurarea regimului comunist, într-un loc de exterminare pentru elita politică, economică, militară şi culturală, fiind considerat chiar de către regim un loc cu specific aparte, destinat „deţinuţilor cu pedepse grele”.

Condiţiile de detenţie - Regimul de izolare, foamea, lipsa asistenţei medicale şi brutalitatea administraţiei au provocat moartea a numeroşi oameni politici sau ierarhi ai bisericii greco-catolice, nu mai puţin de 53 de decese fiind înregistrate în intervalul 1950-1955. Mormintele lor nu sunt cunoscute nici în prezent.

3. Penitenciarul Jilava

Descriere - Deşi nu este recunoscut ca un penitenciar cu veleităţi de exterminare şi nici ca unul de executare a pedepselor (cu excepţia sentinţelor capitale), prin specificul său, Jilava s-a aflat printre cele mai dure centre de detenţie din perioada comunistă, caracterizat de o umiditatea excesivă, indiferent de anotimp, de temperaturi foarte scăzute iarna şi extrem de ridicate vara.

Condiţii de detenţie - A rămas de notorietate „primirea” deţinuţilor nou-veniţi, specifică acestui loc în perioada 1949-1952, când la conducere s-a aflat temutul Nicolae Moromete: aceştia erau introduşi în fort printr-un cordon de gardieni înarmaţi cu obiecte contondente, care-i loveau fără milă. Regimul drastic, alimentaţia proastă, suprapopularea, lipsa aproape completă a asistenţei medicale, relele tratamente, dar şi faptul că majoritatea deţinuţilor politici a trecut pe aici, fac din Jilava un punct de reper pe harta Gulagului românesc.

4. Penitenciarul Râmnicu Sărat

Descriere - Pe lângă greutăţile materiale, deţinuţii încarceraţi în regim monocelular s-au confruntat cu o întreagă gamă de probleme generate de lipsa oricărui contact cu mediul exterior. Alături de Sighet, Râmnicu Sărat este unul dintre penitenciarele care în mod cert au avut veleităţi de exterminare.

Condiţii de detenţie - Penitenciar de mici dimensiuni, Râmnicu Sărat se remarcă prin rata crescută a deceselor în raport cu capacitatea de detenţie şi prin regimul de izolare deplină, unic în cadrul sistemului concentraţionar autohton.

5. Penitenciarul Piteşti

Descriere - Mai mult decât oriunde, la Piteşti, deţinuţii supuşi procesului de „reeducare” au fost mutilaţi fizic şi spiritual într-o manieră ireversibilă.

Condiţii de detenţie - Socotit în epocă drept cel mai modern penitenciar, Piteştiul şi-a dobândit o tristă faimă, în special din cauza fenomenului „reeducării”, care, pe lângă decese în rândul deţinuţilor, a produs traume ireversibile aproape tuturor celor care au trecut prin acest experiment.

VIDEO ION DIACONESCU DESPRE RÂMNICU SĂRAT

6. Penitenciarul Baia Sprie

Descriere - Deşi, spre deosebire de restul locurilor de detenţie, deţinuţii supuşi regimului de muncă forţată în minele de plumb beneficiau de o hrană superioară calitativ, aceasta nu acoperea nici pe departe efortul uriaş depus în subteran.

Condiţii de detenţie - Condiţiile dure de muncă, spaţiile insalubre, lipsa echipamentului adecvat, temperaturile extrem de ridicate, precum şi lipsa unei minime preocupări din partea administraţiei au condus la nenumărate accidente de muncă, unele dintre acestea soldate cu decesul celor în cauză. În plus, praful de plumb inhalat în mină a contribuit din plin la distrugerea sănătăţii deţinuţilor.

7. Penintenciarul Peninsula

Descriere - Cunoscut în memorialistica detenţiei drept „Valea Neagră”, penitenciarul de la Peninsula a fost locul în care munca forţată depusă la Canal a mers până la exterminarea prin epuizarea deţinuţilor.

Condiţii de detenţie - Clima aspră, normele de lucru aberante, igiena precară sau lipsa echipamentului corespunzător, combinate cu alimentaţia insuficientă şi lipsa asistenţei medicale au transformat Peninsula într-o adevărată „vale a plângerii”. Frecventele accidente de muncă, nu de puţine ori mortale, dar şi procedeul „reeducării” de tip Piteşti aplicat aici, fac din Peninsula unul dintre cele mai dure locuri de detenţie.

8. Penitenciarul Gherla

Descriere - Cu toate că era o închisoare de dimensiuni mari, caracteristica principală a acestui penitenciar a constituit-o fenomenul suprapopulării, între 8 şi 12 persoane ocupând o celulă destinată pentru două persoane. La începutul anilor ’50, Gherla nu a fost scutită nici de „fenomenul reeducării”, care a generat violenţe atroce, depăşind în anumite cazuri intensitatea „reeducării” de la Piteşti.

Condiţii de detenţie - Tortura, bătaia, hrana precară şi insalubritatea au însoţit în permanenţă traseul deţinuţilor politici de la Gherla, iar revolta acestora din 1958 a accentuat regimul inuman al administraţiei.

9. Penitenciarul Miercurea Ciuc

Descriere - Aproape că nu există mărturie a fostelor deţinute politic care să nu indice Miercurea Ciuc drept cea mai dură închisoare pentru femei.

Condiţii de detenţie - Gerul, foamea şi tratamentul dur al administraţiei a produs consecinţe mai grave decât în oricare altă închisoare de gen. Rata deceselor a fost, de asemenea, crescută.

10. Penitenciarul Făgăraş

Descriere - Supranumită „închisoarea poliţiştilor”, Făgăraşul a devenit loc predilect de detenţie pentru foşti poliţişti şi agenţi ai Siguranţei.

Condiţii de detenţie - Amenajată între zidurile reci şi groase ale cetăţii medievale, închisoarea de la Făgăraş s-a remarcat prin duritatea regimului aplicat celor consideraţi „instrumentele represive ale regimului burghez”.

Asistenţa medicală precară, alimentaţia proastă, insalubritatea, regimul dur de detenţie şi comportamentul inuman al administraţiei sunt caracteristice tuturor acestor locuri de detenţie, într-o măsură mai mare sau mai mică. În plus, trebuie ţinut cont de faptul că o astfel de evaluare depinde foarte mult de experienţa personală a fiecărui deţinut, acest top fiind, de bună seamă, unul subiectiv, cu scop de informare.

De ce nu au fost investigate crimele torţionarilor

Până în 2006 au existat doar patru rechizitorii privind torţionarii, unul fiind cel privind asasinarea lui Gheorghe Ursu, iar al doilea caz fiind lotul ”Autobuzul” (tineri care, în anii ’80, au luat ostateci călătorii dintr-un autobuz în tentativa de a trece graniţa).

Din ordinul lui Ceauşescu, tinerii din respectivul lot au fost executaţi pe loc. După '89, cei implicaţi - şeful Miliţiei Timiş şi ministrul de Interne - au fost judecaţi şi condamnaţi. „Sunt patru rechizitorii pentru 50 de ani de comunism, ceea ce este infim”, a precizat Andrei Muraru.

Parchetul a îngropat dosarele torţionarilor

Din 2006 până în 2009, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a sesizat Parchetul în şase cazuri privind 300 de persoane care ar fi comis crime şi abuzuri pe vremea comuniştilor. Toate sesizările au fost însă respinse de Secţia Militară. Potrivit directorului IICCMER, „aceste sesizări au fost respinse pentru diferite motive, fie pentru că nu s-au identificat elementele consititutive ale infracţiunii, fie că a intervenit prescripţia”.

Cazul Paraschiv. Directorul institutului a relatat cazul dizidentului Vasile Paraschiv, care a fost răpit, torturat şi lăsat să moară într-o pădure 1979. În acest caz, institutul a sesizat Parchetul pentru tortură. Parchetul a schimbat însă încadrarea în abuz în serviciu şi a constatat că infracţiunea s-a prescris, astfel că dosarul a fost clasat.

Cazul torţionarului Gheorghe Enoiu. În 2007, Parchetul a fost sesizat privind infracţiunile comise de Gheorghe Enoiu care, în anii ’50, ocupa funcţia de şef al Direcţiei Penale a Securităţii şi care a condus cele mai importante anchete din acea periodă. Parchetul a analizat sesizarea la şapte luni după ce Enoiu a decedat şi a răspuns că infracţiunile s-au prescris. Răspunsul Parchetului a fost transmis în 2010, la trei ani de la sesizare.

De ce torţionarii pot fi cercetaţi şi judecaţi pentru faptele comise

Potrivit IICCMER, faptele comise de comandaţii penitenciarelor, în principal încadrate la infracţiuni precum omor deosebit de grav şi genocid, nu au atins termenul de prescripţie. Analizat din punct de vedere legal, pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, pedeapsa merge până la închisoare pe viaţă. Pentru infracţiuni comise în anii ’45-’50, prescripţia ar fi fost atinsă în anii ’70, dacă justiţia nu ar fi fost impiedicată să ancheteze şi să judece infracţiunile în discuţie. Juriştii IICCMER spun că termenul de prescripţie este înlăturat întrucât aceste crime nu au fost cercetate niciodată. „Nu sunt prescriptibile infracţiunile contra păcii şi omenirii, infracţiunile prevăzute de art 174-176 Cod Penal şi infracţiunile intenţionate urmate de moartea victimei”, se arată în argumenţia juridică a specialiştilor IICCMER.

Este de menţionat şi faptul că, în 1968, Partidul Comunist Român a deschis o anchetă în privinţa crimelor comise în penitenciare, însă singura ţintă a anchetei a fost fostul ministru de Interne Alexandru Drăghici. Această anchetă a fost realizată numai de PCR, nu şi de către procurori. Prim-ministrul Gheorghe Maurer conchidea într-o şedinţă de partid că aceste crime nu trebuie să ajungă la o judecare.


FOTO: Gheorghe Maurer în dreapta. Imagini din fondul Arhivelor Naţionale

„Mie mi se pare că soluţia cea mai bună este să lăsăm lucrurile să se îndrepte din punct de vedere judiciar, să nu luăm o hotărâre, să spunem să nu fie trimis în judecată şi împotriva omului să fie luate hotărârile politice. Mai sunt câteva luni până la prescripţie”, spunea Maurer în 1968. Astfel că, din punct de vedere juridic, justiţia a fost împiedicată să ancheteze aceste cazuri fiind de notorietate faptul că în perioada comunistă procurorii şi judecătorii erau subordonaţi PCR. În opinia juriştilor IICCMER, faptul că PCR a dispus ca torţionarii să nu fie anchetaţi şi trimişi în judecată este o condiţie pentru ca termenul de prescripţie să fie suspendat, cel puţin până în anul 1989. „Termenul de prescripţie specială pentru infracţiunea de omor deosebit de grav nu s-a împlinit încă, în varianta actuală a Codului Penal fiind de 30 de ani”, se arată într-o analiză a juriştilor IICCMER.

„Scopul final trebuie să fie condamnarea la închisoare a acestor persoane”

După ce IICCMER va depune plângerile penale la Parchetul General, procurorii vor analiza conţinutul acestora şi vor dispune în prima fază dacă încep urmărirea penală; apoi, după ce colectează probe, vor hotărî dacă dosarele sunt sau nu trimise în judecată. Potrivit normelor UE, termenul rezonabil pentru cercetarea unui dosar este de un an şi jumătate, iar în cazul unor dosare complexe, nu trebuie să depăşească un maxim de trei ani. Potrivit directorului IICCMER, scopul final al demersului trebuie să fie condamnarea foştilor torţionari.

„Finalitatea acestui demers ar trebui să fie, din punctul nostru de vedere, condamnarea la închisoarea a acestor persoane. Vorbim aici de persoane care nu au comis infracţiuni obişnuite. Au comis delicte foarte grave. Sperăm că, în final, vor răspunde pentru crimele comise”, a conchis Adrian Muraru, directorul IICCMER.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
În ce direcţie circulă autobuzul? 80% dintre copii ştiu răspunsul! Testul de logică care îi frustrează pe adulţi. Care e varianta corectă

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info