Lupta farmacistului cu medicaţia după ureche

Când se plimbă pe stradă, farmacistul Cosmin se teme să nu fie recunoscut de drogaţii care bântuie prin cartier, cărora a refuzat să le vândă seringi sau droguri surogat

Asemeni medicului, farmacistul are dreptul de a stabili tratamentul pe care să-l urmeze un pacient, dar nu şi diagnosticul

Cei mai dificili clienţi de farmacie sunt drogaţii şi pacienţii care consumă pilule după ureche

În farmacia de cartier, bătrânii întind reţeta, farmacistul le dă punguţa cu pastile şi, când să plătească, se produce blocajul: „Se întâmplă să nu le-ajungă banii, dar, când îi vezi cât sunt de amărâţi unii dintre ei, nu poţi să nu le mai laşi un leu-doi: «Lasă-i, domne, că nu mai stăm într-un leu sau cât nu ai tu aicea ca să-ţi iei 5 aspirine sau 10». Unii dintre ei încep să plângă. Pe mine cel puţin mă enervează că-i faci omului un bine şi el săracu nu ştiu de ce plânge, de bucurie, de ruşine. De la unii mai aud: «Vă mulţumesc. Am ajuns rău»”. Cosmin, povestitorul, e farmacist în Militari şi, fiind de-al locului, din cartier, se simte cumva responsabil pentru sănătatea pacienţilor lui: „Militariul are alt suflet ca şi cartier şi ca şi viaţă. Oamenii au suflet mare, aici se întâmplă conexiuni între pacienţii noştri şi farmacişti”.

Dar, ca în orice familie, se mai produc şi tensiuni: „Sunt şi oameni care ne scot din sacoşă covrigi sau ne dau mere şi ne plâng de milă la zile de sărbătoare când lucrăm, dar şi care ne înjură. Fiind o farmacie aglomerată, când am coadă oamenii încep să tropăie şi să fie agresivi cu mine: «Hai, domne, grăbeşte-te, ce tot vorbeşti atâta?». Ei nu ştiu că eu încerc să-i fac pacientului o scurtă anamneză. Un pic trebuie să discuţi cu omul, că nu poţi să-i dai imediat ce vrea el, trebuie să identifici nişte cauze: eşti alergic, eşti sub un alt tratament...?”.

Cosmin explică ce îi scoate cel mai adesea din minţi pe pacienţi: „Oamenii sunt învăţaţi să primească ceea ce vor şi se enervează la culme când le ceri nişte amănunte ca să le poţi elibera un medicament, că totuşi nu vindem cartofi sau alte chestii care se pot da la liber”. Cele mai penibile momente sunt cele în care dialogul pacient-farmacist se poartă în trei. În timp ce Cosmin e antrenat într-un dialog medical cu pacientul care i se plânge de-o afecţiune în faţa tejghelei, o altă doamnă sau un domn dintre cei care stau la coadă se bagă peste farmacist şi se apucă să-i dea suferindului sfaturi utile gratuit: „«Te doare dintele? M-a durut şi pe mine odată şi am luat cutare medicament şi e foarte bun».

Oameni normali care la un moment dat au venit în contact cu un anumit medicament într-o anumită problemă acum se trezesc mari sfătuitori, deşi în prospect zice «Acest medicament e exclusiv pentru tine, nu-l recomanda altcuiva». Ceea ce e jenant e că tu ca farmacist care ai totuşi o pregătire de cinci ani rămâi pe dinafară şi nu mai ai puterea de a recomanda din cauza credulităţii pacienţilor care pleacă urechea la aceşti «binevoitori». Degeaba îi spui pacientului că acel antibiotic luat de fiecare dată când ai o banală durere de dinţi face ca în timp flora bucală să dobândească rezistenţă la antibioticul respectiv, afecţiunea să se cronicizeze şi să apară complicaţii care o fac foarte dificil de tratat”.

Croissante pentru farmacistul de suflet

O băbuţă şi un colonel sunt clienţii favoriţi ai lui Cosmin: „Fiecare dintre noi suntem diferiţi şi găsim canalul de comunicare cu cei cu care rezonăm: eu cu anumite persoane, colegele mele din farmacie cu alte persoane. Se creează o simpatie pe care nu ştiu cum s-o explic. Eu am un domn colonel care este clientul meu şi care mă sună acasă: «Domnule, când sunteţi la farmacie să vin să-mi iau reţetele?». Şi o mai am pe doamna Marina Ana, care vine şi ne-aduce cornuri cu ciocolată”.

Dulcea „şpagă medicală” („V-am adus şi eu o atenţie, că mereu aţi fost amabil”) a început să curgă după ce Cosmin a început să-i injecteze femeii gratuit doze de speranţă într-un moment de viaţă dificil: „O cunosc doar de la farmacie, unde vine să se mai descarce când îşi cumpără punga cu pilule. Ea şi soţul ei sunt oameni trecuţi de 60 de ani, soţul îi e grav bolnav şi-mi povesteşte ce mai face, suferinţa în care trăieşte, cum a decurs operaţia. Eu o mai liniştesc sau o mai încurajez, pentru că până la urmă tratamentul cel mai important e ca omul să aibă speranţa vindecării. E esenţial pentru ea să ştie că va fi bine până la urmă ca să poată merge mai departe, nu?”.

De multe ori există goluri pentru unele medicamente în piaţă; intră în farmacii, dar stocurile li se epuizează foarte uşor. Atunci farmaciştii au trei variante de răspuns pentru pacienţii care le cer un medicament rar: „Îl am, poftim. Nu-l am, la revedere. Nu-l am, dar ţi-l aduc”. Chiar şi când piaţa a fost blocată de criza medicamentelor, Cosmin nu s-a lăsat până nu a procurat pilulele pentru suferinzii din cartierul în care a copilărit: „E un lucru care se întâmplă frecvent în locaţia asta de-aici, să nu ne refuzăm clienţii, ci să cerem să ni se transfere prin curier medicamente din alte farmacii ale noastre din Cluj, din Iaşi. Chestia asta le dă o mulţumire oamenilor, pentru că nici ei nu sunt încântaţi să se plimbe prin zece farmacii ca să găsească un medicament”.

Spaima farmacistului, drogaţii din Militari

Cele mai dificile pentru farmacist sunt turele de noapte când are de-a face cu oameni cărora le vine să se urce pe pereţi din cauza durerilor de dinţi sau cu drogaţi intraţi în sevraj: „Ceea ce e mai rău este că eşti singur, ca şi siguranţă. Avem bodyguarzi în timpul zilei, dar noaptea suntem singuri. Avem contract cu o firmă de pază care în mod teoretic ar trebui să apară în 3-5 minute, însă, din câte am auzit eu, au fost fete care au luat bătaie pe ghişeu, adică farmaciste care au primit palme peste faţă până să apuce să ajungă patrula”. De pe străduţe întunecoase răsar tineri abătuţi cu ochii bulbucaţi, sună la soneria farmaciei şi întind spre Cosmin o mână tremurândă care ţine un ban: „Sunt băieţii drogaţi care spun că-i doare capul, că vor să-şi spargă venele şi au nevoie să le vând seringi. Atunci mai bine le spun că n-am decât să le spun că am şi nu le dau, că altfel imediat îi provoc”.

Cel mai greu e cu medicamentele restricţionate care se vând cu reţetă ce se opreşte la famacie: „Într-o dimineaţă la şapte am avut un pacient drogat care vroia «Imovane», un medicament care îi calmează pe ei în starea de sevraj, dar care şi el dă dependenţă, consumat timp îndelungat. Când mi-a dat reţeta, am văzut pe spatele ei că înainte cu o zi de a veni la Sensiblu mai mersese la o altă farmacie cu reţeta şi a ridicat cantitatea pentru 30 de zile şi acum vroia din nou întreaga cantitate. I-am spus că dacă îmi lasă reţeta, îi dau două comprimate cât era o doză, ca să poată ajunge pe picioarele lui la muncă sau la doctor în respectiva dimineaţă. N-a vrut să-mi lase reţeta cu nici un chip. Probabil că avea în plan să facă un tur şi pe la alte farmacii ca să ridice de mai multe ori medicamentul”.

Alteori conştiinţa îl face pe Cosmin să renunţe pentru o clipă la exigenţa farmacistului: „Într-o noapte a venit la mine un tânăr foarte insistent care vroia musai Diazepam. Mi-a spus că n-are reţetă la zi, dar mi-a arătat reţetele din ultimele patru luni şi într-adevăr avea prescris medicamentul Diazepam de către specialişti diferiţi. Mi-a spus că îmi lasă buletinul până a doua zi, când se angajează să vină cu reţeta de la medic. A fost oarecum teama mea de a nu întoarce un tânăr la droguri. Mi-am zis că dacă de patru luni se chinuie să scape de droguri, poate că în noaptea asta eu sunt persoana care îl va întoarce înapoi la drog şi mi-a fost aşa teamă de chestia asta că l-am servit cu câteva pastile”.

Două zile mai târziu, în loc să vină cu reţeta, drogatul a dat buzna în farmacie, unde a făcut tărăboi că dacă nu i se returnează buletinul imediat cheamă poliţia şi-l dă pe farmacist în gât. Pe farmacistul din spatele tejghelei, asemenea momente îl fac să fie mai precaut, mai ales după ce-şi agaţă halatul în cui şi păşeşte afară din farmacie ca să-şi vadă de viaţa lui: „În momentul în care vii în aceeaşi zi la locul de muncă, dependenţii de drog care fierb prin oraşul ăsta te identifică uşor: «Ăsta este farmacistul de la Gorjului care m-a refuzat noaptea trecută sau care nu mi-a dat seringi când i-am cerut». Riscul meu nu e neapărat în farmacie, ci pe stradă, pentru că încep să-i cunosc şi mă tem pentru siguranţa mea mai ales când ies din tură seara şi când uneori, accidental, mă întâlnesc cu ei”.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine